Incurajam oamenii sa ia decizii informate despre alcool

Contribuitorii nostri
  • Cabral Ibacka. Cu o cariera in televiziune de peste 15 ani, cu emisiuni acoperind multe zone de interes, de la stiri si emisiuni auto, pana la show-uri de divertisment si talk-show-uri, Cabral are o viziune ampla asupra societatii romanesti.

    Pe cabral.ro, blogul personal dar popular, Cabral isi exprima opiniile si coaguleaza in jurul lui un grup mare de oameni care au aceleasi opinii, asteptari si teluri: schimbarea in mai bine.

    Voluntar convins, Cabral sustine copiii si batranii cu probleme prin asociatia al carei membru fondator ii este, Zambet Si Suflet (www.zss.ro) dar sustine activ si se implica si in activitatile altor ONG-uri (Ovidiu Rom, Hospice Casa Sperantei, Salvati Copiii, etc.).

    Parte a proiectului Despre Alcool inca din faza de constructie, el este si unul dintre motoarele acestei campanii de responsabilizare. Iar contributia lui poate fi gasita aici.

     

  • Cristian Lupsa este editorul Decat o Revista, un trimestrial care publica jurnalism narativ despre lumea in care traim. A terminat Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din Universitatea din Bucuresti, iar apoi a facut un master la Missouri School in Journalism, in Statele Unite. Din 2007 a scris si editat pentru mai multe reviste; DoR s-a nascut in aprilie 2009 din dorinta de a avea un spatiu pentru povesti reale bine documentate, bine editate si bine impachetate. Uneori posteaza despre scris pe www.ascrie.org. S-a alaturat proiectului DespreAlcool.ro pentru ca lupta pentru echilibru in fata atator potentiale excese e unul dintre subiectele lui preferate.

  • Dana Rogoz Mamă, soţie, actriţă de film şi televiziune, designer, model, prezentatoare de televiziune şi, nu în ultimul rând, blogger de succes. Dana Rogoz a debutat ca actriţă la vârsta de numai 4 ani, în timpul primului ei turneu, la scurt timp înainte să înceapă să joace la TVR. La 9 ani a jucat în rolul Abramburicăi, care a făcut-o cunoscută în înteaga ţară.

  • Daniela Gheorghe este psiholog specializat in psihologia copilului, expert in domeniul promovarii, protectiei si monitorizarii drepturilor copilului.

    A absolvit Universitatea “Babes-Bolyai”, Facultatea de Psihologie si Stiintele Eucatiei, profilul Psihopedagogie Speciala la Cluj-Napoca, apoi a continuat studiile masterale la aceeasi universitate. Din 2001 incepe colaborarile cu diverse reviste pentru copii si tineri: „Bravo” si „Bravo Girl”, apoi revista „Mami”, „Psihologia azi”, „Parintii”, devenind si psiholog consultant pentru o serie de ziare, jurnale si emisiuni tv si radio.

  • Laura Ene, medic diabetolog şi nutritionist, fondatoare a Cardiometabolic Institute, co-fondatoare a Academiei de Nutriție „Sănătate, Te Iubesc!“, membră a Colegiului Medicilor din România, medic expert în cadrul clinicii KiloStop și coordonatoarea departamentului de diabet și nutriție din cadrul Spitalului de Chirurgie Cardiovasculară Monza din București.

  • Marjan Kukuneshoski, pe scurt Make. Barman, bar manager, bar trainer si consultant cu o experienta de aproape 11 ani in domeniul bartending-ului.
    Originardin Macedonia, a participat la numeroase competitii nationale si internationale de bartending, showmanship, prepararea cafelei, servirea vinurilor si speed service. Desemnat Barmanul anului in 2009, a reprezentat Romania la doua competitii internationale de preparare de cocktailuri. In plus, jurizeaza concursuri de profil si activeaza in Asociatia Barmanilor Profesionisti din Romania.

  • Mihai Găinuşă Binecunoscut realizator şi prezentator român de radio şi televiziune, Mihai Găinuşă a absolvit cursurile Şcolii Superioare de Jurnalism şi este licenţiat în presa scrisă la Facultatea de Jurnalism. Din 2001 până în 2004 a prezentat emisiunea TV „Cronica Cârcotaşilor” la Prima TV. De asemenea, Mihai Găinuşă a colaborat, ca editorialist, cu publicaţii precum Academia Caţavencu şi ProSport.

  • Am început să lucrez în presă acum 15 ani, aproape din întâmplare, la Iași, la Opinia studențească. Până atunci mă pregătisem să fiu laborant sau inginer, la alegere, în funcție de care dintre diplome mi s-ar fi părut la un moment dat mai interesantă. După o incursiune de câțiva ani în PR, am revenit în zona presei scrise la Maxim, Marie Claire și, acum, la Men’s Health. Ocazie cu care am găsit, în sfârșit, o utilitate lucrurilor pe care le-am învățat la liceul sanitar.

  • Mihai Jurca este blogger de travel, prezentator si realizator TV. Proiectul sau, MihaiJurca.ro, a fost premiat cu titlul de Best Travel Blog la ELLE Blogging Awards 2017. Blogul imbina ponturi de calatorie, impresii si povestiri din cele mai chic locuri ale Europei, precum si trasee care servesc ca sursa de inspiratie pentru o vacanta in stil mare.

  • Doctor in sociologie inca din 1974, activ in numeroase alte domenii de specializare generala precum cercetarea calitativa in sociologie, opinia publica, psihosociologia, identitatea culturala, comunicarea nonverbala,  sociologul Septimiu Chelcea  face o analiza detaliata a profilului tinerei generatii din Romania zilelor noastre, cu un studiu de caz pertinent axat pe modul in care este perceput controlul de catre tineri cand vine vorba de consumul de alcool.

  • Dr. Serban Damian este absolvent al Facultatii de Medicina Generala din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie “Carol Davila”, Bucuresti.

    Este nutritionist sportiv – si-a facut specializarea in acest domeniu intr-un program international organizat de catre Comitetul Olimpic International, dedicat medicilor, si condus de catre specialisti in nutritie din cele mai mari universitati ale lumii.

    A publicat doua carti de specialitate: Stretching, secretul flexibilitatii si Superfit. Esentialul in fitness si culturism.

    Este colaborator permanent al catorva publicatii si emisiuni de specialitate.

    In cadrul Centrului de nutritie Superfit, Dr. Serban Damian acorda consultanta nutritionala (scadere/crestere in greutate, ameliorarea performantelor sportive, recomandarea suplimentelor nutritive) si de antrenament, atat publicului larg, cat si companiilor private, sportivilor de performanta, echipelor sportive. (www.superfit.ro)

    Este alergator de maraton si presedintele Ro Club Maraton, cel mai mare club al alergatorilor amatori din Romania.

    Din 2007 scrie pe blogul www.nutritionist.info.ro

  • Shurubel Andrei Lăcătuş, zis şi Shurubel, face tot ce-i stă în putere să se facă auzit. Dimineţa radio, seara TV şi în timpul liber video blogging. Om de marketing şi glumeţ de succes, are un serial comic şi super popular numit 10lucruri, prezintă matinalul de la Radio 21, iar în weekend apare pe micile ecrane ca prezentator al emisiunii UTOPS, la UTV.

  • Simona Tache jurnalist, scenarist, femeie, prietenă, fiică, soră, soție, vecină,cetățean. Și soră medicală, pentru că, înainte de Facultatea de Litere,a absolvit Liceul Sanitar. A scris în publicații ca Tabu, Dilema, Playboy, Maxim, Cotidianul, Academia Cațavencu, Cațavencii, Unica, iar, în unele dintre ele, încă mai scrie. Mai scrie scenarii pentru televiziune și are un blog, simonatache.ro, pe care intră zilnic câteva mii de oameni, ca să zâmbească sau chiar să râdă de-a binelea.

  • Viorel Copolovici s-a pregatit toata scoala si tot liceul sa devina actor pentru ca el insusi si toti cei din jur erau convinsi ca asta e menirea lui. Asa ca a urmat o facultate de presa, Scoala Superioara de Jurnalistica, exact pentru a-si da seama ca drumul lui normal era in Marketing, pe care l-a practicat sub aproape toate declinarile lui vreme de vreo doisprezece ani. Intre timp a lucrat si pe un vas de croaziera, a produs si o emisiune la Realitatea TV sau a consiliat candidati in patru campanii electorale diferite. Toate astea, pentru a-si da seama ca misiunea lui e, de fapt, in bucatarie, careia i s-a dedicat exclusiv de mai bine de patru ani. Din aprilie 2010 până la sfârşitul anului trecut s-a ocupat  de propriul restaurant din Bucuresti, “Kopel’s”. Între timp s-a mutat în Brazilia, unde continuă să gătească şi să scrie despre asta şi nu numai.

  • Sunt jurnalist din 1990. Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna şi fac asta (deja!) de peste 20 de ani – jurnalism, la ziare, la televiziuni, la radio, mai bine sau mai rău. M-a ferit Dumnezeu, dar şi educaţia de-acasă, să-mi ia celebritatea minţile. În televiziune, e o boală profesională comună. Ca jurnalist, prefer postura clasică, de observator, celei “moderne”, de vedetă. Sunt un demodat.

    În rest, unii spun despre mine că sunt un tip cu bun simţ (şi adaugă: “deci un inadaptat”). Uneori, când văd la ce ar trebui să mă “adaptez”, mă felicit pentru încăpăţânarea de fi a refuzat atâtea “oportunităţi” care au fluturat în jurul meu.

Povestind despre frica

Scris de Alex Zamfir
day-icon 29 July 2020

„O criză nu ar trebui niciodată irosită”, îmi spunea cineva acum câteva luni, înainte ca lumea întreagă să fie lovită de această criză cum n-a mai fost nici una până acum.

Pentru că trăim de ceva vreme în criză, și nu doar pentru că am început să ne obișnuim cu ea, dar se pare că vom continua să coabităm cel puțin în viitorul apropiat, tind să-i dau tot mai multă dreptate acelui om. Ar trebui să începem să ne concentrăm pe oportunitățile pe care această criză le aduce multora dintre noi, fie că vorbim despre viața profesională sau despre cea familială.

Și, dacă vorbim despre viața familială, eu cred că una dintre marile oportunități ivite este frica evidentă pe care această criză ne-a provocat-o fiecăruia și șansa de a povesti despre ea, cu partenerii noștri, cu prietenii și părinții. Dar, mai ales, cu copiii noștri.

 

Când vine vorba de frică, părinții se tem să afișeze acest sentiment în fața copiilor, de frică (sîc!) să-și arate vulnerabilitatea în fața lor, sau să le transmită aceleași frici și lor, copiilor.

Cumva, conștienți sau nu, ne creăm o (falsă) aură de supereroi în ochii copiilor noștri, de oameni capabili să rezolve cam orice problemă și care nu se tem de nimic. O, și ce greșeală comitem! Căci, din proprie experiență vă spun, atunci când îți vezi părintele așezat pe un soclu, momentul inevitabil când el cade de acolo poate fi unul pe care nu-l vei uita prea ușor și care poate să vă afecteze relația foarte tare.

 

Din acest punct de vedere, criza aceasta ne-a făcut pe majoritatea să nu mai putem să ne ascundem fricile. Cel puțin, în primele săptămâni ale pandemiei, copiii ne-au văzut stresați când ieșeam din casă, când povesteam despre ce se mai întâmplă, când citeam despre stocurile de alimente care dispăreau și tot așa. Iar cu timpul, fricile nu au dispărut, ci s-au modificat: frica de a ne vedea cu prietenii sau de a pleca în concediu. Frica dacă la toamnă începe școala sau nu și cât va mai dura până când va apărea un vaccin eficient. Și tot așa.

Dacă există o constantă a acestor vremuri, eu cred că este frica fiecăruia dintre noi, oricare ar fi aceasta.

 

Și așa ajungem la una dintre oportunitățile acestei perioade: să povestim despre frică, despre ce simțim cu copiii noștri. Dacă tot este evident pentru oricine, deci și pentru copii, că ne este frică, de ce nu am vorbi despre asta? De ce nu le-am povesti că toți simțim frică la un moment dat și asta este ceva absolut normal? Că anormal ar fi să nu simțim frică niciodată, și că asta chiar ar fi o problemă.

Că orice om pe care îl cunosc ei a simțit asta și că important nu e dacă îți este frică, ci ce faci atunci când îți este frică. Ce poți să faci, ce ar fi bine să faci, ce nu ar fi bine să faci și tot așa.

 

Dacă una dintre marile lecții ale acestei perioade este să învățăm, la nivel de societate și de specie, să nu ne mai fie frică de frică? Să o acceptăm ca parte din ființa noastră și să învățăm să conviețuim și să o tolerăm. Aici e una dintre marile probleme: frica generează niște trăiri în noi care nu ne plac, tocmai de aceea încercăm să le evităm sau să le negăm. Dar trăirile sunt acolo, prezente, răscolindu-ne la fiecare episod de frică.

Cum ar fi să îi învățăm pe copii (și, implicit, pe noi înșine) ca atunci când ne este frică să ne oprim pentru câteva secunde și să purtăm un dialog interior:

„Hm, ce chestie! Ia uite, acum mă simt speriat. Inima a-nceput să-mi bată mai puternic, simt transpirație rece pe spate și mă simt paralizat. Da, e clar: mi-e frică! De ce oare mi-e atât de frică, ia să mă gândesc un pic? A, da, și să nu uit: ca orice altă senzație, și aceasta va trece. Trebuie doar să mă liniștesc un pic, să respir și peste câteva momente totul va fi mai bine. Așa e de fiecare dată.”

 

 

Chiar așa este de fiecare dată. Sunt oameni care au studiat aceste sentimente neplăcute care ne încearcă și au povestit foarte frumos despre ele, spunând că senzațiile acestea sunt ca niște valuri: se formează încet, încet, au un punct maxim, dar apoi toate, dar toate, se disipă, se „sparg” la mal și dispar. Și durează doar câteva secunde. Deci ceea ce trebuie să-i învățăm pe copii (și, implicit, pe noi înșine) este să „supraviețuim” acestor câteva secunde, să conviețuim cu senzația oricât de neplăcută ar fi.

 

Frica este umană și, în aceste zile, este prezentă peste tot, inclusiv pe fețele noastre și în comportamentul nostru. Haideți să îi împrietenim pe copii cu senzația de frică, să vorbim despre ea cât mai mult, căci aceasta este una din caracteristicile interesante ale sentimentului acesta: cu cât vorbești mai mult despre el, cu atât mai puțin te sperie.

 

Nu mă credeți? Mi-era cam teamă să abordez subiectul când m-am apucat să scriu articolul, neștiind ce anume vreau să transmit și cum ar trebui s-o fac. Nu știu dacă am fost foarte coerent sau foarte convingător. Dar mi-e clar că mă simt mult mai bine. Mai relaxat și mai puțin anxios. Ceea ce vă doresc și vouă.