8 recomandări pentru a reduce risipa de alimente

Scris de Laura Ene
9 septembrie 2020

Mesele îmbelșugate, coșul de cumpărături plin, rezervele de alimente din cămară și frigider au rămas pentru mulți români un semn de abundență și prosperitate.

 

De cele mai multe ori, ele se soldează însă cu o risipă inutilă de alimente, dar și cu un surplus de kilograme. Iar acest lucru lasă urme asupra mediului, asupra sănătății și a economiei, în general.

Așa că, o să-ți ofer câteva sfaturi care să te ajute să reduci risipa de alimente și, în același timp, să ajuți și mediul, dar și propria-ți persoană, păstrându-ți sănătatea și silueta.

 1. Nu pleca flămând la cumpărături

Cel mai important sfat pe care îl dau tuturor pacienților mei este să nu plece flămânzi la cumpărături. Asta pentru că atunci când ne este foame avem tendința de a cumpăra mai mult decât putem consuma.

În plus, există și pericolul să punem în coșul de cumpărături lucruri care să nu facă tocmai bine sănătății.

 

 

 2. Fă-ți o listă de cumpărături

Oamenii organizați câștigă timp și sănătate. În același timp, economisesc bani, energie și resurse.

De aceea, pentru mine, cheia succesului în orice îți dorești este organizarea. Iar atunci când vine vorba de cumpărături, ea este esențială.

Fă-ți un plan cu ce vrei să mănânci în zilele următoare și trece pe listă ingredientele și cantitățile de care ai nevoie. În acest fel nu va trebui să aproximezi, ci vei cumpăra exact atât cât consumi. Ba mai mult, te va ajuta să-ți menții și silueta, ferindu-te de tentațiile calorice.

 

 

 3. Citește etichetele alimentelor

Nu cumpăra la întâmplare, ci uită-te de fiecare dată pe etichetă. Atât la lista de ingrediente, cât și la termenul de valabilitate.

Ai grijă, de asemenea, la produsele aflate la ofertă!

De cele mai multe ori, acestea au un termen de valabilitate redus. Vezi dacă ai timp să le consumi înainte de a se altera.

 

 

 4. Evită ofertele de tip 2+1 gratis

Și aceste oferte conțin produse pe cale de expirare. Așa că, dacă nu ai o familie numeroasă, mai bine evită-le.

Cel mai probabil, nu vei putea consuma toate aceste alimente în 2-3 zile. Și nici nu ar fi indicat, mai ales dacă vorbim de alimente cu un conținut caloric bogat.

 

 

 5. Gătește atât cât consumi

Nu găti mai mult decât consumi. Dacă te plictisești repede de mâncare, poți alege metoda „meal prep”.

Cu alte cuvinte, ia-ți câteva ore și prepară în avans pentru 2-3 zile mâncăruri pe care să le poți combina.

Pune apoi în caserole atât cât consumi la o masă (mic dejun, prânz, cină, cu sau fără gustări).

În acest fel, îți poți pregăti mâncare sănătoasă și de care să nu te plictisești. Așa nici nu vei mai avea ocazia să o arunci.

De exemplu, poți face o tavă cu legume la cuptor, pe care apoi să le combini cu pește, carne, cu paste sau din care să faci o supă cremă de legume coapte. Și uite așa, cu o investiție minimă de timp și bani, prepari 3-4 mese diferite și gustoase, fără să faci risipă de alimente.

Eu mă inspir mult din imaginile și rețetele pe care le găsesc pe Pinterest și asta le recomand și pacienților mei atunci când sunt în pană de idei.

Este o metodă perfectă pentru a-ți organiza mesele și a reduce risipa de mâncare.

 

 

 6. Folosește resturile alimentare

Alege o zi pe săptămână în care să gătești din resturile care ți-au rămas în frigider. Fii inventiv și combină gusturile în funcție de preferințe.

De exemplu, poți folosi o bucată de friptură care ți-a rămas de seara pentru un sandviș perfect de mic dejun.

Sau, dacă ai făcut legume la abur și nu le-ai consumat, le poți transforma într-un delicios sos de paste pentru prânz.

Pâinea veche o poți transforma în crutoane pentru supă, iar resturile de brânză întărită le poți da pe răzătoare și le poți presăra peste o salată de legume.

 

 

 7. Depozitează corect alimentele

O altă metodă pentru a evita risipa de alimente, dar și pentru a ne bucura de savoare și prospețime pentru cât mai mult timp, este să păstrăm alimentele corect în cămară sau frigider.

De exemplu, verdeața păstreaz-o într-un pahar cu apă în frigider. Dacă ai cumpărat avocado care nu este gata de consum, lasă-l la temperatura camerei lângă câteva banane. Se va coace în mod natural.

Păstrează cartofii și ceapa într-un loc răcoros și la întuneric.

Așază alimentele corect în frigider – lactatele pe raftul de sus, mâncărurile gătite pe raftul din mijloc, iar carnea crudă pe raftul de jos.

 

 

 8. Congelează ce nu folosești

Dacă ai gătit mai multă mâncare, pune o parte din ea la congelator.

O poți chiar împărți în porții mici, ca să decongelezi atât cât mănânci o dată sau de 2 ori. Chiar și pâinea poate fi păstrată foarte bine în congelator. Nu mai spun de legume și fructe.

Sper să reușești să aplici și tu cât mai multe dintre aceste sfaturi. Sunt lucruri mici, la îndemână, care ne ajută nu numai să păstrăm mediul mai curat, ci să fim mai supli și mai sănătoși.

Așadar, bucură-te de savoarea alimentelor, dar consumă-le cu responsabilitate!

Arsurile solare – cum le combatem

Scris de Laura Ene

Vara este anotimpul preferat al multora dintre noi, pentru că este perioada din an când soarele strălucește puternic și ne invită să petrecem mai mult timp în aer liber...

Cum îți pregătești corpul pentru vară

Scris de Laura Ene

Mult-dorita vară e aici, iar tu sigur aștepți vacanța mai mult ca oricând Sunt sigură că ai muncit din greu, ai fost tot timpul pe baricade și acum tot ce îți dorești...

6 probleme de sănătate specifice bărbaților pe care nu trebuie să le ignori

Scris de Laura Ene

Când vine vorba de grija pentru sănătate, atât timp cât ne simtim bine și dăm randament, cei mai mulți dintre noi nu iau în considerare riscurile din spatele unor...

Arsurile solare – cum le combatem

Scris de Laura Ene

Vara este anotimpul preferat al multora dintre noi, pentru că este perioada din an când soarele strălucește puternic și ne invită să petrecem mai mult timp în aer liber...

Vulcanii Noroioși – fenomenul unic în Europa, cu peisaje din altă lume

Scris de Călător în Bascheți

Avem la noi în țară locuri unice, de o frumusețe aparte, cu mistere și povești incredibile țesute în jurul lor, pe care trebuie să le vezi măcar o dată-n viață...

Ținutul Buzăului: paradisul natural pe care trebuie să-l vezi vara aceasta

Scris de Călător în Bascheți

Îți propunem, în acest episod de călătorie prin România o incursiune într-un loc aparte, unde vei trăi experiențe de poveste și unde vei vedea atracții naturale unice...

Bine ai venit pe desprealcool.ro!

Pentru a accesa conținutul acestui site
trebuie să ai peste 18 ani.

Introdu anul nașterii:

Nu bifa dacă nu ești singura persoană care folosește acest dispozitiv.

Despre Alcool