Nu știu cum sunteți voi, dar eu nu mi-am dorit niciodată bani mulți, mașină mare și scumpă, vilă cu piscină, poșete de lux, bijuterii și un trai în lumea bogătanilor. Tot ce-mi doresc e un trai decent. Mașinii, pe care o țin în parcare, îi prefer de cele mai multe ori metroul, ador trenurile, prefer oricând o mâncare bună, gătită cu dragoste în casă, unui restaurant fițos și așa mai departe. Nu-i înțeleg pe oamenii înnebuniți după bani și suspectez că sunt cu atât mai nefericiți, cu cât aleargă după conturi mai grase și yacht-uri mai bengoase.

Nu știu cum sunteți voi, dar eu nu mi-am dorit niciodată funcții și putere. Detest organigramele și ierarhiile, întotdeauna am fost un subaltern incomod, iar perioadele în care am fost șef, m-au călcat pe nervi la maximum și sigur i-au călcat și pe cei care-mi erau “subordonați” (ce cuvânt oribil!). Îmi place lucrul în echipe în care oamenii sunt legați prin afinități și prietenie, nu prin ierarhii, prin empatie și entuziasm, nu prin politici și proceduri. Îmi place democrația, detest șefii, șefismele și oamenii care sunt leșinați după putere. Nu cred că există cetățeni pe care excesul de putere să nu-i fi defectat la cap și să nu-i fi alterat la suflet.

Nu știu cum sunteți voi, dar eu nu mi-am dorit niciodată o viață zbuciumată, plină de petreceri și adrenalină. Nu mi-au plăcut mulțimile și nici lumina reflectoarelor. Mi-au plăcut mereu grupurile mici, în care să poți auzi ce zice celălalt, să poți lega o conversație cu sens la o bere, să îl poți privi în ochi, să te intereseze cu adevărat ce îți spune.

Nu știu cum sunteți voi, dar mie nu mi-a plăcut niciodată să trăiesc sub semnul lui “mult”. Singurul exces pe care mi l-am dorit întotdeauna, pentru că nu dăunează grav sănătății, ci dimpotrivă, este acela de dragoste. În rest, consum totul cu măsură, ceea ce vă recomand și vouă.