Părinți minunați – adevărat sau fals

Scris de Daniela Gheorghe
3 octombrie 2018

În ultima vreme am văzut multe articole despre parentalitate și am avut senzația că vorbim despre copii la viitor și nu la prezent. Majoritatea adulților discută despre cum pregătim copiii pentru viață, ce să le facem, ce e bine pentru ei etc, uitând că cei mici sunt prezentul, nu doar viitorul.

 

Copilăria este viața și nu doar pregătirea pentru viață

Îmi place să cred că un părinte bun este acela care înțelege nevoile copilului, i le satisface, care îl ocrotește suficient încât să poată lua cele mai bune decizii și, mai ales, acela care îl ajută să devină autonom, independent.

Lăudați de unii sau criticați de alții, informați sau dezinformați, părinții din ziua de azi au cu siguranță nevoie de informații corecte, de servicii și mai ales de suport.

Se spune ”Cum îl crești, așa îl ai!” și multe studii arată că modelul parental este foarte important pentru ceea ce va deveni copilul.

O provocare s-a lansat însă în 2015 când Matt Yglesias a scris despre faptul că genele au o influență enormă. Colegii și cultura au o influență enormă, de asemenea, spune el, însă stilurile parentale din interiorul casei (cu excepția cazurilor extreme cum ar fi abuzul sau neglijarea) au foarte puțină influență pe termen lung asupra personalității sau succesului unei persoane.

Am tot scris despre stilurile parentale și cred că felul în care îngrijim un copil, modul în care îl ajutăm să aibă încredere în sine, siguranța pe care i-o oferim, dragostea, încrederea că poate lua și el decizii în ceea ce-l privește, modelele pe care i le oferim îl ghidează în viață.

Profesorul de psihologie Marwan Dwairy și colaboratorii săi au demonstrat în 2006 că diferitele stiluri parentale tind să se asocieze cu diferite niveluri de stimă de sine ale copilului, iar nivelurile stimei de sine se pot schimba pe baza interacțiunii copilului cu diverse grupuri și comunități.

De exemplu, copiii din familiile autoritare, adică care îmbină severitatea cu iubirea, au mai multe șanse de a dezvolta o stimă de sine înaltă, în timp ce, cei care provin din familiile autocratice, adică prea severe și în care partea afectivă este aproape invizibilă, riscă să aibă copii cu o stimă de sine scăzută.

Nu mai este nici un secret că părintele este un model pentru copilul său, că puterea exemplului este imensă, de aceea este important ca fiecare dintre noi să fie un exemplu cât mai bun. ”Nu este suficient să-i spui unui copil copil să facă ceva” a spus la o conferință un părinte, ”Este nevoie să-l ajuți să ia decizii, să-l responsabilizezi și să-i dai încredere în el, să-l iubești și să-i spui acest lucru zi de zi, să faci zilnic lucruri pe care copilul tău le poate învăța”.

Un copil care cunoaște consecințele faptelor sale, va ști foarte bine acasă și la școală ce are de făcut, își va asuma responsabilități și se va simți bine. Un copil iubit va crește cu iubire și va învăța să dăruiască la rândul său iubirea. Un copil care însă nu are parte de multe din aceste fapte, nu rămâne însă ”mutilat” pe viață, iar acest lucru este important de precizat.

Dacă un copil nu-și găsește modelul în familia sa, dar are capacitatea de auto-vindecare (reziliență), va găsi în jurul său modele demne de urmat și va deveni un adult echilibrat. Am întâlnit de altfel din ce în ce mai mulți părinți preocupați să se dezvolte, să caute și alte modele în afara celor primite în copilărie.

Ceea ce înseamnă că avem din ce în ce mai mulți părinți care conștientizează nevoia de schimbare, nevoia de mai bine, de a avea o viață mai frumoasă pentru ei și copiii lor.

 

Broșura ”Calea pentru a avea un copil fericit” și alte articole pe care le-am realizat cu sprijinul colegilor și partenerilor pot fi pentru orice actual sau viitor părinte un mijloc de inspirație.

Cred că fiecare părinte are potențial să-și crească și să-și educe copilul, așa cum crede mai bine, iar noi cei care am studiat științific parentalitatea sau cei ce scriu despre parentalitate, putem fi un bun sprijin.

În 2017 – 2018 ne-am întâlnit cu peste 1000 de profesioniști și peste 200 de părinți în cadrul programului ”Competențele parentale și prevenirea consumului de alcool”. Ursus Breweries, prin platforma de consum responsabil www.desprealcool.ro, împreună cu partenerii săi: Federația Organizațiilor Neguvernamentale „Pentru Copil“ (FONPC) și Step by Step România au organizat o serie de activități pentru și cu părinți. Indiferent de zona în care am fost în cadrul acestui program, am întâlnit oameni deosebiți, profesioniști dornici să colaboreze, părinți deschiși pentru a-și îmbunătăți competențele parentale.

În SUA, dar și în Europa, s-a dezvoltat o întreagă industrie în jurul parentalității. De la programe vândute părinților, ceva care să-i învețe să fie părinți perfecți și să aibă un copil fericit, până la produse și servicii care să le aducă succesul în funcția lor parentală. Internetul este plin de sfaturi, cum să-l crești, cum să-l educi, o partea a celor care scriu cred că experiența de părinte este suficientă pentru a da sfaturi, sau e suficient să faci un curs și devii expert. Important pentru un părinte este să creadă în sine, să accepte că poate face o mulțime de lucruri bune pentru copilul său, o serie de greșeli, că nu este perfect și că are întotdeauna cel puțin o persoană sau o instituție care îl poate ajuta. A alege cele mai potrivite informații și sursele cele mai credibile, poate fi o provocare, însă important este să fiți împăcați cu deciziile pe care le luați, dar mai ales să consultați mereu și copilul.

Un copil echilibrat este acela care este expus unor informații de calitate (nu cantitatea contează), este apreciat și lăudat atunci când merită și susținut și nu descurajat, protejat dar nicidecum supra-protejat, iubit dar în același timp expus la limite și reguli. Pentru a înțelege și gestiona lumea deja complicată în care trăiește, copilul are nevoie să fie ghidat cu dragoste, să i se arate limitele, astfel încât să fie în siguranță. Disciplinarea copiilor este una dintre cele mai dificile sarcini,  dar, de asemenea, şi una dintre cele mai importante. Atenție însă la faptul că disciplină nu înseamnă a pedepsi copilul!

Dragi cititori, cred că nimeni nu este perfect și cu asta e musai să ne împăcăm și să trăim. Viața este doar o serie de momente și este uimitor cât de multe astfel de momente pierdem, pentru că ne petrecem viața gândindu-ne la trecut sau anticipând viitorul, ținându-ne mințile ocupate în altă parte, uitând că o legătură puternică, o conexiune cu prezentul contează cel mai mult. Parentalitatea nu este ceva liniar, adică vor exista momente bune și mai puțin bune, mai intense sau mai puțin intense.

Profitați așadar de fiecare moment pentru a învăța ceva, pentru a vă bucura.

Adolescența – între provocări și influențe

Scris de Daniela Gheorghe

Atât anturajul nostru, cât și al copiilor noștri, par un lucru atât de firesc, încât nici nu sesizăm uneori cât de mult ne influențează La întrebările „De ce ne...

Tensiunile familiale în contextul pandemiei

Scris de Daniela Gheorghe

Am urmărit activitățile mai multor organizații neguvernamentale care au derulat o serie de programe pentru sprijinirea familiilor aflate în situații de violență, în...

Check-in, chats sau în parc: cum rămân conectați copiii după izolare

Scris de Daniela Gheorghe

„STĂM ACASĂ” a devenit nu doar un mesaj, ci un mod de a trăi în ultimele luni Pandemia de COVID-19 ne-a schimbat viața tuturor, începând cu programul școlar, până...

Top 5 locuri uimitoare din România, unde poți să ajungi cu trenul

Scris de Călător în Bascheți

Ne-ați tot întrebat ce locuri puteți vedea vara aceasta cu trenul Vă spunem, mai jos, unde am fost noi cu trenul și unde ne-a plăcut Puteți călători ușor și puteți...

Riscurile alimentației moderne asupra sănătății noastre

Scris de Laura Ene

În ultimii ani, alimentația este din ce în ce mai mult în atenția noastră, dar și a cercetătorilor Și nu este de mirare, având în vedere că ne influențează direct...

Cea mai frumoasă perioadă

Scris de Alex Zamfir

Mă uit la el și uneori încă mă minunez cum bobul acela de om care încăpea cu totul pe pieptul meu, unul dintre locurile lui preferate pentru a dormi, s-a transformat în...

Bine ai venit pe desprealcool.ro!

Pentru a accesa conținutul acestui site
trebuie să ai peste 18 ani.

Introdu anul nașterii:

Nu bifa dacă nu ești singura persoană care folosește acest dispozitiv.

Despre Alcool