Nu știu om să nu-i placă să vorbească despre mâncarea bună.

Nici om să nu aibă amintiri, planuri și povești burdușite de gusturi, arome și îmbietoare texturi. Nu știu, în fine, nici om despre care mâncarea să nu spună nimic.

Așa că o să invit, în cele ce urmează, cetățeni care-mi sunt mie simpatici să se “povestească” prin magice supe-creme, prin nostalgice și copilăroase gogoși, prin cartofii auriți din localul lor preferat, prin vreun sushi mâncat cu poftă de uriaș, ori prin deserturi catifelate, de neuitat, ieșite din mână de mamă.

Azi, voi vorbi cu Oana Botezatu.

Oana are 35 de ani, dar pretinde că s-a blocat în cap la 33.

A fost, până nu de mult, jurnalistă și locuiește cu “băieții ei”: soțul și cei doi puști, unul de 4 ani și un pic, celălalt de aproape 2 ani.

Are un blog (OanaBotezatu.ro), un business cu lumânări parfumate (Cup & Candle le cheamă, poate ați auzit de ele), o colecție de veselă vintage și o colecție de pantofi cu toc de zece.

E îndrăgostită de lume, de Vadu și de alergat în parc.

Veșnic fidelă unei pâini bine făcute, a răspuns cu mare poftă de mâncare la întrebările mele.

Pregătiți-vă să citiți și să visați!

Care e cea mai bună mâncare pe care ai mâncat-o ever? 

Cea mai bună din copilărie era ouă cu jumări (făcute cu jumări, adică niște carne de porc ținută la borcan, da, știu, beacs, îngrașă, colesterol, nu-nu-nu, dar nu erau așa multe bloguri de viață sănătoasă și cumpătată atunci când eram eu mică, hehe) și castraveți murați. Dar murați în moare, nu în oțet, și ținuți în borcanul mare pe care bunica îl avea mereu, vara, sub vișin. Așa. Și erau ouăle alea cu castraveți și cu mămăligă tăiată cu ață albă de papiotă. Dacă n-aveam mămăligă, aveam pâine. Pâine albă, coaptă pe vatră, la brutăria din sat, de un brutar mic, îndesat și mereu rumen la obraji. Dacă nu era nici pâine, era o turtă coaptă pe plită, rămasă de cu seară.

“Cea mai bună mâncare de când m-am făcut mare” e un titlu care nu se poate înmâna. Am listă lungă, căci îmi plac multe și nici nu sunt vreo pofticioasă teribilă. Pe lista scurtă: borș cu cartofi mâncat rece și cu ceapă verde, borș de fasole mâncat fierbinte și cu ardei iute, ouă poșate cu spanac fiert în lapte, lapte dulce rece cu mămăligă caldă (și cu sare, doh), paste cu ton de care mi-a făcut bărbatul meu înainte să-mi fie bărbat și de care nu-mi mai face (nu știu de ce, dar poate citește aici și e ca un kind reminder), humus cu ardei copt, vinete doar cu ceapă pe pâine făcută în casă, icre făcute de altcineva, căci eu nu știu să fac, bulz adevărat cum cocea mamaia pe plită și mai ales pastramă de oaie, dar picantă, nu prostii. Desigur, să nu uit de crap cu mujdei de usturoi (am zis mujdei, nu usturoi cu apă) și pâine neagră cu pastă de ardei iute (făcută de mine în casă). Mă opresc aici, dar asta doar fiindcă e noapte și mi se face foame. N-am scris de mici, acum văd. Da, și mici. Cu pâine. Și muștar.

Dar cea mai proastă?    

Cea mai super proastă a fost un carpacio de vită pe care am plătit mulți bani în Paris. Mică de ani, neștiutoare total, prima dată la Paris, cam de la țară, m-am trezit cu un meniu din care am comandat ceva ce nu aveam habar ce e. Dar suna bine. Mi-e rău și acum dacă mă gândesc. Au trecut 10 ani și n-am reușit să mănânc ceva mai prost decât un carpacio în buricul Parisului. Nu, nu era de la ei, ci de la mine. În noaptea aia m-am culcat flămândă, de nervi.

Supa ta preferată? Felul principal? Desertul preferat?

Dacă o fac eu, supa cremă de legume, cu usturoi copt. Dacă o face soțul meu, supă de legume. Dacă o face mama, supă de găluști. Dacă o mănânc în oraș, supă de ceapă.

Fel principal – fără ifose, carne în tigaie, orice carne, orice tigaie. Musai cu salată de orice fel lângă. Fără ifose, doar v-am zis că-mi place (aproape) orice. Bine, dacă pot să aleg, carne de gâscă făcută doar cu sare, la foc mic, în rola de la sobă.

Desert – un măr. :)) #glumă. La desert mă descurc cu orice, dar, de obicei, îl evit. Sau măcar nu îl mănânc la aceeași masă cu felul principal. În top trei, fix în ordinea asta: tort de morcovi (NU congelat), papanași (cu gem acrișor), negresă cu nuci.

Când ai mâncat ultima oară, până ți s-a făcut rău, cât ai mâncat și, mai ales, ce?

Nu mi se întâmplă. Prima și ultima data mi s-a întâmplat acum aproape 20 de ani, când am mâncat rasol de pește (pește fiert) cu usturoi, se poartă la mine acasă, la Moldova. Era mult, era cald și mi-era foame și mi s-a întâmplat să-mi cadă greu. Mă apucă răul numai dacă simt miros de pește fiert.

Cum faci când ți-e foame? Iese monstrul din tine? Zi-mi o poveste cu monstrul ăsta. Dacă tu n-ai monstru, sigur te-ai întâlnit cu ai altora.

Nu, niciun monstru aici. Când mi-e foame, mănânc, dar nu fac nici crize, nici drame. Doar că mă enervează bucătării care se mișcă greu. Dacă sunt la restaurant, îmi vine să mă duc peste ei. Dacă sunt acasă, îmi vine să mă mișc mai repede. 🙂 Dar știu de un monstru al cuiva din casă: când îi e foame, nu te mai înțelegi cu el. Dar deloc. Nu mai are răbdare să punem masa frumos, îmi strică aranjamentele din farfurie, ceea ce mă enervează mereu, rupe din pâinea care trebuie tăiată (hehe). Nu-mi plac monștrii, așa că îi evit cât pot.

Dacă ai fi o legumă, ce ai alege să fii? Dar dacă ai fi un fruct?

Legumă – vânătă. Pentru că m-ar iubi multă lume, mi-aș bea cafeaua cu toate gospodinele la prima oră din zi, în fiecare zi de vară, m-ar mânca lumea numai cu pâine bună, m-ar unge cu sos neștire (vezi Exarhu și vinetele lui dumnezeiești), m-ar pune la păstrare pentru iarnă.

Fruct – zmeură. Din aia cu bob mare, care se poate culege ușor numai când e coaptă bine, care e și acră, dar și dulce, care-i bună și proaspătă, dar și congelată, și în cheesecake, și în gem de uns pe pâine.

Dacă ar fi să mănânci toată viața un singur fel de mâncare, care ar fi acela? 

Mă descurc, cât e nevoie, doar cu roșii + brânză veche + pâine de casă. Dar sper că dacă accept brânză cu pâine toată viața nu se mai pune că mă îngraș.

Ce ai mâncat la ultima masă? Ce o să mănânci la următoarea?

Nimic simandicos, din nou, fiindcă – mai ales de când sunt băieții – gătim cât mai simplu, să nu avem discuții și să nu dureze mult. Deci am mâncat un ostropel din piept de pui (pui crescut de mama) cu roșii (tot de la ai mei), usturoi, busuioc, cimbru și puțină sare. Următoarea masă va fi probabil veșnica omletă din fiecare dimineață – băieții mănâncă omletă indiferent de zi sau de locul în care ne aflăm. Omletă cu brânză telemea și salată de roșii. Poate fi un moment bun și pentru pâine prăjită cu unt.

Ce ai visa să mănânci chiar acum?

Mici cu pâine și muștar, fiindcă am rămas cu poftă de azi de dimineață, când am trecut pe la Obor. Mi-a fost însă rușine să mă opresc, nu era nici ora 11.00. Bine, dar pot să visez și la harbuz cu brânză și cu pâine. A se observa cât de des apare pâinea în discuție. Asta fiindcă eu chiar o iubesc și o caut să o am aproape. Mănânc pâine și coc pâine. Vara mai puțin, că mă coace ea pe mine.

Bucătarul tău preferat? Cu ce te-a cucerit?

Soțul meu, care m-a cucerit (la propriu) cu niște paste cu ton și o poezie de Brumaru, cât au fiert pastele și-a fost gata sosul. Pastele sunt tot alea despre care am zis mai devreme că nu le-a mai făcut de atunci, de la primele întâlniri, deci de 7 ani. Însă vă dați seama ce bune au fost dacă încă îmi plouă în gură când vorbesc despre ele.

Gătești? Care sunt piesele tale de rezistență?

Pâinea e asul din mâneca mea. Gătesc zilnic, obligată de împrejurări. Norocul meu e că am trei băieți (soțul și doi copii) care nu au pofte, nu dau comenzi, nu vor ceva nou în fiecare zi, îmi dau mână liberă, iar eu, când am mână liberă, nu mă bag să fac prea des boeuf bourguignon (am făcut o dată, dar a durat 7 ore, eram studentă, aveam mult timp liber cred). Gătesc orice, dar cel mai bine îmi ies: pizza (de asta fac săptămânal, singurul fel pentru care primesc comandă de la copii), ciorbă de perișoare, supă cremă de orice, pârjoalele moldovenești, puiul la ceaun + mămăligă, ficat cu sos de oțet balsamic și usturoi, pateu de casă, cuscus (bine, ăsta e și mare filosofie). Deserturi: tort de morcovi cu crema de brânză, gogoși, papanași (dar din ăștia fac rar, ca să nu-i mănânc des), pancakes, biscuiți cu unt și nucă.

Dă-mi o rețetă ușoară și bună-bună. 

• Se ia un pui, se spală, se fierbe înăbușit până e carnea moale, se prăjește pe toate părțile.
• Și se mănâncă cel mai bine cu mujdei de usturoi (adică usturoi frecat cu ulei până se face ca o maioneză; pui puțină lămâie la final, să nu te dea în greață) și cu mămăligă (NU din mălai prefiert, da?)

Și o variantă de pateu din ficat:

• călești o ceapă până-i aurie și o amesteci, în blender, cu: 500 gr de ficat fiert și ținut apoi vreo oră în lapte, 2 lingurițe de muștar, 2 linguri de unt moale, sare, piper, ienibahar. Mixezi și aia e.

Pateu de casă super bun. Mai pui din ochi puțin lapte sau unt moale, cât să fie consistența dorită.

Bine, simplu-simplu e să scoți carne de porc de la borcan, să o încălzești până-i gata mămăliga, și să nu uiți de murături, dar cine-și mai amintește de asta azi?

Ce îți gătea bunica?

Am avut – și am încă, doar că acum nu prea mai au putere să gătească – două bunici care găteau așa: una super bun și una super repede. Prima, mamaia de la Dealu Mare, mamă de 11 copii și bunică de peste 30 de nepoți, făcea minuni din orice: urzici fine deși n-avea blender, ca mine, ci le freca cu lingura de lemn, lapte cu tăieței de casă, borș de cocoș, borș de cartofi cu tarhon, mâncare de fasole scăzută, fasole păstăi cu usturoi. Orice făcea, mâncam de mă uita Dumnezeu cu gura căscată de uimire. Iar a doua, mamaia de la Ivești, gătea simplu și mereu pe fugă, că muncea mult la câmp. Dar la ea am mâncat cea mai bună mămăligă rece prăjită pe plită + chișleag, fasole bătută cu murături, ouă scrob cu carne de porc (mâncate direct din tigaie, tigaia pusă pe o masă mică, rotundă și pitică), cartof copt în jar, turte în untdelemn + roșie din grădină, chisăliță (un fel de compot) de vișine dreasă cu mălai.

Ce îți gătea mama?

De toate, dar cel mai des: ciorbe și borșuri (de legume, de cartofi, de fasole, de porc, de curcan, de perișoare), acrite cu borș de putină sau, vara, cu aguridă, chiftele picante cu usturoi, piftie de cocoș, carne la tigaie cum nu-mi iese mie niciodată (deși o fac la fel). Și pâine, gogoși, scovergi, poale-n brâu moldovenești, cozonaci, toate prăjiturile de altădată, cele mai bune prăjituri de post. Am zis gogoși? 🙂

Bărbați care-ți gătesc? Ce? 

Unul singur. Dar sper să se ocupe și ceilalți doi, când mai cresc. Deocamdată, mi se gătește cea mai bună ciorbă rădăuțeană, cea mai bună ciorbă de vită și cea mai bună mâncare de roșii.

Ce merge cel mai bine lângă o bere? 

Încă o bere, nu?! Absolut orice merge, dacă știi să te bucuri de ce ai în farfurie, pe masă și lângă tine. La mine în cap, fix în acest moment, cel mai bine ar merge niște mici.

Ce sfat i-ai da unui tânăr din care să învețe să consume responsabil?

Să bea cu cap, că băutura nu se termină niciodată. Mereu rămâne și pentru a doua zi. I-aș spune și că eu nu am băut alcool până la 23 de ani, dar e foarte posibil să nu par cool cu asta.

Ciocolată sau vanilie? Cafea sau Ceai? Migdale sau fistic? Ulei de măsline sau unt? Porc sau pește? Mozarella sau parmezan? Rucola sau spanac? Sos de roșii sau sos de smântână?

Ciocolată, dar neagră. Cafea, dar multă și fără zahăr. Fistic, dar prăjit. Porc, dar bun. Parmezan, dar cu vin. Spanac, dar cu ou. Sos de roșii, dar cu ardei iute.

Pizza sau paste? Ceapă sau usturoi? Mentă sau busuioc? Vișine sau fructe de pădure? Mâncarea mamei sau mâncarea bunicii? Bicicletă sau mașină? Facebook sau Instagram?

Pizza simplă – blat, sos de roșii, mozzarella. Usturoi. Busuioc, dar nu sub pernă. Fructe de pădure, dar nu congelate. Mâncarea bunicii făcută de mama. Bicicletă, dar n-am. Facebook, doar am stabilit deja că nu sunt cool.

Ce ai mânca într-o seară de binging?

Ce e ăla binging?! Mamele de doi copii se cam culcă odată cu copiii, deci pa-pa binging. N-am mai făcut de când nu i se zicea așa. Dar, dacă ar fi, n-aș mânca, aș bea. Bere la sticlă mică, rece-rece. Dacă mi s-ar face foame, un sandviș cu orice, chiar și cu dovlecei pane + usturoi.

Dă-mi un sfat înțelept care chiar să-mi folosească în viață. 

Pune-ți în farfurie doar cât poți mânca. Se aplică și în viață, cu traducerea: ia-ți cât poți duce. E ceva ce eu nu fac: nici cu farfuria, nici cu viața, dar poate îți iese ție. Și fiindcă deja la nicio întrebare nu am răspuns doar cu ce m-ai întrebat, mai am unul: mănâncă, domnule, cu bucurie. Chiar dacă-i doar o roșie cu sare.