Ce trebuie sa faci ca sa bei o bere relaxat atunci cand esti cu copilul in vacanta

Scris de Dana Rogoz
3 octombrie 2018

Tocmai m-am întors din vacanța cu familia și mă simt atât de obosită, încât tot ce îmi doresc acum este să adoarmă copilul mai repede și să pot bea o bere liniștită, la mine pe terasă.

 

Până atunci, l-am lăsat pe Vlad în grija lui Radu, mi-am luat laptopul în brațe și m-am decis să vă scriu, căci nu am mai făcut-o de mult și mi-era poftă.

Deja am pierdut numărul țărilor pe care le-am vizitat împreună cu copilul meu. Și mie și soțului ne plac cel mai mult vacanțele împreună cu el, așa că l-am luat de când era foarte mic peste tot cu noi, iar el s-a adaptat minunat.

Multă lume mă întreabă cum facem cu somnul lui în vacanțe. Adevărul e că el doarme oriunde și în orice poziție, când vine ora lui de somn. Doarme în orice pat, în avion, în mașină, în brațe, în căruț, în cârcă… când i se face somn, doarme fără nicio grijă. Ca să ajungem în țară acum, am avut zbor foarte de dimineață, așa că la ora 4 a trebuit să ieșim din cameră.

L-am luat dormind și l-am pus în căruț (da, încă mai luăm căruțul cu noi în vacanțe pentru astfel de situații – când doarme sau când nu mai poate merge pe jos distanțe lungi), apoi am luat un vapor, apoi un taxi, într-un final am ajuns la aeroport, l-am trecut dormind prin poarta de control la mine în brațe, iar el s-a trezit la ora lui obișnuită, fix înainte de a ne sui în avion.

Deci cu somnul chiar nu sunt probleme. Ba mai mult, e așa de treabă micuțul, încât dacă i se face somn când noi suntem încă la un restaurant sau terasă (se mai întâmplă să ne ia prin surprindere cu programul de somn când sunt schimbări mari de fus orar) își lipește singur 2 – 3 scaune și se culcă rugându-ne să nu ne uităm la el – sanchi, el nu doarme, cica doar stă puțin întins. Dar dacă îl verificăm peste 1 minut, doarme buștean cu gura deschisă.

În schimb, ceea ce nu mă întreabă multă lume, deși mi se pare mult mai complicat, e cum faci să mănânci liniștit ca omul la masă când ești cu copilul în vacanță.

Cum poți să te bucuri și tu de o bere când el ar vrea să plece mai repede din restaurant ori să îți capteze atentia cu orice preț, să ți se suie în brațe, să se joace cu paharele, cu sarea, cu piperul și cu sticluța de ulei, pe care nu ai vrea să o spargă de data aceasta.

Noi am găsit câteva variante:

 

  1. Ștafeta

Dacă vrei să te bucuri de ce ți-ai comandat de mâncare și de berea aleasă, o soluție e să faceți cu schimbul. O dată mănâncă el, iar tu te plimbi și te joci cu copilul pe lângă restaurant, o dată mănânci tu. Numai eu știu câte mese am mâncat de una singură în vacanțe când Vlad era mai mic. Dar altfel nu se putea. Prea mare haos. Dacă eram amândoi lihniti, făceam ture mai scurte – felul 1 eu, felul 1 tu. “Când îți vine friptura, ies eu cu el și rămâi tu la masă”.

 

  1. Trusa de prim ajutor

Nu mergi cu copilul la restaurant în vacanțe fără să ai la tine o trusă cu mașinuțe, creioane de colorat, joculețe… orice îi place și poate să îl țină ocupat măcar 10 minute. Sigur, se presupune că el a terminat de mâncat sau nu vrea să mănânce, căci altfel nu mi se pare ok să și mănânce, să se și joace în paralel – una-i una, alta-i alta. Dar dacă el a terminat de mâncat, nici să își aștepte părinții nu are chef.

Păi pe bune acum, amintiți-vă cum eram noi: era ceva interesant în a lua masa? Cum adică să stai și să vorbești cu ceilalți? Sau să te lungești cu mîncatul ori cu băutul? Când ai atâtea alte lucruri interesante de descoperit, chiar și la masa de alături! Așa că în astfel de situații – dacă ce avem prin trusă nu mai are efect, dacă am improvizat și cu ce-am găsit la fața locului fără succes – îl lăsăm să se uite pe telefon.

Știu, știu, nu e soluția ideală, nu credeam că o să ajung să o folosesc, dar sunt situații în care telefonul e AUR. Măcar 10 minute în care să te poți aduna, chiar și pe fundalul sonor de la Eroi în Pijama.

 

  1. Mergi în Turcia

Singura țară în care se rugau la propriu de noi chelnerii să îl țină puțin pe Vlad în brațe când era bebeluș este Turcia. Nu refuzam niciodată 🙂 S-a mai întâmplat și în alte țări ca Vlad să se împrietenească cu cineva de pe la bucătărie sau de la servire, dar erau excepții. Ziceai că ai avut noroc! În schimb în Turcia, toți erau extrem de drăguți și atenți cu bebelușii în restaurante – ceea ce îi făcea pe părinți să își mai comande și un desert.

 

  1. Să fie cu loc de joacă!

O altă variantă e să cauți pe TripAdvisor atent restaurantele cu locuri de joacă pentru copii. Nu or fi ele cele mai bine cotate pentru mâncare, dar tot merită!

 

  1. “Ne oprim la supermarket…”

Nu ne permitem tot timpul room service. Deși, țin minte plăcerea cu care am mâncat toți 3 în cameră în Dubai o cină comandată prin room service. Dar de cele mai multe ori, alegem să ne cazăm în apartamente care au și bucătărie, alese prin Airbnb, ca să putem să avem mese liniștite “acasă” în vacanțe.

Iar berea o cumpărăm de la cel mai apropiat supermarket. Copilul poate dormi liniștit în camera de lângă, când tu mai aduci o porție de cartofi prăjiți la masă și încă o bere de la rece.

 

Voi ce soluții aveți?

La o bere dupa vacanta

Scris de Dana Rogoz

Mă întreb cât de răspândit este printre români obiceiul de a ieși la o bere cu colegii după serviciu Sigur nu suntem printre fruntași, ca nație, pentru ca am văzut cu...

Pot sa beau un pahar de vin sau o bere, ocazional, cand sunt insarcinata?

Scris de Dana Rogoz

Ne-am intors din Nehoiu impreuna cu caravana “9 cu 0” (acțiunea petrecându–se în 2015) Pentru ca revin constant aceleasi intrebari si nelamuriri in...

Caravana 9 cu 0

Scris de Dana Rogoz

Tot drumul de intoarcere spre Bucuresti de la Gheraseni, ultimul oras vizitat impreuna cu Caravana “9 luni cu 0 alcool”, m-am gandit la oamenii calzi pe care i-am intalnit...

Arsurile solare – cum le combatem

Scris de Laura Ene

Vara este anotimpul preferat al multora dintre noi, pentru că este perioada din an când soarele strălucește puternic și ne invită să petrecem mai mult timp în aer liber...

Vulcanii Noroioși – fenomenul unic în Europa, cu peisaje din altă lume

Scris de Călător în Bascheți

Avem la noi în țară locuri unice, de o frumusețe aparte, cu mistere și povești incredibile țesute în jurul lor, pe care trebuie să le vezi măcar o dată-n viață...

Ținutul Buzăului: paradisul natural pe care trebuie să-l vezi vara aceasta

Scris de Călător în Bascheți

Îți propunem, în acest episod de călătorie prin România o incursiune într-un loc aparte, unde vei trăi experiențe de poveste și unde vei vedea atracții naturale unice...

Bine ai venit pe desprealcool.ro!

Pentru a accesa conținutul acestui site
trebuie să ai peste 18 ani.

Introdu anul nașterii:

Nu bifa dacă nu ești singura persoană care folosește acest dispozitiv.

Despre Alcool