Efectele consumului de alcool asupra organismului

Scris de Laura Ene
20 noiembrie 2019

Oamenii consumă alcool pentru a socializa, pentru a sărbători diverse evenimente sau pentru a se relaxa. Și nu este nimic rău în asta, atât timp cât consumul este unul moderat. Problemele intervin atunci când consumul de alcool devine unul excesiv.

Călătoria alcoolului în organism

Alcoolul ajunge în sânge la foarte scurt timp după prima înghițitură. Efectele pot apărea în aproximativ 10 minute. Pe măsură ce continuăm să consumăm, nivelul concetrației de alcool din sânge crește, iar cu cât acesta este mai mare, cu atât resimțim mai mult efectele alcoolului. Cu alte cuvinte ne debarasăm de inhibiții, articulăm mai greu cuvintele, avem probleme de coordonare, de concentrare sau de memorie, devenim confuzi, iar în cazuri grave ne putem confrunta cu probleme de respirație sau, în funcție de cantitatea cosumată, putem chiar intra în comă, dacă valoarea alcoolemiei în sânge depășește valoarea de 2,5‰.

Cele mai grave probleme le au însă persoanele care consumă cantități mari, în mod frecvent. În cazul lor apar efectele pe termen lung, care pot include pe lângă dependență probleme de sănătate și chiar creșterea riscului pentru anumite tipuri de cancer.

 

 

Efectele consumului excesiv de alcool asupra organismului

 

Să o luăm pe rând și să vedem cum ne afectează alcoolul organismul.

  1. Creierul

Alcoolul influenţează în primul rând modul de funcţionare a creierului, ceea ce poate duce la schimbări de stare și de comportament. Mai mult, încețoșează mintea și afectează capacitatea de coordonare, la valori ale alcoolemiei între 0.5-1‰.

  1. Inima

Consumul îndelungat de alcool sau consumul unei cantități foarte mari deodată pot afecta inima, provocând: cardiomiopatie (o boală care afectează miocardul – mușchiul inimii), aritmie sau fibrilaţie atrială (bătăi neregulate ale inimii), accident vascular cerebral sau hipertensiune.

  1. Ficatul

Consumul excesiv de alcool pune la grea încercare și ficatul, care ar putea ieși „într-un picior” din această confruntare. Astfel, persoanele care consumă regulat mult alcool riscă să dezvolte steatoză hepatică (ficat gras), hepatită alcoolică, fibroză şi în final chiar ciroză.

  1. Pancreasul

Alcoolul consumat zilnic, în cantităţi ce depăşesc doza zilnică recomandată (adică 2 beri de 330 ml/zi în cazul bărbaţilor şi 330 ml/ zi în cazul femeilor), pe o perioadă mai lungă de timp, afectează pancreasul, care la un moment dat se poate inflama foarte tare şi poate să degenereze în pancreatită acută, care poate fi fatală. În timp, alcoolul produce degenerarea şi distrugerea treptată a pancreasului, cu apariţia pancreatitei cronice sau a diabetului zaharat.

  1. Sistemul imunitar

Consumul excesiv de alcool poate slăbi sistemul imunitar. Și cum acesta este principalul paznic al organismului, atunci când el nu mai este vigilent ajungem să ne îmbolnăvim foarte ușor. De aceea persoanele care consumă alcool frecvent și în cantitate mare tind să se îmbolnăvească mai ușor de pneumonie sau turbeculoză decât cele care consumă alcool cu moderaţie.

Arsurile solare – cum le combatem

Scris de Laura Ene

Vara este anotimpul preferat al multora dintre noi, pentru că este perioada din an când soarele strălucește puternic și ne invită să petrecem mai mult timp în aer liber...

Cum îți pregătești corpul pentru vară

Scris de Laura Ene

Mult-dorita vară e aici, iar tu sigur aștepți vacanța mai mult ca oricând Sunt sigură că ai muncit din greu, ai fost tot timpul pe baricade și acum tot ce îți dorești...

6 probleme de sănătate specifice bărbaților pe care nu trebuie să le ignori

Scris de Laura Ene

Când vine vorba de grija pentru sănătate, atât timp cât ne simtim bine și dăm randament, cei mai mulți dintre noi nu iau în considerare riscurile din spatele unor...

Arsurile solare – cum le combatem

Scris de Laura Ene

Vara este anotimpul preferat al multora dintre noi, pentru că este perioada din an când soarele strălucește puternic și ne invită să petrecem mai mult timp în aer liber...

Vulcanii Noroioși – fenomenul unic în Europa, cu peisaje din altă lume

Scris de Călător în Bascheți

Avem la noi în țară locuri unice, de o frumusețe aparte, cu mistere și povești incredibile țesute în jurul lor, pe care trebuie să le vezi măcar o dată-n viață...

Ținutul Buzăului: paradisul natural pe care trebuie să-l vezi vara aceasta

Scris de Călător în Bascheți

Îți propunem, în acest episod de călătorie prin România o incursiune într-un loc aparte, unde vei trăi experiențe de poveste și unde vei vedea atracții naturale unice...

Bine ai venit pe desprealcool.ro!

Pentru a accesa conținutul acestui site
trebuie să ai peste 18 ani.

Introdu anul nașterii:

Nu bifa dacă nu ești singura persoană care folosește acest dispozitiv.

Despre Alcool