Scris de Simona Tache
Adică putem să fim un humus cu sâmburi de rodie, în unele zile, ba chiar și o bere bună sau un espresso perfect, asta dacă nu e vorba fix de momentul în care suntem papanași cu dulceață de afine și multă smântână sau tiramisu cu fructe de pădure ori ciocolată de casă.
În cele ce urmează, voi realiza portretele din mâncare și băutură ale unor oameni care-mi sunt mie simpatici. Îi voi picta cu supă cu găluști, ori cu coaste de porc la grătar, ori poate cu curry thailandez, sushi sau paella cu fructe de mare, în funcție de ce-mi vor răspunde ei la întrebările puse cu mare poftă de mâncare. Voi lucra cu materialul clientului, adică.
Astăzi e rândul Alexandrei Bădicioiu.
O știu pe Alexandra (Andra, pentru mine) de vreo 15 ani, de când țineam o rubrică zilnică în Cotidianul, iar ea mi-a fost, pentru o vreme, editor. Azi îi citesc interviurile și multe alte materiale în Iqads.
Dacă ar fi să o descriu în trei cuvinte, aș alege “echilibru”, “inteligență” și “blândețe”.
Îmi place felul ei rațional și calm de a privi lumea, dar și bruma de poezie pe care o pune uneori în cuvinte.
Îmi place mintea ei deșteaptă și creativă, dar și bunătatea ei.
Îmi place felul în care își crește băiețelul, pe Ștefan, și îmi place să vorbesc cu ea despre orice, oricând, mai des sau mai rar.
Nu se putea să nu o iau un pic la întrebări și despre mâncare.
Citiți ce a ieșit.
Pentru mine, mâncarea e amintire. Gustul e despre oamenii din jur, anumite perioade ale vieții, o anumită lumină care conturează decorul, starea de spirit. În aceeași măsură, cea mai bună mâncare poate fi un platou cu sushi, în Centrul Vechi, într-un decembrie în care Bucureștiul era îngropat în zăpadă sau ouă prăjite cu mămăligă și carne de la borcan, pregătite de mamaie, când copilăria părea fără sfârșit.
Poate, totuși, cea mai bună mâncare a fost o porție gigantică de scoici cu usturoi și pătrunjel, la o terasă pe malul mării, în Constanța, când fiu-miu a vrut să guste pentru prima dată și i-a plăcut atât de mult încât a devenit, din acel moment, mâncarea lui preferată.
Cea mai bună mâncare sunt mesele pe care le iau cu familia mea mare. Mese din acelea pline, cu de toate, picate parcă din Mireasa tânără a lui Baricco, de obicei în mijlocul unei curți din Șoimari, satul bunicilor în care mi-am petrecut copilăria, mese care durează ore în șir și toată lumea gustă de la toată lumea și se minunează de cât de bun e și vorbim de rețetele speciale ale mătușilor, bunicilor și mamelor și pare că timpul e blând, totuși, și bătrânețea mai poate fi amânată măcar până când strângem masa.
Cea mai proastă mâncare a fost la un all inclusive, unde totul, de la pâine, brânză, paste, cafea sau prăjituri avea un gust dulceag și chimic. La finalul vacanței, aveam impresia că și apa are gust de plastic.
Supa mea preferată e o ciorbă. Se numește ciorbă de os cu ou și oțet și se face din ciolan de porc afumat, gras, cu zgârciuri moi și neapărat șorici deasupra. Are consistența unei ciorbe de burtă, dar comparația e nedreaptă pentru amândouă. Este specialitatea familiei. Când ciorba asta se face pe undeva pe la vreo mătușă sau verișoară, știu că mi se pune deoparte și, dacă sunt prin zonă, sunt chemată la masă. Dacă nu sunt prin zonă, îmi trimite mami la București.
Dacă aș îndrăzni să comentez ce caută ciorba de os lângă actele de care aveam nevoie urgent, mi se răspunde ca și cum aș avea amnezie gastronomică: E ciorbă de os!
Nu am un fel principal preferat sau am prea multe. Chestia e că mă bucură mâncarea: și simplă, și fandosită, și foarte condimentată, și fără mirodenii de niciun fel. Și roșii cu brânză, și pâine coaptă cu unt și sare, și musaca, și ostropel, și burgeri, și rasasfour. Mi-am dat seama că am îmbătrânit când am realizat că încep să îmi placă până și varza și sarmalele.
Desertul preferat: baclava. Când mănânc baclava simt că undeva pe o planetă îndepărtata se închină un imn generozității universului.
Vara este anotimpul exceselor. Mănânc prea multă înghețată și prea multe cireșe, uneori în aceeași zi. Dacă rațional nu pot pune limită, o face corpul până la urmă 😛
În facultate, la Cluj. Am început un grătar inofensiv la niște prieteni și a durat vreo trei zile.
Vai, da. Fac urât la foame. Zilele trecute eram cu copilul prin magazine, îi căutam pantofi pentru o nuntă, uitasem să mănânc dimineața și se făcuse 4 după-amiaza, iar el continua să întoarcă paietele de pe fiecare tricou pe care îl întâlnea și erau foarte multe tricouri cu paiete și niciun pantof de nuntă și atunci i-am spus că dacă nu plecăm o să leșin în magazin sau o să mă tăvălesc pe jos și o să fac un tantrum mai mare decât toate ale lui. Nu am leșinat și nici nu m-am tăvălit pe jos, dar scenariul devenea din ce în ce mai posibil, în timp ce el continua să perie netulburat paietele de pe tricouri.
Aș alege să fiu cartof. Am citit la un moment dat un studiu care spunea că oamenii pot supraviețui cel mai mult mâncând cartofi, dacă ar fi obligați să mănânce un singur lucru. Mi-a plăcut povestea cartofului. E denigrat continuu, dar de fapt, uite, conține cam tot ce e necesar pentru supraviețuire.
Dacă aș fi un fruct, mi-ar plăcea să fiu cireașă. Cireșele mi s-au părut mereu niște fructe vesele, care nu se iau prea în serios, puse pe glume, gata să stea la urechi și să prindă gândurile oamenilor.
Nu pot să mănânc un singur fel de mâncare nici măcar la o masă, pentru că mă plictisesc. Sau două felii din aceeași pizza. Tocmai de asta îmi place cel mai mult micul dejun. Pentru că pot să mănânc ouă prăjite, dulceață cu unt, cârnați, roșii, brânză și nu e nimic ciudat. În Phantom Thread, care mi s-a părut foarte plictisitor și pe care l-am văzut doar pe jumătate, chiar și cu Daniel Day-Lewis în el, personajul principal comandă un mic dejun celei de care tocmai se îndrăgostește. Comanda era așa:
Welsh rabbit with a poached egg … bacon … scones, butter, cream, jam … a pot of lapsang souchong tea. And some sausages.
Mi s-a părut perfect. Ca să răspund la întrebare, chiar și încălcând regulile, aș mânca toată viața micul dejun din Phantom Thread.
A fost o masă cuminte, la un fel de fermă în afara Bucureștiului: friptură, mici, cartofi prăjiți, salată cu roșii și castraveți. S-a remarcat însă un papanaș dolofan, care înota în smântână și dulceață de afine și care a fost atacat cu politețe sălbatică de mai multe persoane.
La următoarea, o să mănânc micul dejun și asta deja mă face foarte fericită.
Merg foarte bine cârnații, în timp ce se prăjesc, și arunci niște bere pe ei să îi liniștești. La început sunt mirați de vizită, dar apoi par să se înțeleagă și să aibă niște conversații aprinse în tigaie.
Bucătarul meu preferat e băiatul meu, Ștefan, care acum învață să gătească și, în funcție de zilele săptămânii, își dorește să aibă, când va fi mare, un restaurant doar cu brânză, un restaurant doar cu paste, un restaurant doar cu clătite americane cu înghețată sau să fie pompier în Italia sau cercetător într-un domeniu nedefinit.
Ciocolată. Cafea. Fistic. Unt.
Pește. Parmezan. Rucola. Pizza. Smântână.
Usturoi. Mentă. Fructe de pădure.
Mâncarea mamei și a bunicii. Trotinetă. Facebook.
Mi-e frică să dau sfaturi, mi se pare că trebuie să ai doctoratul în trăit sau ceva de genul ăsta. O să las un citat, în schimb, din jurnalul lui Tolstoi: ”Noi găsim că aerul e plăcut pentru că trebuie să respirăm. Și tot astfel descoperim frumusețea pentru că trebuie să iubim”.
Scris de Simona Tache
Azi, voi vorbi cu Ileana Andrei Ileana a făcut Facutatea de Litere, apoi un master în comunicare Primul ei job a fost la televiziunea din Slatina, unde era reporter, editor de...
Scris de Simona Tache
Azi, voi vorbi cu Dragoș Vasile Dragoș e un entuziast povestitor al mâncării, după cum veți vedea în cele ce urmează Ne cunoaștem de vreo 15 ani, am împărțit multe...
Scris de Simona Tache
Azi, voi vorbi cu Diana Popescu Diana e jurnalistă de vreo 20 de ani A lucrat la Adevărul, apoi la Gândul, iar, în ultimii mulți ani, lăsase presa scrisă pentru...
Scris de Laura Ene
Vara este anotimpul preferat al multora dintre noi, pentru că este perioada din an când soarele strălucește puternic și ne invită să petrecem mai mult timp în aer liber...
Scris de Călător în Bascheți
Avem la noi în țară locuri unice, de o frumusețe aparte, cu mistere și povești incredibile țesute în jurul lor, pe care trebuie să le vezi măcar o dată-n viață...
Scris de Călător în Bascheți
Îți propunem, în acest episod de călătorie prin România o incursiune într-un loc aparte, unde vei trăi experiențe de poveste și unde vei vedea atracții naturale unice...
Pentru a accesa conținutul acestui site
trebuie să ai peste 18 ani.
Nu bifa dacă nu ești singura persoană care folosește acest dispozitiv.
