Cuvântul fericire este folosit de toată lumea, în toate domeniile: mâncarea bună ne face fericiți, muzica la fel, chiar și legile vorbesc despre fericire.

Pentru majoritatea oamenilor însă este un vis, o dorință. Dar ce știm cu adevărat despre fericire? Pe ce se bazează ea? Studii recente, opere literare și de artă ne oferă perspective noi despre starea de fericire.

Până la studii însă m-aș opri la vorbele unor copii: ”Fericire este când mă murdăresc cu noroi și mama nu mă ceartă”, ”Sunt fericit când mă joc cu prietenii cât vreau” , ”Fericirea este atunci când primesc o rochiță nouă”. A fost foarte simplu să aflu ce este fericirea în 15 minute de la 24 de puști, care mi-au prezentat multe fațete ale fericirii. Copiii sunt maeștrii fericirii. Cu adulții însă treburile stau diferit…

De cele mai multe ori conștientizăm fericirea de-abia după ce ne-a părăsit. Unii psihologi susțin că fericirea este o artă, și chiar o ”Știință”, că fericirea se învață. În general adulții susțin că a fi fericit înseamnă a fi sănătos, iubit și a avea o situație economică bună. Cercetătorii din domeniul fericirii spun că dacă îți acorzi un mic răgaz, dacă privești în jurul tău cu încredere, curios, fără patimă, vei găsi multe argumente pentru a fi fericit.

Un amic spunea ”Sunt fericit când mănânc și când beau o bere rece. Când sunt în societate, consider că e obligatoriu să par fericit, când vine mama e obligatoriu să mă vadă fericit; cochetez cu fericirea chiar și la birou. Sunt fericit și când nu sunt fericit, de altfel, nu sunt fericit doar când nu vreau să fiu”. Deși pare o glumă, amicul meu ”adevăr grăiește”. După mine fericirea este exact așa cum suntem și noi: puternici – fragili, inocenți – vinovați.

Fericirea există!

Dacă ea există în memoria noastră, atunci înseamnă că am fost cândva fericiți. Studiile de ”psihologie pozitivă” din SUA, neuroștiințele, biochimia arată că fericirea poate fi văzută și chiar măsurată. Mai mult decât atât, s-a descoperit că zona cortexului prefrontal stânga ar fi responsabilă cu fericirea și că aceasta are legătură directă cu imaginația noastră.

Și totuși ce este fericirea?

Acum că vorbim de fericire, îmi fac niște calcule și realizez cât de des am fost și sunt fericită. Mi-aduc aminte fericirea de pe chipul meu și al surorii mele când primeam cadouri, sau când o vedeam pe bunica venind la noi.

Sunt fericită când gătesc și nu rar îmi simt licărind luminițele din ochi când fac ceea ce-mi place.

Sunt fericită când dăruiesc, când mă întâlnesc cu prietenii, cu verișorii, dar mai ales când mă joc cu copiii și când îmi fac timp pentru viața mea spirituală. Fericirea este o bogăție

Suntem nefericiți atunci când căutăm să fim așa, când vedem doar lipsurile și necazurile.

Poate cel mai important lucru ar fi să înțelegem că fericirea este ciclică, așa cum sunt zilele și nopțile.

Se spune că sentimentele care acompaniază în mod normal mintea sunt liniștea și fericirea.

Emoțiile noastre sunt atât de puternice încât ne pot vindeca sau îmbolnăvi trupul și sufletul. Așadar, ține de noi să fim fericiți sau nefericiți. Fericirea este o succesiune de momente scurte mai degrabă decât momente mari, excepționale.

Fericirea, ca și iubirea, este pictată, descrisă în romane, analizată, cercetată de oamenii de știință, prezentă în proverbe și zicători, în învățături: ”A dat fericirea peste mine”, ”Banii n-aduc fericirea!”. Un studiu realizat de IRES în 2016 arată că mai mult de 8 din 10 români susțin că ar prefera să fie săraci, dar fericiții. Pentru a fi fericiți, sănătatea contează în primul rând. Pentru cei mai mulți dintre români, banii sunt pe ultimul loc.

Pentru 98% dintre participanții la studiu, “fericirea înseamnă să ai relații bune cu ceilalți”. Cu toate acestea, tot studiile arată că lipsa banilor aduce cu sine nefericire. Fericirea materială este una care nu prea e de lepădat.

Și dacă vorbim despre familie și fericire, psihologii spun ”Părinți fericiți, copii fericiți!”.

Așadar, așa cum spuneam într-un articol precedent, relațiile dintre copii și părinți sunt poate cele mai importante elemente în dezvoltarea copilului. O familie are nevoie de iubire, de o situație materială bună și stabilă, de bună înțelegere, de reguli și principii, de emoții pozitive și fericirea nu-i va ocoli.

Am întâlnit de-a lungul anilor multe persoane care m-au adus cu gândul la concluziile lui David Lykken (profesor la Universitatea din Minnesota), care susține că fericirea este o predispoziție genetică, nu că ar exista o singură genă a fericirii, dar că unele persoane sunt mai predispuse la a fi surâzătoare și fericite, altele nu.

Dar cum tot studiile arată că fericirea se învață, mă gândesc serios cum ar arăta o ”Academie a fericirii”?

Dar să nu facem din fericire o obsesie, mai bine să trăim pur și simplu, și cu siguranță vom avea nenumărate ocazii să-i spunem ”Bonjur Fericire!”.