Aceste metode sunt excelente pentru că au efect atât în timpul derulării lor, cât și după. Cu alte cuvinte, copilul care are parte de disciplinare pozitivă va avea tot ceea ce-i trebuie ca să se descurce și în lipsa voastră.

1. Tratăm cauza, și nu simptomele

În rezolvarea situațiilor delicate din viață, începem întotdeauna de la cauză. De multe ori, când cel mic face o prostioară, ne apucăm să țipăm și noi sau să-l certăm, fără a înțelege de fapt ce s-a întâmplat.

Întrebările care încep cu „De ce … (ai făcut asta, l-ai lovit)?” sunt deja începutul unui mare eșec. Acest „de ce” este acuzator. În locul lui am putea folosi „cum”, „ce”, „care”. Dar cel mai simplu ar fi să nu pornim de la efect, adică „De ce l-ai lovit pe Vlad?”, ci să mergem mai departe, să vedem care este de fapt motivul pentru care s-a întâmplat, cum se simte copilul în momentul respectiv. Așadar, în loc de o întrebare, care probabil nu va duce la un răspuns adecvat,  puteți folosi ceva de genul „Înţeleg că ești furios/furioasă!”.

Dacă un copil face de multe ori ceva negativ prin care atrage atenția asupra lui, este clar că are nevoie de ceva: fie de atenția voastră, fie de înțelegere, de iubire, de mai mult timp împreună etc. Nu face nimic „gratuit”. O cauză există mereu și este nevoie de timp și răbdare pentru a vedea care sunt cauzele reale.

Așadar, este important să cercetăm mai în detaliu pentru a putea vedea fiecare element din tabloul mai mare.

2. Când vă exprimați nemulțumirea pentru comportamentul negativ, axați-vă pe actul în sine, și nu pe caracterul copilului

Cu alte cuvinte, atunci când fiica voastră/fiul vostru tocmai s-a trântit pe jos, nu spuneți: „Dacă te porți așa ești o rea/un rău!“, ci „Nu sunt de acord să faci asta când ești furioasă/furios!“.

3. În loc să ziceți doar un simplu „NU”, mai bine ajutați-l să înțeleagă limitele

De cele mai multe ori, când părinții spun „Nu”, copilul nu înțelege mare lucru, pentru că acest cuvânt nu are corespondent în creierul nostru. Este mult mai eficient să-i explicați copilului consecințele faptelor sale. Astfel, copilul învață să devină independent, să ia decizii și să își asume responsabilitate. S-a demonstrat că de multe ori un simplu „NU” este înțeles de copil ca fiind un soi de joc: „Eu fac o prostioară, mama zice NU. Eu fac din nou, ea spune din nou NU. Pare ceva amuzant”. Arătați-i mai degrabă ce poate face decât ceea ce nu poate. În loc de „Nu te urca pe canapea!”, mai bine îi spuneți „Dacă mai sari pe canapea, ai toate șansele să cazi și să te lovești!”.

4. Tratați evenimentele cu calm și empatie

Jim Fay, fondatorul ”Love and Logic”, o filozofie care își propune „să facă parenting-ul mai distractiv și plin de satisfacții, în loc să fie stresant și haotic”, sugerează empatia drept răspuns la comportamentul greșit al copilului, și nu furia sau vreo prelegere iritantă. De exemplu, când copilul vostru aruncă ceva, în loc să ridicați vocea, Fay recomandă mai degrabă să-i răspundeți prin cântec (dacă vorbim cu un copil mic): „Uh-oh! Este trist că ai aruncat jucăria. Se pare că va trebui să se întoarcă în coșul său”.

Dacă copilul este mai mare și, de exemplu, sparge un pahar în furie, puteți să îi răspundeți cu „A fost o decizie proastă. Va trebui să fac ceva în acest sens, dar nu chiar acum”, spune Fay. Prezentați-i consecințele mai târziu, după ce a ieșit din criză și a avut șansa de a analiza ceea ce a făcut greșit. În felul acesta, nu va repeta greșeala.

5. Stabiliți reguli pentru toată familia

E important să-l ajutați pe copil să înțeleagă că în familia voastră nu cearta este soluția, ci mai degrabă negocierea și limitele. Cel mic încalcă regulile pentru a vă testa, pentru a vedea cât îi este permis și cât nu. Dacă va vedea că are limite, se va simți în siguranță și asta îl va ajuta în viitor.

Ar fi recomandat ca regulile să fie: stabilite de întreaga familie, ascultând părerile tuturor membrilor, clare, specifice, formulate pozitiv, să fie ușor de pus în practică, să fie urmate de întreaga familie, puţine la număr, realiste, vizibile pentru întreaga familie.

Concentrarea pe soluții, și nu pe pedeapsă, este un instrument cheie în disciplina pozitivă.

6. Dați-le dreptul la opinie

Este sănătos pentru copii să aibă timp și loc în fiecare săptămână să-și exprime opinia în familie. Ei pot fi consultați cu privire la ceea ce se întâmplă în familie, în general sau pe chestiuni specifice, în cazul unor decizii care îi privesc. Atunci când există un conflict, cu atât mai mult este important să auziți și varianta lor.

7. Timp de calitate

Acordați-i zilnic copilului un timp doar pentru el. Poate vă dedicați cam 20 minute înainte de culcare să citiți o carte împreună. Sau o dată pe lună, să ieșiți să mâncați sau la un film. Oricum, regulat, fără telefoane sau alte preocupări legate de birou, ajutați-l să se simtă important în viața voastră. În acest fel se va simți iubit, va avea mai multă încredere în el și va fi mai pregătit pentru viața autonomă, independentă. Atunci când copilul vine la voi și vă cere atenție, lăsați ceea ce faceți și, pentru câteva minute, răspundeți-i.

8. Înlăturați rușinea din jurul greșelilor

Experții în disciplină pozitivă încurajează conversația deschisă despre greșeli, tocmai pentru a da șansa de a învăța din acestea (dr. Jane Nelsen). La ora cinei, când sunteți toți adunați în jurul mesei, puteți face un  exercițiu foarte simplu: fiecare poate să împărtășească o greșeală pe care a experimentat-o ​​și ce a  învățat din ea. Copiii se vor simți încurajați și respectați, ceea ce va crea, în final, o schimbare pozitivă în gândirea și comportamentul lor.

9. Aveți grijă de voi ca părinți

Este important să știți că sunteți un model pentru copilul vostru, indiferent de vârsta acestuia. Dacă aveți grijă de propriile nevoi (de exemplu odihnă, hobby-uri, întâlnirile cu prietenii), cresc șansele să fiți mai calmi și mai răbdători în relația cu copilul.

10. Fiți lideri, nu controlori

Naomi Aldort explică că liderii buni nu îi controlează pe ceilalți, ci se sprijină pe cooperarea cu aceștia pentru succes. În loc de a da o comandă de genul „Du-te să te perii pe dinți!”, care invită la rezistența, puteți să întrebați „Ce ar trebui să faci pentru ca dinții tăi să fie curați?”. La rândul său, copilul se simte respectat, iar respectul îl face să se simtă bine și să coopereze. Renunțând la necesitatea de a controla, dați copilului oportunitatea de a acționa și de se responsabiliza.