Nu știu om să nu-i placă să vorbească despre mâncarea bună.

Nici om să nu aibă amintiri, planuri și povești burdușite de gusturi, arome și îmbietoare texturi. Nu știu, în fine, nici om despre care mâncarea să nu spună nimic.

Așa că o să invit, în cele ce urmează, cetățeni care-mi sunt mie simpatici să se “povestească” prin magice supe-creme, prin nostalgice și copilăroase gogoși, prin cartofii auriți din localul lor preferat, prin vreun sushi mâncat cu poftă de uriaș, ori prin deserturi catifelate, de neuitat, ieșite din mână de mamă.

Azi, voi vorbi cu Despina Bădescu.

Cu Despina Bădescu am fost colegă acum mulți ani, la Tabu.

La vremea aia, eu eram redactor, iar ea se ocupa de partea de producție a ședințelor foto.

Ulterior, s-a dovedit că scria superbine și am devenit colege în echipa redacțională.

Dacă ar fi s-o definesc în patru cuvinte, aș alege “umor”, “cuteness” “cinism” și “poezie”. Se pricepe la haine și iubește minimalismul, cărțile și buldogii francezi.

Are unul, e fată, o cheamă Vicky și, dacă o s-o întâlniți, o să vi se suie-n brațe la fix un minut după ce ați făcut cunoștință.

Când vine vorba de mâncare, Despina merge tot pe chestii simple.

Citiți-o în cele ce urmează și garantez că veți muri de poftă.

Pentru că tot ce e simplu e bun, mai ales dacă are unt.

Care e cea mai bună mâncare pe care ai mâncat-o ever?

Nu știu exact. Probabil că niște paste cu migdale într-un restaurant din Sicilia unde am ajuns întâmplător și care nu aveau legătură cu nimic din ce am gustat vreodată, erau atât de bune încât m-am gândit că nu o să mai mănânc niciodată nimic, în semn de protest.

Dar cea mai proastă?

Un cozonac făcut de un prieten care nu știa să facă cozonac. Chestia era că, dincolo de gustul care clar nu era OK, avea o problemă de consistență și textură: când încercai să îl mănânci îți absorbea saliva, te sabota, te întrista, te făcea să simți că mesteci în gol.

Supa ta preferată? Felul principal? Desertul preferat?

Un tom kha gai bun și fierbinte. În loc de fel principal pot să zic ou moale cu pâine prăjită cu unt și sare? Mersi. De fapt nu doar un ou, mai multe, vreo trei. Cremă de vanilie de casă, călduță, moale, parfumată, blândă, fără ambiții.

Când ai mâncat ultima oară, până ți s-a făcut rău, cât ai mâncat și, mai ales, ce?

Friptură de vițel. A primit mama o pulpă de 13 kilograme și m-a rugat să o tranșez. Nu știu să tranșez carne și nici cuțite nu am, ba chiar din contră. Dar pesemne că pojghița de civilizație pe care au dobândit-o oamenii în ultimele mii de ani este chiar atât de subțire pe cât ne temem că ar fi. În nici cinci minute am simțit înțelepciunea decupatului în direcția fibrelor cărnii și totul a fost OK. Apoi, câteva ore mai târziu, am mâncat o porție de friptură (delicioasă, cu vin alb și cimbru!), dar mila pentru puiul de animal, amintirea sângelui care mi se scursese pe mâini mai devreme până la coate și gustul megadelicios m-au zăpăcit așa de tare, încât mi s-a făcut rău de nefericire și de fericire în același timp.

Cum faci când ți-e foame? Iese monstrul din tine? Zi-mi o poveste cu monstrul ăsta. Dacă tu n-ai monstru, sigur te-ai întâlnit cu ai altora.

Când mi-e foame e foarte rău. Totul e la fel, dar de fapt diferit. E ca în Upside Down din Stranger Things: totul e unde ar trebui să fie, dar zărești oamenii, casele, copacii și animalele sunt printr-un fum dincolo de care e marele Nimic. Lumea există, dar în același timp nu există. Nu știu dacă oamenii cu care mă întâlnesc sunt chiar ei înșiși sau doar niște copii ale lor care mimează politețea înainte să mă ronțăie. Cert e că sunt foarte suspicioasă și că plec de la premisa că toată lumea îmi vrea răul și că, deși cineva îmi zâmbește, poate să vrea în același timp să mă împingă printr-un portal invizibil într-o lume în care voi bântui veșnic flămândă, în căutarea unui covrig cu mac. Ultima oară chiar am plâns. Mă rog, și pentru că eram la Mall și erau multe opțiuni de haleală, dar de fapt niciuna.

Dacă ai fi o legumă, ce ai alege să fii? Dar dacă ai fi un fruct?

Broccoli Romanesco (Brassica Oleracea), fără nicio ezitare. Și, dacă aș fi un fruct, aș vrea să fiu o zmeură din pădure care nu știe ce e cu ea.

Dacă ar fi să mănânci toată viața un singur fel de mâncare, care ar fi acela?

Mozarella de bivoliță cu crackeri de secară cu sare cu piper cu prea mult ulei de măsline și cu castraveți care fac „cranț” atunci când muști din ei și care au coaja verde-brotac.

Ce ai mâncat la ultima masă? Ce o să mănânci la următoarea?

O mandarină prea coaptă, încă am mâinile lipicioase. O supă pho de la vietnamezul de lângă birou, despre care am aflat recent că inițial se numea feu, în franceză. Nu știu dacă e adevărat și nu am de gând să verific, îmi place explicația asta și dacă e fake news, și dacă e pe bune.

Ce ai visa să mănânci chiar acum?

Un croissant cald care sa ma umple de fărâmituri pe haine, de urme de unt pe mâini și pe față și de liniște în inimă.

Bucătarul tău preferat? Cu ce te-a cucerit?

Cheesy, dar adevărat: fetița mea de aproape 10 ani, care a făcut aproape singură niște biscuiți cu unt și lavandă atât de buni, încât m-a făcut să sper că de acum vom trăi fără să muncim, doar din profitul de 5000% de la fiecare biscuițel vândut. N-a mai făcut niciodată de atunci.

Gătești? Care sunt piesele tale de rezistență?

Nu prea gătesc așa, ca oamenii care gătesc pe bune. Fac totuși niște chestii, din când în când: doradă la cuptor cu burta plină de roșii cherry, pătrunjel, măsline negre și lămâie, orez cu lapte dulce și lipicios, cu unt, dahl de linte galbenă cu chimion și turmeric atunci când e frig afară, conopidă la cuptor cu lapte și emmental, supă cu legume alandala și mult păstârnac, paste cu broccoli, dovlecei și pesto când mă grăbesc tare. Și griș cu lapte atunci când sunt tristă.

Dă-mi o rețetă ușoară și bună-bună.

Notează:

• Patru cartofi și patru fire de praz (sau ce cifră vrei tu, ideea e să fie aceeași cifră la ambele) se taie grosier și se fierb într-o cantitate de apă stabilită ochiometric.
• La final se pasează și se adaugă smântână și parmezan direct în farfurie, dar și niște bucățele deloc timide de praz, din partea verde, tăiate și păstrate dinainte să pui totul la fiert și pe care ai grijă să nu le arunci la gunoi dacă ești genul care face curat în timp ce gătește.
• E un fel de supă vichyssoise fără ceapă, fără baza din supă de pui și cu ceva mai puțină smântână, dar faza e că e mai bună.

Coincidență? Nu cred.

Ce îți gătea bunica?

În fiecare zi o supă de legume. Orice legume. În fiecare zi, la prânz, mirosea a supă bună, pasată sau nu, cu crutoane sau nu. Și nici măcar nu aveam blender. În plus, pentru că părinții ei emigraseră din Italia în România la începutul secolului cu tot cu caietul de rețete, ținea nenumărate bucăți de brânză care se învecheau prin frigider și le folosea ca pe un fel de parmezan amarât, dar bun, care transforma orice supă, oricât de pauperă, într-un fel megadelicios și superumami.

Mai făcea o dată sau de două ori pe an un tort de ciocolată în care punea practic toate ouăle și tot untul din lume și în care îți venea să îți bagi capul și să muști din el ca o hienă bătrână și frustrată dintr-o antilopă tânără și sexy.

Mai făcea un chec alb și subțire, plin de anason, pe care îl lăsa să se usuce în timp ce muream de poftă și îl amușinam de la un metru. Și choux à la crème, pentru musafiri, ah, ce bine era să avem musafiri! Cratița în care făcea crema de vanilie mereu îmi revenea mie, o curățam de parcă venea sfârșitul lumii.

Ce îți gătea mama?

Mama face niște improvizații destul de cool, un fel de roșii cu vinete cu usturoi cu pătrunjel și cu ulei de măsline, pac gata mâncarea! Poți să înlocuiești vinetele cu hribi, roșiile cu ardei, usturoiul cu ceapa și tot așa, până la sfârșitul piețelor și al matematicii. Ah, și mai face o salată de vinete în care pune mereu câte un dovlecel, dulce și bună, de nu te liniștești până nu o termini, de obicei în picioare în fața frigiderului.

Dragostea mea rămâne un soufflé de dovlecei care are ceva pufos, sărățel și dulcel care te topește pe loc. Niciodată nu îi iese cum trebuie („n-am avut smântână suficientă!”, „dovlecelul era trecut!” etc), dar e un soi de imperfecțiune care mă relaxează, ca un fel de tren care întârzie câteva minute, dar totuși vine.

Bărbați care-ți gătesc? Ce?

Dacă zic rață la cuptor și îles flottantes o să își imagineze toată lumea că scriu textul ăsta din secolul 19 și că îmi gătește Baudelaire? 😁Așa sper.

Ce merge cel mai bine lângă o bere?

Crenvurști, îmi cer mii de scuze.

Ce sfat i-ai da unui tânăr din care să învețe să consume responsabil?

Printre cele mai unsexy lucruri din univers este să nu poți spune consoanele ca lumea atunci când încerci să zici ceva mișto. Brrr!

Ciocolată sau vanilie? Cafea sau Ceai? Migdale sau fistic? Ulei de măsline sau unt? Porc sau pește?

Vanilie. Ceai. Migdale. Unt. Pește.

Mozarella sau parmezan? Rucola sau spanac? Sos de roșii sau sos de smântână?

Mozarella. Rucola. Sos de roșii.

Pizza sau paste? Ceapă sau usturoi? Mentă sau busuioc? Vișine sau fructe de pădure? Mâncarea mamei sau mâncarea bunicii? Bicicletă sau mașină? Facebook sau Instagram?

Paste. Usturoi. Mentă. Vișine. A bunicii. Nici, nici. Instagram, clar.

Ce ai mânca într-o seară de binging?

Lapte fierbinte și tartine cu cașcaval puse la cuptor până când s-a înnegrit cașcavalul pe margini și s-a lipit enervant de vas.

Dă-mi un sfat înțelept care chiar să-mi folosească în viață.

Să nu uiți că dintr-un plic de ceai ies două căni, de fapt.