Control – locul si rolul controlului

Scris de Daniela Boșca (Gheorghe)
22 octombrie 2018

Controlul este un cuvant de care de multe ori ne ferim si asta pentru ca de cele mai multe ori ne obsedeaza. Detinerea controlului este, constient sau mai putin constient, una dintre cele mai comune dorinte ale noastre. Am trecut fiecare prin perioade in care ne doream sa controlam aprope totul: sentimente, trariri, comportamentele proprii, apoi si pe cele ale celor dragi sau ale persoanelor din jurul nostru, chiar si pe cele ale animalelor, ale vietuitoarelor din jur si al obiectelor din jur (telecomanda va spune ceva?).

 

Ca dovada ca acest control este foarte important, este faptul ca sociologii si psihologii au gasit si un loc al acestui „locus of control”. Este modul in care o persoana isi explica succesul sau esecul prin cauze de tip intern sau extern, controlabile sau necontrolabile. Locul intern al controlului implica convingerea ca puterea si controlul personal pot influenta evenimentele, ca succesele proprii se datoreaza aptitudinilor si muncii depuse. Locusul de control extern se refera la convingerea ca puterea personala are un efect minim asupra evenimentelor, acestea fiind cauzate de destin, sansa sau puterea altora.

 

De foarte multe ori controlul ne este de mare folos, incepem prin a ne controla plansul inca de bebelusi, apoi bebe nu mai face pe el ci la olita, apoi controlul foamei, al emotiilor inainte de examene etc.

 

Detinerea controlului are o mare influenta culturala, societala, traditionala. In multe tari, cum ar fi cele din vest, se aprecieaza foarte mult controlul intern iar persoanele din asa numita categorie “self-made man” se bucura de apreciere din partea semenilor si a institutiilor (private mai ales). Este adevarat ca o persoana poate avea diferite locusuri ale controlului in diferite situatii. Eu insami am momente cand spun „Faca-se voia Domnului”, iar alteori „Cu credinta pot muta si muntii” si voi face tot posibilul ca sa ajung unde imi doresc.

 

Asadar daca vom avea un loc al controlului extern, riscam sa devenim dependenti de tot ceea ce este in exterior, sa ne afecteze ceea ce ne spun altii sau ceea ce fac altii si ne recuperam independenta atunci cand folosim propriile sentimente, imagini si voci interiore in luarea deciziilor. Sigur ca este important sa percepem ceea ce ne spun altii dar este mult mai important sa le trecem prin filtrul gandirii noastre.

 

Va propun sa ne oprim putin asupra unui subiect de mare actualitate „Autoritatea parentala, control parental”. Una dintre cele mai adanc inradacinate credinte in privinta cresterii copiilor este aceea ca este necesar, obligatoriu de fapt, ca parintii sa-si foloseasca autoritatea pentru a controla, directiona, dirija copiii. Si asta este valabila si la scoala, profesorul trebuie sa controleze elevii. Parintii si profesorii isi justifica controlul spund „Copiii sunt mici, nu stiu ce sa faca, iar noi trebuie sa-i indrumam. Copiii au nevoie de autoritatea parintilor si a cadrelor didactice”.

 

Parintii nu inteleg ca, prin faptul ca sunt mai mari fizic decat copiii lor, au deja o „marime psihologica” (majoritatea copiilor deseneaza parintele mare si copilul foarte mic). Parintii sunt modele, copiii ii vad de multe ori ca pe Dumnezeu.

 

Multi parinti dau recompense copiilor „Daca faci asta iti dau zece lei” sau „Daca esti cuminte te las la calculator”, conditionari care duc la control. La fel se intampla si cu pedeapsa, este o forma de a stabili controlul, un soi de dresaj: la bine esti recompensat, la rau esti pedepsit. De aceea adolescentii, de exemplu, nu se revolta asupra parintilor, ci asupra „puterii”, controlului acestora.

 

Paradoxal este ca unii parinti nu-si aduc aminte cat de rau este sa fii sub controul parintilor si aplica aceeasi tactica cu propriul copil.

 

Reactiile copiilor la controlul parental excesiv: rezistenta, sfidare, revolta, negativism, resentiment, furie, ostilitate, minciuna.

 

Un parinte puternic va fi cel care il va sprijini pe copil sa-si controleze acele emotii, trairi, comportamente de care are nevoie sa evolueze, si sa le controleze cand simte ca este cazul si ca are nevoie sa faca acest lucru. A dresa un copil nu are neaparat ca rezultat evolutia.

Bullying online și offline

Scris de Daniela Boșca (Gheorghe)

Adolescența – între provocări și influențe

Scris de Daniela Boșca (Gheorghe)

Atât anturajul nostru, cât și al copiilor noștri, par un lucru atât de firesc, încât nici nu sesizăm uneori cât de mult ne influențează La întrebările „De ce ne...

Tensiunile familiale în contextul pandemiei

Scris de Daniela Boșca (Gheorghe)

Am urmărit activitățile mai multor organizații neguvernamentale care au derulat o serie de programe pentru sprijinirea familiilor aflate în situații de violență, în...

Arsurile solare – cum le combatem

Scris de Laura Ene

Vara este anotimpul preferat al multora dintre noi, pentru că este perioada din an când soarele strălucește puternic și ne invită să petrecem mai mult timp în aer liber...

Vulcanii Noroioși – fenomenul unic în Europa, cu peisaje din altă lume

Scris de Călător în Bascheți

Avem la noi în țară locuri unice, de o frumusețe aparte, cu mistere și povești incredibile țesute în jurul lor, pe care trebuie să le vezi măcar o dată-n viață...

Ținutul Buzăului: paradisul natural pe care trebuie să-l vezi vara aceasta

Scris de Călător în Bascheți

Îți propunem, în acest episod de călătorie prin România o incursiune într-un loc aparte, unde vei trăi experiențe de poveste și unde vei vedea atracții naturale unice...

Bine ai venit pe desprealcool.ro!

Pentru a accesa conținutul acestui site
trebuie să ai peste 18 ani.

Introdu anul nașterii:

Nu bifa dacă nu ești singura persoană care folosește acest dispozitiv.

Despre Alcool