“Suntem ceea ce iubim” a zis, la un moment dat, Nichita Stănescu. Adică putem să fim și o salată de vinete, în unele zile, ba chiar și o bere bună sau un fresh de portocale, asta dacă nu e vorba fix de momentul în care suntem papanași cu dulceață de afine și multă smântână. În cele ce urmează, voi realiza portretele din mâncare și băutură ale unor oameni care-mi sunt mie simpatici. Îi voi picta cu supă cu găluști, ori cu coaste de porc la grătar, în funcție de ce-mi răspund ei la întrebările puse cu mare poftă de mâncare. Voi lucra cu materialul clientului, adică. Azi, e rândul lui tânărului actor Gabriel Sandu.
 

 

Pe Gabi Sandu (www.gabrielsandu.net) l-am cunoscut când avea 16 ani și voia să devină actor. Era un puști deștept, dezghețat și talentat la scris și a debutat în suplimentul pentru liceeni Academia de Gashcă, editat de Academia Cațavencu. Între timp, chiar a devenit actor, dar nu s-a lăsat nici de scris, scrie pentru VICE (http://www.vice.com/ro/author/gabriel-sandu) . E genul implicat civic, iese la proteste, luptă pentru drepturile lui, sancționează abuzurile, atitudine destul de rară în rândul colegilor lui de breaslă, din păcate. A jucat rolul principal într-un film danez, United, we save,și rolul Chino în musicalul West Side Story, în regia lui Răzvan Mazilu. Upps, asta înseamnă că știe și să cânte… Dar, vai, știe să și danseze, căci joacă și în spectacolul Bach files de la Bulandra, bazat pe dans contemporan și muzica live, coregrafiat de Arcadie Rusu, regizat de Ducu Darie și compus de Adrian Enescu. Mă opresc din a-i înșira chiar toate proiectele artistice și vă invit să aflăm ce gândește despre mâncare și ce povești are, referitoare la ea.

 

Care e cea mai bună mâncare pe care ai mâncat-o ever?

Omleta pe care o fac eu dimineața. La foc mic. Durează ceva mai mult, dar merită. Pun unt și niciodată ulei. Puțin salam de Sibiu. Gorgonzolla, cașcaval afumat, ementaller (așa se scrie?) și, dacă nu uit, după ce e facută, puțin parmezan deasupra. Întrucat este singurul lucru pe care știu să-l gătesc, trebuie să mă crezi că e cea mai bună mâncare din lume… M-am specializat în ani de practică. Sunt un făcător de omletă foarte lăudaros, dar nimeni nu a fost dezamăgit. După un revelion, am făcut la foc mic o omletă gigant pentru 10 oameni. A fost highlight-ul acelei dimineți mahmure.

 

Dar cea mai proastă?

Un cap de pește din care mi-a dat mama să mușc din greșeală, când aveam 12 ani. Era ceva reuniune de neamuri, gen Craciun, Paște sau o onomastică. Toată lumea era consternată de faptul că „Gabi nu mănâncă pește”. „Uite, să vezi ce bun e ăsta”, mi-a zis mama, întinzându-mi fără să-și dea seama (sper!!!) capul vreunui soi de soi de pește. „Dacă nu-ți place, nu mai trebuie să mănânci niciodată” a adaugat ea. Nu am vomitat, dar toata reuniunea am parcurs-o ca și când aș fi făcut-o. Pe jos, pe farfurie, pe fața de masă, pe univers. N-am mai mâncat pește niciodată.

 

Supa ta preferată? Felul principal? Desertul preferat?

Supa preferată este clar supa cremă de MORCOVI. Aș putea să mănânc în fiecare zi. Și, de altfel, mănânc de câteva ori pe săptămână. Nu am un fel principal, dar întrucât încerc să mă mențin în proporții rezonabile și în logica mersului la sală, aș zice ceva piept de pui la grătar cu o salată. Fără desert, n-am voie desert. Dar am momente de slăbiciune, când mănânc înghețată de la cele mai bune gelaterii din oraș. Dar alea-s momente când mă simț vulnerabil și obosit de prea mult mâncat „sănătos” și simt nevoia să-mi bat joc puțin de viața mea. Deci prefer să nu-mi amintesc, că poate mi se face poftă.

 

Când ai mâncat ultima oară, până ți s-a făcut rău, cât ai mâncat și, mai ales, ce?

Băi, am mâncat la un restaurant (să-i zic numele? mai bine nu!). Am mancat un piept de curcan în crustă de nacho absolut enorm și apoi o salată (fructe și brânză, în principiu) de aproape 500 de grame. Am crezut că o să mor. Întâi de plăcere, apoi de dureri de burtă.

 

Când ai băut ultima oară prea mult și ți s-a întâmplat ceva greu de uitat?

Nu prea beau și, deci, nu am cine știe ce amintiri recente… Nu-mi place ce se întâmplă cu mine când beau. Devin prea amabil și aș fi în stare să ascult pe oricine se găsește să-mi vorbească. De asemenea, probabil că și eu vorbesc întruna. Totuși, am câteva legendare amintiri cu băutură, de acum câțiva ani. Eram în Berlin și am cunoscut, printr-un prieten comun, un rus care a împărțit cu mine o sticlă menită să ne crească rapid alcoolemia. Am terminat amândoi, fără să ne dăm seama, un litru din lichidul cu pricina și am plecat cu metroul spre centrul hipsteresc al orașului. În metrou, am cântat Knockin’ on heaven’s door cu un tip de Nigeria la chitară. A cântat tot vagonul cu noi. Era genial. Când am ieșit de la metrou, am început să ne împrietenim, random, cu străini pe stradă. Am stat de vorba cu oameni ore întregi despre țările noastre, despre politică, umanitate, eu mai știu ce, cert e că rusul tot dispărea și apărea cu sticle dintr-un market. La un moment dat, cineva ne-a invitat să mergem cu o gașcă de oameni într-un club din zonă și am luat un taxi-limuzină. Distracția lor era să mergem cu limuzina și apoi să fugim fără să plătim. Imaginează-ți un grup de 6 oameni, 3 aproape în comă alcoolica și alte 3 fete pe tocuri de 12 cm fugind prin Berlin, de furia unor taximetriști de limuzine pachistanezi. În fine…

 

Cum faci când ți-e foame? Iese monstrul din tine? Zi-mi o poveste cu monstrul ăsta.

Dacă mi-e foame și nu am ceva de mâncat pe aproape, mă doare foarte tare stomacul. Asta ca să trec peste faptul că devin agresiv și aș fi în stare să mușc din oricine e prin zonă. De evitat. Când m-am mutat prima oară în chirie de la ai mei (din București), am găsit o garsonieră mică și cam insalubra la Grădină Icoanei. Priveliștea era desprinsă din filme franțuzești mult prea boeme și blocul părea bântuit, evident. Vecinii mei erau alde Andreea Esca, select. Cum nu aveam bani să renovez (și, oricum, n-aș fi știut de unde să-ncep), m-am apucat împreună cu o prietenă bună să lipim poze pe toți pereții din baie. Câțiva metri de pereți acoperiți în întregime cu poze din reviste de fotografie și modă. A durat 8 ore și rezultatul a fost extrem de mișto. Problema a fost că am uitat amândoi să mâncăm, ne bazam cumva că sigur mai e ceva în frigider. Nu era. Cum prieteniile cu unii oameni se bazează și pe comportamente primare similare, pot să va spun că am luat-o la goană amândoi pe scări în pijamale. Am ajuns la McDonalds-ul din Română, nu mai puteam niciunul dintre noi să așteptăm nicio secundă. Ca niciodată, tipa de la casă ne-a anunțat că burgerul mai durează 2 minute și ne-a invitat să luăm loc la masă, că ni-l aduce ea. A durat 7 minute. Cele mai lungi 7 minute din viețile noastre. Am mâncat tremurând.

 

Dar când ți-e sete?

Setea o controlez mult mai bine decât foamea. Și călătorii în deșert încă n-am făcut.

 

Dacă ai fi o legumă, ce ai alege să fii? Dar dacă ai fi un fruct?

Legumă… Cred că aș fi rucola. Nu pe gustul tuturor. Fruct – probabil că rodie.

 

Ce merge cel mai bine lângă o bere?

Cum ce? Un mic cu muștar, evident.

 

Dar lângă două beri?

4 mici cu muștar. Și pâine.

 

Bucătarul preferat? Poți să o numești și pe bunica ta.

Nu l-am cunoscut încă. Pe bunica am iubit-o enorm, dar gătea groaznic. Iar mama nu gătește. Sad story. Am crescut toată copilaria cu sandvișuri, cu mezeluri și ciorbe fără niciun gust. E firesc c-atunci când am scăpat la fast-food, la 11 ani, am devenit dependent, ca orice copil crescut în București, dintr-o familie de nivel mediu care se respectă.

 

Ciocolată sau vanilie? Cafea sau Ceai? Mihaela Rădulescu sau Andreea Marin?

Ciocolată până la moarte. Sunt un delirant băutor, pretențios și snob, de cafea.

Înainte de Surprize-Surprize, Andreea Marin prezenta la TVR Iași o emisiune pentru copii la care chiar mă uitam. La 5-6 ani.

 

Dă-mi un sfat înțelept care chiar să-mi folosească în viață.

Nu te crede mișto pentru că ești albă. Nu uita niciodată că ești româncă. :))))))