4 recomandări pentru o alimentație sănătoasă pe timp de pandemie

Scris de Laura Ene

Pandemia provocată de noul coronavirus ne-a dat tuturor viețile peste cap.

 

Indiferent însă de situație, toate aceste modificări bruște au pus presiune pe noi și ne-au schimbat obiceiurile. Unora în bine, altora în mai puțin bine.

Și când spun obiceiuri, mă gândesc inclusiv la cele alimentare.

Am avut pacienți cărora le-a fost mult mai ușor să adopte un stil de viață sănătos în această perioadă, pentru că au reușit să controleze mult mai bine ceea ce mâncau. Dar și pacienți pentru care pandemia a venit cu un stres în plus.

Dacă și tu te afli în cea de-a doua categorie, astăzi am pentru tine câteva trucuri pe care să le aplici, în viața ta de zi cu zi, pentru a te apropia cât mai mult de dezideratul unei vieți sănătoase.

Pentru că, așa cum ți-am spus și cu alte ocazii, să ai un stil de viață sănătos este cam cel mai bun și mai sigur lucru pe care îl poți face în această perioadă, pe lângă măsurile de igienă și distanțare fizică recomandate. Asta deoarece încă nu avem un tratament sigur și eficient și niciun vaccin care să ne protejeze de infecția cu noul coronavirus.

 

Prin urmare, totul depinde de noi și de modul în care avem grijă de noi.

 1. Mănâncă cel puțin 5 porții de legume și fructe pe zi

După cum știm cu toții, legumele și fructele sunt pline de vitamine și minerale care ne ajută să ne păstrăm o stare de sănătate bună. Așa că te sfătuiesc să le consumi din belșug, în stare cât mai naturală.

Aș vrea totuși să-ți atrag atenția asupra consumului de fructe. Recomandat este să înclini balanța în favoarea legumelor. Au mai multe vitamine și minerale per 100 g decât fructele și, în plus, au și mult mai puține calorii.

Prin urmare, consumă 3 porții generoase de legume pe zi (salate, supe cremă, ciorbe, mâncăruri) și 2 de fructe.

Atenție! Cartofii, porumbul și boabele (fasole, linte, năut) nu intră în această categorie. Ele sunt bogate în proteine, dar au și mulți carbohidrați.

Când spun legume, mă refer la cele cu frunze verzi, ciuperci, ardei, dovlecei, roșii, castraveți, ceapă, fasole verde, sparanghel, usturoi, broccoli, conopidă, varză, vinete etc.

O porție de legume înseamnă cam cât îți încape în două mâini, în timp ce o porție de fructe înseamnă un fruct de mărime medie (care încape în căușul palmei).

Consumă fructele ca desert sau gustare și nu mai târziu de ora 18:00.

Asta mai ales dacă vrei să slăbești sau să-ți menții greutatea. Știu că poate nu pare important pentru tine în acest moment să slăbești, dar obezitatea este un factor de risc pentru îmbolnăvirea de COVID-19.

 2. Alege variantele congelate în locul conservelor

Uneori este dificil să avem permanent acces la fructe și legume proaspete. Iar o variantă la îndemână pentru a le consuma o reprezintă legumele și fructele congelate sau conservate.

Congelarea este una dintre cele mai bune metode de conservare, întrucât păstrează majoritatea vitaminelor din legume și fructe. Spre deosebire de congelare, conservarea vine la pachet cu diverși aditivi pentru a prelungi termenul de valabilitate. Unul dintre cei mai folosiți conservanți este zahărul.

De asemenea, fibrele care se găsesc în mod natural în alimente se pierd de multe ori în timpul prelucrării.

Așadar, alege fructe și legume congelate, dacă nu ai la îndemână unele proaspete.

O rețetă simplă și care mie îmi place foarte mult este cea de somon cu legume.

  • Pun o bucată de somon pe o hârtie de copt
  • Alătur legume congelate din abundență (broccoli, conopidă, morcov, ciuperci)
  • Le condimentez bine cu sare, piper și ierburi aromatice.
  • Împachetez apoi totul în hârtia de copt și dau la cuptor pentru cel mult 30 de minute.

Este o cină foarte ușor de făcut, savuroasă, hrănitoare și cu puține calorii.

 3. Limitează consumul de alimente procesate

Așa cum îți spuneam mai sus, procesarea alimentelor este o metodă folosită la scară largă de industria alimentară în zilele noastre.

Procesul de prelucrare sau procesare a alimentelor include însă mai multe tehnici care nu sunt toate dăunătoare: congelarea, conservarea, fierberea, deshidratarea, pasteurizarea etc.

Dar când spun alimente procesate, mă refer la acele alimente care, prin prelucrare, au fost „îmbogățite” cu o serie de substanțe artificiale.

Cu alte cuvinte, conțin conservanți pentru a preveni alterarea, coloranți pentru a avea o anumită culoare, potențiatori de aromă pentru a le oferi un anumit gust sau texturanți pentru a obține o anumită textură.

 

Așa că, indiferent ce cumperi, verifică eticheta.

Cu cât alimentul respectiv are mai puține ingrediente, cu atât mai bine.

Cu cât ingredientele pe care le vezi pe etichetă sunt mai „pe înțelesul” tuturor, cu atât mai bine. Asta înseamnă că sunt mai puțin procesate și mai aproape de mâncarea adevărată.

 4. Alege gustări sănătoase

Dacă preferi să iei gustări între mese, atunci alege unele sănătoase cum ar fi alune, migdale, nuci sau alte oleaginoase.

Ai însă grijă să fie crude și să nu depășească un căuș (adică aproximativ 15 g).

Deși sunt foarte sănătoase, sunt și foarte calorice: 100 g de oleaginoase au între 500 și 600 de calorii. Ca să-ți faci o idee, asta înseamnă cam cât un prânz sățios cu o bucată de carne, garnitură de orez și salată.

O gustare mai săracă în calorii este iaurtul. Alege-l însă pe cel simplu, fără zahăr sau fructe adăugate. Dacă vrei iaurt cu fructe, prepară-l tu acasă. Cel gata ambalat are foarte mult zahăr.

Sau poți alege un căuș de fructe uscate. Și în acest caz, îți recomand totuși să fii atent la cantitate, pentru că și ele sunt foarte calorice. Asta deoarece, prin uscare, zahărul se concentrează în fructe.

Dacă ai chef de ceva sărat, fă-ți un bol de popcorn.

  • Pune două linguri de boabe de porumb într-un bol
  • Acoperă-le cu un capac și pune-le la microunde. Nu ai nevoie nici de unt, nici de ulei. Se fac imediat și sunt foarte sănătoase.
  • Sărează-le după gust și consumă-le nu mai târziu de ora 18:00.

Sper să-ți fie de folos sfaturile și rețetele mele pentru a adopta un stil de viață cât mai sănătos.

Până data viitoare, nu uita de îndemnul meu: Sănătate, te iubesc!

Riscurile alimentației moderne asupra sănătății noastre

Scris de Laura Ene

În ultimii ani, alimentația este din ce în ce mai mult în atenția noastră, dar și a cercetătorilor Și nu este de mirare, având în vedere că ne influențează direct...

Idei de gustări rapide și sănătoase pentru un picnic reușit

Scris de Laura Ene

A venit vara și, odată cu ea, a venit și vremea picnicurilor În următoarele rânduri, vă voi oferi câteva sugestii de gustări pe care le putem putem pregăti atunci când...

Consumul excesiv de alcool și deficiențele nutriționale

Scris de Laura Ene

Pentru organismul uman, alimentația are două funcții importante: să furnizeze energie și să mențină structura și funcționarea corpului Din păcate, persoanele care...

Top 5 locuri uimitoare din România, unde poți să ajungi cu trenul

Scris de Călător în Bascheți

Ne-ați tot întrebat ce locuri puteți vedea vara aceasta cu trenul Vă spunem, mai jos, unde am fost noi cu trenul și unde ne-a plăcut Puteți călători ușor și puteți...

Riscurile alimentației moderne asupra sănătății noastre

Scris de Laura Ene

În ultimii ani, alimentația este din ce în ce mai mult în atenția noastră, dar și a cercetătorilor Și nu este de mirare, având în vedere că ne influențează direct...

Cea mai frumoasă perioadă

Scris de Alex Zamfir

Mă uit la el și uneori încă mă minunez cum bobul acela de om care încăpea cu totul pe pieptul meu, unul dintre locurile lui preferate pentru a dormi, s-a transformat în...

Bine ai venit pe desprealcool.ro!

Pentru a accesa conținutul acestui site
trebuie să ai peste 18 ani.

Introdu anul nașterii:

Nu bifa dacă nu ești singura persoană care folosește acest dispozitiv.

Despre Alcool