“Hummus cu semințe de pin și cărniță caramelizată sau ceapă cu pită și slăninuță”

Scris de Simona Tache
24 septembrie 2019

Nu știu om să nu-i placă să vorbească despre mâncarea bună.

 

Nici om să nu aibă amintiri, planuri și povești burdușite de gusturi, arome și îmbietoare texturi. Nu știu, în fine, nici om despre care mâncarea să nu spună nimic.

Așa că o să invit, în cele ce urmează, cetățeni care-mi sunt mie simpatici să se “povestească” prin magice supe-creme, prin nostalgice și copilăroase gogoși, prin cartofii auriți din localul lor preferat, prin vreun sushi mâncat cu poftă de uriaș, ori prin deserturi catifelate, de neuitat, ieșite din mână de mamă.

Azi, voi vorbi cu Radu Crahmaliuc.

Pe Radu l-am întâlnit la Cațavencii, în care el mai scrie și azi, și ne intersectăm încă, din când în când, pe la mese pe care sunt beri. Din păcate, prea rar.

Mai scrie scenarii pentru TV și tot felul de alte lucruri care implică umor. Hazul lui funcționează cumva fără prea mult adaos de venin, ceea ce e rar și presupune niște abilități foarte personale.

Oricine l-a cunoscut ar spune despre el că e nu doar foarte funny, ci și destul de zen.

Eu, personal, depun mărturie că nu l-am văzut niciodată nervos. Mai am răbdare în privința asta, nu mă grăbesc nicăieri.

În cele ce urmează, l-am luat zdravăn la întrebări. Mi-a răspuns, cum mă așteptam, cu mult umor și poftă de mâncare bună. Hai să aveți și voi!

Care e cea mai bună mâncare pe care ai mâncat-o ever?

Ever e un termen prea generos ca timp și spațiu. Mi-e frică să răspund ca să nu nedreptățesc vreo mâncare excelentă de care am uitat acum pe moment. Sorry, pui cu curry din februarie 2005, știu c-am fost împreună atâta timp, dar te-am înlocuit în amintiri cu niște ravioli din august 2010. E nedrept pentru alimente să le judeci în halul ăsta, mai ales că se sacrifică pentru tine, săracele. Corect ar fi să împărțim pe ani, sau decenii măcar, și de-abia după aia să începem să zgâriem suprafața. Chiar și-așa, e bine să păstrăm primul loc în top deschis, ca să n-avem surprize mai târziu în viață că l-am umplut aiurea cu sarmale.

Experiențele culinare de care chiar îmi aduc aminte sunt mai degrabă legate de locuri sau evenimente decât de calitatea efectivă a mâncării. De exemplu, random, dacă mă întrebi acum, îmi aduc aminte de un umăr de porc crocant mâncat la Munchen, de un platou porcesc cu fructe de mare mâncat pe o plajă în Portugalia, de niște cârnați oltenești pe grătar făcuți într-o curticică din Rotterdam, de niște mini-pateuri mâncate la ora trei noaptea în Amzei și de o pizza de la Panipat mâncată pe ger, de un Crăciun, prin 2000. E un univers culinar vast, nu cred că cineva poate să-l reproducă și nici n-ar trebui să încerce.

 

Dar cea mai proastă?

Fără îndoială cea mai proastă mâncare pe care am mâncat-o recent au fost niște scoici, la un restaurant grecesc din București. Cred c-au fost cele mai proaste scoici din Europa Centrală și de Est. Erau o combinație de cauciuc și gumă de mestecat. Pe măsură ce le mâncam deveneam din ce în ce mai conștient că o să fac toxiinfecție alimentară. N-am făcut, nu erau stricate, erau doar gătite foarte prost, mai prost decât le-aș fi făcut chiar și eu. Cam ăsta e etalonul meu de mâncare proastă, dacă ceva e mai nasol chiar și decât ce mi-aș face singur. Îmi mai aduc aminte de un gulaș cu curry mâncat la Salzburg, într-un restaurant indiano-austriac. A fost o combinație mult prea ciudată chiar și pentru mine.

 

Supa ta preferată? Felul principal? Desertul preferat?

Nu-s mare fan supe sau ciorbe. Care era diferența? Vâscozitatea? Punctul de îngheț în vid? Maxim mai bag iarna câte o ciorbă de văcuță, dar mai mult așa, ca să nu fiu ciudat și să mănânc ardei iute pe stomacul gol, declanșându-mi gastrita. A, și când sunt virozat mai sorb câte o supă-cremă, dar de fiță, ca să bag și alte lichide în afară de ceai. Nemessisul meu absolut e ciorba de burtă, m-am ferit toată viață de ea și, când ne-am întâlnit, nu ne-am plăcut reciproc. Acum ne vedem fiecare de viața lui și totul e bine în univers.

Felul principal e iar o chestie conjuncturală. E foarte trist să ai toată viața o singură chestie favorită, pe care o mănânci la infinit (de exemplu omletă sau cartofi prăjiți), deși știu o groază de oameni din ăștia. La un moment dat, ți se acrește. Vara, felul meu principal favorit sunt roșiile cu brânză.

Am să zic tort la desertul favorit. De care tort? De care e. Cu vișine din vișinată. De obicei în momentul în care ajungi să pui la îndoială tortul și să-l judeci poate că e mai bine să nu mai primești tort, știi ce zic? Poate că sunt oameni care merită tortul ăla mai mult decât tine. Am o cofetărie aici peste drum care face niște torturi-spectacol. Dacă te trezești suficient de devreme poți să prinzi și din ăla cu foiță de aur. Vine și Adrian Enache să ia tort de-aici. Odată, chiar era să iasă scandal. Nu te bagi între un om și tortul lui.

 

Când ai mâncat ultima oară, până ți s-a făcut rău, cât ai mâncat și, mai ales, ce?

Ultima oară când  mi s-a făcut rău efectiv a fost acum vreo lună. Am băgat o combinație letală de sos piri-piri cu sos Sriracha. A ieșit o chestie de un milion de unități Scoville pe scara de iuțenie, care mi-a declanșat gastrita. Dacă o să mă omoare ceva vreodată, atunci o să fie un sos iute. Revenind la mâncăruri comestibile, ultima oară când am băgat în mine până sus a fost cu sushi. Am băgat un platou întreg, adică mâncarea pe o săptămână întreagă a unei familii din Japonia. Regret ceva? Absolut deloc. Aș lua-o oricând de la capăt. Unde-i peștele crud?

 

Cum faci când ți-e foame? Iese monstrul din tine? Zi-mi o poveste cu monstrul ăsta. Dacă tu n-ai monstru, sigur te-ai întâlnit cu ai altora.

Acasă am grijă să țin monstrul sub papuc, ca să nu iasă scandal, îi fac microdosing, mai o măslină, mai o alună, mai un kil de înghețată. Dar mai iese prin excursii, mai ales în preajma prânzului, când nu știi exact ce o să mănânci, unde o să mănânci și te plimbi din loc în loc. Se instalează o frică existențială că o să mori de foame în mijlocul unui oraș străin. „Ce zici de locul ăsta? Îți place? Nu! Dar locul ăsta? Locul ăsta e bun? Ce zici de locul ăsta! Uite, au și mâncare! Mâncare e mâncarea mea favorită! Hai să mâncăm mâncare!” Cred că s-au stricat foarte multe căsnicii din cauza foamei, au pornit multe războaie. N-am pățit, dar sigur s-a întâmplat, mai ales dacă ești slab de înger. Dacă m-am întâlnit cu monștri altora? De obicei sunt prea ocupat cu ai mei. Dar mi-aduc aminte de un episod în care cineva n-avea voie să mănânce dulciuri, așa c-a mâncat ciocolată pe furiș și i s-a umflat capul de la alune.

 

Dacă ai fi o legumă, ce ai alege să fii? Dar dacă ai fi un fruct?

Aș merge pe păstârnac. Păstârnacul e o legumă comică foarte puțin exploatată. Sunt sigur că nimeni n-a mai ales păstârnac până acum. Ești un morcov? Nu. Ești o țelină? Nu. Sunt un păstârnac. Ce poți să faci cu păstârnacul? Habar n-am. Bănuiesc că se pune la borș. Orice se pune la borș. Cred că dacă în 100 de ani o să găsim o legumă ciudată pe Marte, sigur cineva o s-o pună în borș și o să iasă un borș bun, că așa e borșul. „Ai încercat supă de slubarbură?”, „Nu, dar am auzit că merge excelent la borș”, „Super, înseamnă că trebuie să fie o legumă vrednică”.

Dacă aș fi un fruct, aș merge pe ceva fructe de pădure din gama zmeură, afine, mure etc. Italienii le zic „frutti di bosco”, sună foarte bine când zici frutti di bosco, hai să zicem toți acum cu voce tare. Nu-i așa că sună într-un fel? Plus că dacă ești frutti di bosco poți să te alături tuturor deserturilor din lumea asta. Tiramisu, înghețată, mămăligă cu dulceață. „Hey, cu ce e dulceața aia pe care ai mânjit-o pe mămăligă?”, „Cu frutti di bosco”, „Mmmm, frutti di bosco, preferatele mele”.

 

Dacă ar fi să mănânci toată viața un singur fel de mâncare, care ar fi acela?

Cu siguranță trebuie să fie un fel de mâncare care conține carne, usturoi și brânză. Ok, poate carnea e opțională, dar usturoiul și brânza sunt must. N-ai cum să greșești cu usturoi și brânză. Dacă pui usturoi și brânză pe un pantof și îl mănânci, tot o să fie foarte bun. De fapt, cred că am mâncat foarte mulți pantofi așa din greșeală, doar pentru că aveau usturoi și brânză pe deasupra.

 

Ce ai mâncat la ultima masă? Ce o să mănânci la următoarea?

Mănânc chiar acum, se pune ca ultima masă? E un burger dintr-un loc foarte lăudat. Eu îi dau un 7 din 10. A primit puncte bonus că are extra brânză și dulceață de ceapă. Ce-am să mănânc la următoarea masă? Cel mai probabil cafea și niște icre. Preferabil separat. Nu sunt icre negre și ar fi ciudat să mi le bag în cafea.

 

Ce ai visa să mănânci chiar acum?

Pot să fie două chestii? Prima ar fi hummus cu semințe de pin și cărniță caramelizată pe deasupra. Nu e zi în care să nu mă gândesc la hummus. Cred că e o fantezie destul de des întâlnită, nu? Dar trebuie să fiu puternic. Avem mâncare acasă, n-am timp de aventuri cu hummus. Cine știe pe unde a umblat hummusul ăla. Hummusul e pentru tineri. A doua chestie e ceapă, cu pită și slăninuță. Mi-aș permite să mănânc asta dacă, imediat după, m-aș duce la coasă, ceea ce n-o să se întâmple niciodată.

 

Bucătarul tău preferat? Cu ce te-a cucerit?

Am să răspund foarte, foarte diplomat aici pentru că intenționez să mai mănânc și altă dată în unele case: foamea e cel mai bun bucătar, sau cel puțin așa mi s-a zis când eram mic și comentam la mâncare. Nu sunt pretențios, bucătarul meu preferat e oricine alege să mă hrănească fără ca eu să fiu nevoit să mișc un deget pentru asta. Te salut pe această cale, nobil necunoscut, oricine ai fi tu, și sper să colaborăm la fel de bine și pe viitor. Desigur cu excepția criminalului cu scoicile de la restaurantul grecesc.

 

Gătești? Care sunt piesele tale de rezistență?

Pâine prăjită cu unt și usturoi. Sunt faimos în toată casa pentru pâinea mea prăjită cu unt și usturoi. Tortellini cu cheddar la microunde. Piesa mea de rezistență e o omletă stratificată compusă din foarte multe straturi fine, individuale, de omletă. Mi-a ieșit o singură dată și orice tentativă ulterioară a fost sortită eșecului, deci e foarte posibil ca prima oară să fi fost o halucinație. Mai fac și guacamole. Secretul e să pui mult usturoi.

 

Dă-mi o rețetă ușoară și bună-bună.

Tort de clătite.
  • Se ia una bucată clătită, se pune pe fundul unui vas de yena.
  • Apoi se smângălește conștiincios cu smântână, brânză rasă și ciuperci călite cu ceapă și usturoi.
  • Se lipește o altă clătită pe deasupra care de asemenea se smângălește cu ingredientele de mai sus.
  • Se stratifică treaba până la un punct, când nu mai e loc în vas.
  • Dup-aia se bagă la cuptor sau microunde cu multă brânză pe deasupra.

Câștigul e instantaneu.

 

Ce îți gătea bunica?

Toate bunicile mele găteau excelent. Știu că toate bunicile fac asta, dar ale mele erau mai cu moț. Mi-aduc aminte de mâncarea de carne cu castraveți murați, asta era o delicatesă de prin Ardeal. Mi-aduc aminte de mini-tartele cu cremă de vanilie, mi-aduc aminte de prăjitura Figaro, mi-aduc aminte de roșii umplute, de ouă umplute, de alte legume umplute. Mi-aduc aminte de supă de chimen. Erau vremuri bune. Încă mai sunt.

 

Ce îți gătea mama?

Orice. Nu cred c-am poftit vreodată la ceva, să nu primesc. Mai rar decât bunicile, dar clar mai sofisticat. Cred că fiecare generație adaugă la bagajul de cunoștințe și se specializează pe ceva. Ai mei se specializaseră, într-o vreme, pe zacuscă cu fructe. E ca o zacuscă obșinuită, doar că asta are și gutui, mere, pere în panere. Rezultatul e 10 clase peste zacusca normală.

 

Bărbați care-ți gătesc? Ce?

Bunicul meu gătește foarte multe în ultima vreme. A devenit un hobby și-un soi de terapie. Are tot felul de cărți de gătit, e foarte atent la detalii, are ochi de inginer. Ultima oară am mâncat niște sarmale senzaționale de la el. Erau învelite milimetric și măsurate cu șublerul. Desigur specialitatea lui e zacusca de pește. Îi place să umble cu pești, a pescuit toată viața și are dozele perfecte de piper, pește și bulion ca să mă dea pe spate. Nu se poate descrie în cuvinte, poate doar în interjecții: “Uuu, aaaa, nu-mi vine să cred că-i pește”.

 

Ce merge cel mai bine lângă o bere?

Îmi place să cred că, în ultima vreme, mi-am format o cultură destul de bună a berii. Berea e o chestie foarte complexă chiar dacă nu e percepută așa, cel puțin la noi. Ce se vede la suprafață, masa de larg consum e doar vârful icebergului. Pentru mine cel puțin, în ultima vreme, fiecare bere e o experiență senzorială: gust, miros, aciditate, after-taste. De-aia am să zic că cel mai bine lângă o bere merge o altă bere, dar diferită de prima. Dacă regulile zic că tre’ să fie mâncare solidă, atunci aș zice că cel mai bine cu berea merge o brânză. Firește, brânza diferă în funcție de bere.

 

Ce sfat i-ai da unui tânăr din care să învețe să consume responsabil?

Să se orienteze spre calitate, nu spre cantitate. Nu-i nici o distracție să faci excese, dar poți să încerci niște gusturi foarte mișto, să ai o experiență plăcută, să te bucuri de-un aliment gustos și rafinat. Berea până la urmă e un aliment. Orice aliment în exces se lasă cu amintiri nasoale.

 

Ciocolată sau vanilie? Cafea sau Ceai? Migdale sau fistic? Ulei de măsline sau unt? Porc sau pește? Mozarella sau parmezan? Rucola sau spanac? Sos de roșii sau sos de smântână?

Aș zice ciocolata, nu pot să am încredere în vanilie. Cafea aș bea cu tonele, oricând. Ceaiul e pentru când ești bolnav sau simți că ești într-o dispoziție mistică deosebită sau ai băut prea multă cafea. Migdalele mă duc cu gândul prea mult la cianură, fisticul creează dependență, deci nu știu care-i răul cel mai mic. Uleiul de măsline e bun la salate, untul e gustos, deci ambele. Peștele mi se pare prea laborios, cu toate oasele alea, porcul mi se pare plictisitor. Aleg fructele de mare. Mozzarela și parmezan, n-ai cum să greșești cu brânză. Parcă înclin spre spanac, n-am fost niciodată mare fan păpădie. Sos de roșii clar, smântâna e prea pretențioasă și parcă-mi inspiră prea multă grăsime. Așa, sosul de roșii e cinstit, onest, e pansamentul perfect să-l torni pe rană.

 

Pizza sau paste? Ceapă sau usturoi? Mentă sau busuioc? Vișine sau fructe de pădure? Mâncarea mamei sau mâncarea bunicii? Bicicletă sau mașină? Facebook sau Instagram?

Mmmm, carbohidrați, moartea mea. Aș zice paste, parcă alunecă mai ușor, deși am experimentat cu niște pizze foarte interesante în ultima vreme, cu ulei de trufe, deci s-ar putea să schimb tabără destul de curând. Menta merge la desert, busuiocul merge la felul principal. Nu-i nimic greșit în asta. Fructe de pădure clar. Nu numai c-am vorbit deja de ele, dar vișinele mi se par o abominație, cu excepția ălora îmbălsămate de prin torturi, dar alea teoretic sunt deja cireșe. Mâncarea din familie. Nu se compară cu nimic pe lumea asta și cel mai trist e că s-ar putea să se piardă, dacă nu se găsește vreun descendent iscusit care s-o salveze. Mers pe jos, avem prea puține locuri de parcare ca să ne aventurăm cu mașina și nu suntem încă suficient de avansați să mergem cu bicicleta. Instagram, e mult mai multă liniște și pace și mult mai puțină politică. Pozele, chiar și alea photoshopate, sunt sincere.

 

Ce ai mânca într-o seară de binging?

Ceva ușor. Probabil nachos cu toping de brânză, smântână și guacamole. Trebuie să ai ceva de crănțănit în momentele tensionate și n-am auzit pe nimeni să mănânce ciorbă de burtă la Casablanca. „Draga mea, diseară facem Netflix and chill. Scoate farfuriile alea bune să mâncăm ostropel”. Nu face nimeni așa ceva. Sau poate face, dar ăia nu sunt oameni.

 

Dă-mi un sfat înțelept care chiar să-mi folosească în viață.

Cere extra usturoi. N-are cum să fie rău.

“Paste quatro formaggi, iahnie de fasole cu murături, sushi, cartofi prăjiți cu mujdei, gogoși mici, cu lapte, tăvălite prin zahăr”

Scris de Simona Tache

Azi, voi vorbi cu Ileana Andrei Ileana a făcut Facutatea de Litere, apoi un master în comunicare Primul ei job a fost la televiziunea din Slatina, unde era reporter, editor de...

“Ciorbă de afumătură, acrită cu zeamă de varză, piftie, papanași, plăcintă de dovleac”

Scris de Simona Tache

Azi, voi vorbi cu Dragoș Vasile Dragoș e un entuziast povestitor al mâncării, după cum veți vedea în cele ce urmează Ne cunoaștem de vreo 15 ani, am împărțit multe...

“Șnitele din pulpe de pui, salată boeuf, miel la cuptor, tuslama, gogoși mici, tăvălite în miere”

Scris de Simona Tache

Azi, voi vorbi cu Diana Popescu Diana e jurnalistă de vreo 20 de ani A lucrat la Adevărul, apoi la Gândul, iar, în ultimii mulți ani, lăsase presa scrisă pentru...

Arsurile solare – cum le combatem

Scris de Laura Ene

Vara este anotimpul preferat al multora dintre noi, pentru că este perioada din an când soarele strălucește puternic și ne invită să petrecem mai mult timp în aer liber...

Vulcanii Noroioși – fenomenul unic în Europa, cu peisaje din altă lume

Scris de Călător în Bascheți

Avem la noi în țară locuri unice, de o frumusețe aparte, cu mistere și povești incredibile țesute în jurul lor, pe care trebuie să le vezi măcar o dată-n viață...

Ținutul Buzăului: paradisul natural pe care trebuie să-l vezi vara aceasta

Scris de Călător în Bascheți

Îți propunem, în acest episod de călătorie prin România o incursiune într-un loc aparte, unde vei trăi experiențe de poveste și unde vei vedea atracții naturale unice...

Bine ai venit pe desprealcool.ro!

Pentru a accesa conținutul acestui site
trebuie să ai peste 18 ani.

Introdu anul nașterii:

Nu bifa dacă nu ești singura persoană care folosește acest dispozitiv.

Despre Alcool