Incurajam oamenii sa ia decizii informate despre alcool

Contribuitorii nostri
  • Cabral Ibacka. Cu o cariera in televiziune de peste 15 ani, cu emisiuni acoperind multe zone de interes, de la stiri si emisiuni auto, pana la show-uri de divertisment si talk-show-uri, Cabral are o viziune ampla asupra societatii romanesti.

    Pe cabral.ro, blogul personal dar popular, Cabral isi exprima opiniile si coaguleaza in jurul lui un grup mare de oameni care au aceleasi opinii, asteptari si teluri: schimbarea in mai bine.

    Voluntar convins, Cabral sustine copiii si batranii cu probleme prin asociatia al carei membru fondator ii este, Zambet Si Suflet (www.zss.ro) dar sustine activ si se implica si in activitatile altor ONG-uri (Ovidiu Rom, Hospice Casa Sperantei, Salvati Copiii, etc.).

    Parte a proiectului Despre Alcool inca din faza de constructie, el este si unul dintre motoarele acestei campanii de responsabilizare. Iar contributia lui poate fi gasita aici.

     

  • Cristian Lupsa este editorul Decat o Revista, un trimestrial care publica jurnalism narativ despre lumea in care traim. A terminat Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din Universitatea din Bucuresti, iar apoi a facut un master la Missouri School in Journalism, in Statele Unite. Din 2007 a scris si editat pentru mai multe reviste; DoR s-a nascut in aprilie 2009 din dorinta de a avea un spatiu pentru povesti reale bine documentate, bine editate si bine impachetate. Uneori posteaza despre scris pe www.ascrie.org. S-a alaturat proiectului DespreAlcool.ro pentru ca lupta pentru echilibru in fata atator potentiale excese e unul dintre subiectele lui preferate.

  • Dana Rogoz Mamă, soţie, actriţă de film şi televiziune, designer, model, prezentatoare de televiziune şi, nu în ultimul rând, blogger de succes. Dana Rogoz a debutat ca actriţă la vârsta de numai 4 ani, în timpul primului ei turneu, la scurt timp înainte să înceapă să joace la TVR. La 9 ani a jucat în rolul Abramburicăi, care a făcut-o cunoscută în înteaga ţară.

  • Daniela Gheorghe este psiholog specializat in psihologia copilului, expert in domeniul promovarii, protectiei si monitorizarii drepturilor copilului.

    A absolvit Universitatea “Babes-Bolyai”, Facultatea de Psihologie si Stiintele Eucatiei, profilul Psihopedagogie Speciala la Cluj-Napoca, apoi a continuat studiile masterale la aceeasi universitate. Din 2001 incepe colaborarile cu diverse reviste pentru copii si tineri: „Bravo” si „Bravo Girl”, apoi revista „Mami”, „Psihologia azi”, „Parintii”, devenind si psiholog consultant pentru o serie de ziare, jurnale si emisiuni tv si radio.

  • Laura Ene, medic diabetolog şi nutritionist, fondatoare a Cardiometabolic Institute, co-fondatoare a Academiei de Nutriție „Sănătate, Te Iubesc!“, membră a Colegiului Medicilor din România, medic expert în cadrul clinicii KiloStop și coordonatoarea departamentului de diabet și nutriție din cadrul Spitalului de Chirurgie Cardiovasculară Monza din București.

  • Marjan Kukuneshoski, pe scurt Make. Barman, bar manager, bar trainer si consultant cu o experienta de aproape 11 ani in domeniul bartending-ului.
    Originardin Macedonia, a participat la numeroase competitii nationale si internationale de bartending, showmanship, prepararea cafelei, servirea vinurilor si speed service. Desemnat Barmanul anului in 2009, a reprezentat Romania la doua competitii internationale de preparare de cocktailuri. In plus, jurizeaza concursuri de profil si activeaza in Asociatia Barmanilor Profesionisti din Romania.

  • Mihai Găinuşă Binecunoscut realizator şi prezentator român de radio şi televiziune, Mihai Găinuşă a absolvit cursurile Şcolii Superioare de Jurnalism şi este licenţiat în presa scrisă la Facultatea de Jurnalism. Din 2001 până în 2004 a prezentat emisiunea TV „Cronica Cârcotaşilor” la Prima TV. De asemenea, Mihai Găinuşă a colaborat, ca editorialist, cu publicaţii precum Academia Caţavencu şi ProSport.

  • Am început să lucrez în presă acum 15 ani, aproape din întâmplare, la Iași, la Opinia studențească. Până atunci mă pregătisem să fiu laborant sau inginer, la alegere, în funcție de care dintre diplome mi s-ar fi părut la un moment dat mai interesantă. După o incursiune de câțiva ani în PR, am revenit în zona presei scrise la Maxim, Marie Claire și, acum, la Men’s Health. Ocazie cu care am găsit, în sfârșit, o utilitate lucrurilor pe care le-am învățat la liceul sanitar.

  • Mihai Jurca este blogger de travel, prezentator si realizator TV. Proiectul sau, MihaiJurca.ro, a fost premiat cu titlul de Best Travel Blog la ELLE Blogging Awards 2017. Blogul imbina ponturi de calatorie, impresii si povestiri din cele mai chic locuri ale Europei, precum si trasee care servesc ca sursa de inspiratie pentru o vacanta in stil mare.

  • Doctor in sociologie inca din 1974, activ in numeroase alte domenii de specializare generala precum cercetarea calitativa in sociologie, opinia publica, psihosociologia, identitatea culturala, comunicarea nonverbala,  sociologul Septimiu Chelcea  face o analiza detaliata a profilului tinerei generatii din Romania zilelor noastre, cu un studiu de caz pertinent axat pe modul in care este perceput controlul de catre tineri cand vine vorba de consumul de alcool.

  • Dr. Serban Damian este absolvent al Facultatii de Medicina Generala din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie “Carol Davila”, Bucuresti.

    Este nutritionist sportiv – si-a facut specializarea in acest domeniu intr-un program international organizat de catre Comitetul Olimpic International, dedicat medicilor, si condus de catre specialisti in nutritie din cele mai mari universitati ale lumii.

    A publicat doua carti de specialitate: Stretching, secretul flexibilitatii si Superfit. Esentialul in fitness si culturism.

    Este colaborator permanent al catorva publicatii si emisiuni de specialitate.

    In cadrul Centrului de nutritie Superfit, Dr. Serban Damian acorda consultanta nutritionala (scadere/crestere in greutate, ameliorarea performantelor sportive, recomandarea suplimentelor nutritive) si de antrenament, atat publicului larg, cat si companiilor private, sportivilor de performanta, echipelor sportive. (www.superfit.ro)

    Este alergator de maraton si presedintele Ro Club Maraton, cel mai mare club al alergatorilor amatori din Romania.

    Din 2007 scrie pe blogul www.nutritionist.info.ro

  • Shurubel Andrei Lăcătuş, zis şi Shurubel, face tot ce-i stă în putere să se facă auzit. Dimineţa radio, seara TV şi în timpul liber video blogging. Om de marketing şi glumeţ de succes, are un serial comic şi super popular numit 10lucruri, prezintă matinalul de la Radio 21, iar în weekend apare pe micile ecrane ca prezentator al emisiunii UTOPS, la UTV.

  • Simona Tache jurnalist, scenarist, femeie, prietenă, fiică, soră, soție, vecină,cetățean. Și soră medicală, pentru că, înainte de Facultatea de Litere,a absolvit Liceul Sanitar. A scris în publicații ca Tabu, Dilema, Playboy, Maxim, Cotidianul, Academia Cațavencu, Cațavencii, Unica, iar, în unele dintre ele, încă mai scrie. Mai scrie scenarii pentru televiziune și are un blog, simonatache.ro, pe care intră zilnic câteva mii de oameni, ca să zâmbească sau chiar să râdă de-a binelea.

  • Viorel Copolovici s-a pregatit toata scoala si tot liceul sa devina actor pentru ca el insusi si toti cei din jur erau convinsi ca asta e menirea lui. Asa ca a urmat o facultate de presa, Scoala Superioara de Jurnalistica, exact pentru a-si da seama ca drumul lui normal era in Marketing, pe care l-a practicat sub aproape toate declinarile lui vreme de vreo doisprezece ani. Intre timp a lucrat si pe un vas de croaziera, a produs si o emisiune la Realitatea TV sau a consiliat candidati in patru campanii electorale diferite. Toate astea, pentru a-si da seama ca misiunea lui e, de fapt, in bucatarie, careia i s-a dedicat exclusiv de mai bine de patru ani. Din aprilie 2010 până la sfârşitul anului trecut s-a ocupat  de propriul restaurant din Bucuresti, “Kopel’s”. Între timp s-a mutat în Brazilia, unde continuă să gătească şi să scrie despre asta şi nu numai.

  • Sunt jurnalist din 1990. Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna şi fac asta (deja!) de peste 20 de ani – jurnalism, la ziare, la televiziuni, la radio, mai bine sau mai rău. M-a ferit Dumnezeu, dar şi educaţia de-acasă, să-mi ia celebritatea minţile. În televiziune, e o boală profesională comună. Ca jurnalist, prefer postura clasică, de observator, celei “moderne”, de vedetă. Sunt un demodat.

    În rest, unii spun despre mine că sunt un tip cu bun simţ (şi adaugă: “deci un inadaptat”). Uneori, când văd la ce ar trebui să mă “adaptez”, mă felicit pentru încăpăţânarea de fi a refuzat atâtea “oportunităţi” care au fluturat în jurul meu.

Salata de avocado cu paine integrala de casa,
supa de rosii cu mozzarella, cremsnitul bunicii

Scris de Simona Tache
day-icon 28 November 2019 Simona Tache

Nu știu om să nu-i placă să vorbească despre mâncarea bună. Nici om să nu aibă amintiri, planuri și povești burdușite de gusturi, arome și îmbietoare texturi. Nu știu, în fine, nici om despre care mâncarea să nu spună nimic. Așa că o să invit, în cele ce urmează, cetățeni care-mi sunt mie simpatici să se “povestească” prin magice supe-creme, prin nostalgice și copilăroase gogoși, prin cartofii auriți din localul lor preferat, prin vreun sushi mâncat cu poftă de uriaș, ori prin deserturi catifelate, de neuitat, ieșite din mână de mamă. Azi, voi vorbi cu Alex Ștefan.

 

 

Cu Alex am fost colegă în prima mea facultate, acum… mai bine nu zic câți ani (zeci, în orice caz). Eram amândoi în grupa 8 de la Litere, eu la română-franceză, el la română-portugheză. Ne-am tot intersectat peste ani, uneori întâmplător, alteori pentru că ne-am propus. Alex predă la secția Comunicare și Relații Publice a Facultății de Litere (Învățământ deschis la Distanță) și m-a chemat, acum câteva luni, să le vorbesc studenților lui, chiar într-una dintre sălile de seminar în care ne întâlneam noi, la 20 de ani. A fost emoționant. Când nu le predă studenților, lucrează la doctorat sau face fotografii. E talentat. Cel mai mult îl atrag obiectivele vechi și portretele. Când i-am cerut unul al lui, ca să ilustrez acest text, nu avea. S-a descurcat între timp :). Vă invit să îl urmăriți, în cele ce urmează, vorbind despre mâncare.

 

Care e cea mai bună mâncare pe care ai mâncat-o ever?

Cele mai bune mâncăruri sau băuturi sunt cele pe care le savurez, mai ales după vârsta de 40, cu părinții sau prietenii din copilărie sau cei de cursă lungă. Iar pentru că noi am crescut într-o lume relativ simplă, cele mai bune par să fie tot cele simple, o pâine caldă, niște mici de Bolintin, cartofi prăjiți, o scăricică din Piața Matache, o bere nefiltrată, fără alcool acum. Rareori, dar fericit, prieteniile mai ”noi” se întâmplă să spargă țarcul conservator al gusturilor și să adauge ceva, dar adiția e tot pe un substanțial substrat uman. Un prieten m-a sedus de curând cu un anumit burger din oraș și recunosc că l-am cam salvat printre favoriți. Dar rar, căci mă împac tot mai puțin cu carnea… Cea mai bună mâncare este însă tot la și de la ai mei, în special de la taică-miu, căci, gurmand și gourmet ca mine, are o relație aparte, de iubire față de ceea gătește și tot ceea ce face este magic. N-am întâlnit până acum un om care să își pună amprenta atât de pozitiv asupra mâncării pe care o face, de la cea mai simplă pâine frământată de el și rumenită în cuptor, până la sofisticării ca peștele cu capere sau cordon bleu.

 

Dar cea mai proastă?

Noi am crescut într-o lume (sau perioadă, cum ar zice unii) în care fandoselile în privința halelii nu prea erau auzite, iar mie, care sunt atât gurmand, cât și gourmet, puține lucruri mi s-au părut proaste. În general nu suport lucrurile grase. Nici nu prea pot mânca fierbinte, iar bila mea e și cam leneșă. Cea mai proastă mâncare a rămas, cred, o tochitură de la o vecină, mâncată într-o vară din anii ’90 și urmată de o toxiinfecție alimentară. Mi s-a făcut rapid rău, tot mai rău și tot mai rău. Eram și singur în casă și recunosc că a fost singura oară când am crezut că aș putea părăsi această lume, în mod stupid, de la o simplă mâncare.

 

Supa ta preferată? Felul principal? Desertul preferat?

Îmi place supa de legume, soția mea face una foarte, foarte bună. Ador tot mai mult mâncărurile fără carne, cât mai ”aerisite”, ușoare, eterice cumva. Am un loc preferat, în Piața Amzei, unde au o supă de roșii foarte bună. Ca fel principal, mai nou m-am îndrăgostit de un mixt de salate, linte, quinoa, humus, verdeață, fasole roșie, roșii mici. O sorcovă totală, foarte frumos colorată și cu varii arome și gusturi.

Cu desertul e altă poveste. Am fost toată viața un devorator de dulciuri, merg până la a fura din dulciurile copiilor. Așa încât, deși orice dulce ar putea fi pe primul loc, există ceva care e pe primul, al doilea și cel puțin al treilea loc: cremșnitul bunicii mele.

Cremșnitul bunicii mele, pentru că asociez mâncarea cu oameni. Și, de fapt, nu numai mâncarea, sunt incapabil să rețin străzi, nume de locuri sau localuri. Tot ce știu alcătuiește o hartă cu nume și mai ales cu chipuri de oameni.  Am și alte repere, precum bezelele mamei, ciocolata Ruxandrei, negresele Corinei, tortul lui Vlad ș.a.m.d. Dar cremșnitul bunicii mele rămâne magic și nu am de gând să renunț la el, chiar dacă nimeni nu a mai reușit vreodată să-i recreeze gustul. “Pentru că era chimistă”, ar spune unii, dar tind să cred că, mai degrabă, pentru că făcea parte dintr-o generație de aur, care avea o relație profund educată cu mâncarea, un savoir manger cu totul aparte, ce pornea de la etapa achiziției, din piață sau magazin, până la servirea de sărbători, cu stil, în cadrul unor mese interminabile, la care participau toți din familie, mese ce durau ore în șir, la care totul era îngrozitor de bun, iar eu nu știam cum să îmi fac strategia să pot ajunge cât de cât neghiftuit la desert. Unde, printre multe alte dulciuri de casă, trona cremșnitul meu. My precious!!!

 

Când ai mâncat ultima oară, până ți s-a făcut rău, cât ai mâncat și, mai ales, ce?

Cred că astă vară, la niște prieteni buni, când am sărbătorit 15 ani de când ne cunoaștem toți. Iar, Corina, care știe că pentru mine trebuie să facă, separat, o tavă de dulciuri, a făcut negrese după rețeta ei. După aproape două farfurii de negrese, mi s-a făcut rău.

 

Cum faci când ți-e foame? Iese monstrul din tine? Zi-mi o poveste cu monstrul ăsta. Dacă tu n-ai monstru, sigur te-ai întâlnit cu ai altora.

Paradoxal, deși sunt foarte pofticios și, uneori, mâncău, nu fac (zic eu) urât la foame și sunt în stare să rezist mult timp. În fapt, îmi place mult să iau pauze de zile de la mâncatul, în sensul tradițional, al celor trei mese zilnice,  iar în ultimii trei ani, am reușit să țin și postul cel lung, înainte de Paște. Cred că e și cel mai accesibil, pentru că vine primăvara și ai o grămadă de alternative verzi, iar corpul e mai mult decât sătul după o iarnă de destrăbălare. Îmi place și apreciez mult în special acuitatea mentală pe care ți-o oferă postul, fie și de o zi.

Monștri altora? Da, i-am cam văzut și nu prea sunt încântat, ca de orice monstru care iese din noi… În mare, două tipuri de monștri am văzut sau depistat, să spun așa. Unul strict de foame, când omul devine nervos, iritabil, uneori agresiv, alteori insuportabil. Al doilea tip de monstru e mai întunecat, permanent și poate da peste cap sau chiar distruge un om în relația  sa cu mâncarea (sau băutura)

 

Dacă ai fi o legumă, ce ai alege să fii? Dar dacă ai fi un fruct?

Sper să nu ajung niciodată legumă, dar, în fine, hai să răspund la întrebare. :)) Aș alege sfecla, îmi place că e zdrăvănoasă, nepretențioasă, pătează, poți face multe lucruri din ea, e rezistentă, nu e scumpă și o poți folosi pentru autoapărare. Îmi mai place forma ei. Pare dintr-o bucată, ca să zic așa, e egală cu ea însăși, directă, fără subtilități, ascunzișuri, tertipuri, vrăjeli, duplicități, coaja nu e groasă, are și ceva dulce, face mult bine altruist. Deci… sfeclă să fie! Cât despre fructul ales, avocado este, deși, să nu fiu ipocrit, tare aș fi vrut să fie legumă, căci eu așa îl percep, și să pot alege curmala la secțiunea de față. Dar, dacă trebuie să aleg, avocado câștigă. Atâția sâmburi am plantat că avem deja o mică pădurice de copăcei de avocado. Cel mai mare a depășit doi metri, trebuie să-l cam dăm.

 

Dacă ar fi să mănânci toată viața un singur fel de mâncare, care ar fi acela?

 Salată de avocado cu pâine integrală de casă.

 

Ce ai mâncat la ultima masă? Ce o să mănânci la următoarea?

Salată din linte, quinoa, rosii, humus, verdețuri, fasole roșie. Următoarea? Posibil, un falafel, face un prieten cinste.

 

Ce ai visa să mănânci chiar acum?

Supă de roșii cu mozzarella.

 

Bucătarul tău preferat? Cu ce te-a cucerit?

Tatăl meu.  Pentru mine, ține de exemplaritatea unei lumi dispărute. Știe tot, de la cum și de unde să ia și să își aleagă ingredientele, până la secretele preparării lor. Dar totul e legat, cred, de sufletul pe care îl investește în lucrurile astea, aparent atât de neînsemnate. Poate e și altceva, dar încă nu mi-a spus secretul.  Rămân însă la părerea mea, oamenii buni fac lucruri bune.

 

Gătești? Care sunt piesele tale de rezistență?

Găteam într-o vreme, ciorbe de pui, cică foarte bune, spune soția mea. Am mai preparat, în altă vreme, ceva deserturi vegane, banane cu pudră de roșcove, curmale și alte alea, dar mare succes nu am avut, așa că, descurajat, am lăsat-o baltă. Mi-e dor însă de gătit și plănuiesc să mă școlesc cumva și să mă desfășor, mai ales în fața copiilor mei.

 

Dă-mi o rețetă ușoară și bună-bună.

Biscuiți cu ovăz.  Se ia un kilogram de roșii… pardon… se iau 200 grame de unt, jumătate de cană de zahăr alb și o cană de zahăr brun, două ouă, o linguriță de extract de vanilie, două căni de făină, o linguriță de sare, o linguriță și jumătate de scorțișoară măcinată, trei căni de ovăz, o cană de merișoare. Untul cu zahărul trebuie să se ia la bătaie, apoi adaugi, unul câte unul, ouăle, apoi vanilia. Amesteci, separat, făina cu sarea, scorțișoara și bicarbonatul de sodiu. Apoi le amesteci cu primul mixt. Adaugi fulgii de ovăz și merișoarele și ai cam scăpat, pui totul la frigider. După o oră de social media, pui cuptorul la 190 de grade, iar pe tava cu foi de copt faci mingiuțe din compoziția cu pricina, la distanță de 6 cm una de cealaltă.  Le turtești ușor cu furculița și le bagi la cuptor 8-10 minute. Sunt bune, foarte bune, nu?!

 

Ce îți gătea bunica?

Cum ce? Tot ceea ce era mai bun, doar era bunica, nu?! Dar îmi plăceau în mod special pâinea de casă, chiftelele și cremșnitul. Mult cremșnit. Auzi,  de cremșnit am zis?

 

Ce îți gătea mama?

Mama făcea și face ciorbe foarte bune, acre, mari, de încredere… piese de rezistență.

 

Bărbați care-ți gătesc? Ce?

Tata. De toate. Știe tot, nu poți să îl păcălești cu nimic. Și am încredere în el, e verificat și para verificat.

 

Ce merge cel mai bine lângă o bere?

Un prieten. Cel puțin. Și o bere fără alcool, pentru mine. Merci!

 

Ce sfat i-ai da unui tânăr din care să învețe să consume responsabil?

I-aș spune, în primul rând, că nu trebuie să confunde lumea de pe ecran, oricare ar fi el, cu lumea din afara ecranului. Apoi l-aș pune să învețe despre toate tipurile de droguri, ce sunt, ce fac, ce efecte au, pe termen scurt și lung, care sunt consecințele consumului, dincolo de punctul x sau y, care e corelarea cu vârsta. I-aș recomanda și un film, care cred că e imposibil să nu te marcheze, Requiem for a dream, al lui Aronofsky.

 

Ciocolată sau vanilie? Cafea sau Ceai? Migdale sau fistic? Ulei de măsline sau unt? Porc sau pește? Mozarella sau parmezan? Rucola sau spanac? Sos de roșii sau sos de smântână?

Ciocolată de casă, vanilia îmi scapă cu desăvârșire. Migdale, dar îmi place și fisticul, așadar aleg cu ceva părere de rău. Uleiul de măsline este iubirea mea din ultimii ani, deci zero dubii aici. Dacă îl pui pe o felie de pâine de casă, proaspăt scoasă din cuptor, cu puțin usturoi și piper… intri în ilegalitate. Sau Nirvana. Sau ambele. Rucola, are un gust și miros aparte. Și merge la fix cu sosul de roșii.

 

Pizza sau paste? Ceapă sau usturoi? Mentă sau busuioc? Vișine sau fructe de pădure?

Dintre pizza și paste, nici una. Nu mi-au plăcut niciodată. La pizza am apelat adeseori, din lene, dar nu am agreat niciodată cum m-am simțit după. Cu pastele am o relație de solidă și mutuală răceală. Aleg menta, fără ezitări. Și o combin cu vișinele, ceva trebuie să iasă.

 

Mâncarea mamei sau mâncarea bunicii? Bicicletă sau mașină? Facebook sau Instagram?

A mamei, că bunica a plecat dintre noi. După bunicul. Bicicleta, de ani buni sau mers pe jos, mașina doar pentru copii, când e musai, sau pentru mers prin țară. Pe Facebook am apărut obligat de spațiul academic, ca să vezi… Instagram îmi convine, că sunt mulți fotografi și puține cuvinte. Dar, de fapt, dintre Facebook și Instagram, aș alege Flickr.

 

Ce ai mânca într-o seară de binging?

Salată de avocado cu chipsuri bio.

 

Dă-mi un sfat înțelept care chiar să-mi folosească în viață.

Ai grijă de cel de lângă tine, că nu ți-e dat moca și nelimitat.