Să prevenim înainte ca lucrurile să devina prea complicate

Scris de Daniela Boșca (Gheorghe)
30 ianuarie 2020

De multe ori ne ferim să vorbim despre consumul de alcool și alte substanțe în rândul adolescenților, pentru că nu vrem ca cei din jurul nostru să „ne arate cu degetul” sau pur și simplu pentru că ne este teamă. Această teamă de a vorbi și de acționa, din păcate, aduce majoritatea familiilor în pragul unor crize greu de gestionat.

 

Copiii cad în patima alcoolului încă din clasele primare

Acesta este concluzia îngrijorătoare a unui studiu făcut de Institutul Național de Sănătate Publică potrivit Ministerului Sănătății Acesta este concluzia îngrijorătoare a unui studiu făcut de Institutul Național de Sănătate Publică potrivit Ministerului Sănătății

84%

Aproximativ 84% din băieții și 12% dintre fetele în vârstă de 16 ani au consumat cel puțin o dată în viață o băutură alcoolică.

16%

16% dintre băieți și 7% dintre fete au consumat alcool în exces cel puțin o dată în viață.

1/5

Unul din 5 băieți a fost în stare de ebrietate prima dată înaintea vârstei de 13 ani.

Cifrele sunt așadar îngrijorătoare

Adolescenții sunt în perioada încercărilor, a căutărilor, a crizei identității, a teribilismului, astfel încât pot cu ușurință să cadă pradă ispitelor. Consumul de alcool este o metodă de socializare sau cel puțin așa consideră adolescenții, într-o primă fază. Nu puține sunt cazurile în care părinții oferă un model greșit copiilor.

Studiul „Stiluri parentale şi influența asupra consumului de alcool la minori”, Demos în colaborare cu IPP 2019, arată că nivelurile ridicate de consum de alcool se transmit din generaţie în generaţie și nu este vorba despre o moștenire genetică, ci despre comportamente învățate. Persoanele care au declarat că au un nivel ridicat de consum de alcool au avut la rândul lor părinți care au consumat în mod abuziv alcool. La rândul lor, copiii acestora au deja probleme cu consumul abuziv de alcool. Așadar, există familii în care alcoolul face ravagii în trei generații.

Consecințele consumului de alcool în rândul adolescenților sunt grave.

Un prim pas pentru a preveni un astfel de dezastru este abordarea acestor subiecte cu cei mici, de timpuriu, imediat ce pot conștientiza pericolele consumului excesiv de alcool. Dacă vom crea o bază solidă, atunci riscurile scad. Cu alte cuvinte, dacă le explicăm de mici când și cum pot consuma alcool, dar mai ales cât, dacă îi vom face să aibă încredere în noi ca părinți și prieteni, să înțeleagă că pot vorbi cu noi despre acest subiect, atunci există șanse mari să-i ajutăm să facă față tentațiilor.

Dacă vorbim deschis despre consecințe, dar și despre vârsta de la care pot consuma alcool, atunci adolescenții vor fi pregătiți să cunoască limitele și să se integreze într-un grup fără a face uz de alcool pentru a deveni sociabili sau cunoscuți. Dacă îi ajutăm să aibă încredere în ei, dacă îi creștem cu principii și valori, dar, mai ales, dacă le acordăm timp, iubire dar și reguli, atunci rezultatele pozitive se vor vedea în timp.

Părinții și mediul din care provine copilul joacă un rol esențial

Conform studiului de mai sus, părinţii „autoritari” consumă mai mult alcool, comportament adoptat și de copiii lor. În copilărie, acești adulți au avut, la rândul lor, părinți care au consumat alcool în mod abuziv și au fost autoritari. „Autoritari” în cazul de față însemnă duri, agresivi, centrați pe a critica copilul și care manifestă lipsa afectivității.

Cu alte cuvinte, părinții nu au înțeles nevoile copilului, astfel încât unii copii au ajuns să aibă probleme la școală, să fie agresivi și să aibă deja probleme cu poliția. Există o contradicţie între stilurile de creștere și educare a copiilor practicate de parteneri, în cazul familiilor în care un părinte consumă excesiv alcool, iar celălalt nu. Părintele care consumă excesiv alcool are un stil extrem de negativ, cu manifestări adeseori violente, autoritare sau de neglijență; în schimb, celălalt părinte este predispus să adopte o atitudine mai puţin severă, mai caldă, mai implicată.

Comportamentele legate de consumul de alcool au rădăcini în trei domenii: caracteristicile personale ale individului, situația socială și economică actuală și mediul cultural.

Care este cea mai recomandată soluție?

Părinții care au combinat iubirea, căldura afectivă, cu limitele, regulile și disciplina, au sprijinit copilul în dezvoltarea sa armonioasă, l-au ajutat să aibă încredere în el, să ia decizii corecte, să auto-gestioneze situații și să facă față presiunilor.

Studiile arată că susținerea părinților în demersurile lor de creștere și educare a copilului sunt cheia succesului atât pentru copil, cât și pentru întreaga societate. Nu sunt de neglijat însă nici programele școlare de combatere a consumului excesiv de alcool și implicarea mass-media în promovarea unui stil de viață sănătos. Părinții care au combinat iubirea, căldura afectivă, cu limitele, regulile și disciplina, au sprijinit copilul în dezvoltarea sa armonioasă, l-au ajutat să aibă încredere în el, să ia decizii corecte, să auto-gestioneze situații și să facă față presiunilor.

Studiile arată că susținerea părinților în demersurile lor de creștere și educare a copilului sunt cheia succesului atât pentru copil, cât și pentru întreaga societate. Nu sunt de neglijat însă nici programele școlare de combatere a consumului excesiv de alcool și implicarea mass-media în promovarea unui stil de viață sănătos.

Bullying online și offline

Scris de Daniela Boșca (Gheorghe)

Adolescența – între provocări și influențe

Scris de Daniela Boșca (Gheorghe)

Atât anturajul nostru, cât și al copiilor noștri, par un lucru atât de firesc, încât nici nu sesizăm uneori cât de mult ne influențează La întrebările „De ce ne...

Tensiunile familiale în contextul pandemiei

Scris de Daniela Boșca (Gheorghe)

Am urmărit activitățile mai multor organizații neguvernamentale care au derulat o serie de programe pentru sprijinirea familiilor aflate în situații de violență, în...

Arsurile solare – cum le combatem

Scris de Laura Ene

Vara este anotimpul preferat al multora dintre noi, pentru că este perioada din an când soarele strălucește puternic și ne invită să petrecem mai mult timp în aer liber...

Vulcanii Noroioși – fenomenul unic în Europa, cu peisaje din altă lume

Scris de Călător în Bascheți

Avem la noi în țară locuri unice, de o frumusețe aparte, cu mistere și povești incredibile țesute în jurul lor, pe care trebuie să le vezi măcar o dată-n viață...

Ținutul Buzăului: paradisul natural pe care trebuie să-l vezi vara aceasta

Scris de Călător în Bascheți

Îți propunem, în acest episod de călătorie prin România o incursiune într-un loc aparte, unde vei trăi experiențe de poveste și unde vei vedea atracții naturale unice...

Bine ai venit pe desprealcool.ro!

Pentru a accesa conținutul acestui site
trebuie să ai peste 18 ani.

Introdu anul nașterii:

Nu bifa dacă nu ești singura persoană care folosește acest dispozitiv.

Despre Alcool