„Suntem ceea ce iubim” a zis, la un moment dat, Nichita Stănescu.

Adică putem să fim un humus cu sâmburi de rodie, în unele zile, ba chiar și o bere bună sau un espresso perfect, asta dacă nu e vorba fix de momentul în care suntem papanași cu dulceață de afine și multă smântână sau tiramisu cu fructe de pădure ori ciocolată de casă.

În cele ce urmează, voi realiza portretele din mâncare și băutură ale unor oameni care-mi sunt mie simpatici. Îi voi picta cu supă cu găluști, ori cu coaste de porc la grătar, ori poate cu curry thailandez, sushi sau paella cu fructe de mare, în funcție de ce-mi vor răspunde ei la întrebările puse cu mare poftă de mâncare. Voi lucra cu materialul clientului, adică.

Astăzi e rândul Siminei Bădică.

Simina Bădică e curator la Casa Istoriei Europene din Bruxelles, după ce, între 2006 și 2017 a fost cercetător, curator și șef al Arhivei Etnologice, la Muzeul Țăranului Român din București. Are un doctorat în istorie la Central European University din Budapesta și a predat studii muzeale la SNSPA.

Iubește muntele și rezistă din prima foarte bine la multe sporturi pe care nu le-a mai făcut niciodată. Poate fi calmă atunci când oricine altcineva ar exploda. Repară chestii prin casă, dacă e nevoie, sau montează mobilă Ikea.

Se descurcă de minune și în conversații de geeks, și în aventuri hipioate, și în contexte academice.

Eu am împărțit cu ea multe, în bucata mare de viață, de când ne cunoaștem, și, cu siguranță, voi mai împărți, pentru că e parte din familia mea urbană.

În rândurile de mai jos, am luat-o temeinic la întrebări despre mâncare.

Care e cea mai bună mâncare pe care ai mâncat-o ever?

Mâncarea e bună când ți-e foame și când e făcută cu dragoste. Și când o mănânci cu cineva drag. Din aceeași farfurie. Când toate aceste criterii sunt reunite iese cea mai bună mâncare din lume. Pentru mine aceste criterii s-au reunit cel mai des în jurul unei ciorbe.

Dar cea mai proastă?

Mâncarea proastă e multă și la momentul nepotrivit. Cred că cele mai proaste mâncăruri le-am mâncat la nunți. De la o astfel de nuntă am plecat înainte de ora 12 pentru că soțului meu îi apăruseră deja bube. De la sarmale, a zis el atunci.

Supa ta preferată? Felul principal? Desertul preferat?

Supa mea preferată e pasată și verde, de spanac, mazăre, brocolli sau orice altă legumă verde. La felul principal aș mânca oricând (spun “oricând” pentru că de fapt mănânc asta extrem de rar) o friptură de vită cât mai crudă. Desertul ideal conține ciocolată, bezea și zmeură sau, și mai bine, frăguțe. Ar putea fi tort de ciocolată cu bezea, făcut de mama, sau Pavlova. Prăjitura, nu balerina.

Când ai mâncat ultima oară, până ți s-a făcut rău, cât ai mâncat și, mai ales, ce?

Mai scap la McDonalds uneori. Și invariabil mi se face rău dup-aia, chiar dacă am mâncat doar un sandviș cu cartofi prăjiți. Sau o fi doar vinovăția?

Când ai băut ultima oară prea mult și ți s-a întâmplat ceva greu de uitat?

Mă gândesc de cinci minute la întrebarea asta și încep fraze pe care apoi le abandonez. Bine că nu e un interviu televizat. Ar părea că ultima oară am băut prea mult acum jumătate de oră. Cam de fiecare dată când am băut prea mult, mi s-au întâmplat chestii greu de uitat. Majoritatea mișto, dar absolut de nepovestit într-un interviu care va fi publicat. Și, oricum, nu aveau legatură cu mâncarea.

Cum faci când ți-e foame? Iese monstrul din tine? Zi-mi o poveste cu monstrul ăsta. Dacă tu n-ai monstru, sigur te-ai întâlnit cu ai altora.

După două sarcini în care am ajuns să umblu cu mâncare în geantă, pentru că TREBUIA să mănânc din trei în trei ore, precum bebelușii, cred că mi-am îmblânzit monstrul. Monștrii, că sunt doi: cel al foamei și cel al pipi-ului acuuuuuuuuum. Practic, pot rezista ore în șir fără mâncare și fără o toaletă decentă, fără să omor pe nimeni din cauza asta.

Dacă ai fi o legumă, ce ai alege să fii? Dar dacă ai fi un fruct?

Dintre legume, aș vrea să fiu conopidă. Ai șanse mari să mori de moarte bună, ofilită și scofâlcită și nu devorată. Sunt incredibil de mulți oameni care urăsc cu sinceritate și pasiune conopida. Mai puțin fiul meu Toma, care m-a întrebat cu candoare după ce și-a comandat legume fierte, și eu l-am întrebat dacă preferă conopidă sau brocolli: Conopida, clar conopida. Cui nu-i place conopida? Deci dacă o fi să mor, ca conopidă [sic!], aș vrea să mă ronțăie satisfăcut Toma, nu să fiu molfăită cu scârbă de un copil obligat să își termine legumele.

Ca fruct, aș vrea să fiu o pară în livada de la țară, din anii copilăriei mele, para aia pe care nu aveam niciodată răbdare să o lăsăm să se coacă și o mâncam mereu pe jumătate verde.

Dacă ar fi să mănânci toată viața un singur fel de mâncare, care ar fi acela?

Pâine cu unt și cu sare, mâncarea preferată a copilăriei mele. Dacă pâinea e proaspătă și untul franțuzesc (nu din ăla românesc al anilor ‘80 pentru care noi, copiii, eram împrumutați vecinilor de coadă), chiar că aș putea trăi cu asta toată viața.

Ce ai mâncat la ultima masă? Ce o să mănânci la următoarea?

De când lucrez la Bruxelles, mănânc destul de consistent la prânz. La ora 12 tuturor ne e brusc foame. Astăzi am mâncat friptura de vită saignant cu cartofi copți și salată. Următoarea masă va fi în fața unui film, probabil voi ronțăi niște fistic cu o bere bună belgiană lângă.

Ce merge cel mai bine lângă o bere?

Creveți cu sare, la wok. Mulți. De ronțăit ca semințele.

Bucătarul preferat? Poți să o numești și pe bunica ta, ba chiar și pe tine, important e să argumentezi.

Bucătarul preferat este tot timpul celălalt. Dacă nu a trebuit să gătesc eu, suntem deja aproape de perfecțiune. Gătesc de nevoie, recunosc, pentru copii. În ultima vreme, am început să fac cu plăcere clătite. Și papanași fierți. În concluzie, bucătarul meu preferat este acela care gătește de plăcere și nu de nevoie.

Ciocolată sau vanilie? Cafea sau Ceai? Migdale sau fistic? Ulei de măsline sau unt? Porc sau pește?

Mozarella sau parmezan? Rucola sau spanac? Pizza sau paste? Sos de roșii sau sos de smântână? Ceapă sau usturoi? Mentă sau busuioc? Vișine sau fructe de pădure? Mâncarea mamei sau mâncarea bunicii? Bicicletă sau mașină? Facebook sau Instagram? Mihaela Rădulescu sau Andreea Marin?

Faptul că mâncarea e o chestiune de gust și alegere a fost o revelație târzie în viață. Am fost obișnuită să mănânc ce mi se punea în farfurie. Și să mănânc tot. Când aveam douăzeci și un pic de ani, prietena mea cea mai bună a făcut un băiețel. Îmi amintesc perfect scena din bucătăria lor în care Symeon – care avea atunci mai puțin de un an – era întrebat cu mare seriozitate dacă vrea iaurt cu fructe sau iaurt simplu. Mie mi-au dat lacrimile. Mi-am dat seama că pe mine nu mă întrebase nimeni, toată copilăria mea, ce prefer.

Deci: ciocolată, cafea, fistic, unt, pește, parmezan, spanac, paste, sos de roșii, ceapă, busuioc, fructe de pădure, mâncarea mamei.

Dă-mi un sfat înțelept care chiar să-mi folosească în viață. Dacă ai mai multe, nu te reține.

Iată un sfat înțelept pe care eu nu l-am urmat niciodată. E ceva ce o tot auzeam pe bunică-mea spunând: „De la masă, trebuie să te ridici cu o ușoară senzație de foame.”

Ți-l spun ție pentru că, nefiind bunica ta, poate chiar o să-l urmezi.