Studiul „Atitudini sociale privind riscul în trafic 2026”

Scris de Despre Alcool
4 iunie 2026

Cum au evoluat percepțiile și comportamentele șoferilor din România

 

Studiul „Atitudini sociale privind riscul în trafic 2026” pornește de la o întrebare simplă, dar importantă: cum ne raportăm, de fapt, la siguranță atunci când suntem la volan?

 

Realizată o dată la patru ani, începând din 2008, cercetarea urmărește cum se schimbă în timp percepțiile, obiceiurile și comportamentele de risc ale șoferilor din România, de la viteză, neatenție și folosirea telefonului la volan până la purtarea centurii de siguranță, agresivitate și consumul de alcool înainte de condus.

Ediția din 2026 a fost realizată de Cult Research, cu sprijinul Ursus Breweries, în parteneriat cu Poliția Română, prin Direcția Rutieră și Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, pe un eșantion de 1.200 de conducători auto activi. Pentru Ursus Breweries, susținerea acestui studiu face parte dintr-un angajament mai amplu pentru promovarea consumului responsabil și prevenirea consumului de alcool la volan.

 

Dincolo de cifre, cercetarea ne ajută să înțelegem mai bine unde apar riscurile, ce percepții persistă și ce tip de inițiative pot contribui la alegeri mai sigure în trafic. Demersul completează proiecte precum aplicația Zero La Mie, creată pentru a sprijini deciziile responsabile înainte de a porni la drum.

Despre Alcool la VIBE Festival

Scris de Despre Alcool

Am ajuns la VIBE Festival cu chef de muzică, energie bună și oameni curioși să încerce ceva nou Iar la cornerul Despre Alcool, împreună cu echipa Napoca Rally, am...

Împreună pentru un consum responsabil în industria ospitalității

Scris de Despre Alcool

La Ursus Breweries, credem că dezvoltarea industriei ospitalității trebuie să fie însoțită de o abordare responsabilă față de consumatori și comunitate De aceea, ne...

Flaviu Odorhean, somelier de bere: „Berea potențează gustul și intensitatea alimentelor”

Scris de Despre Alcool

De ce nu am avea, la masă, cât mai des, mai multă bere în mai multe sortimente Ce ne împiedică să experimentăm diverse combinații între gusturile mâncărilor și...

Despre Alcool la VIBE Festival

Scris de Despre Alcool

Am ajuns la VIBE Festival cu chef de muzică, energie bună și oameni curioși să încerce ceva nou Iar la cornerul Despre Alcool, împreună cu echipa Napoca Rally, am...

Împreună pentru un consum responsabil în industria ospitalității

Scris de Despre Alcool

La Ursus Breweries, credem că dezvoltarea industriei ospitalității trebuie să fie însoțită de o abordare responsabilă față de consumatori și comunitate De aceea, ne...

Cum să eviți risipa alimentară printr-o depozitare inteligentă?

Scris de Laura Ene

Cu toții ne dorim să reducem risipa alimentară și să ne bucurăm de alimentele cumpărate pe o perioadă cât mai lungă  Atunci când consumi mâncare proaspătă,...

Bine ai venit pe desprealcool.ro!

Pentru a accesa conținutul acestui site
trebuie să ai peste 18 ani.

Introdu anul nașterii:

Nu bifa dacă nu ești singura persoană care folosește acest dispozitiv.

Despre Alcool