Spectacolul “30+” a transmis într-un mod original, relaxat, inteligent, mesajul campaniei “9 cu 0”, adică acela de a nu consuma deloc alcool în perioada sarcinii.

Și, pentru că cea mai recentă reprezentație, din 20 aprilie, îmi e încă atât de proaspătă în minte și în suflet, m-am gândit să vă povestesc despre toate cele care NU se văd pe scenă dar care se întâmplă la fiecare reprezentație.

Corina Moise, Ana Covalciuc, Ioana Anastasia Anton, Florina Gleznea, Andreea Mateiu, împreună cu mine și cu Alex Bogdan, care semnează direcția de scenă a acestui spectacol, avem, evident, un grup pe WhatsApp.

Acolo se dezbat toate:

• repetiții, spectacol
• rolurile noastre
• satisfacțiile și neîmplinirile personal
• castinguri luate sau ratat
• câte rezervări avem la următorul spectacol și ce să mai facem ca să aducem oamenii în sala de teatru
• cateva planuri pentru spectacolul “30+”:

– “Pui tu anunț pe Facebook cu poza de la Gopo?”

– “Ok, atunci eu pun una cu un tort în mână cu lumânările 30”.

– “Hai că pun și eu una cu copilul, că astea funcționeaza mai bine… sper”.

Într-un final, tot pe grup stabilim ora la care ne vedem la teatru, înainte de spectacol.

La ora stabilită, plus – minus o jumătate de oră, suntem toți la Godot Cafe Teatru. Venim întotdeauna mai repede decât ar fi necesar, tocmai cât să mai avem timp de o ciocolată caldă și o bârfă. Merg perfect împreună.

Apoi începem montarea decorului. Fiecare știe deja ce recuzită trebuie să aducă, ce și unde trebuie să pună pe scenă. Mai verificăm o dată lingurițele cu care jucăm, paharele… și putem urca liniștite la cabină. Bine, “liniștite” e un cuvânt greșit ales, pentru că noi suntem agitate tot timpul, că așa este felul nostru de a fi. Este imposibil ca vreuna dintre noi să nu aibă o dramă, pe care să o discutăm în timp ce mai dăm o dată textul bara-bara, de aducere aminte.

Machiaj, păr, costume și suntem gata de a urca pe scenă. Alex ne mai dă ultimele indicații chiar în spatele scenei, locul de unde ne împărțim, caci doar Corina intră de acolo, iar restul pe intrarea spectatorilor. Urmează, așadar, să ieșim pe usa actorilor și să fugim îmbrăcate în costumele personajelor până la intrarea spectatorilor, pe strada Blănari, printre mașini și alți oameni, veniți să bea în Centrul Vechi. Eu mai car și o valiză după mine, că așa trebuie să intre personajul meu – Sue Carol – în spectacol.

Vă imaginați că drumul ăsta îl facem mereu la fel, indiferent că plouă, că ninge, că sunt -10 grade sau +40.

Și e mereu cu râsete și cu replici de încurajare pentru reprezentația care urmează. Jur că dacă ne-ar pune cineva o cameră de filmat chiar în spatele ușii pe care intrăm în scenă, fiecare în rolul ei, ar putea ieși una dintre cele mai bune comedii. Fiecare are propriul ei ritual de concentrare și de intrare în personaj, în poveste.

Florina face exerciții de dicție până în ultima clipă,

Andreea are momentul ei anume în care merge pentru ultima dată la toaletă înainte de a intra pe scenă, iar eu am felul meu “murdar” de a vorbi, pe care îl folosesc exclusiv înainte de acest spectacol de teatru și nu altul, căci e cel care mă dezinhibă și care mă aduce mai aproape de personajul meu.

Spectacolul începe. Intrăm pe rând, una după alta pe scenă, până când ajungem să fim toate 6 în 4 metri pătrați.

Energia pe scenă cu fetele este atât de bună, încât sunt momente în care le privesc și îmi zic în gând: “bă, habar nu aveți cât de mișto sunteți și cam cât de tare vă iubesc”. Prietenia din text este prietenia noastră și cred că asta se simte și în sală.

După aproximativ două ore, după râsete și plansete, după mici accidente neprevăzute, cioace sau situații jucate ca la nicio altă reprezentație, spectacolul se termină și ne reîntâlnim toate la cabină.

E momentul în care fiecare spune cum s-a simțit. Nimeni nu judecă pe nimeni. Nu ne propunem decât să păstram viu spectacolul și să ne bucure și data viitoare. Alex e genial.

Cât timp ies spectatorii din sală, ne adunăm toți 7 la o masă, comandăm o bere și mai stăm la povești. E deja noapte, copilul meu și copilul Andreei dorm de mult, așa că nu ne mai grăbește nimeni și nimic. Când ne dăm seama că barmanii din Godot ne așteaptă să strângem decorul și să plecăm acasă, ne conformăm. Cu greu.

Spectacolul ăsta, cu tot ce lasă să se vadă și ce nu lasă să se vadă publicului, este pentru mine terapie pură.

Andreea, Corina, Ioana, Ana, Florina, Alex, vă iubesc mult de tot, sper că o știți. Și sper că și la 60+ să avem ocazia să mai bem o bere dupa spectacol.