Incurajam oamenii sa ia decizii informate despre alcool

Contribuitorii nostri
  • Cabral Ibacka. Cu o cariera in televiziune de peste 15 ani, cu emisiuni acoperind multe zone de interes, de la stiri si emisiuni auto, pana la show-uri de divertisment si talk-show-uri, Cabral are o viziune ampla asupra societatii romanesti.

    Pe cabral.ro, blogul personal dar popular, Cabral isi exprima opiniile si coaguleaza in jurul lui un grup mare de oameni care au aceleasi opinii, asteptari si teluri: schimbarea in mai bine.

    Voluntar convins, Cabral sustine copiii si batranii cu probleme prin asociatia al carei membru fondator ii este, Zambet Si Suflet (www.zss.ro) dar sustine activ si se implica si in activitatile altor ONG-uri (Ovidiu Rom, Hospice Casa Sperantei, Salvati Copiii, etc.).

    Parte a proiectului Despre Alcool inca din faza de constructie, el este si unul dintre motoarele acestei campanii de responsabilizare. Iar contributia lui poate fi gasita aici.

     

  • Cristian Lupsa este editorul Decat o Revista, un trimestrial care publica jurnalism narativ despre lumea in care traim. A terminat Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din Universitatea din Bucuresti, iar apoi a facut un master la Missouri School in Journalism, in Statele Unite. Din 2007 a scris si editat pentru mai multe reviste; DoR s-a nascut in aprilie 2009 din dorinta de a avea un spatiu pentru povesti reale bine documentate, bine editate si bine impachetate. Uneori posteaza despre scris pe www.ascrie.org. S-a alaturat proiectului DespreAlcool.ro pentru ca lupta pentru echilibru in fata atator potentiale excese e unul dintre subiectele lui preferate.

  • Dana Rogoz Mamă, soţie, actriţă de film şi televiziune, designer, model, prezentatoare de televiziune şi, nu în ultimul rând, blogger de succes. Dana Rogoz a debutat ca actriţă la vârsta de numai 4 ani, în timpul primului ei turneu, la scurt timp înainte să înceapă să joace la TVR. La 9 ani a jucat în rolul Abramburicăi, care a făcut-o cunoscută în înteaga ţară.

  • Daniela Gheorghe este psiholog specializat in psihologia copilului, expert in domeniul promovarii, protectiei si monitorizarii drepturilor copilului.

    A absolvit Universitatea “Babes-Bolyai”, Facultatea de Psihologie si Stiintele Eucatiei, profilul Psihopedagogie Speciala la Cluj-Napoca, apoi a continuat studiile masterale la aceeasi universitate. Din 2001 incepe colaborarile cu diverse reviste pentru copii si tineri: „Bravo” si „Bravo Girl”, apoi revista „Mami”, „Psihologia azi”, „Parintii”, devenind si psiholog consultant pentru o serie de ziare, jurnale si emisiuni tv si radio.

  • Laura Ene, medic diabetolog şi nutritionist, fondatoare a Cardiometabolic Institute, co-fondatoare a Academiei de Nutriție „Sănătate, Te Iubesc!“, membră a Colegiului Medicilor din România, medic expert în cadrul clinicii KiloStop și coordonatoarea departamentului de diabet și nutriție din cadrul Spitalului de Chirurgie Cardiovasculară Monza din București.

  • Marjan Kukuneshoski, pe scurt Make. Barman, bar manager, bar trainer si consultant cu o experienta de aproape 11 ani in domeniul bartending-ului.
    Originardin Macedonia, a participat la numeroase competitii nationale si internationale de bartending, showmanship, prepararea cafelei, servirea vinurilor si speed service. Desemnat Barmanul anului in 2009, a reprezentat Romania la doua competitii internationale de preparare de cocktailuri. In plus, jurizeaza concursuri de profil si activeaza in Asociatia Barmanilor Profesionisti din Romania.

  • Mihai Găinuşă Binecunoscut realizator şi prezentator român de radio şi televiziune, Mihai Găinuşă a absolvit cursurile Şcolii Superioare de Jurnalism şi este licenţiat în presa scrisă la Facultatea de Jurnalism. Din 2001 până în 2004 a prezentat emisiunea TV „Cronica Cârcotaşilor” la Prima TV. De asemenea, Mihai Găinuşă a colaborat, ca editorialist, cu publicaţii precum Academia Caţavencu şi ProSport.

  • Am început să lucrez în presă acum 15 ani, aproape din întâmplare, la Iași, la Opinia studențească. Până atunci mă pregătisem să fiu laborant sau inginer, la alegere, în funcție de care dintre diplome mi s-ar fi părut la un moment dat mai interesantă. După o incursiune de câțiva ani în PR, am revenit în zona presei scrise la Maxim, Marie Claire și, acum, la Men’s Health. Ocazie cu care am găsit, în sfârșit, o utilitate lucrurilor pe care le-am învățat la liceul sanitar.

  • Mihai Jurca este blogger de travel, prezentator si realizator TV. Proiectul sau, MihaiJurca.ro, a fost premiat cu titlul de Best Travel Blog la ELLE Blogging Awards 2017. Blogul imbina ponturi de calatorie, impresii si povestiri din cele mai chic locuri ale Europei, precum si trasee care servesc ca sursa de inspiratie pentru o vacanta in stil mare.

  • Doctor in sociologie inca din 1974, activ in numeroase alte domenii de specializare generala precum cercetarea calitativa in sociologie, opinia publica, psihosociologia, identitatea culturala, comunicarea nonverbala,  sociologul Septimiu Chelcea  face o analiza detaliata a profilului tinerei generatii din Romania zilelor noastre, cu un studiu de caz pertinent axat pe modul in care este perceput controlul de catre tineri cand vine vorba de consumul de alcool.

  • Dr. Serban Damian este absolvent al Facultatii de Medicina Generala din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie “Carol Davila”, Bucuresti.

    Este nutritionist sportiv – si-a facut specializarea in acest domeniu intr-un program international organizat de catre Comitetul Olimpic International, dedicat medicilor, si condus de catre specialisti in nutritie din cele mai mari universitati ale lumii.

    A publicat doua carti de specialitate: Stretching, secretul flexibilitatii si Superfit. Esentialul in fitness si culturism.

    Este colaborator permanent al catorva publicatii si emisiuni de specialitate.

    In cadrul Centrului de nutritie Superfit, Dr. Serban Damian acorda consultanta nutritionala (scadere/crestere in greutate, ameliorarea performantelor sportive, recomandarea suplimentelor nutritive) si de antrenament, atat publicului larg, cat si companiilor private, sportivilor de performanta, echipelor sportive. (www.superfit.ro)

    Este alergator de maraton si presedintele Ro Club Maraton, cel mai mare club al alergatorilor amatori din Romania.

    Din 2007 scrie pe blogul www.nutritionist.info.ro

  • Shurubel Andrei Lăcătuş, zis şi Shurubel, face tot ce-i stă în putere să se facă auzit. Dimineţa radio, seara TV şi în timpul liber video blogging. Om de marketing şi glumeţ de succes, are un serial comic şi super popular numit 10lucruri, prezintă matinalul de la Radio 21, iar în weekend apare pe micile ecrane ca prezentator al emisiunii UTOPS, la UTV.

  • Simona Tache jurnalist, scenarist, femeie, prietenă, fiică, soră, soție, vecină,cetățean. Și soră medicală, pentru că, înainte de Facultatea de Litere,a absolvit Liceul Sanitar. A scris în publicații ca Tabu, Dilema, Playboy, Maxim, Cotidianul, Academia Cațavencu, Cațavencii, Unica, iar, în unele dintre ele, încă mai scrie. Mai scrie scenarii pentru televiziune și are un blog, simonatache.ro, pe care intră zilnic câteva mii de oameni, ca să zâmbească sau chiar să râdă de-a binelea.

  • Viorel Copolovici s-a pregatit toata scoala si tot liceul sa devina actor pentru ca el insusi si toti cei din jur erau convinsi ca asta e menirea lui. Asa ca a urmat o facultate de presa, Scoala Superioara de Jurnalistica, exact pentru a-si da seama ca drumul lui normal era in Marketing, pe care l-a practicat sub aproape toate declinarile lui vreme de vreo doisprezece ani. Intre timp a lucrat si pe un vas de croaziera, a produs si o emisiune la Realitatea TV sau a consiliat candidati in patru campanii electorale diferite. Toate astea, pentru a-si da seama ca misiunea lui e, de fapt, in bucatarie, careia i s-a dedicat exclusiv de mai bine de patru ani. Din aprilie 2010 până la sfârşitul anului trecut s-a ocupat  de propriul restaurant din Bucuresti, “Kopel’s”. Între timp s-a mutat în Brazilia, unde continuă să gătească şi să scrie despre asta şi nu numai.

  • Sunt jurnalist din 1990. Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna şi fac asta (deja!) de peste 20 de ani – jurnalism, la ziare, la televiziuni, la radio, mai bine sau mai rău. M-a ferit Dumnezeu, dar şi educaţia de-acasă, să-mi ia celebritatea minţile. În televiziune, e o boală profesională comună. Ca jurnalist, prefer postura clasică, de observator, celei “moderne”, de vedetă. Sunt un demodat.

    În rest, unii spun despre mine că sunt un tip cu bun simţ (şi adaugă: “deci un inadaptat”). Uneori, când văd la ce ar trebui să mă “adaptez”, mă felicit pentru încăpăţânarea de fi a refuzat atâtea “oportunităţi” care au fluturat în jurul meu.

În studentie, am îngurgitat, dintr-un foc,
un castron întreg de mujdei

Scris de Simona Tache
day-icon 8 August 2016 Simona Tache

„Suntem ceea ce iubim” a zis, la un moment dat, Nichita Stănescu. Adică putem să fim un humus cu sâmburi de rodie, în unele zile, ba chiar și o bere bună sau un expresso perfect, asta dacă nu e vorba fix de momentul în care suntem papanași cu dulceață de afine și multă smântână sau tiramisu cu fructe de pădure ori ciocolată de casă. În cele ce urmează, voi realiza portretele din mâncare și băutură ale unor oameni care-mi sunt mie simpatici. Îi voi picta cu supă cu găluști, ori cu coaste de porc la grătar, ori poate cu curry thailandez sau cu paella cu fructe de mare, în funcție de ce-mi răspund ei la întrebările puse cu mare poftă de mâncare. Voi lucra cu materialul clientului, adică. Azi, e rândul unei doamne care vrăjește cu mâncărurile ce-i ies din mâini. Uneori chiar și pe ea însăși. Smaranda Vornicu.

 

foto smaranda vornicu

Smaranda a moștenit talentul de a comunica frumos și expresiv de la tatăl ei, omul de televiziune Tudor Vornicu. La 20 de ani a decis că va fi medic stomatolog, drept care a și urmat facultatea de profil, devenind unul. A virat-o însă rapid spre publicitate, pentru ca, ulterior, să cocheteze cu jurnalismul. A fost, apoi, antreprenor, iar acum e nevastă, mamă, om de comunicare și sclava umilă a unei mieunătoare pe nume Spice. Pisica ei e dovada cea mai grăitoare că, dacă amesteci la spălat pisici negre cu pisici albe și cu pisici portocalii, rezultă pisici multicolore. Smaranda gătește demențial și, în această calitate, și-a făcut și un blog de mâncare pe care vi-l recomand sincer. Când aveți poftă de ceva bun și sunteți dispuși să vă puneți șorțul de chef, dați neapărat o raită pe smarandavornicu.ro. Rețetele sunt ușor de făcut și atât de bune că sigur o să vreți să le repetați. Dar până atunci, vă invit să citiți poveștile ei despre mâncare.

 

Care e cea mai bună mâncare pe care ai mâncat-o ever?

 

Cea mai bună mâncare pe care am mâncat-o ever am mâncat-o de curând. Într-un restaurant mic, de familie, din Caen. „Le Bouchon de Vaugueux” îl cheamă pe restaurant, iar pe proprietari îi cheamă Corrine Poussier şi Emmanuel Maintenant. Mi-a rămas gândul la fileul lor de calcan cu risotto de ierburi şi sos de tamarind. Şi la serviciul de excepţie, amical şi fără fasoane.

 

Nu cred că există mâncare bună fără băutură bună, fără serviciu bun, fără ambianţă pe măsură. Chiar şi momentul din viaţă în care mănânci ceva anume are un cuvânt de spus. De-aia mesele fericite, în familie sau între prieteni sunt amintiri frumoase.  Convivialitatea, spiritul în care e pregătit un fel de mâncare, cu drag şi cu dorinţa de a face plăcere altora, sunt importante. În recenta noastră excursie prin Normandia am avut, a nu ştiu câta oară, această revelaţie: dacă nu respecţi ceea ce găteşti şi ceea ce mănânci, tot ce faci este să te hrăneşti, să alimentezi un motor biologic. Ai putea, la fel de bine, să îţi pui o perfuzie cu substanţe nutritive. Dar asta nu va fi niciodată o amintire.

 

La început, m-a iritat faptul că, în cele mai multe şi mai bune restaurante franţuzeşti, poţi mânca prânzul strict între 12:00 şi 14:00 şi cina între 19:00 şi 21:00. Apoi am înţeles. E vorba despre respect. Nu mergi la masă ca la benzinărie, atunci când se termină combustibilul.  Mergi ca să îţi faci bine, ca să îţi faci plăcere, într-un ritual agreat şi însuşit de întreaga societate.

 

Dar cea mai proastă?

 

Să fie oare ostropelul din multă piele şi zgârciuri de pui, într-o tabără la Sinaia, cam prin clasa a V-a? Ori poate „ciorba de peşte fără peşte”, doar cu un fileu de macrou în ulei, din conservă, plutind în centru, la mare, tot în ani comunişti? E posibil, însă, să fie mâncarea „all inclusive” dintr-un hotel de pe litoralul bulgăresc. Suspectez şi acum că frigăruile de pui erau din plastic made în China, iar licoarea roze era din pastile efervescente. Dar destul cu scârboşeniile, mâncarea proastă chiar nu are grade de comparaţie: e proastă, pur şi simplu.

 

Supa ta preferată? Felul principal? Desertul preferat?

 

Supă fierbinte de vită cu tăieţei, lămâie, pătrunjel verde, mult piper şi o porţie zdravănă de caşcaval ras deasupra. E o combinaţie care vine din copilăria mea, habar nu mai am cum am inventat-o, dar funcţionează pentru mine, mai ales în zilele de iarnă. Felul principal: biftec tartar cu cartofi prăjiţi. Desertul perfect: ceva cu multă ciocolată şi multă frişcă.  Desigur, ciocolată amăruie şi frişcă naturală, nu invenţii sintetice.

 

Când ai mâncat ultima oară, până ți s-a făcut rău, cât ai mâncat și, mai ales, ce?

 

Ultima oară am mâncat acum 10 minute, că eu mănânc des J. Până când mi s-a făcut rău am mâncat, mai bine zis am mâncato-băut, când eram prin studenţie. Un pariu stupid, desigur, la „Coliba Haiducilor”, în Poiana Braşov. Am pus prinsoare că pot să îngurgitez, dintr-un foc, un castron întreg de mujdei. De atunci – cum să o spun delicat? – relaţia mea cu usturoiul este una tensionată.

 

Când ai băut ultima oară prea mult și ți s-a întâmplat ceva greu de uitat?

 

Tot în studenţie. Greu de uitat, într-adevăr. Era vorba de ceva prost, dulce şi cald pe deasupra. Poate că au mai avut şi alţii experienţa asta: închideam ochii şi tot ce vedeam era o morişcă foarte colorată, care se învârtea cu mare viteză. Ultimele zdrenţe de voinţă mi le-am folosit ca să opresc nenorocita aia de morişcă. Restul e tăcere. Profundă. De-atunci încoace, beau doar bun, rece şi cât trebuie.

 

Cum faci când ți-e foame? Iese monstrul din tine? Zi-mi o poveste cu monstrul ăsta. Dacă tu n-ai monstru, sigur te-ai întâlnit cu ai altora.

 

E simplu: mie, când mi se face foame, mi se face rău. Fizic. Mă ia cu leşin. Nu mai am răbdare. Nu mai aud nimic. Am vedenii alimentare, ca în desenele animate. Sunt foarte rea de foame, aşadar. Sfâşii cu dinţii ambalajul de la ciocolată. Rup sălbatic pungile cu biscuiţi. Îmi fac nişte sandwich-uri decadente, cu maioneză, cu ketchup, cu murături, cu ce apuc. Preventiv, umblu cu un baton de muesli, câteva bucăţele de ciocolată amăruie şi un măr în poşetă.

 

Dacă ai fi o legumă, ce ai alege să fii? Dar dacă ai fi un fruct?

 

Botanic vorbind, roşia nu e legumă, însă eu tot aş vrea să fiu roşie. Aş vrea să fiu faimoasa şi iluzoria „roşie românească de la ţărani”, cum era ea pe vremea vacanţelor mele de vară în Vrancea. Cât despre fruct, aş zice lămâie. Că e solară şi omniprezentă şi îţi face poftă de viaţă. O lămâie suculentă şi parfumată de Amalfi.

 

Dacă ar fi să mănânci toată viața un singur fel de mâncare, care ar fi acela?

 

E simplu: pâine prăjită, caldă şi cu mult unt. Uneori cu măsline negre, alteori cu nişte pastă de anchois. Dimineaţa, cu miere sau cu gem de caise. Sau cu un ou moale, cu gălbenuş din cel portocaliu, ca soarele lichid.

 

Ce ai mâncat la ultima masă? Ce o să mănânci la următoarea?

 

Un amărât de stir fry de pui cu legume J. La următoarea, probabil o friptură de vită în sânge şi o salată de roşii cu ceapă. Uneori, când gătesc, mă întreb de ce oare mai ieşim la restaurant, când mănânci aşa bine acasă. Şi ştii şi ce mănânci J. Dar îmi dau seama repede că, aşa cum spuneam şi la început, nu e vorba doar despre mâncare. E vorba şi despre timp, loc, atmosferă şi convivi.

 

Ce merge cel mai bine lângă o bere?

 

Neamţul zice că el ştie ce merge cel mai bine la o bere: nişte cârnaţi cu muştar şi varză acră. Românul o ţine pe a lui: mici cu cartofi prăjiţi şi cu nişte castraveţi muraţi de vară, în saramură. Din cei daţi naibii, sifonaţi, care pocnesc zemos când muşti din ei. Mie berea îmi spune răcoare. Îmi spune halbă aburită, ţinută special la congelator. Şi spumă care îţi lasă mustaţă hazoasă, înainte de a lua o înghițitură de plăcută amăreală.

 

Bucătarul preferat? Poți să o numești și pe bunica ta, ba chiar și pe tine, important e să argumentezi.

 

Bunica era o sfântă, gătea excepţional, ca orice bunică. Ea ne-a învăţat prost, cu mâncarea bună. Pentru că ştia că sunt o sclifosită mofturoasă, pe mine mă întreba prima ce să mai gătească. Aşa mi-o amintesc, cum venea în fiecare dimineaţă, se aşeza lângă mine, pe marginea patului şi spunea: „Ce să mai gătesc eu azi, ca să mănânci şi tu?” De fapt, în casa noastră toată lumea gătea. Bine spre grozav. Tata gătea peşte şi vânat, mama făcea şerbetul şi prăjiturile cu dichis. Despre noi, copiii, ce să mai spun… Frate-meu s-a făcut cofetar. Iar eu am blog cu mâncare. În miezul nopţii, ne întâlneam la bucătărie, dând iama prin borcanele cu dulceaţă şi tăvile cu desert. Cred că în momentele acelea am purtat unele dintre cele mai interesante şi suprarealiste conversaţii din viaţa mea. În pijama, cu picioarele goale pe cimentul bucătăriei, în întuneric. Lângă bufetul vechi, în care erau chiselele cu dulce. Dintre marii bucătari ai momentului, îl admir pe Gordon Ramsay.  Ştiu că se spune despre el că e un caracter infect, însă, ca profesionist, are un respect aproape religios pentru ingredientele pe care pune mâna. Nu îşi bate joc de ele cu scamatorii New Age.

 

Ciocolată sau vanilie? Cafea sau Ceai? Migdale sau fistic? Ulei de măsline sau unt? Porc sau pește? Mozarella sau parmezan? Rucolă sau spanac? Pizza sau paste? Sos de roșii sau sos de smântână? Ceapă sau usturoi? Mentă sau busuioc? Vișine sau fructe de pădure? Mâncarea mamei sau mâncarea bunicii? Bicicletă sau mașină? Facebook sau Instagram? Mihaela Rădulescu sau Andreea Marin?

 

Ciocolată, că-i mai bună decât toate. Cafea, fără lapte, fără zahăr. Migdale, pentru că le poţi măcina şi folosi în loc de făină, în prăjituri. Unt, clar. Peşte, alb dacă se poate. Parmezan, pentru că nu se poate fără la paste. Spanac, pentru că Popeye şi pentru că e, săracul, maltratat de mulţi. Paste, fără discuţie. Sos de roşii, pentru că paste cu. Usturoi, din cauza relaţiei noastre love-hate. Mentă, pentru că merge şi la dulce şi la sărat, şi la băut, dar şi la mâncat. Fructe de pădure, că sunt mai multe şi mai diverse. Mâncarea familiei, că a fost a amândorura. Pe jos, că e cel mai sănătos. Facebook, pentru că încap mai multe vorbe. La ultima întrebare, voi invoca al 5-lea amendament.

 

Dă-mi un sfat înțelept care chiar să-mi folosească în viață. Dacă ai mai multe, nu te reține.

 

Pentru că tot am vorbit despre mâncare şi băutură, mă gândesc să fie sfaturi… de profil J. Înainte de a te gândi CE găteşti, gândeşte-te DIN CE şi CU CE găteşti. Ingrediente bune şi scule potrivite, va să zică. Găteşte simplu, proaspăt şi des. Ştiu că ia timp, însă mai bine petreci jumătate de oră gătind ceva bun, decât jumătate de oră trăgând de tine să încălzeşti încă o porţie din oala imensă de ciorbă care pare să nu se mai termine şi din care ai mâncat toată săptămâna. Aşa depresivă cum era, Virginia Woolf spunea că nu poţi gândi bine, iubi bine şi dormi bine, dacă nu ai mâncat bine. Să luăm aminte J.