Nu știu om să nu-i placă să vorbească despre mâncarea bună.

Nici om să nu aibă amintiri, planuri și povești burdușite de gusturi, arome și îmbietoare texturi. Nu știu, în fine, nici om despre care mâncarea să nu spună nimic.

Așa că o să invit, în cele ce urmează, cetățeni care-mi sunt mie simpatici să se “povestească” prin magice supe-creme, prin nostalgice și copilăroase gogoși, prin cartofii auriți din localul lor preferat, prin vreun sushi mâncat cu poftă de uriaș, ori prin deserturi catifelate, de neuitat, ieșite din mână de mamă.

Azi, voi vorbi cu Diana Popescu.

Diana e jurnalistă de vreo 20 de ani.

A lucrat la Adevărul, apoi la Gândul, iar, în ultimii mulți ani, lăsase presa scrisă pentru televiziune. Știți probabil reportajele ei culturale de la Digi 24, unde a fost, mulți ani, atât reporter, cât și producător al emisiunii Digicult. Între timp, a devenit editor de știri tot la Digi 24, dar o întâlnești aproape la fel de des ca înainte la evenimente din zona culturală.

Fotografiază cu talent scări, pe care le-a și adunat, în 2019, într-o expoziție, și nu ratează nicio ocazie de a mânca înghețată. Cum cea din urmă mă pasionează și pe mine, ne-am promis una alteia o competiție. Nu ne grăbim însă, probabil că o să continuăm să fim prietene și la pensie, așa că o vom putea pune în practică și peste zeci de ani. Două bătrânele care se bat pe înghețată pare o imagine din viitor care ne definește destul de bine. :))

Până atunci, după cum reiese din cele ce urmează, am luat-o la întrebări pe Diana despre mâncare.

Care e cea mai bună mâncare pe care ai mâncat-o ever?

Un sandwich cu pastramă de vită, de la niște doctori în materie care activau, în 2013, în portul Jaffa. Oamenii își confecționau acolo pastrama, pe care o feliau străveziu, iar 10-15 dintre șuvițele alea aterizau, una peste alta, într-o chiflă unsă cu maioneză și răsfățată cu ierburi și alte nimicuri delicioase. Îi păstrez o tandră și resemnată amintire. Fiindcă anul trecut, când am ajuns din nou la Tel Aviv, am mers întins în piața din Jaffa, doar ca să constat că ghereta magică dispăruse, din pricina reorganizării: tot spațiul fusese regândit doar pentru restaurante în toată regula.

Dar cea mai proastă?

Toate rateurile de vită care au făcut carieră în restaurantele românești de până în anii 2000. Și care îți creau senzația că vita e o chestie antipatică, musai matusalemică, de neîmblânzit în farfurie. Nenumăratele rânduri de “talpă” la tavă ori la grătar, care te condamnă la disperare. Când, în sfârșit, am descoperit, la italieni, vită coborâtă direct din rai, mi-am dat seama că problema era altundeva, nu la bietul animal. Nedreptatea se sfârșise, începea o frumoasă prietenie.

Supa ta preferată? Felul principal? Desertul preferat?

Supa favorită e cea de găină, a copilăriei de la Brăila. Până pe la 7-8 ani, am fost o sclifosită de elită și binevoiam să mănânc doar câteva chestii: supă, cartofi prăjiți, pui cu mazăre, ouă și înghețată. Supa de care vorbesc avea nu doar un gust superb, ci și ritualul ei tâmpit, tolerat de bunici. Când era gata, bunica scotea, pe un platou, găina întreagă, pe care o despielițam complet și înfulecam rapid “învelișul”. Din restul păsării mă mai interesau doar târtița și ghearele, care sunt, și azi, principalele atracții aviare.

La felul principal, oscilez între șnițele din pulpe de pui, miel la cuptor, tuslama și scrumbie friptă. Nu mă pune să aleg, suntem prietene.

Desertul preferat e, dincolo de orice îndoială, înghețata. De ciocolată, de cafea, de caramel sărat, sorbeto de zmeură ori de mango, de portocale cu busuioc, cu rom și stafide, cu fistic, să vină, să curgă (de fapt să nu curgă, nu-mi place când e pe cale să se transforme în ciorbă), doar să nu se mai termine.

Când ai mâncat ultima oară, până ți s-a făcut rău, cât ai mâncat și, mai ales, ce?

Singurele episoade de tipul ăsta s-au petrecut în copilărie: unul pe bază de mici, celălalt din pricini de icre. Între timp, deși obișnuiesc să mănânc mult, chiar la modul hăplistic, n-am mai reușit să sar calul până la a mă înverzi la față. Oricât de legată aș fi de mâncare, încerc să nu-mi testez limitele. Nu de alta, dar, după episodul traumatizant cu micii, n-am mai mâncat așa ceva vreo 5 ani. Nu-mi mai permit o despărțire atât de lungă de nimic din ce-mi place.

Cum faci când ți-e foame? Iese monstrul din tine? Zi-mi o poveste cu monstrul ăsta. Dacă tu n-ai monstru, sigur te-ai întâlnit cu ai altora.

Nu-s o bucurie pentru ceilalți nici când nu mi-e foame. Dar, când sunt flămândă, e mai bine să-ți vezi de treabă și să uiți de mine. În cel mai pașnic caz, fac abstracție de buna creștere și m-apuc de mâncat înaintea tuturor. Dacă așa ceva nu se poate, nici de vreo discuție rezonabilă nu mai sunt capabilă. De-asta detest să merg la restaurant în gașcă mare, situație în care aștepți după toți nehotărâții, răzgândacii și fandosiții.

Îți spun, mersul la crâșmă în doi e ideal.

Dacă ai fi o legumă, ce ai alege să fii? Dar dacă ai fi un fruct?

Ca o carnivoră ce mă aflu, prea multe legume nu-s în meniul meu obișnuit. Dar cartoful îmi place în orice formă, mai puțin crud. Cât despre fruct, singurul pe care-l mănânc, oricând, cu plăcere, e roșia.

Dacă ar fi să mănânci toată viața un singur fel de mâncare, care ar fi acela?

Fă-ră ni-cio dis-cu-ți-e, salată boeuf. De cel puțin trei ori pe zi.

Ce ai mâncat la ultima masă? Ce o să mănânci la următoarea?

Scriu în timp ce basculez un castron de tabouleh făcut de soțul mamei mele. E aproape miezul nopții, așa că următoarea masă va fi micul dejun. Ceea ce, la mine, nu exclude nici măcar sarmalele. Dar, fiindcă n-avem așa ceva acum, în frigider, o să mă “mulțumesc” cu un sufleu de conopidă, cu brânză, ou și cașcaval, de la mama.

Ce ai visa să mănânci chiar acum?

Tobă!

Bucătarul tău preferat? Cu ce te-a cucerit?

Joseph Hadad. Preparatele lui sunt un mix irezistibil de old school si inovație, de respect pentru ingrediente și combinații inedite, de tehnică impecabilă și chef de joacă. Iar coroana de miel din restaurantul lui e irepetabilă.

Gătești? Care sunt piesele tale de rezistență?

Gătesc. Rar. Foarte rar. Prea rar. Dar am obrăznicia să cred că-mi ies bine cele câteva chestii pe care le am în portofoliu. Una dintre ele e trippa alla fiorentina, de care m-am amorezat la ea acasă. O alta, puiul cu mazăre. Un alt lucru care bucură toată familia este tortul cu blat de nucă, o rețetă pierdută a bunicii mele, recuperată, nesperat, la aproape 20 de ani după moartea ei.

Dă-mi o rețetă ușoară și bună-bună.

Salată de cartofi cu maioneză, pește afumat și ceapă trasă la tigaie cu oțet balsamic.

Ce îți gătea bunica?

Supe delicioase… Friptură de pui la cuptor cu cimbru și garnitură de paste… Gogoși mici-mici, pufoase-pufoase, tăvălite în miere… Ardei umpluți… Plăcintă de mere…

Ce îți gătea mama?

Slavă Cerului, mama îmi gătește și-acum. Nu doar că mergem să luăm prânzul la ai mei, aproape în fiecare weekend, dar plecăm de-acolo cu găletușe, cutii și pungi cu mâncare. Top 10 ar fi – în ordine aleatorie – limbă cu sos, salată boeuf, drob de miel, clătite, chiftele de dovlecei, piftie, rață pe varză, cremă de zahăr ars, tobă, salată de dovlecei trași la tigaie, cu usturoi, pătrunjel și sos de roșii.

Bărbați care-ți gătesc? Ce?

Acasă, ciorbele sunt regatul lui Dragoș, soțul meu. Așa că tot ce ține de lingură (în afară de paste) e opera lui. În rest, mănânc tot soiul de chestii care ies din mâinile lui Victor, soțul mamei mele, de la felurite cărnuri fripte la zacuști și, mai nou, dulcețuri. Socrul meu e un alt jucător de elită în bucătărie, diverse rețete din cărțile pe care i le-am făcut cadou s-au întors în farfurie la modul triumfal.

Ce merge cel mai bine lângă o bere?

Niște urechi de porc glazurate și crocante. Spaniolii sunt zei la așa ceva.

Ce sfat i-ai da unui tânăr din care să învețe să consume responsabil?

Ai tot timpul din lume, nu te strădui să bei și să mănânci totul odată.

Ciocolată sau vanilie? Cafea sau Ceai? Migdale sau fistic? Ulei de măsline sau unt? Porc sau pește? Mozarella sau parmezan? Rucola sau spanac? Sos de roșii sau sos de smântână?

Ciocolată, ceai, fistic, unt, porc, parmezan, rucola, sos de smântână. Sau, și mai bine, maioneză.

Pizza sau paste? Ceapă sau usturoi? Mentă sau busuioc? Vișine sau fructe de pădure? Mâncarea mamei sau mâncarea bunicii? Bicicletă sau mașină? Facebook sau Instagram?

Paste, usturoi, mentă, vișine, mâncarea bunicii (sorry, mama!), bicicletă, Facebook.

Ce ai mânca într-o seară de binging?

Chestii care se pot ronțăi la modul comod, în timp ce caști ochii la ecran: brânzeturi tari, măsline, roșii cherry, salamuri uscate/ ghiudem. Și, dacă ne-ntindem mult, la ultimul episod se impune o cutie (mare) de înghețată.

Dă-mi un sfat înțelept care chiar să-mi folosească în viață.

Nu înțelepciunea m-a făcut celebră. Bine, nu m-a făcut celebră nimic, dar înțelepciunea ar fi printre ultimele pe listă.

Însă, cu ocazia asta, mi-am amintit de un sfat surprinzător, primit, în adolescență, de la mama: “Mai bine să-ți pară rău de ce-ai făcut, decât de ce n-ai făcut”.