Ce mai mâncăm și azi …

Scris de Daniela Gheorghe
17 aprilie 2019

Cred că este una dintre întrebările cel mai des auzite în jurul nostru.

 

Dacă ești atent la colegele din birou, cu siguranță vei constata că cel puțin o dată pe zi vorbesc despre ce au gătit sau ce urmează să gătească acasă. La fel, dacă te nimerești în grupul mămicilor care așteaptă să iasă cei mici de la școală, inevitabil vei asista la o altă discuție cu același subiect.

Din ”lumea” celor preocupați de meniul zilnic nu lipsesc nici bunicile, mereu interesate de ce mai mănâncă cei mici, și nu trebuie excluși nici bărbații din această ecuație, pentru că interesul lor în domeniu nu este deloc de neglijat, mai ales că uneori tratează subiectul ironic (”Vom muri de foame” sau ”Iar ne culcăm nemâncați”) sau enervați (”Noi nu mai avem chiar nimic de mâncare ?”).

De-a lungul timpului am asistat la o mulțime de dezbateri pe tema parentalității și am constatat că topul întrebărilor adresate frecvent arată cam așa :

 

  • ”Cum să fac diversificarea pentru bebelușul nostru și de când ?”
  • ”Copilul meu nu mănâncă deloc legume și nu știu cum să-l conving să o facă”
  • ” Cum să-mi hrănesc sănătos copilul dacă totul e procesat și plin de chimicale?”
  • “Cum opresc copilul să nu mănânce dulciuri în exces? “.

Studiile arată că familiile pun presiune foarte mare asupra copilului atunci când vine vorba despre mâncare și, de obicei, lucrurile o iau razna. Unii specialiști sunt de părere că se vorbește prea mult despre mâncare, alții că, dimpotrivă, părinții nu primesc suficiente informații și nu sunt sprijiniți. În același timp, au apărut în spațiul public și dezbaterile referitoare la familiile/persoanele care decid să fie vegetariene versus cele care nu sunt de acord cu acest stil de viață. În principiu, fiecare familie are dreptul să-și aleagă propriul stil de viață și acesta trebuie respectat atâta timp cât sănătatea fizică și cea emoțională a copilului nu sunt afectate.

 

Așadar, să trecem la soluții.

Nutriționiștii spun că disciplina alimentară este unul dintre cele mai importante aspecte pentru o viață sănătoasă, iar acest lucru înseamnă de fapt o informare corectă și cumpătare. Cu alte cuvinte, este obligatoriu să fim atenți la ceea ce consumăm, să nu excludem alimente din meniu, dar să asigurăm un echilibru alimentar, și, în plus, să avem o viață activă, care să includă practicarea unui sport, plimbări în natură sau orice tip de mișcare care ne face plăcere.

Pe de altă parte, psihologii spun că pentru o viață sănătoasă este la fel de important echilibrul emoțional și atrag atenția că dezechilibrele alimentare, atât la copii, dar și la adulți, apar de multe ori pe fondul dezechilibrelor emoționale. Un copil trist, care nu primește dragoste, atenție și confortul de care are nevoie de la cei din jur, se va refugia în mâncare, sau dimpotrivă, va refuza să mănânce. Prin urmare, trebuie să le acordăm copiilor timp suficient, atenție și afecțiune, inclusiv pentru a preveni apariția unor probleme nutriționale.

Primii doi ani de viață sunt esențiali pentru dezvoltarea copilului, de aceea este important să ne ajutăm copiii să mănânce echilibrat și să deprindă un stil de viață sănătos încă de mici.

Legumele pot fi introduse în alimentație la orice vârstă, însă nu trebuie să facem o tragedie din faptul că cel mic nu mănâncă o legumă sau mai multe.

  • Un exercițiu pe care-l recomand adeseori părinților este ”joaca de-a restaurantul”. Copilul poate fi invitat să gătească, apoi să servească la masă, sau poate fi invitat la masă și i se cere să comande, ca mai apoi să fie servit. Activități precum implicarea copilului în pregătirea mesei sau servirea mesei în familie au multe beneficii pentru sănătatea celor mici, nu numai nutrițional, dar și în plan relațional și psihologic.

 

  • Un alt exercițiu pe care îl recomand părinților este să meargă împreună cu copiii la piață. De fiecare dată când intru într-o piață, îmi aduc aminte că tata, mama și bunica sunt cei care m-au făcut să descopăr această ”lume” plină de arome, culori, povești și personaje, de care mă bucur și azi, adult fiind. Văd din ce în ce mai puțini copii în piețe și e păcat, pentru că piața ar putea fi exploatată în încercarea de a deschide apetitul copiilor pentru fructe și legume. Mizez pe faptul că din ce în ce mai mulți părinți devin pasionați de emisiuni TV culinare și de bloguri care abundă în rețete apetisante și sănătoase și poate că, ușor, ușor, interesul va fi transferat și către copii.

În ceea ce privește consumul de dulciuri, nutriționiștii nu recomandă ca acestea să fie scoase complet din alimentația copiilor, însă cei mici trebuie să știe de la început că dulciurile se mănâncă ocazional și cumpătat, pentru a ne face din când în când o plăcere.

Specialiștii recomandă părinților să creeze un ritual de familie legat de această ”plăcere vinovată” care să constea în faptul că în weekend merg împreună și mănâncă fiecare câte o prăjitură la alegere sau în weekend pregătesc împreună o prăjitură de care se vor bucura în familie.

În rest, pofta de dulce trebuie satisfăcută prin consumul de fructe sau prin consumul redus de zahăr. Odată stabilită această regulă a ritualului, părinții trebuie să se abțină de la dulciuri, exact cum stabilesc cu copiii lor și cum le pretind lor, pentru că stilul de viață sănătos al unei familii înseamnă muncă în echipă. În plus, părinții trebuie să își amintească mereu că sunt model pentru copiii lor.

Potrivit unor studii publicate de Revista Americană de Pediatrie, respectiv de Centrul pentru dependență și abuz de substanțe de la Universitatea Columbia, copiii și adolescenții care mănâncă de trei ori pe săptămână cu familia lor se bucură de multe beneficii cum ar fi: consumă mai multe legume și mai multe vitamine, în timp ce cei care nu mănâncă în familie consumă mai multe zaharuri, alimentația incluzând sucuri, bomboane și mâncare de tip fast food.

De asemenea, adolescenții care mănâncă de cel puțin cinci ori pe săptămână acasă, în familie, au rezultate școlare mai bune și un risc mai scăzut de a consuma droguri și tutun. Explicația constă în faptul că în timpul meselor luate cu familia se stabilesc și se consolidează legăturile dintre părinți și copii. Un alt studiu referitor la adolescenți arată că masa în familie este ocazia perfectă pentru a vorbi unul cu celălalt și pentru a-și exprima sentimentele, dar și pentru a discuta despre proiectele pe care le are fiecare. Specialiștii au constatat că mesele în familie sunt pozitive chiar și în cazul unei dispute sau a unor neînțelegeri, pentru că în acel timp petrecut împreună pot fi stabilite limite și așteptări.

Adolescența – între provocări și influențe

Scris de Daniela Gheorghe

Atât anturajul nostru, cât și al copiilor noștri, par un lucru atât de firesc, încât nici nu sesizăm uneori cât de mult ne influențează La întrebările „De ce ne...

Tensiunile familiale în contextul pandemiei

Scris de Daniela Gheorghe

Am urmărit activitățile mai multor organizații neguvernamentale care au derulat o serie de programe pentru sprijinirea familiilor aflate în situații de violență, în...

Check-in, chats sau în parc: cum rămân conectați copiii după izolare

Scris de Daniela Gheorghe

„STĂM ACASĂ” a devenit nu doar un mesaj, ci un mod de a trăi în ultimele luni Pandemia de COVID-19 ne-a schimbat viața tuturor, începând cu programul școlar, până...

Nu poți stopa bullying-ul cu bullying

Scris de Alex Zamfir

Am avut în vara aceasta o discuție despre bullying cu câțiva băieți preadolescenți Și toți (Mark, băiatul meu, printre ei) mi-au povestit că au reușit să-i oprească...

Trei locuri superbe din Apuseni, unde trebuie să ajungi o dată-n viață

Scris de Călător în Bascheți

Apusenii sunt munții noștri de poveste, pe care, musai, vorba ardeleanului, trebuie să-i vezi măcar o dată-n viață Vei vedea că, dacă ajungi în vârf de munte, nu vei...

Top 5 locuri uimitoare din România, unde poți să ajungi cu trenul

Scris de Călător în Bascheți

Ne-ați tot întrebat ce locuri puteți vedea vara aceasta cu trenul Vă spunem, mai jos, unde am fost noi cu trenul și unde ne-a plăcut Puteți călători ușor și puteți...

Bine ai venit pe desprealcool.ro!

Pentru a accesa conținutul acestui site
trebuie să ai peste 18 ani.

Introdu anul nașterii:

Nu bifa dacă nu ești singura persoană care folosește acest dispozitiv.

Despre Alcool