5 obiceiuri de pus în practică în noul an

Scris de Laura Ene
30 ianuarie 2020

Înainte de a vorbi despre nutriție, aș vrea să îți urez un an nou plin de realizări și împliniri!

 

Să ai puterea să accepți ceea ce nu poți schimba, curajul să schimbi ceea ce stă în puterea ta și înțelepciunea să faci diferența între ele. Cuvintele nu îmi aparțin, însă rezonez foarte mult cu ele și am simțit nevoia să ți le împărtășesc și ție

Revenind acum la nutriție și la subiectul de astăzi, o să vin cu câteva recomandări care să te ajute să ai o alimentație mai echilibrată și să fii mai sănătos în acest an.

 

O să încep cu cel mai important sfat pe care îl ofer tuturor pacienților mei:

1. Învață să te organizezi

Probabil că ai auzit de nenumărate ori acest cuvânt la mine: organizare. Asta pentru că eu cred cu tărie că succesul în ceea ce îți propui constă în planificare și organizare.

Așadar, organizează-ți mesele astfel încât să poți mânca micul dejun înainte de ora 10, prânzul între 12 și 15 și cina cu 3 ore înainte de culcare.

Gândește-te cu o zi înainte ce vei face în ziua următoare: unde vei fi, ce vei mânca la prânz. O să fii pe drum, în ședință, la birou sau acasă? Găsește-ți din timp variante, astfel încât să nu recurgi la ce ai la îndemână, adică de cele mai multe ori covrigi, covrigei, biscuiți, patiserie sau alt tip de junk food.

Pregătește-ți pachetul cu mâncare de acasă. Eu, de exemplu, atunci când nu am timp să mănânc, îmi fac un wrap pe care îl iau cu mine și îl mănânc într-o pauză între două consultații.

2. Fă alegeri inteligente

Ce vreau să spun cu aceste cuvinte? În primul rând, cumpără inteligent. Și, foarte important, nu pleca flămând la cumpărături.

Fă-ți o listă de cumpărături și respect-o cu strictețe. Dacă vei pune în coș doar ciocolată și covrigei, asta vei și mânca odată ajuns acasă.

Alege produse proaspete: carne, pește, ouă, lactate sau brânzeturi, legume și fructe. Îți garantez că nu vei da greș. Pentru că, din experiența mea de peste 15 ani, pot să-ți spun cu mâna pe inimă că oamenii nu se îngrașă de la mâncare adevărată, ci de la ce ronțăie și beau între mese.

 

3. Gătește acasă

În strânsă legătură cu recomandarea de mai sus vine următoarea: gătește cât mai mult acasă. Așa poți controla calitatea ingredientelor folosite, modul de preparare, cantitatea de ulei, zahăr, sare și aditivi.

Dacă nu ai timp să gătești acasă, caută restaurante care să îți livreze mâncare cât mai proaspătă și mai curată, fără prăjeli și aditivi alimentari.

4. Ai grijă la cantitatea de alcool consumată

Sper ca 2020 să fie pentru tine un an plin de evenimente care să merite sărbătorite, cu alcool sau fără. Să ieși cât mai des cu prietenii și să socializezi, pentru că întâlnirile cu cei dragi ne ajută să ne relaxăm.

În calitate de medic însă, nu pot să nu îți atrag atenția să ai grijă ca, atunci când bei alcool, consumul să fie unul moderat. Adică să nu depășești 2 porții pe zi dacă ești bărbat și 1 porție pe zi dacă ești femeie. O porție înseamnă echivalentul a 10-15 g de alcool etilic – de exemplu, 330 ml de bere blondă.

Recomandarea vine ca urmare a faptului că, în cantități mari și consumat în mod frecvent, alcoolul poate avea efecte pe termen lung, care pot include, pe lângă dependență, probleme de sănătate și chiar creșterea riscului pentru anumite tipuri de cancer.

Persoanele care consumă alcool în mod frecvent și în cantități ce depășesc doza zilnică recomandată (de exemplu, 1 bere de 330 ml femeile și 2 beri de 330 ml bărbații) pot avea probleme cu ficatul, inima, creierul, pancreasul, dar și cu sistemul imunitar.

Așadar, ai grijă și consumă alcool cu moderație.

5. Mănâncă orice, dar nu oricând și nu în orice combinație

Acesta este un alt motto preferat al meu pe care îmi place să-l spun tuturor pacienților mei.

De ce? Pentru că noi toți ne dorim să mâncăm orice. Și lucrul acesta a început să fie recunoscut chiar și de forurile internaționale de nutriție, care au introdus în vârful piramidei alimentare aceste alimente care nu sunt nici pe departe cel mai bun lucru din punct de vedere nutrițional. Eu le dau libertatea pacienților mei să cheltuie 100-200 calorii din bugetul lor zilnic de calorii pe astfel de „plăceri vinovate”. Însă, îi învăț când să le mănânce și cum anume.

De exemplu, dacă îți plac dulciurile, poți mânca ciocolată sau prăjitura preferată fără să se cunoască vreodată pe cântar. Mănânc-o la gustarea de dimineață sau, dacă poți, chiar în loc de micul dejun. Sau renunță la partea de carbohidrați de la prânz și înlocuiește-o cu un desert.

Limitează-te însă la 3-4 pătrețele de ciocolată sau o prăjitură mică. În plus, savurează fiecare bucățică. Nu te grăbi să o termini, pentru că toate papilele gustative sunt la nivelul gurii. Odată ce ai înghițit mâncarea, nu mai simți niciun gust. Încearcă și tu și vezi ce rezultate obții.

Important este să nu îți fie frică de mâncare, ci să înveți să te bucuri de toate alimentele, dar în cantitatea, în combinația și la momentul potrivit din zi.

Acestea au fost sfaturile mele pentru tine la început de an. Așa că nu-mi rămâne decât să îți doresc din nou un an mai bun decât precedentul.

Spor și sănătate!

Arsurile solare – cum le combatem

Scris de Laura Ene

Vara este anotimpul preferat al multora dintre noi, pentru că este perioada din an când soarele strălucește puternic și ne invită să petrecem mai mult timp în aer liber...

Cum îți pregătești corpul pentru vară

Scris de Laura Ene

Mult-dorita vară e aici, iar tu sigur aștepți vacanța mai mult ca oricând Sunt sigură că ai muncit din greu, ai fost tot timpul pe baricade și acum tot ce îți dorești...

6 probleme de sănătate specifice bărbaților pe care nu trebuie să le ignori

Scris de Laura Ene

Când vine vorba de grija pentru sănătate, atât timp cât ne simtim bine și dăm randament, cei mai mulți dintre noi nu iau în considerare riscurile din spatele unor...

Arsurile solare – cum le combatem

Scris de Laura Ene

Vara este anotimpul preferat al multora dintre noi, pentru că este perioada din an când soarele strălucește puternic și ne invită să petrecem mai mult timp în aer liber...

Vulcanii Noroioși – fenomenul unic în Europa, cu peisaje din altă lume

Scris de Călător în Bascheți

Avem la noi în țară locuri unice, de o frumusețe aparte, cu mistere și povești incredibile țesute în jurul lor, pe care trebuie să le vezi măcar o dată-n viață...

Ținutul Buzăului: paradisul natural pe care trebuie să-l vezi vara aceasta

Scris de Călător în Bascheți

Îți propunem, în acest episod de călătorie prin România o incursiune într-un loc aparte, unde vei trăi experiențe de poveste și unde vei vedea atracții naturale unice...

Bine ai venit pe desprealcool.ro!

Pentru a accesa conținutul acestui site
trebuie să ai peste 18 ani.

Introdu anul nașterii:

Nu bifa dacă nu ești singura persoană care folosește acest dispozitiv.

Despre Alcool