Incurajam oamenii sa ia decizii informate despre alcool

Contribuitorii nostri
  • Cabral Ibacka. Cu o cariera in televiziune de peste 15 ani, cu emisiuni acoperind multe zone de interes, de la stiri si emisiuni auto, pana la show-uri de divertisment si talk-show-uri, Cabral are o viziune ampla asupra societatii romanesti.

    Pe cabral.ro, blogul personal dar popular, Cabral isi exprima opiniile si coaguleaza in jurul lui un grup mare de oameni care au aceleasi opinii, asteptari si teluri: schimbarea in mai bine.

    Voluntar convins, Cabral sustine copiii si batranii cu probleme prin asociatia al carei membru fondator ii este, Zambet Si Suflet (www.zss.ro) dar sustine activ si se implica si in activitatile altor ONG-uri (Ovidiu Rom, Hospice Casa Sperantei, Salvati Copiii, etc.).

    Parte a proiectului Despre Alcool inca din faza de constructie, el este si unul dintre motoarele acestei campanii de responsabilizare. Iar contributia lui poate fi gasita aici.

     

  • Laura Vereha și Sebastian Secan, jurnaliști de profesie, călători în bascheți din pasiune, inițiatorii proiectului ,,Călător în Bascheți’’, unul dintre cele mai citite bloguri de travel din România. Noi vă arătăm România neștiută, uimitoare, cu locuri despre care n-ai bănui că sunt la noi în țară, precum și destinații de poveste din străinătate. Împreună, am ajuns în 45 de țări.Laura Vereha și Sebastian Secan, jurnaliști de profesie, călători în bascheți din pasiune, inițiatorii proiectului ,,Călător în Bascheți’’, unul dintre cele mai citite bloguri de travel din România. Noi vă arătăm România neștiută, uimitoare, cu locuri despre care n-ai bănui că sunt la noi în țară, precum și destinații de poveste din străinătate. Împreună, am ajuns în 45 de țări.

  • Cristian Lupsa este editorul Decat o Revista, un trimestrial care publica jurnalism narativ despre lumea in care traim. A terminat Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din Universitatea din Bucuresti, iar apoi a facut un master la Missouri School in Journalism, in Statele Unite. Din 2007 a scris si editat pentru mai multe reviste; DoR s-a nascut in aprilie 2009 din dorinta de a avea un spatiu pentru povesti reale bine documentate, bine editate si bine impachetate. Uneori posteaza despre scris pe www.ascrie.org. S-a alaturat proiectului DespreAlcool.ro pentru ca lupta pentru echilibru in fata atator potentiale excese e unul dintre subiectele lui preferate.

  • Dana Rogoz Mamă, soţie, actriţă de film şi televiziune, designer, model, prezentatoare de televiziune şi, nu în ultimul rând, blogger de succes. Dana Rogoz a debutat ca actriţă la vârsta de numai 4 ani, în timpul primului ei turneu, la scurt timp înainte să înceapă să joace la TVR. La 9 ani a jucat în rolul Abramburicăi, care a făcut-o cunoscută în înteaga ţară.

  • Daniela Gheorghe este psiholog specializat in psihologia copilului, expert in domeniul promovarii, protectiei si monitorizarii drepturilor copilului.

    A absolvit Universitatea “Babes-Bolyai”, Facultatea de Psihologie si Stiintele Eucatiei, profilul Psihopedagogie Speciala la Cluj-Napoca, apoi a continuat studiile masterale la aceeasi universitate. Din 2001 incepe colaborarile cu diverse reviste pentru copii si tineri: „Bravo” si „Bravo Girl”, apoi revista „Mami”, „Psihologia azi”, „Parintii”, devenind si psiholog consultant pentru o serie de ziare, jurnale si emisiuni tv si radio.

  • Laura Ene, medic diabetolog şi nutritionist, fondatoare a Cardiometabolic Institute, co-fondatoare a Academiei de Nutriție „Sănătate, Te Iubesc!“, membră a Colegiului Medicilor din România, medic expert în cadrul clinicii KiloStop și coordonatoarea departamentului de diabet și nutriție din cadrul Spitalului de Chirurgie Cardiovasculară Monza din București.

  • Marjan Kukuneshoski, pe scurt Make. Barman, bar manager, bar trainer si consultant cu o experienta de aproape 11 ani in domeniul bartending-ului.
    Originardin Macedonia, a participat la numeroase competitii nationale si internationale de bartending, showmanship, prepararea cafelei, servirea vinurilor si speed service. Desemnat Barmanul anului in 2009, a reprezentat Romania la doua competitii internationale de preparare de cocktailuri. In plus, jurizeaza concursuri de profil si activeaza in Asociatia Barmanilor Profesionisti din Romania.

  • Mihai Găinuşă Binecunoscut realizator şi prezentator român de radio şi televiziune, Mihai Găinuşă a absolvit cursurile Şcolii Superioare de Jurnalism şi este licenţiat în presa scrisă la Facultatea de Jurnalism. Din 2001 până în 2004 a prezentat emisiunea TV „Cronica Cârcotaşilor” la Prima TV. De asemenea, Mihai Găinuşă a colaborat, ca editorialist, cu publicaţii precum Academia Caţavencu şi ProSport.

  • Am început să lucrez în presă acum 15 ani, aproape din întâmplare, la Iași, la Opinia studențească. Până atunci mă pregătisem să fiu laborant sau inginer, la alegere, în funcție de care dintre diplome mi s-ar fi părut la un moment dat mai interesantă. După o incursiune de câțiva ani în PR, am revenit în zona presei scrise la Maxim, Marie Claire și, acum, la Men’s Health. Ocazie cu care am găsit, în sfârșit, o utilitate lucrurilor pe care le-am învățat la liceul sanitar.

  • Mihai Jurca este blogger de travel, prezentator si realizator TV. Proiectul sau, MihaiJurca.ro, a fost premiat cu titlul de Best Travel Blog la ELLE Blogging Awards 2017. Blogul imbina ponturi de calatorie, impresii si povestiri din cele mai chic locuri ale Europei, precum si trasee care servesc ca sursa de inspiratie pentru o vacanta in stil mare.

  • Doctor in sociologie inca din 1974, activ in numeroase alte domenii de specializare generala precum cercetarea calitativa in sociologie, opinia publica, psihosociologia, identitatea culturala, comunicarea nonverbala,  sociologul Septimiu Chelcea  face o analiza detaliata a profilului tinerei generatii din Romania zilelor noastre, cu un studiu de caz pertinent axat pe modul in care este perceput controlul de catre tineri cand vine vorba de consumul de alcool.

  • Dr. Serban Damian este absolvent al Facultatii de Medicina Generala din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie “Carol Davila”, Bucuresti.

    Este nutritionist sportiv – si-a facut specializarea in acest domeniu intr-un program international organizat de catre Comitetul Olimpic International, dedicat medicilor, si condus de catre specialisti in nutritie din cele mai mari universitati ale lumii.

    A publicat doua carti de specialitate: Stretching, secretul flexibilitatii si Superfit. Esentialul in fitness si culturism.

    Este colaborator permanent al catorva publicatii si emisiuni de specialitate.

    In cadrul Centrului de nutritie Superfit, Dr. Serban Damian acorda consultanta nutritionala (scadere/crestere in greutate, ameliorarea performantelor sportive, recomandarea suplimentelor nutritive) si de antrenament, atat publicului larg, cat si companiilor private, sportivilor de performanta, echipelor sportive. (www.superfit.ro)

    Este alergator de maraton si presedintele Ro Club Maraton, cel mai mare club al alergatorilor amatori din Romania.

    Din 2007 scrie pe blogul www.nutritionist.info.ro

  • Shurubel Andrei Lăcătuş, zis şi Shurubel, face tot ce-i stă în putere să se facă auzit. Dimineţa radio, seara TV şi în timpul liber video blogging. Om de marketing şi glumeţ de succes, are un serial comic şi super popular numit 10lucruri, prezintă matinalul de la Radio 21, iar în weekend apare pe micile ecrane ca prezentator al emisiunii UTOPS, la UTV.

  • Simona Tache jurnalist, scenarist, femeie, prietenă, fiică, soră, soție, vecină,cetățean. Și soră medicală, pentru că, înainte de Facultatea de Litere,a absolvit Liceul Sanitar. A scris în publicații ca Tabu, Dilema, Playboy, Maxim, Cotidianul, Academia Cațavencu, Cațavencii, Unica, iar, în unele dintre ele, încă mai scrie. Mai scrie scenarii pentru televiziune și are un blog, simonatache.ro, pe care intră zilnic câteva mii de oameni, ca să zâmbească sau chiar să râdă de-a binelea.

  • Viorel Copolovici s-a pregatit toata scoala si tot liceul sa devina actor pentru ca el insusi si toti cei din jur erau convinsi ca asta e menirea lui. Asa ca a urmat o facultate de presa, Scoala Superioara de Jurnalistica, exact pentru a-si da seama ca drumul lui normal era in Marketing, pe care l-a practicat sub aproape toate declinarile lui vreme de vreo doisprezece ani. Intre timp a lucrat si pe un vas de croaziera, a produs si o emisiune la Realitatea TV sau a consiliat candidati in patru campanii electorale diferite. Toate astea, pentru a-si da seama ca misiunea lui e, de fapt, in bucatarie, careia i s-a dedicat exclusiv de mai bine de patru ani. Din aprilie 2010 până la sfârşitul anului trecut s-a ocupat  de propriul restaurant din Bucuresti, “Kopel’s”. Între timp s-a mutat în Brazilia, unde continuă să gătească şi să scrie despre asta şi nu numai.

  • Sunt jurnalist din 1990. Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna şi fac asta (deja!) de peste 20 de ani – jurnalism, la ziare, la televiziuni, la radio, mai bine sau mai rău. M-a ferit Dumnezeu, dar şi educaţia de-acasă, să-mi ia celebritatea minţile. În televiziune, e o boală profesională comună. Ca jurnalist, prefer postura clasică, de observator, celei “moderne”, de vedetă. Sunt un demodat.

    În rest, unii spun despre mine că sunt un tip cu bun simţ (şi adaugă: “deci un inadaptat”). Uneori, când văd la ce ar trebui să mă “adaptez”, mă felicit pentru încăpăţânarea de fi a refuzat atâtea “oportunităţi” care au fluturat în jurul meu.

Ciorba de afumatura, acrita cu zeama de varza, piftie, papanasi, placinta de dovleac

Scris de Simona Tache
day-icon 27 February 2020 Simona Tache

Nu știu om să nu-i placă să vorbească despre mâncarea bună. Nici om să nu aibă amintiri, planuri și povești burdușite de gusturi, arome și îmbietoare texturi. Nu știu, în fine, nici om despre care mâncarea să nu spună nimic. Așa că o să invit, în cele ce urmează, cetățeni care-mi sunt mie simpatici să se “povestească” prin magice supe-creme, prin nostalgice și copilăroase gogoși, prin cartofii auriți din localul lor preferat, prin vreun sushi mâncat cu poftă de uriaș, ori prin deserturi catifelate, de neuitat, ieșite din mână de mamă. Azi, voi vorbi cu Dragoș Vasile.

 

 

Dragoș e un entuziast povestitor al mâncării, după cum veți vedea în cele ce urmează. Ne cunoaștem de vreo 15 ani, am împărțit multe momente de prietenie, dar habar n-aveam asta despre el. Se vede treaba că n-am prea mâncat împreună. Voi îl știți cu siguranță din paginile revistelor Academia Cațavencu și Cațavencii sau de pe când conducea revista Maxim, destinată bărbaților. Acum, în puținul timp în care nu e om de bază la Apropo TV, ne consumă like-uri, pe Facebook, cu comentarii funny sau minicronici de film. E un mare iubitor de pisici, îl suspectez că păstrează legătura cu mine doar ca să mai aibă acces la informații despre potaia Mihaela, în împărăția căreia viețuiesc. Ce nu știe încă e că o să mai încerce măcar o dată ciorba aia de afumătură, acrită cu zeamă de varză. Pentru că o să-l rog eu frumos, cu lacrimi în ochi. Poate totuși îi iese, că mor de poftă. Vă las să-l citiți, nu înainte de a vă preveni că n-o să fie ușor. Poftă bună!

 

Care e cea mai bună mâncare pe care ai mâncat-o ever?

Primele lucruri care-mi vin în minte sunt o vită perpelită 4 secunde pe un grătărel din mijlocul unei mese dintr-un restaurant din Tokyo. Și, la vreo doi milimetri mai jos în top, un ton crud și gras, în Tsukiji Market. Totuși, mă gândesc că pentru mine „cea mai bună mâncare ever” ține mai mult de memoria afectivă și mai puțin de turismul gastronomic. O identific undeva într-o copilărie petrecută în comunism, la țară, la bunici. Unde de Crăciun se tăia, vag ritualic, porcul care bătea mai mereu spre 110 kile, se bea multă țuică fiartă și se pregăteau în principal cârnați și sarmale (după care nu mă omoram atunci și cu care m-am împrietenit abia după 40 de ani). Totul în cantitățile acelea sărbătorești care sfidau foamea, logica și ideologia.

 

Dar pentru mine punctul culminant al sezonului gastronomic era cu totul altul. Cu câteva zile înainte de Anul Nou, tataie se apuca să aleagă atent lemnele de foc și de cutie. Să ridice tacticos afumătoarea. Și să sape un șanț îngust de vreo patru metri lungime, acoperit apoi cu scânduri și niște trențe, prin care fumul să se răcească atât cât îi trebuie până la contactul cu carnea. Din șira porcului împănată cu carne, care zăcea o zi la afumat, mamaie făcea apoi ciorbă acrită cu zeamă de varză, din care mâncam prima oară în seara de Revelion.  Iar cea mai bună mâncare pe care am mâncat-o ever e ciorba aia acră și corpolentă, care „te scoală de pe boală”, cum zicea tataie. Am încercat s-o reproduc, firește, la maturitate, când am început și eu să gătesc.Și, din motive care țin în egală măsură de carne, os, fum, zeamă și hazard, n-a ieșit exact ce trebuie. Și, de fapt, firesc ar fi să nu-mi iasă niciodată. 

 

Dar cea mai proastă?

A fost, cu siguranță, într-o tabără școlară. Înclin să cred că aia din 1987. Tabăra de la Dărmănești. Faptul că am supraviețuit acelor zemuri groaznice, cu aparență de lătură vegetală, și macaroanelor cu brânză cu consistență de aracet congelat e încă o dovadă a faptului că nu se mai fac oameni rezistenți ca înainte.

 

Supa ta preferată? Felul principal? Desertul preferat?

Nu mi-e foarte clar dacă prin „supă” înțelegi „o supă” pur și simplu sau, la modul general, „o zeamă” – ceea ce ar putea include și categoria care mă interesează în mod special (pentru că asta-mi place cel mai mult să gătesc): ciorbele. Dar cum despre o anume ciorbă am vorbit mai devreme o să zic așa: supă de găină bătrână (da, execută ocazional soacră-mea, din surse bio, e fix ce trebuie); piftie de porc cum se făcea odată (care la mine nu e niciodată starter, ci fel principal); plăcintă de dovleac, papanași sau colivă.

 

Când ai mâncat ultima oară, până ți s-a făcut rău, cât ai mâncat și, mai ales, ce?

Am talentul de a mă îmbuiba frecvent, până la punctul în care mi se face rău și trebuie să mă întind, minimum 30 de minute, ca să pot funcționa ulterior. O iau ca pe o reminiscență a marxismului culinar (de la un anume punct încolo, cantitatea de zeamă se sublimează în calitate). Îmi aduc aminte că treaba asta a început în copilărie, cu o ciorbă de perișoare de la care „mi s-a aplecat”. Am ținut cont de asta și, ultima oară când mi s-a întâmplat, a fost de la una de pui.

 

Cum faci când ți-e foame? Iese monstrul din tine? Zi-mi o poveste cu monstrul ăsta. Dacă tu n-ai monstru, sigur te-ai întâlnit cu ai altora.

Practic, monstrul iese constant, în zilele de marți sau miercuri, în timpul sezonului, când montez o rubrică din Apropo TV sugestiv intitulată „Bucătarium”. E cu un chef care gătește, secondat de Andi Moisescu. O rețetă per ediție. Dar e suficient. Invariabil, monstrul face scandal încă din segmentul dedicat ingredientelor și, înainte de a se acutiza problema (în general pe la minutul 5:00, când să zicem că începe plating-ul), trebuie să-i dau cu ceva la cap. Nu țin neapărat să intru în detalii, întrucât rezolvarea se găsește aproape, la Mega Image, nu la Mahala, cum ar fi mult mai departe și mai indicat.     

 

Dacă ai fi o legumă, ce ai alege să fii? Dar dacă ai fi un fruct?

Aș zice că e o-ntrebare capcană. Sigur e ceva psihanalizabil aici. Pentru mai multă siguranță, nu aș opta pentru variantele castravete, morcov, zucchini.  Ca să nu mă fofilez, înclin să cred că mi-ar plăcea să fiu o roșie, întrucât 95% din populație ar crede despre mine că sunt o legumă, în timp ce aș fi, de fapt, un fruct. Recte un hipster bătrân.  

 

Dacă ar fi să mănânci toată viața un singur fel de mâncare, care ar fi acela?

Cred că, asemeni nevesti-mii, aș putea trăi, bine mersi, doar cu salată de boeuf. Practic, aș putea consuma și acum salată de boeuf, în timpul acestui interviu (ultima oară mâncând ieri). Și, sincer, după aia aș închide seara tot cu niște salată de boeuf de la frigider, doar că știu sigur că nu mai avem, întrucât am avut tupeul și determinarea s-o terminăm din prima zi.

 

Ce ai mâncat la ultima masă? Ce o să mănânci la următoarea?

O supă de roșii și chifteluțe de dovlecei făcute de soacră-mea, căreia țin neapărat să-i transmit și pe această cale „săru’mâna pentru masă”. Azi a fost una dintre acele zile „fără carne”. Următoarea masă ar trebui să fie micul dejun. Mă gândeam așa, aiurea, la niște ouă Benedict, dar s-ar putea să mă trezesc atât de târziu încât să meargă la fix o cafea cu lapte, la birou.

 

Ce ai visa să mănânci chiar acum?

Acum? Fix în momentul ăsta? Bistecca alla fiorentina la Marione, în Florența. O porție de 800 de grame, preferabil. Dar s-ar putea să mă mulțumesc cu un borcan de zacuscă. Încerc să nu-mi las imaginația s-o ia razna, întrucât s-a demonstrat că asta mă costă prea mult.  

 

Bucătarul tău preferat? Cu ce te-a cucerit?

N-am cum să menționez doar unul. Mai puțin de doi n-am cum: Joseph Hadad și Radu Dumitrescu. Hadad m-a cucerit când am văzut cum tranșează o oaie. Apoi am început să-i frecventăm restaurantul în principal pentru coroana lui de miel neozeelandez și rața la tagine. Mai nou, pentru Sea Bass á la Provence (în cazul meu). Pe Radu îl știu de pe vremea unui berbecuț slow cooked, la un restaurant care s-a închis între timp. Între timp, am devenit prieteni, iar, la aniversări și ocazii speciale, mergem pur și simplu la el, fără a ști niciodată ce anume o să ne gătească. În plus, Radu prepară o dată pe an, doar o dată, ciorbă de burtă. Iar în ziua aia, crede-mă, trebuie să fii acolo. Te luăm cu noi data viitoare.

 

Gătești? Care sunt piesele tale de rezistență?

Evident că gătesc. Ciorbe, în principal, întrucât asta-mi aduce aminte de bunicii mei, care mâncau ciorbă zilnic și pe-ale căror obiceiuri și tradiții culinare am început să le apreciez cu adevărat abia acum, la maturitate. Îmi place să cred că fac ciorbe de porc absolut competitive și niște zemuri de miel cu care nu mi-a fost rușine să ies din casă, cu ocazia Paștelui, la niște prieteni care știu să mănânce.  

 

Dă-mi o rețetă ușoară și bună-bună.

Ușoară? Uite ceva foarte simplu-simplu, care se servește sub formă de sandviș la Oslo. Omletă din două ouă, împachetată în patru și răcită. Pune deasupra 100 de grame de somon afumat. Merge și păstrăv afumat, din ce-am observat noi. Poți elimina pâinea, adăugând o salată de cartofi cu maioneză și rucola. Nu-ți place rucola, pui ceapă verde.  

 

Ce îți gătea bunica?

Bunica mea a gătit pentru mine 14 ani. E mult mai ușor să-ți spun ce anume nu mi-a gătit în intervalul acesta de timp: Boeuf Bourguignon. Adică făcea o tocăniță similară, doar că era cu porc și-i zicea altfel.   

 

Ce îți gătea mama?

Sincer, nu-mi amintesc ce anume mi-a gătit mama înainte de a pleca din țară, când aveam 6 ani. Am vizitat-o după Revoluție, la München, când aveam deja 16. Impactul cultural a fost major, ca și cum m-ar fi lovit o mașină de pâine pe Șoseaua Olteniței. Îți dau un simplu exemplu: pentru un adolescent care venea, la începutul anilor 1990, din fostul lagăr comunist era de neconceput – în sensul că părea o risipă colosală de spațiu și resurse – ca o simplă brutărie de cartier să aibă mărimea unei alimentare din București și să vândă zeci de tipuri de pâine, plus alte zeci de tipuri de specialități. De ce ar putea avea nevoie cineva care trăiește în Occident de 15 feluri de pâine neagră?!

 

Practic, nu înțelegeam mare lucru din ceea ce mi se întâmpla atunci, din punct de vedere alimentar. Mă fascinau inclusiv sandvișurile din supermarketuri, puii la rotisor din magazinele de la colțul străzii și acest complet nou și neobișnuit fel de mâncare – pizza cu ardei iute. Dar creierul meu reținea ceea ce era pe undeva familiar și simplu de procesat: crenvurștii. Mama detesta mâncarea nemțească și părea încântată să-mi gătească paste cu sosuri făcute tacticos în casă, cum învățase ea de la un prieten italian care făcea crize când vedea ketchup. Dar eu mă străduiam s-o ponderez, rugând-o să-mi facă crenvurști din ăia buni, nemțești. „Păi, ai mâncat și dimineață crenvurști”. „Da, am mâncat. Doar șase”.    

 

Bărbați care-ți gătesc? Ce?

Tata și socrul. Tata gătește foarte bine și variat, de la piftiile de porc sau curcan la varii ciorbe și cărnuri la cuptor. Iar socră-miu e responsabil cu proteinele – dacă sunt pe grătar, cu carbohidrații – dacă sunt cartofi și remarc că, mai nou, a descoperit fascinantul univers al dulcețurilor.

 

Ce merge cel mai bine lângă o bere?

Păi, depinde mult de bere. Lângă o bere IPA (varietate pe care o prefer, în această perioadă a vieții mele) merge un steak. Sau niște coaste de porc, ca să fiu sincer și popular. Dacă vrei să ne complicăm, Brown Ale-ul se combină bine cu peștele și da, mă gândesc aici la niște știucă umplută. Doar zic. Nu știu să fac și nu mă bag.  

 

Ce sfat i-ai da unui tânăr din care să învețe să consume responsabil?

Să nu amestece prea mult băuturile. La 40+ va sfârși, oricum, prin a nu le amesteca deloc.

 

Ciocolată sau vanilie? Cafea sau Ceai? Migdale sau fistic? Ulei de măsline sau unt? Porc sau pește? Mozarella sau parmezan? Rucola sau spanac? Sos de roșii sau sos de smântână?

Ciocolată. Cafea. Fistic. Unt. Porc. Parmezan. Baby spinach. Sos de roșii.

 

Pizza sau paste? Ceapă sau usturoi? Mentă sau busuioc? Vișine sau fructe de pădure? Mâncarea mamei sau mâncarea bunicii? Bicicletă sau mașină? Facebook sau Instagram?

Pizza. Ceapă. Mentă. Fructe de pădure. Mâncarea bunicii. Bicicletă. Facebook.

 

Ce ai mânca într-o seară de binging?

Pentru noi, conceptul ăsta nu prea există, întrucât vedem zilnic câte ceva și nu simțim nevoia să recuperăm masiv în weekend, printr-o seară „de binging”, cum zici tu. Ca să-ți răspund, totuși, la întrebare: noi începem târziu vizionările, în 95% dintre cazuri după masa de seară. Deci, la momentul acela am mânca ceva dulce. Rectific: eu aș mânca ceva dulce. Cam tot timpul aș mânca. Aseară m-am descurcat cu niște sarailii făcute de soacră-mea (care gătește mult și bine, inclusiv pentru noi). Dar, uite, există și excepții: azi, cum spuneam, n-am mâncat carne și la noapte urmează să vedem unul sau două episoade din Babylon Berlin. Mizez, așadar, pe faptul c-o să-mi fie poftă de niște cârnați. Orice fel de cârnați, bănuiesc, mai puțin bratwursti. Sau măcar un Schweinshaxe (ciolan) ca la Zur letzten Instanz. Voi sfârși, evident, prin a termina sarailiile.

 

Dă-mi un sfat înțelept care chiar să-mi folosească în viață.

Du-te să mănânci la Tokyo.