Ce înseamnă de fapt o dietă sănătoasă?

Scris de Despre Alcool
12 februarie 2018

În ultima vreme, mulți dintre prietenii cu care mă întâlnesc țin să vorbească cu mine despre două lucruri: fitness și diete.

 

Presupun că are legătură cu locul în care lucrez. De fapt, sunt sigur de asta.

Dacă în ceea ce privește fitness-ul scap ușor, recomandându-le să meargă la o sală și să asculte ce are de spus antrenorul de acolo, cu dietele e mai greu. Fiindcă, la fel ca în cazul fotbalului și politicii, toți au câte o părere despre asta și țin să o spună.

Și, din ce-am observat, cu cât pare mai extremă o dietă, cu atât e considerată mai de succes. Ceea ce e al naibii de greșit.

Adevărul e că, la fel ca în orice alt domeniu, și atunci când vine vorba de mâncare, trebuie să ții cont de un lucru simplu: nu exagera.

Dacă vei mânca mereu echilibrat, nu vei depăși numărul de calorii necesare zilnic și vei face puțină mișcare, nici măcar nu vei fi nevoit vreodată să apelezi la o dietă, pentru că trupul tău se va menține într-o zonă de greutate optimă.

Adaugă puțină sală pentru definire și vei arăta excelent.

Dietele extreme însă nu se adresează celor care au 2-3 kilograme în plus și un pic de burtică, ci celor care au deja o greutate mult mai mare decât ar fi sănătos și recomandat. Soluția nu e să apelezi la o dietă dubioasă.

Ce înțeleg eu printr-o dietă dubioasă?

Una care presupune, spre exemplu, să mănânci doar un anumit tip de alimente o perioadă de timp (de la o săptămână până la o lună), cum ar fi cereale, sucuri, ceaiuri, alimente crude, zeamă de varză și cred că lista poate continua la nesfârșit.

Orice dietă de genul acesta funcționează doar pentru că îți schimbi radical regimul alimentar și îți scazi brusc numărul de calorii consumate. În același timp, însă, îți supui corpul unui șoc, ceea ce te va slăbi, te va face mai sensibil și, cel mai probabil, te va îmbolnăvi.

Atâta vreme cât nu ești vreun sportiv de performanță care trebuie să treacă proba cântarului, genul acesta de dietă e destul de puțin recomandat și n-ar trebui ținut mai mult de câteva zile.

O dovadă că aceste metode de slăbit se bazează pe lipsirea corpului de anumite nutrimente este că ea funcționează și atunci când nu apelezi doar la alimente sănătoase.

Un american din Arizona a slăbit opt kilograme într-o lună doar cu cârnați și bere. Exact.

Două lucruri asociate în mod normal cu burta l-au ajutat să ajungă într-o formă optimă (de la 88 la 80 de kilograme).

Avantajul acestei dietei, spun specialiștii, a fost aportul de proteine dat de cârnăciori și faptul că alcoolul din bere, consumat moderat, crește sensibilitatea corpului la insulină – prin urmare acesta va arde mai eficient zahărul.

Dezavantajul, ca la orice dietă, e că pe termen lung îți vei priva trupul de nutrimente esențiale.

Așa că le recomand prietenilor care mă întreabă dacă e ok să se apuce de vreo dietă din asta bizară să n-o facă. Pentru că până la urmă nu e așa de greu să ai o dietă mai sănătoasă.

Prima opțiune: mănâncă mai puțin. Fă-ți un ou dimineața, în loc de două, ia-ți o ciorbă mai mică la prânz, bea o bere în loc de patru, mănâncă jumătate de sandviș în locul unuia întreg, împarte o pizza cu doi colegi, în loc s-o comanzi singur.

Dacă ți se pare că nu-i de ajuns, treci la faza doi: înlocuiește cu ceva mai bun.

Ia pâine neagră în locul celei albe sau, și mai bine, întinde crema de brânză pe o bucată de ardei.

Ia-ți o cafea simplă în locul uneia cu multă frișcă sau alege un măr în locul unui baton cu ciocolată. O bere blondă e la fel de răcoroasă ca una mai grea, brună. Un piept de pui e tot carne, dar e mai puțin gras decât o ceafă de porc.

Evident, nu vei avea rezultate la fel de rapide ca în cazul în care bei zeamă de varză timp de o săptămână.

Însă, fiindcă trupul tău va slăbi mai lent, nu îți vei pierde energia și vei putea face aceleași lucruri pe care le făceai și înainte. Nu vei avea probleme la birou fiindcă nu te poți concentra, vei juca la fel de bine fotbal cu prietenii, vei ridica aceleași greutăți la sală.

Și, mai important, îți va fi mult mai ușor să te menții în formă. Fiindcă, dacă după o săptămână de dietă dură vei slăbi mult, vei pune acea greutate la loc la fel de repede, dacă vei reveni la obiceiurile anterioare. Însă, dacă te vei ține de o dietă moderată vreme de cel puțin trei luni, lucrurile la care poftești vor fi, încet-încet, uitate.

Aceasta este durata medie pe care o serie de cercetători o consideră necesară pentru ca pofta de un anumit produs să se șteargă definitiv din memorie. În jumătate de an, o să poți trece pe lângă orice fast-food fără să simți nevoia acută de a-i trece pragul.

În cazul meu, cel puțin, așa s-a întâmplat.

Cum ne influențează alimentația sănătoasă și starea de spirit

Scris de Despre Alcool

Alimentația ne poate influența viața sub multe aspecte, la care uneori nici nu ne gândim Știai, de exemplu, că lipsa de hidratare îți poate afecta capacitatea de...

Discutați cu copiii voștri

Scris de Despre Alcool

Parintii au cu siguranta cea mai mare influenta asupra deciziei copiilor lor de a incepe sau nu sa consume alcool Studiile au demonstrat ca parintii au cea mai mare influenta...

Ce pot face parinții

Scris de Despre Alcool

Parintii trebuie sa fie un bun exemplu pentru copiii lor si sa le ofere sfaturi pertinente despre consumul de alcool, indiferent de varsta copiilor Desi parintii se simt...

Arsurile solare – cum le combatem

Scris de Laura Ene

Vara este anotimpul preferat al multora dintre noi, pentru că este perioada din an când soarele strălucește puternic și ne invită să petrecem mai mult timp în aer liber...

Vulcanii Noroioși – fenomenul unic în Europa, cu peisaje din altă lume

Scris de Călător în Bascheți

Avem la noi în țară locuri unice, de o frumusețe aparte, cu mistere și povești incredibile țesute în jurul lor, pe care trebuie să le vezi măcar o dată-n viață...

Ținutul Buzăului: paradisul natural pe care trebuie să-l vezi vara aceasta

Scris de Călător în Bascheți

Îți propunem, în acest episod de călătorie prin România o incursiune într-un loc aparte, unde vei trăi experiențe de poveste și unde vei vedea atracții naturale unice...

Bine ai venit pe desprealcool.ro!

Pentru a accesa conținutul acestui site
trebuie să ai peste 18 ani.

Introdu anul nașterii:

Nu bifa dacă nu ești singura persoană care folosește acest dispozitiv.

Despre Alcool