Bună ziua, Adrenalina este acasă?

Adrenalina, așa cum se numește ea, nu este o tipă, este sfidarea și triumful asupra morții, nevoia de a depăși limite și chiar mai mult decât atât nevoia de a ne crește încrederea în noi.

Medicina spune așa:  adrenalina este un hormon care se formează în glandele suprarenale iar secreția ei se produce instantaneu datorită spaimei sau furiei indusă de un eveniment periculos. Este uimitor ce se întâmplă în momentul când adrenalina se secretă.

Pentru mine adrenalina este un fel de fugă îna­in­te, pentru a opri timpul, pentru a-mi învinge temerile și mai puțin o descoperire de sine, poate mai degrabă o anestezie la durere și dezamăgire sau nevoia permanentă de independență.

Este drept că pentru unii dintre noi adrenalina a devenit un mijloc de comunicare. Imi dau seama de cât de puțin am eu nevoie ca să simt adrenalina, în comparație cu piloții de la Formula1 sau MotoGP, ca să nu mai zic de cei ce sar de pe poduri sau stânci, sau înoată cu rechinii.

E clar că fiecare suportăm doza noastră de adrenalină și o gestionăm în funcție de personalitatea noastră. Recunosc așadar că nu sunt una din persoanele dependente de adrenalină, ci poate chiar un omuleț care obosește de la prea multă adrenalină, iar pragul de adrenalină pe care-l suport aș zice că poate este un pic peste medie.

De fapt ieșirea din starea de confort, depășirea unor limite, evoluția aș zice că sunt cele care mă împing către adrenalină. Nu cred că există evoluție fără depășirea unor limte și mai ales fără a ieși din zona de confort care ne este tare dragă.

Cred că fiecare dintre noi are propriile trăiri, senzații, sentimente în mometele în care adrenalina este la maximum. Obsesie sau un mod de a trări, nevoia de adrenalină este extrem de răspândită, mai ales în epoca vitezei și a descoperirilor, adică chiar azi

Suntem cu toții dependenți de adrenalină ?

Specialiștii spun că „Nu” pentru că cea mai mare parte dintre oameni nu e obsedată de dorinta de a triumfa asupra morții, de nevoia de a sfida și de a depăși limte sau de a se lupta cu timpul.

Autoconservarea este se pare un mecanism care ne face sa ne răzgândim dacă vrem să facem un gest extrem. Bine de știut este faptul că înainte să facem un gest extrem, să sărim de pe un pod în apă sau de pe o stâncă, teama ca mecanism de apărare blochează expunerea la riscuri majore. Ne vom simți imediat vulnerabili și nu vom da curs impulsului sau nevoii de adrenalină.

Cei care însă iubesc cu adevărat riscul, pentru a simți adrenalina au nevoie să se expună pe­ri­colului.

Adrenalina, așa cum spuneam, se măsoară pentru fiecare diferit, pentru unii o bere înseamnă deja ceva adrenalină, mai ales dacă este băută cu băieții în timp ce nevasta crede că sunteți la job sau la piață. Alții simt adrenalina zilnic grație vieții zbuciumate pe care o duc, petreceri, discursuri către mulțimile de spectatori, fani sau votanți sau lumina reflectoarelor și covorul roșu.

Mă întreba un amic dacă cei care au avut complexe în copilărie au mai mare nevoie de a-și depăși limitele, de a ieși în evidență, dacă sunt mai dependenți de adrenalină. Studiile spun că nu toți cei care au suferit din caza complexelor în copilărie sunt ”mari consumatori de adrenalină” dar sunt o categorie expusă, la fel ca și cei care au avut o pierdere tragică în copilărie sau cei care și-au ales ca model o persoană care s-a remarcat prin lucruri extreme.

Plăcerea și durerea fac uneori casă bună și duc la o dependență.

Din punct de vedere strict fiziologic, în momentul în care adrenalina se împrăștie în organism, frecvența cardiacă și tensiunea arterială cresc, fluxul sanguin se mărește și împinge înspre muschi mai multă glucoză, în timp ce nivelul insulinei scade. Consecința este o creștere a nivelului de zahăr în sânge pentru a se furniza mai multă energie. Cu alte cuvinte, întreg organismul este pregătit să facă față încercării

Aș merge mai departe vorbind despre adrenalină, poate un pic mai blând decât o fac medicii sau unii psihologi care consideră adrenalina un pericol al societății noastre. Este drept că dependența de adrenalină sau punerea vieții în pericol sunt părți pe care le consider și eu o problemă, dar ,,consumul” cu măsură de adrenalină mi se pare necesar pentru evoluție, căci a depăși limitele pare necesar într-o societate în care ipocrizia limitelor este vizibilă, iar înfrânarea creativității prin prea multe reguli este un pericol iminent.

Fericirea implică incursiuni dramatice în extaz, în disperare, în speranță și neîncredere, felul în care ne căutăm fericirea ne poate aduce în pragul unui exces, care nu trebuie să fie unul musai rău. Adică putem fi fericiți fără să ne punem viața în pericol, adrenalina nu înseamnă doar sportul extreme. Dragostea este un mod prin care creștem destul de mult gradul de adrenalină, de exemplu. Tiroliana, cățăratul pe munte, călăritul, kartingul, parapanta, scufundările sunt câteva din sporturile care cresc adrenalina, fără a ne pune în pericol dacă sunt făcute în condiții de siguranță.

Așadar, fiecare cu adrenalina lui.