Incurajam oamenii sa ia decizii informate despre alcool

Contribuitorii nostri
  • Cabral Ibacka. Cu o cariera in televiziune de peste 15 ani, cu emisiuni acoperind multe zone de interes, de la stiri si emisiuni auto, pana la show-uri de divertisment si talk-show-uri, Cabral are o viziune ampla asupra societatii romanesti.

    Pe cabral.ro, blogul personal dar popular, Cabral isi exprima opiniile si coaguleaza in jurul lui un grup mare de oameni care au aceleasi opinii, asteptari si teluri: schimbarea in mai bine.

    Voluntar convins, Cabral sustine copiii si batranii cu probleme prin asociatia al carei membru fondator ii este, Zambet Si Suflet (www.zss.ro) dar sustine activ si se implica si in activitatile altor ONG-uri (Ovidiu Rom, Hospice Casa Sperantei, Salvati Copiii, etc.).

    Parte a proiectului Despre Alcool inca din faza de constructie, el este si unul dintre motoarele acestei campanii de responsabilizare. Iar contributia lui poate fi gasita aici.

     

  • Cristian Lupsa este editorul Decat o Revista, un trimestrial care publica jurnalism narativ despre lumea in care traim. A terminat Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din Universitatea din Bucuresti, iar apoi a facut un master la Missouri School in Journalism, in Statele Unite. Din 2007 a scris si editat pentru mai multe reviste; DoR s-a nascut in aprilie 2009 din dorinta de a avea un spatiu pentru povesti reale bine documentate, bine editate si bine impachetate. Uneori posteaza despre scris pe www.ascrie.org. S-a alaturat proiectului DespreAlcool.ro pentru ca lupta pentru echilibru in fata atator potentiale excese e unul dintre subiectele lui preferate.

  • Dana Rogoz Mamă, soţie, actriţă de film şi televiziune, designer, model, prezentatoare de televiziune şi, nu în ultimul rând, blogger de succes. Dana Rogoz a debutat ca actriţă la vârsta de numai 4 ani, în timpul primului ei turneu, la scurt timp înainte să înceapă să joace la TVR. La 9 ani a jucat în rolul Abramburicăi, care a făcut-o cunoscută în înteaga ţară.

  • Daniela Gheorghe este psiholog specializat in psihologia copilului, expert in domeniul promovarii, protectiei si monitorizarii drepturilor copilului.

    A absolvit Universitatea “Babes-Bolyai”, Facultatea de Psihologie si Stiintele Eucatiei, profilul Psihopedagogie Speciala la Cluj-Napoca, apoi a continuat studiile masterale la aceeasi universitate. Din 2001 incepe colaborarile cu diverse reviste pentru copii si tineri: „Bravo” si „Bravo Girl”, apoi revista „Mami”, „Psihologia azi”, „Parintii”, devenind si psiholog consultant pentru o serie de ziare, jurnale si emisiuni tv si radio.

  • Laura Ene, medic diabetolog şi nutritionist, fondatoare a Cardiometabolic Institute, co-fondatoare a Academiei de Nutriție „Sănătate, Te Iubesc!“, membră a Colegiului Medicilor din România, medic expert în cadrul clinicii KiloStop și coordonatoarea departamentului de diabet și nutriție din cadrul Spitalului de Chirurgie Cardiovasculară Monza din București.

  • Marjan Kukuneshoski, pe scurt Make. Barman, bar manager, bar trainer si consultant cu o experienta de aproape 11 ani in domeniul bartending-ului.
    Originardin Macedonia, a participat la numeroase competitii nationale si internationale de bartending, showmanship, prepararea cafelei, servirea vinurilor si speed service. Desemnat Barmanul anului in 2009, a reprezentat Romania la doua competitii internationale de preparare de cocktailuri. In plus, jurizeaza concursuri de profil si activeaza in Asociatia Barmanilor Profesionisti din Romania.

  • Mihai Găinuşă Binecunoscut realizator şi prezentator român de radio şi televiziune, Mihai Găinuşă a absolvit cursurile Şcolii Superioare de Jurnalism şi este licenţiat în presa scrisă la Facultatea de Jurnalism. Din 2001 până în 2004 a prezentat emisiunea TV „Cronica Cârcotaşilor” la Prima TV. De asemenea, Mihai Găinuşă a colaborat, ca editorialist, cu publicaţii precum Academia Caţavencu şi ProSport.

  • Am început să lucrez în presă acum 15 ani, aproape din întâmplare, la Iași, la Opinia studențească. Până atunci mă pregătisem să fiu laborant sau inginer, la alegere, în funcție de care dintre diplome mi s-ar fi părut la un moment dat mai interesantă. După o incursiune de câțiva ani în PR, am revenit în zona presei scrise la Maxim, Marie Claire și, acum, la Men’s Health. Ocazie cu care am găsit, în sfârșit, o utilitate lucrurilor pe care le-am învățat la liceul sanitar.

  • Mihai Jurca este blogger de travel, prezentator si realizator TV. Proiectul sau, MihaiJurca.ro, a fost premiat cu titlul de Best Travel Blog la ELLE Blogging Awards 2017. Blogul imbina ponturi de calatorie, impresii si povestiri din cele mai chic locuri ale Europei, precum si trasee care servesc ca sursa de inspiratie pentru o vacanta in stil mare.

  • Doctor in sociologie inca din 1974, activ in numeroase alte domenii de specializare generala precum cercetarea calitativa in sociologie, opinia publica, psihosociologia, identitatea culturala, comunicarea nonverbala,  sociologul Septimiu Chelcea  face o analiza detaliata a profilului tinerei generatii din Romania zilelor noastre, cu un studiu de caz pertinent axat pe modul in care este perceput controlul de catre tineri cand vine vorba de consumul de alcool.

  • Dr. Serban Damian este absolvent al Facultatii de Medicina Generala din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie “Carol Davila”, Bucuresti.

    Este nutritionist sportiv – si-a facut specializarea in acest domeniu intr-un program international organizat de catre Comitetul Olimpic International, dedicat medicilor, si condus de catre specialisti in nutritie din cele mai mari universitati ale lumii.

    A publicat doua carti de specialitate: Stretching, secretul flexibilitatii si Superfit. Esentialul in fitness si culturism.

    Este colaborator permanent al catorva publicatii si emisiuni de specialitate.

    In cadrul Centrului de nutritie Superfit, Dr. Serban Damian acorda consultanta nutritionala (scadere/crestere in greutate, ameliorarea performantelor sportive, recomandarea suplimentelor nutritive) si de antrenament, atat publicului larg, cat si companiilor private, sportivilor de performanta, echipelor sportive. (www.superfit.ro)

    Este alergator de maraton si presedintele Ro Club Maraton, cel mai mare club al alergatorilor amatori din Romania.

    Din 2007 scrie pe blogul www.nutritionist.info.ro

  • Shurubel Andrei Lăcătuş, zis şi Shurubel, face tot ce-i stă în putere să se facă auzit. Dimineţa radio, seara TV şi în timpul liber video blogging. Om de marketing şi glumeţ de succes, are un serial comic şi super popular numit 10lucruri, prezintă matinalul de la Radio 21, iar în weekend apare pe micile ecrane ca prezentator al emisiunii UTOPS, la UTV.

  • Simona Tache jurnalist, scenarist, femeie, prietenă, fiică, soră, soție, vecină,cetățean. Și soră medicală, pentru că, înainte de Facultatea de Litere,a absolvit Liceul Sanitar. A scris în publicații ca Tabu, Dilema, Playboy, Maxim, Cotidianul, Academia Cațavencu, Cațavencii, Unica, iar, în unele dintre ele, încă mai scrie. Mai scrie scenarii pentru televiziune și are un blog, simonatache.ro, pe care intră zilnic câteva mii de oameni, ca să zâmbească sau chiar să râdă de-a binelea.

  • Viorel Copolovici s-a pregatit toata scoala si tot liceul sa devina actor pentru ca el insusi si toti cei din jur erau convinsi ca asta e menirea lui. Asa ca a urmat o facultate de presa, Scoala Superioara de Jurnalistica, exact pentru a-si da seama ca drumul lui normal era in Marketing, pe care l-a practicat sub aproape toate declinarile lui vreme de vreo doisprezece ani. Intre timp a lucrat si pe un vas de croaziera, a produs si o emisiune la Realitatea TV sau a consiliat candidati in patru campanii electorale diferite. Toate astea, pentru a-si da seama ca misiunea lui e, de fapt, in bucatarie, careia i s-a dedicat exclusiv de mai bine de patru ani. Din aprilie 2010 până la sfârşitul anului trecut s-a ocupat  de propriul restaurant din Bucuresti, “Kopel’s”. Între timp s-a mutat în Brazilia, unde continuă să gătească şi să scrie despre asta şi nu numai.

  • Sunt jurnalist din 1990. Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna şi fac asta (deja!) de peste 20 de ani – jurnalism, la ziare, la televiziuni, la radio, mai bine sau mai rău. M-a ferit Dumnezeu, dar şi educaţia de-acasă, să-mi ia celebritatea minţile. În televiziune, e o boală profesională comună. Ca jurnalist, prefer postura clasică, de observator, celei “moderne”, de vedetă. Sunt un demodat.

    În rest, unii spun despre mine că sunt un tip cu bun simţ (şi adaugă: “deci un inadaptat”). Uneori, când văd la ce ar trebui să mă “adaptez”, mă felicit pentru încăpăţânarea de fi a refuzat atâtea “oportunităţi” care au fluturat în jurul meu.

Snitele din pulpe de pui, salata boeuf, miel la cuptor, tuslama, gogosi mici, tavalite in miere

Scris de Simona Tache
day-icon 28 January 2020 Simona Tache

Nu știu om să nu-i placă să vorbească despre mâncarea bună. Nici om să nu aibă amintiri, planuri și povești burdușite de gusturi, arome și îmbietoare texturi. Nu știu, în fine, nici om despre care mâncarea să nu spună nimic. Așa că o să invit, în cele ce urmează, cetățeni care-mi sunt mie simpatici să se “povestească” prin magice supe-creme, prin nostalgice și copilăroase gogoși, prin cartofii auriți din localul lor preferat, prin vreun sushi mâncat cu poftă de uriaș, ori prin deserturi catifelate, de neuitat, ieșite din mână de mamă. Azi, voi vorbi cu Diana Popescu.

 

 

Diana e jurnalistă de vreo 20 de ani. A lucrat la Adevărul, apoi la Gândul, iar, în ultimii mulți ani, lăsase presa scrisă pentru televiziune. Știți probabil reportajele ei culturale de la Digi 24, unde a fost, mulți ani, atât reporter, cât și producător al emisiunii Digicult. Între timp, a devenit editor de știri tot la Digi 24, dar o întâlnești aproape la fel de des ca înainte la evenimente din zona culturală. Fotografiază cu talent scări, pe care le-a și adunat, în 2019, într-o expoziție, și nu ratează nicio ocazie de a mânca înghețată. Cum cea din urmă mă pasionează și pe mine, ne-am promis una alteia o competiție. Nu ne grăbim însă, probabil că o să continuăm să fim prietene și la pensie, așa că o vom putea pune în practică și peste zeci de ani. Două bătrânele care se bat pe înghețată pare o imagine din viitor care ne definește destul de bine. :)) Până atunci, după cum reiese din cele ce urmează, am luat-o la întrebări pe Diana despre mâncare.

 

Care e cea mai bună mâncare pe care ai mâncat-o ever?

Un sandwich cu pastramă de vită, de la niște doctori în materie care activau, în 2013, în portul Jaffa. Oamenii își confecționau acolo pastrama, pe care o feliau străveziu, iar 10-15 dintre șuvițele alea aterizau, una peste alta, într-o chiflă unsă cu maioneză și răsfățată cu ierburi și alte nimicuri delicioase. Îi păstrez o tandră și resemnată amintire. Fiindcă anul trecut, când am ajuns din nou la Tel Aviv, am mers întins în piața din Jaffa, doar ca să constat că ghereta magică dispăruse, din pricina reorganizării: tot spațiul fusese regândit doar pentru restaurante în toată regula.

 

Dar cea mai proastă?

Toate rateurile de vită care au făcut carieră în restaurantele românești de până în anii 2000. Și care îți creau senzația că vita e o chestie antipatică, musai matusalemică, de neîmblânzit în farfurie. Nenumăratele rânduri de “talpă” la tavă ori la grătar, care te condamnă la disperare. Când, în sfârșit, am descoperit, la italieni, vită coborâtă direct din rai, mi-am dat seama că problema era altundeva, nu la bietul animal. Nedreptatea se sfârșise, începea o frumoasă prietenie.

 

Supa ta preferată? Felul principal? Desertul preferat?

Supa favorită e cea de găină, a copilăriei de la Brăila. Până pe la 7-8 ani, am fost o sclifosită de elită și binevoiam să mănânc doar câteva chestii: supă, cartofi prăjiți, pui cu mazăre, ouă și înghețată. Supa de care vorbesc avea nu doar un gust superb, ci și ritualul ei tâmpit, tolerat de bunici. Când era gata, bunica scotea, pe un platou, găina întreagă, pe care o despielițam complet și înfulecam rapid “învelișul”. Din restul păsării mă mai interesau doar târtița și ghearele, care sunt, și azi, principalele atracții aviare.

La felul principal, oscilez între șnițele din pulpe de pui, miel la cuptor, tuslama și scrumbie friptă. Nu mă pune să aleg, suntem prietene. Desertul preferat e, dincolo de orice îndoială, înghețata. De ciocolată, de cafea, de caramel sărat, sorbeto de zmeură ori de mango, de portocale cu busuioc, cu rom și stafide, cu fistic, să vină, să curgă (de fapt să nu curgă, nu-mi place când e pe cale să se transforme în ciorbă), doar să nu se mai termine.

 

Când ai mâncat ultima oară, până ți s-a făcut rău, cât ai mâncat și, mai ales, ce?

Singurele episoade de tipul ăsta s-au petrecut în copilărie: unul pe bază de mici, celălalt din pricini de icre. Între timp, deși obișnuiesc să mănânc mult, chiar la modul hăplistic, n-am mai reușit să sar calul până la a mă înverzi la față. Oricât de legată aș fi de mâncare, încerc să nu-mi testez limitele. Nu de alta, dar, după episodul traumatizant cu micii, n-am mai mâncat așa ceva vreo 5 ani. Nu-mi mai permit o despărțire atât de lungă de nimic din ce-mi place.

 

Cum faci când ți-e foame? Iese monstrul din tine? Zi-mi o poveste cu monstrul ăsta. Dacă tu n-ai monstru, sigur te-ai întâlnit cu ai altora.

Nu-s o bucurie pentru ceilalți nici când nu mi-e foame. Dar, când sunt flămândă, e mai bine să-ți vezi de treabă și să uiți de mine. În cel mai pașnic caz, fac abstracție de buna creștere și m-apuc de mâncat înaintea tuturor. Dacă așa ceva nu se poate, nici de vreo discuție rezonabilă nu mai sunt capabilă. De-asta detest să merg la restaurant în gașcă mare, situație în care aștepți după toți nehotărâții, răzgândacii și fandosiții. Îți spun, mersul la crâșmă în doi e ideal.

 

Dacă ai fi o legumă, ce ai alege să fii? Dar dacă ai fi un fruct?

Ca o carnivoră ce mă aflu, prea multe legume nu-s în meniul meu obișnuit. Dar cartoful îmi place în orice formă, mai puțin crud. Cât despre fruct, singurul pe care-l mănânc, oricând, cu plăcere, e roșia.

 

Dacă ar fi să mănânci toată viața un singur fel de mâncare, care ar fi acela?

Fă-ră ni-cio dis-cu-ți-e, salată boeuf. De cel puțin trei ori pe zi.

 

Ce ai mâncat la ultima masă? Ce o să mănânci la următoarea?

Scriu în timp ce basculez un castron de tabouleh făcut de soțul mamei mele. E aproape miezul nopții, așa că următoarea masă va fi micul dejun. Ceea ce, la mine, nu exclude nici măcar sarmalele. Dar, fiindcă n-avem așa ceva acum, în frigider, o să mă “mulțumesc” cu un sufleu de conopidă, cu brânză, ou și cașcaval, de la mama.

 

Ce ai visa să mănânci chiar acum?

Tobă!

 

Bucătarul tău preferat? Cu ce te-a cucerit?

Joseph Hadad. Preparatele lui sunt un mix irezistibil de old school si inovație, de respect pentru ingrediente și combinații inedite, de tehnică impecabilă și chef de joacă. Iar coroana de miel din restaurantul lui e irepetabilă.

 

Gătești? Care sunt piesele tale de rezistență?

Gătesc. Rar. Foarte rar. Prea rar. Dar am obrăznicia să cred că-mi ies bine cele câteva chestii pe care le am în portofoliu. Una dintre ele e trippa alla fiorentina, de care m-am amorezat la ea acasă. O alta, puiul cu mazăre. Un alt lucru care bucură toată familia este tortul cu blat de nucă, o rețetă pierdută a bunicii mele, recuperată, nesperat, la aproape 20 de ani după moartea ei.

 

Dă-mi o rețetă ușoară și bună-bună.

Salată de cartofi cu maioneză, pește afumat și ceapă trasă la tigaie cu oțet balsamic.

 

Ce îți gătea bunica?

Supe delicioase… Friptură de pui la cuptor cu cimbru și garnitură de paste… Gogoși mici-mici, pufoase-pufoase, tăvălite în miere… Ardei umpluți… Plăcintă de mere…

 

Ce îți gătea mama?

Slavă Cerului, mama îmi gătește și-acum. Nu doar că mergem să luăm prânzul la ai mei, aproape în fiecare weekend, dar plecăm de-acolo cu găletușe, cutii și pungi cu mâncare. Top 10 ar fi – în ordine aleatorie – limbă cu sos, salată boeuf, drob de miel, clătite, chiftele de dovlecei, piftie, rață pe varză, cremă de zahăr ars, tobă, salată de dovlecei trași la tigaie, cu usturoi, pătrunjel și sos de roșii.

 

 

Bărbați care-ți gătesc? Ce?

Acasă, ciorbele sunt regatul lui Dragoș, soțul meu. Așa că tot ce ține de lingură (în afară de paste) e opera lui. În rest, mănânc tot soiul de chestii care ies din mâinile lui Victor, soțul mamei mele, de la felurite cărnuri fripte la zacuști și, mai nou, dulcețuri. Socrul meu e un alt jucător de elită în bucătărie, diverse rețete din cărțile pe care i le-am făcut cadou s-au întors în farfurie la modul triumfal.

 

Ce merge cel mai bine lângă o bere?

Niște urechi de porc glazurate și crocante. Spaniolii sunt zei la așa ceva.

 

Ce sfat i-ai da unui tânăr din care să învețe să consume responsabil?

Ai tot timpul din lume, nu te strădui să bei și să mănânci totul odată.

 

Ciocolată sau vanilie? Cafea sau Ceai? Migdale sau fistic? Ulei de măsline sau unt? Porc sau pește? Mozarella sau parmezan? Rucola sau spanac? Sos de roșii sau sos de smântână?

Ciocolată, ceai, fistic, unt, porc, parmezan, rucola, sos de smântână. Sau, și mai bine, maioneză.

 

Pizza sau paste? Ceapă sau usturoi? Mentă sau busuioc? Vișine sau fructe de pădure? Mâncarea mamei sau mâncarea bunicii? Bicicletă sau mașină? Facebook sau Instagram?

Paste, usturoi, mentă, vișine, mâncarea bunicii (sorry, mama!), bicicletă, Facebook.

 

Ce ai mânca într-o seară de binging?

Chestii care se pot ronțăi la modul comod, în timp ce caști ochii la ecran: brânzeturi tari, măsline, roșii cherry, salamuri uscate/ ghiudem. Și, dacă ne-ntindem mult, la ultimul episod se impune o cutie (mare) de înghețată.

 

Dă-mi un sfat înțelept care chiar să-mi folosească în viață.

Nu înțelepciunea m-a făcut celebră. Bine, nu m-a făcut celebră nimic, dar înțelepciunea ar fi printre ultimele pe listă. Însă, cu ocazia asta, mi-am amintit de un sfat surprinzător, primit, în adolescență, de la mama: “Mai bine să-ți pară rău de ce-ai făcut, decât de ce n-ai făcut”.