Nu știu om să nu-i placă să vorbească despre mâncarea bună.

Nici om să nu aibă amintiri, planuri și povești burdușite de gusturi, arome și îmbietoare texturi. Nu știu, în fine, nici om despre care mâncarea să nu spună nimic.

Așa că o să invit, în cele ce urmează, cetățeni care-mi sunt mie simpatici să se „povestească” prin magice supe-creme, prin nostalgice și copilăroase gogoși, prin cartofii auriți din localul lor preferat, prin vreun sushi mâncat cu poftă de uriaș, ori prin deserturi catifelate, de neuitat, ieșite din mână de mamă.

Azi, voi vorbi cu Ileana Andrei.

Ileana a făcut Facutatea de Litere, apoi un master în comunicare.

Primul ei job a fost la televiziunea din Slatina, unde era reporter, editor de știri și prezentator. Era celebră, o strigau oamenii pe stradă.

A renunțat însă la notorietatea locală, luând calea corporațiilor.

Curând, conducea ditamai echipa de bărbați și operațiunile unui business mare. A costat-o un burnout, dar a și ajutat-o să ia decizia de a se muta în București, un oraș în care visase mereu să trăiască. Și-a împărțit apoi viața muncind mai cumpătat, între o nouă corporație, teatru, scris pe blog și creare de conținut online pentru diverse branduri și organizații.

Până de curând, când a decis să facă mai mult din ceea ce îi aduce împlinire și bucurie.

Adică să scrie.

Dacă ar fi să bea cafea, să scrie și să povestească despre oameni mișto, teatru, branduri curajoase, fapte bune, copii și iubire, nu ar mai face nimic altceva până la final.

Dintr-o insulă grecească sau Barcelona, dacă s-ar putea. Eu sper să îi iasă.

Până una-alta, am întrebat-o despre mâncare și visez, în acest moment, la măcar 10 chestii dintre cele povestite de ea.

Poftă bună și vouă. 

Care e cea mai bună mâncare pe care ai mâncat-o ever?

Nu pot să fac astfel de topuri cu un singur loc pe podium, așa încât voi zice mai multe.

Ciorba de burtă a lui tata, pe când eram mai tânără și mâncam cărniță. Muncea la ea cu orele, mirosea urât în bucătărie, nu stătea nimeni pe lângă el în acest proces al creației sale culinare, dar, și când era gata, era desfrâu. Ne făcea o oală imensă.

Creveții trași la tigaie de soră mea geamănă, cu un maclavais pe care îl face dulce picant și în care scufundă animalele alea mici.

Pastele carbonara dintr-un restaurant obscur din Roma, aflat la un subsol de clădire veche. Cu paste făcute acolo la ei și un sos perfect.

Bouillabaisse soup (parcă așa îi zicea) foarte picant și aromat, într-un birt puțin știut din Bali, pe care ni l-a arătat un localnic.

Și papanașii dintr-un restaurant comunist și în ziua de astăzi, de la Cozia.

Dar cea mai proastă?

Am gustat într-o zi din mâncarea unui neamț, cu care lucram la corporație. Se numea Biftec Tartar, mâncarea, nu omul. Erau o grămadă de carne tocată și ou, moț peste ea, ambele crude.

Nu era mâncare proastă, evident, dar pentru mine a fost cea mai proastă experiență culinară. Am înțeles apoi că este un dish pentru cunoscători. Nu, mersi.

Supa ta preferată? Felul principal? Desertul preferat? 

Supa cremă de orice mai nou, dintre cele pe care le face sora mea, super bune. Dar, dacă este să mă întorc în copilărie, ciorba de fasole cu cimbru uscat și roșii, pe care o mănânc cu ceapă roșie.

Mâncărurile copilăriei mă duc în timp și îmi dau toate emoțiile pământului. Cu fasolea călătoresc la Teleorman, la bunicii mei, la Slatina, în casa copilăriei mele, unde sunt cu frații și părinții mei. I love fasole în toate felurile.

Feluri principale, pentru că nu am doar unul: paste quatro formaggi, corect și bine făcute, fiindcă altfel mă enervez; pește și fructe de mare oricum și prăjite să fie; iahnie de fasole cu murături, și sushi.

Nici la desert nu merge cu un singur fel: cheesecake cu reducție de fructe de pădure, tort cu ciocolată și fructe de pădure, gogoși mici cu lapte, făcute tot de sora mea, și tăvălite prin zahăr pudră, papanași cu dulceață de afine și smântână.

Na, iată de ce am kilograme în plus!

Când ai mâncat ultima oară, până ți s-a făcut rău, cât ai mâncat și, mai ales, ce?

Nu mai fac treaba asta de la o vârstă, că îmi revin greu apoi. Dar am făcut-o, până în 33 de ani.

Mâncam mujdei de usturoi cu orice până mi se făcea rău: cu cartofi, cu ouă, cu orice. Ah, și mai aveam o chestie cu zacusca. Am mâncat odată un borcan mare, mi-am scos fierea pe liber câteva zile.

Nu mai sunt kamikaze de ceva vreme la capitolul mâncare. Încerc mai cu moderație.

Cum faci când ți-e foame? Iese monstrul din tine? Zi-mi o poveste cu monstrul ăsta. Dacă tu n-ai monstru, sigur te-ai întâlnit cu ai altora.

Devin o mică fiară, practic.

Se întâmplă lucruri ciudate când ajung într-un punct critic al foamei. Adică stau, stau, I am cool. Și, dintr-odată, mă ia cu nervi și tremur. Culmea este că, în multe din acele momente, ori sunt prinsă undeva fără vreo sursă de hrană, ori lucrez acasă și nu am nimic care să mă inspire în frigider. La ultima corporație pentru care am prestat – eram un colectiv mic – îmi terorizam colegii uneori. De nicăieri făceam ochii mari și strigam: „Mi-e foame!! Ce aveți de mâncare la voi?”. Le luam mâncarea.

Bine, îmi mai dădeau și ei când au înțeles că mă transform și lucrurile pot lua o turnură ciudată. Soră-mea face cam la fel. Zilele trecute îi făcea baie lui nepotu-meu și o auzeam strigând din baie, pe un ton disperat spre isteric: „Intră odată în cadă, că mi-e o foameeee de îmi vine să mușc din chiuvetă!”.

Dacă ai fi o legumă, ce ai alege să fii? Dar dacă ai fi un fruct? 

Eu sunt prietenă cu legumele și fructele. Cu toate. Dacă ar fi să mă reîncarnez ca neom, aș alege avocado. Proaspăt, strălucitor, ferm, verde. Legumă – nu știu.

Dacă ar fi să mănânci toată viața un singur fel de mâncare, care ar fi acela?

Unul singur? Pfoai. Nu pot. Ouă, în toate felurile posibile. Ador, pur și simplu, ouăle: omletă cu legume, cu parmezan; ouă ochiuri să înting în zeama lor cu pâine neagră; ouă zdrențe cu sos de roșii, lângă cuiburi de ciuperci. Și ananas. Aș mânca ananas non-stop. E tot fel de mâncare pentru mine.

Ce ai mâncat la ultima masă? Ce o să mănânci la următoarea? 

Fasole scăzută cu murături țărănești. La următoarea vreau un desfrâu cu cartofi prăjiți, peste care voi pune un strop de mujdei de usturoi, fiindcă nu mai ies în lume.

Populația capitalei este în siguranță din acest punct de vedere.

Ce ai visa să mănânci chiar acum?

Mi-e poftă de un burger vegetal, cu ou ochi moale peste el și o chiflă proaspătă. Dacă e să nu par domnișorică.

Bucătarul tău preferat? Cu ce te-a cucerit?

Jamie Oliver, îmi place că gătește mai nestudiat așa, iar farfuriile sale nu conțin doar chestii dintr-acelea minuscule de la care nu te saturi. Și îmi place că gătește cu legumele din grădina sa.

Gătești? Care sunt piesele tale de rezistență?

Gătesc foarte rar feluri complicate. Știu să fac paste quatro formaggi bune, bune. Și mă laud cu omlete și salate pe care le încerc în combinații bizare. Ultima a fost cu avocado, spanac, roșii cherry, pătrunjel și un strop de usturoi pisat, adică un fel de fusion între tabouleh și guacamole.

Dă-mi o rețetă ușoară și bună-bună.  

Cuiburi de ciuperci:

• Se iau ciuperci dintr-alea mari Champignon, se pun în tigaia de teflon, fără cotor, evident, cu puțină sare.
• În fiecare se pune câte un ou de prepeliță, sau chiar două, depinde cât de mare este ciuperca.
• Se lasă cu capac până se face oul, ciuperca poate fi mai cruduță.
• Se servește cu brânză pe deasupra și o salată.
• Și, desigur, în câteva minute poți face salata de mai sus.

Ce îți gătea bunica?

Ciorbă de pui cu un gust demențial, pui proaspăt la grătar cu mujdei de usturoi și ardei copți, fasole cu cimbru uscat, mâncare de cartofi cu multă ceapă dulce pe care o mâncam cu murături de la beciul lui tataie, colărez (ea îi zicea colarez). Adică făină cu lapte și zahăr pe care le amesteca pe aragaz până se făcea o pastă.

Mai frământa o cocă de biscuiți simpli, cu ouă, lapte, făină și zahăr, pe care o dădea printr-o formă prinsă la mașina de tocat carne. Și ne cocea semințe de floarea soarelui, pe care le tocam la poartă cu vecinii bătrâni și nepoții lor.

Ce gust bun aveau toate pe-atunci. Nu era nimic tratat, din plastic, injectat. Așa de bătrână sunt, da.

Ce îți gătea mama?

De toate. Făcea niște sarmale absolut delicioase, o prăjitură Katia cu nucă, rom și cacao, pe care nu cred că am să o mai mănânc vreodată făcută așa, și Albă-ca-Zăpada. Orez cu lapte și dulceață de vișine.

Iar ciorba ei de fasole era exact ca a bunicii de mai sus, care era mama ei. Macaroane cu brânză, mâncare de mazăre super gustoasă, plachie de crap proaspăt pescuit de tata. Făcea și o mâncare de murături prăjițe cu bulion când eram mai mici. De toate.

Bărbați care-ți gătesc? Ce?  

Tata a fost primul care mi-a gătit. Gătea mai bine ca mama. O vreme am mâncat tot ce ieșea din mâinile și imaginația unui tip foarte creativ. Era italian omul și gătea cu iubire, așa, cum fac ei totul. Special pentru mine. Gusta din mâncare și arunca lingura cu care a gustat în chiuvetă, își punea muzică și un pahar cu vin atunci când gătea. Îmi plăcea să îl studiez. De la el am învățat că simplu înseamnă sofisticat, și când vine vorba despre mâncare.

Ce merge cel mai bine lângă o bere?

Ohohoo, câte merg la mine! Pizza, falafel, sushi – nu râdeți, chiar merge bine, mai ales cel prăjit în ulei. Apoi, sfinții cartofi prăjiți, burgerul vegetal. Ca snack-uri – alunele acelea în coajă.

Ce sfat i-ai da unui tânăr din care să învețe să consume responsabil?

Încerc să mă feresc să dau sfaturi, mai ales că eu am învățat multe din greșeli. Dar, când mai povestesc cu nepotul meu cel mare, vorbim despre faptul că măsura este cheia, în orice. Aș spune oricărui tânăr, cu care aș avea ocazia să vorbesc despre consumul de alcool, că nopțile de beție înseamnă zilele de-a doua zi pierdute.

Și contează orice zi.

Ciocolată sau vanilie? Cafea sau Ceai? Migdale sau fistic? Ulei de măsline sau unt? Porc sau pește? Mozarella sau parmezan? Rucola sau spanac? Sos de roșii sau sos de smântână?

Ciocolată, cafea, fistic, ulei de măsline, pește, parmezan, spanac, sos de roșii. Dar să știi că, în afară de porc, iau și varianta a doua de la fiecare.

Pizza sau paste? Ceapă sau usturoi? Mentă sau busuioc? Vișine sau fructe de pădure?

Mâncarea mamei sau mâncarea bunicii? Bicicletă sau mașină? Facebook sau Instagram?

Ioooi. Toate, toate, pe rând, cu măsură. Eu nu știu să merg pe bicicletă, dar, dacă aș ști, tot cu măsură aș circula, fiindcă trăim vremuri poluate.

Ce ai mânca într-o seară de binging? 

Ce mănânc, adică. Fiindcă eu nu fac binging pe stomacul gol decât noaptea. Măsline cu humus, brânzeturi, semințe prăjite, ușor sărate, morcovi, roșii cherry cu ton. Dar și chipsuri, că nu sunt vreo sfântă. Foarte rar, însă.

Dă-mi un sfat înțelept care chiar să-mi folosească în viață

Iar cu sfaturi? Oooof, nu sunt eu destul de înțeleaptă pe blog? Îți zic ceva după care mă conduc eu prin viața mea:

„Amintește-ți că totul trece!”.

Așa încât, în momentele foarte grele îmi pun „mantra” asta undeva în fața ochilor, o rulez mental și verbal. Iar de clipele bune mă bucur cu tot sufletul meu de ceea ce trăiesc, învăț, simt. Fiindcă și ele trec, deopotrivă.

Hai, că m-am făcut o înțeleaptă!