Mic ghid de bună-dispoziție și relaxare în Tenerife

Scris de Mihai Jurcă

Administrativ, Tenerife aparține de Spania. Geografic, se află în Atlantic, la vreo 200 de kilometri vest de sudul Marocului. O insulă în care te poți bucura de o climă prietenoasa pe toată durata anului. Mi-l aduc aminte și acum pe Alfonso, tipul de la cafeneaua din colțul vilei noastre, care ne spunea că pentru el, fiecare an începe cu o repriză de înot în apele Atlanticului.

Tenerife este o insulă de mărime potrivită. Să tot aibă vreo 80 pe 50 de kilometri. Exact cât să ai timp să o vizitezi într-o săptămână, dar să nu te întorci de 5 ori prin același loc. Sudul și sud-vestul sunt zonele de mers la plajă, mai mereu însorite, în timp ce nordul, zona de la Santa Cruz de Tenerife în sus, este mai sălbatică, mai umedă, în care vremea se poate schimba cu ușurință de la o oră la alta. Dacă intenționezi să stai o săptămână în Tenerife, îți recomand să te cazezi în două locuri. Câteva zile eventual în capitală, iar restul la plajă.

Mare parte din insulă este străbătută circular de o autostradă/drum expres, de foarte bună calitate, dar totuși deplasarea dintr-un loc în altul dureaza. Deplasarea pe drumurile din interiorul insulei este mai anevoioasă, pe de o parte din cauza reliefului accidentat, pe de altă parte din cauza calității asfaltului. Dar nu sunt mai proaste drumurile ca la noi în niciun caz.

Exact în mijlocul insulei este Teide, un vulcan activ care deține mai multe recorduri – este cel mai înalt varf din Spania și din toate insulele din Atlantic. Măsurat de la baza aflată sub apă, Teide este al treilea vulcan de pe Terra ca masă și înălțime, după Mauna Loa și Mauna Kea din Hawaii. Altitudinea maximă este de 3.718 metri deasupra nivelului mării. Ca turist, îți recomand să mergi să urci pe Teide. Priveliștea este senzațională, mai ales în zilele cu atmosferă liniștită. Se văd oceanul și Gomera, o altă insulă din Arhipelagul Insulele Canare.

Până pe la 3.500 de metri se poate ajunge cu telecabina, apoi pe jos, însă doar pe baza unui permis special obținut de la Parcul Național Teide. În toată rezervația naturală, peisajul pare de pe altă planetă. Zici că ești în filmul Marțianul.

Tenerife este insula plajelor de toate felurile. Fiind o insulă cu origini vulcanice, curiozitatea oricărui turist este alimentată de plajele cu nisip negru. Da, negru, cum ați auzit. Un nisip care se încinge de numa’-numa’ în timpul sezonului cald, și care îți dă mereu impresia că ești murdar pe picioare.

Preferata mea, în materie de nisip negru, este plaja din Los Gigantes, o plajă care se desfășoară la baza unui perete stâncos de mari dimensiuni. Cei mai mulți turiști preferă Playa de Las Arenas, însă aceasta este puțin mai aglomerată și mai … comercială.

O altă plajă de interes este Las Teresitas, aflată la un sfert de oră de mers cu mașina din capitala Santa Cruz de Tenerife. Particularitatea acestei plaje este dată de nisipul galben, saharian, adus cu vaporul din Africa vecină.

Este o plajă foarte lungă, lată, cu o intrare în apă extrem de lină. Daca nu ar fi perioade în care mai bate vantul, cred că ar fi cea mai bună plajă din întreaga insulă pentru familiile cu copii. Totul ține de noroc. Când am ajuns eu, nu bătea vântul deloc.

Apoi urmează plajele hai să le spunem “normale”. Cea mai cunoscuta plaja din Tenerife este Playa de Las Americas, între Costa Adeje și Los Cristianos.

Părerea mea personală este că e o plajă banală, mai mereu aglomerată și destul de agitată, fiind mărginită de o promenadă plină de terase, cluburi, cafenele și magazine.

Dacă vă doriți mai multă intimitate, vă recomand plaja El Medano, e mai “Vama Veche style”, fiind o plajă cu mulți practicanți de surf, kiting și alte sporturi care implică o placă ce plutește pe apă. Lângă El Medano este La Tejita, o plajă foarte puțin amenajată, spre deloc, cu câteva șezlonguri, care arată exact ca o plajă din deșert. Cât vezi cu ochii, doar nisip și bolovani.

Tenerife este genul de destinație în care nu te poți plictisi nici dacă stai o perioadă mai lungă. De ce spun asta? Pentru că pe insulă veți găsi și două parcuri foarte bine cotate. Cel mai frumos este Loro Parque, în nordul insulei, un mix de grădină zoo, grădină botanică, delfinariu.

În sudul însorit este Siam Park, un parc acvatic destinat vizitatorilor de toate vârstele, cu tobogane uriașe, piscine care fac valuri etc.

O vizita în Tenerife nu este completă fără a merge la Masca, un sat uitat de lume la care se ajunge cu mașina pe un drum cu serpentine foarte foarte înguste. Este o experiență, credeți-mă.

De asemenea, capitala Santa Cruz de Tenerife este un oraș frumos. Nu e mare, însă pentru o zi – două este tot ce ți-ai putea dori, mai ales că poate servi ca bază pentru excursiile de o zi din nord. Și mi-a mai placut mult La Orotava, un orășel aflat la jumătate de oră de mers cu mașina din capitală, cu cele mai frumoase uși din ce mi-a fost dat să văd vreodată. Uși de lemn, vopsite în diverse culori, de diverse culori și diverse texturi.

Încercați fructele din Tenerife, în special bananele locale (platanos), care sunt absolut delicioase și se găsesc pe toate drumurile. Și fructele, și plantațiile. Apoi nu ratați o porție de Papa Arrugadas, cartofi de mai mici dimensiuni, cu coajă, fierți în apă de mare. Așa, cu o peliculă fină de praf de sare pe ei, cartofii se servesc cu mojo verde sau mojo rojo (roșu) – sosuri consistente, făcute de regulă din ulei de măsline, diverse tipuri de ardei, usturoi, eventual boia, chimen, coriandru și alte mirodenii.

Puneți o bere rece lângă acești cartofi și nu vă mai trebuie altceva. Apropo de bere, nu-mi aduc aminte să fi văzut vreo destinație cu bere mai ieftină în toată Europa, la terasă. Fiind insulă și având un statut privilegiat la capitolul taxe și impozite, prețurile în Tenerife, mai ales la mâncare și benzină, sunt mici comparativ cu alte zone din Spania continentală.

De aceea, să nu fii suprins dacă vei servi bere chiar cu 70 de centi la terasă, la halbă de 500 ml. Prețul acesta nu e peste tot, de regulă o bere ajunge undeva la 1,5 euro, dar tot este bine. A, și să nu uit – peștele, calamarii, echivalentul hamsiilor noastre și pimientos de padron (ardei verzi trași la tigaie cu puțin ulei de măsline și sare de mare) sunt geniale. Nu mai ai nevoie de mese foarte elaborate.

Atena + Loutraki. City Break de toamnă la 25 de grade

Scris de Mihai Jurcă

Bella Italia. Cinque Terre, o idee excelenta pentru un weekend insorit de toamna

Scris de Mihai Jurcă

Unde mai prelungim vara. 5 locuri superbe din Europa în care să mergi în septembrie

Scris de Mihai Jurcă

Arsurile solare – cum le combatem

Scris de Laura Ene

Vara este anotimpul preferat al multora dintre noi, pentru că este perioada din an când soarele strălucește puternic și ne invită să petrecem mai mult timp în aer liber...

Vulcanii Noroioși – fenomenul unic în Europa, cu peisaje din altă lume

Scris de Călător în Bascheți

Avem la noi în țară locuri unice, de o frumusețe aparte, cu mistere și povești incredibile țesute în jurul lor, pe care trebuie să le vezi măcar o dată-n viață...

Ținutul Buzăului: paradisul natural pe care trebuie să-l vezi vara aceasta

Scris de Călător în Bascheți

Îți propunem, în acest episod de călătorie prin România o incursiune într-un loc aparte, unde vei trăi experiențe de poveste și unde vei vedea atracții naturale unice...

Bine ai venit pe desprealcool.ro!

Pentru a accesa conținutul acestui site
trebuie să ai peste 18 ani.

Introdu anul nașterii:

Nu bifa dacă nu ești singura persoană care folosește acest dispozitiv.

Despre Alcool