„Suntem ceea ce iubim” a zis, la un moment dat, Nichita Stănescu.

Adică putem să fim un humus cu sâmburi de rodie, în unele zile, ba chiar și o bere bună sau un espresso perfect, asta dacă nu e vorba fix de momentul în care suntem papanași cu dulceață de afine și multă smântână sau tiramisu cu fructe de pădure ori ciocolată de casă. În cele ce urmează, voi realiza portretele din mâncare și băutură ale unor oameni care-mi sunt mie simpatici.

Îi voi picta cu supă cu găluști, ori cu coaste de porc la grătar, ori poate cu curry thailandez, sushi sau paella cu fructe de mare, în funcție de ce-mi vor răspunde ei la întrebările puse cu mare poftă de mâncare. Voi lucra cu materialul clientului, adică. Astăzi e rândul Danei Pârvulescu.

Pe lângă sora mea de sânge, eu mai am unele alese de mine să-mi fie surori.

Dana e una dintre ele. La 20 de ani se pregătea pentru psihologie, apoi a devenit corporatistă. O vreme, s-a priceput de minune la vândut mașini, doar că, într-o zi, a decis că nu mai vrea să trăiască așa și s-a apucat de ceea ce o împlinește cu adevărat: Istoria Artei. E expresivă și plină de haz, îi plac lucrurile frumoase, materialele naturale, culorile naturale, tot ce e simplu și curat. Gătește într-o oră ceea ce eu aș găti în vreo trei. Și bine. Și, dintre toți cunoscuții mei, face cel mai bun cheesecake.

Nu neapărat din aceste motive, am întrebat-o despre mâncare.

Care e cea mai bună mâncare pe care ai mâncat-o ever?

Nu îmi amintesc mâncarea “cea mai bună”. Au fost multe foarte bune, mai ales prin Italia dar și prin Grecia. Mâncarea bună pentru mine e ceva foarte subiectiv și conjunctural: de la o mâncare fancy pency de la un restaurant de fițe, până la o felie de pâine prăjită cu icre proaspete de știucă acasă, la mama. Mâncarea bună e și aia de la mese alandala cu prietenii sau, pe o pătură, la o iarbă verde, cu liniște și apă rece. În multe feluri, mâncarea poate fi “cea mai bună ever”. După o dietă de vreo două luni fără grăsimi, mi s-au înmuiat la propriu genunchii când am gustat o bucată de carne de purcel cu nițică grăsime, dintr-o ciorbă acră, cu mult leuștean :).

Dar cea mai proastă?

Cu siguranță au fost multe mâncăruri proaste. Acum îmi vine în minte un sejur la un centru SPA destul de șmecher, care avea toate facilitățile super moderne și cu feng shui, dar care servea doar ouă prăjite cu cârnați dimineața, ciolan la prânz și tochitură seara. Mă rog, exagerez puțin, dar numai puțin :). A fost o experiență groaznică, pentru că efectiv nu aveam ce mânca. După ce te masezi cu nămoluri și te îmbăiezi în apa pură de izvor cu chromo therapy, un ciolan pică la fix. Not!! Alte mâncăruri proaste sunt, pentru mine, toate cele mâncate pe grabă doar pentru că trebuie să mănânc.

Supa ta preferată? Felul principal? Desertul preferat?

Supa preferată rămâne cea de roșii proaspete cu mult busuioc, puțin usturoi și un cub de feta. La fel principal, putem varia de la fructe de mare (de curând am descoperit un loc perfect de mâncat o caracatiță cu cartofi noi și salată de rucola) până la o salată de quinoa, cu avocado.

Cu desertul e complicat pentru că sunt genul ăla care păcătuiește mai degrabă cu ceva sărat decât cu ceva dulce. De exemplu, chiar acum am ronțăit niște caju picant și am băut o bere. Dar voi alege tot timpul de pe lista de deserturi, dacă voi alege, un moulet au chocolat cu înghețată de vanilie.

Când ai mâncat ultima oară, până ți s-a făcut rău, cât ai mâncat și, mai ales, ce?

Nu prea mănânc până mi se face rău dar pot mânca ceva ce să îmi facă rău. Gen ceva gras seara, care e crimă pentru somnul meu. Dar, dacă tot vine întrebarea de la tine, îmi amintesc acum că am ieșit împreună, fix după un revelion, la un restaurant spaniol, unde eu am dat iama întâi în pâinea prăjită cu alioli, apoi am băgat două boluri de supă de fructe de mare, ca, la sfârșit, să mănânc și o paella tot cu fructe de mare. După ce am terminat toate astea (după și nu în timp ce mâncam!), mi s-a făcut extrem de rău. Practic am crezut că o să mor și gata. Alt rău masiv de la mâncare a fost prin liceu, când am decis să îmi prăjesc singură, în mult ulei, niște cârnați pe care i-am mâncat cu mult muștar. Nu am mai mâncat cârnați, mulți ani după povestea asta.

Când ai băut ultima oară prea mult și ți s-a întâmplat ceva greu de uitat?

Aici chiar m-ai prins: din gașca mea de fete eu chiar sunt aia care bea. Not. În ultimul timp, mai dau pe gât câte un pahar, dar de obicei mă opresc în faza în care am mult umor și îmi amintesc totul a doua zi. Singura întâmplare notabilă a fost tot una la care ai asistat. La un restaurant mexican, unde, fără să mă porcesc neapărat la mâncare (sau poate tocmai de-aia), am mâncat toate fructele dintr-o carafă de sangria. Am sfârșit leșinând la fiecare 5 minute și, între leșinuri, încercând să conving pe toată lumea că sunt ok și că e musai să mergem în Centrul Vechi, la o înghețată. :))

Cum faci când ți-e foame? Iese monstrul din tine? Zi-mi o poveste cu monstrul ăsta. Dacă tu n-ai monstru, sigur te-ai întâlnit cu ai altora.

Eu zic că nu am monstru dar, lately, se tot întâmplă să “dracaris” around me, când am stomacul gol. Dar cel mai monstru devin când suntem în vacanță, nu ne organizăm din timp cu masa, se tot lungește plimbarea, apoi nu găsim restaurantul și nu mai pot fi atentă nici la plimbare, dar nici nu mai pot să mă concentrez cât să aleg un restaurant ok.

Dacă ai fi o legumă, ce ai alege să fii? Dar dacă ai fi un fruct?

Că legumă, aș fi întotdeauna o roșie. Sau un dovlecel, întotdeauna pané, cu… ați ghicit… usturoooi. Sunt de un rafinament greu de egalat, știu. Ca fruct, aș fi o zmeură de luna mai, o lămâie stoarsă peste niște creveți sau o gutuie lângă o soba cu lemne.

Dacă ar fi să mănânci toată viața un singur fel de mâncare, care ar fi acela?

Nu aș putea mânca toată viață un singur fel de mâncare. Știu asta, pentru că am perioade când mănânc obsesiv anumite feluri de mâncare și, la un moment dat, mi se ia de tot de ele. Dar aș mânca mulți calamari tăvăliți în ulei de măsline și stropiți cu lămâie, feta cu roșii la cuptor, pește prăjit cu mămăligă, ouă prăjite, ciupeci în toate felurile, pâine cu unt…

Ce ai mâncat la ultima masă? Ce o să mănânci la următoarea?

La ultima masă, am mâncat o salată verde cu roșii, pui la grătar, ciuperci și semințe. Următoarea masă o să fie un mic dejun la care o să mănânc o budincă de lapte de cocos, cu semințe de chia, migdale și zmeură.

Ce merge cel mai bine lângă o bere?

Niște caju picant. O masă și niște prieteni.

Bucătarul preferat? Poți să o numești și pe bunica ta, ba chiar și pe tine, important e să argumentezi.

Nu am un bucătar preferat. Ador mâncarea mamei, când mergem acasă și ne așteaptă cu masa pusă, iar bunica gătea genial în cele două luni cât stăteam în baltă cu stupii și nu avea nici un supermarket la colț. Îmi plac și mesele la noi acasă, când sunt eu în mood de gătit, dar aștept cu nerăbdare și invitațiile la masa unui bun prieten, Petruț, unde ne lingem degetele și lăsăm baltă orice plan de dietă.

Ciocolată sau vanilie? Cafea sau Ceai? Migdale sau fistic? Ulei de măsline sau unt? Porc sau pește?

Mozarella sau parmezan? Rucola sau spanac? Pizza sau paste? Sos de roșii sau sos de smântână? Ceapă sau usturoi? Mentă sau busuioc?

Vișine sau fructe de pădure? Mâncarea mamei sau mâncarea bunicii? Bicicletă sau mașină? Facebook sau Instagram? Mihaela Rădulescu sau Andreea Marin?

Vanilie. Cafea. Neagră fără zahăr și musai la ibric. Migdale și fistic. Migdale, dacă ar fi să aleg dincolo de gust. Ulei de măsline și unt. Unt sărat pe niște baghetă proaspătă prăjită, eventual și cu niște somon și zeamă de lămâie. Ulei de măsline, tot cu baghetă proaspătă, dar cu usturoi, roșii și mozarella. Pește înaintea porcului. Dar și o friptură de porc fragedă, cu o salată bună, aș mânca oricând. Peștele îl mănânc în orice fel, mai puțin borș. Mâncarea copilăriei era roșioară proaspătă prinsă de bunicu prin canalele Dunării și prăjită la plită, cu mămăligă și mujdei de usturoi cu roșii coapte. Mâncam cu șiroaie de roșie prelingându-se pe coate, până mă rostogoleam în iarbă. Mozarella cu bruschetele de mai sus, dar și parmezan cu niște dulceață de ardei picanți.

Rucola proaspătă. Spanac doar în omletă cu suc de roșii și niște feta topită. Paste. Sos de roșii. Usturoi. Ceapă verde cu caș proaspăt sau cu ouă umplute. Mentă, vara, în limonadă cu multă lămâie, ghimbir și gheață. Busuioc de la bunica din grădină, transformat acasă în pesto cu usturoi, lămâie și ulei de măsline. Întins tot pe bagheta aia prăjită. Fructe de pădure.

Bunica făcea cel mai bun borș de lobodă și cea mai bună mâncărică de cartofi cu ardei copt și cele mai bune gogoși. Și tot bunica făcea, la ceaun, în ajun de An nou, floricele:).

Wishful thinking cu bicicletă și mașină, când nu e RATB. Lately, mai mult Instagram. Pe vremuri aș fi zis Mihaela, acum tac.

Dă-mi un sfat înțelept care chiar să-mi folosească în viață. Dacă ai mai multe, nu te reține.

N-am sfaturi înțelepte, dar, zilele trecute, am dat eu peste două “zicale” care s-au potrivit cumva contextului în care eram. Una a fost așa, ca o revelație pe care am avut-o într-o dimineață și care suna ceva de genul “Nu lăsa niciodată îngrijorarea să fie mai mare decât iubirea”.

Pe a doua, am auzit-o la croitoreasa care tocmai îmi făcea un sacou din niște lână țesută de bunica și pe care o tot întrebam ce părere are de modelul pe care îl vreau și de felul în care îmi stă cu el. Mi-a răspuns “Nu știu, tu ești în ea”. În haină, adică. Avea dreptate.

O haină nu e doar o haină care ne îmbracă. Pentru că în ea suntem noi.