La întrebările „De ce ne asociem cu unele persoane?”; „De ce vrem să arătăm ca ceilalți?”; „De ce ne cumpărăm anumite lucruri?”; „De ce alegem un anumit job?”; „De ce consumăm alcool sau alte substanțe?”, există o multitudine de răspunsuri.
Deși aceste răspunsuri diferă, aproape toate conduc către ideea lui Aristotel, care spune că tot ceea ce facem este legat de fericire.
Însă, ultimele cercetări analizate de Profesorul Daniel Zilberman arată că nu nevoia de a fi fericiți ne dirijează viața, ci o substanță năbădăioasă, aș zice, numită „dopamină”. În cartea cu același nume, Zilberman vorbește despre modul în care dopamina, substanța chimică a dorinței, cere întotdeauna mai mult – mai multe obiecte, mai multă stimulare și mai multe surprize. Vorbim mai târziu despre cum ne influențează această moleculă viața.
Revenind la anturajul copiilor noștri, vă mărturisesc că sunt convinsă că fiecare avem în cercurile noastre cel puțin un exemplu care ne arată cât de periculos poate deveni acesta pentru sănătatea mintală și chiar pentru viața lor. Dacă ne uităm în jurul nostru, sunt convinsă că știm fiecare dintre noi o persoană care a ajuns să consume droguri, alcool sau să aibă alte probleme din cauza anturajului.
Presiunea anturajului poate începe de la a influența adolescentul/copilul să aleagă aceleași haine, coafură sau bijuterii precum prietenii lor, a asculta aceeași muzică sau urmări același youtuber, a utiliza același limbaj, până la a face lucruri riscante sau a încălca regulile, a începe viața sexuală fără nici un fel de protecție, sau a consuma alcool, tutun și droguri.
Ceea ce mă întristează este faptul că preferăm să ne prefacem că nu vedem aceste lucruri sau pur și simplu să povestim (chiar să bârfim) despre ceea ce se întâmplă, dar nu ne implicăm astfel încât să ajutăm, să susținem sau să schimbăm ceva. Precum în cazul educației sexuale, mulți dintre părinți preferă să nu vorbească cu odraslele lor, de teamă că aceștia vor învăța „prostii”. Dar, ce să vezi, consumul de droguri, de alcool, de tutun sau sexul sunt subiecte despre care copiii află încă de mici de pe net, de la colegi sau din alte părți.
Nu ne putem feri de aceste subiecte, pentru că ele sunt foarte prezente și la îndemâna copiilor/tinerilor de azi. Aici intervine rolul vostru de părinți. Un copil care este valorizat acasă, este motivat, dar mai ales responsabilizat și iubit, un copil cu care se comunică și care are încredere în el, va ști cât să accepte de la cei din jurul lui. Va asculta poate aceeași muzică, adopta același stil vestimentar, însă va zice „nu” altor tentații care i-ar putea dăuna. Un copil neglijat afectiv, dar care va avea bani la dispoziție, va fi victimă sigură a acestor tentații. La fel și unul ne-responsabilizat de părinți, unul lăsat să facă ceea ce vrea. Desigur că și copiii care au fost supuși unor abuzuri sunt predispuși să consume alcool sau droguri.
Raportul național privind situația drogurilor în România 2017, realizat de Agenția Națională Antidrog (ANA), arată că media de consum a drogurilor este de 17,3 ani, iar vârsta de debut este de 13 ani. Marijuana (canabisul) a înregistrat o creștere de consum față de anii trecuți și continuă să fie cel mai utilizat drog în România. Campania „România în sevraj” conține informații foarte utile pentru părinți și copii.
Dacă nu vorbiți despre aceste subiecte, cu siguranță copiii voștri vor primi informații din alte surse, ceea ce mi se pare foarte periculos. Îmi vine acum în minte cazul unor părinți foarte faini, oameni veseli, credincioși, cu suflet mare, dar care s-au trezit că iubita lor copilă a ajuns dependentă de substanțe etnobotanice. Au ajuns în pragul disperării și fiica lor a fost la un pas de dezastru. De ce s-a ajuns aici? Pentru că au crezut că dacă nu vorbesc cu fiica lor despre aceste pericole, o vor feri de rău, însă ea a ajuns într-un anturaj care i-a schimbat complet viața. După trei luni la un centru specializat, copila a reușit să scape de dependență și a început un program de lungă durată de terapie.
Potrivit autorilor mai sus menționați dopamina este implicată în artă, creativitate, plimbatul prin natură, invenții etc.
Așadar, o soluție pentru a te feri de anturajul nepotrivit sau de consumul de substanțe sau alcool este să stimulezi circuitul dopaminic cu creații artistice: pictură, sculptură, poezii, muzică sau cu sporturi care aduc cu sine senzații tari și plăcere, muncă în aer liber sau plimbări prin natură, gătit etc.
„Dopamina este sursa fiecărei nevoi imperative pe care o avem, acea fărâmă de biologie care-l determină pe omul de afaceri ambițios să sacrifice totul pentru a avea succesul mult dorit, pe soția fericită o face să riște liniștea căminului său de dragul emoției resimțite în prezența unui necunoscut, pe tânăr să consume droguri ca să obțină plăcere”. În cartea mai sus citată, „Dopamina”, profesorul și psihiatrul Daniel Z. Zilberman și conferențiarul Michael E. Long spun că abuzul de droguri și de alcool sunt precum cancerul, redus la început, apoi acaparează rapid toate aspectele vieții consumatorului. Consumatorii cred că drogurile și alcool sunt cele mai importante, nu familia, școala sau altele, pentru că așa le dictează creierul lor.
Soluții cu siguranță există, dar cred că în primul rând ar trebui să recunoaștem că avem o problemă și să luăm măsuri:
Vara este anotimpul distracției în aer liber, la soare, pe plaje sau în natură Cu toate acestea, pe măsură ce te bucuri de activități estivale nu trebuie să ignori...
Avem locuri ireal de frumoase la noi acasă, care abia așteaptă să fie descoperite așa cum se cuvine Unul dintre ele este Delta Dunării, târâmul magic dintre ape, așa cum...
Pentru a accesa conținutul acestui site
trebuie să ai peste 18 ani.
Nu bifa dacă nu ești singura persoană care folosește acest dispozitiv.