Plajele din Lefkada. Unde merită să mergi și unde nu.

Scris de Mihai Jurcă
21 august 2018

Tare comercială în rândul turiștilor din România, Serbia, Bulgaria și chiar Macedonia, Lefkada mai este supranumită și “Caraibele Greciei”, evident, datorită culorii apei. O insulă cu relief accidentat, în care o distanță banală de 20 de kilometri se parcurge în 30-40 de minute, poate și mai mult în anumite cazuri.

Lefkada nu e o insulă mare, să ne înțelegem din capul locului. Din nord, din orașul Lefkada, până în sud, în Vasiliki, de abia dacă sunt vreo 40 de kilometri, însă drumul durează mai bine de un ceas. Așadar, mare atenție unde vă cazați. Este regula numărul unu de care trebuie să țineți cont. Cele mai faine plaje în Lefkada se găsesc pe latura vestică a insulei și poate câteva și în sud, deși pe mine nu m-au prea impresionat.

Să le luăm pe rând. Cum facem? Le menționez mai întâi pe cele comerciale, unde se stă prosop lângă prosop, și trecem apoi la cele puțin mai retrase, sau invers? Haideți că încep cu cele cunoscute și lăsăm frișca la final.

Egremni este considerată plaja numărul 1 a Lefkadei. Este lungă, adăpostită de un perete abrupt de stâncă, cu cea mai frumoasă apă din toată Lefkada, însă al cărei acces a fost retezat de cutremurul din 2015. Astăzi se mai poate ajunge pe Egremni numai cu vaporul și asta dacă nu e marea agitată. Ghinionul nostru, am văzut-o doar de pe mare.

Din aceeași categorie, însă mult mai scurtă și mai aglomerată, este plaja Porto Katsiki, aflată la sud de Egremni. Apa tot ca în Caraibe, mare parte din plajă acoperită cu pietre albe, rotunde, și un perete stâncos din care, pesemne, mai cad pietre câteodată, dovada fiind semnele de avertizare ignorate de turiști într-o veselie.

O plajă frumoasă și corectă este Kathisma. Aranjată, cu sute de șezlonguri, lungă cât o zi de post, și în care poți înota în voie. Mare atenție însă, apa se adâncește rapid. Deasupra plajei sunt mai multe terase și localuri, unele dintre ele foarte chic.

De departe, preferatele mele sunt plajele Avali, Kavalikefta și Megali Petra, aflate toate în zona Kalamitsi. Nici nu știu cum să zic, din cauza sau datorită faptului că sunt greu accesibile, e un drum de te doare sufletul de mașina închiriată, sunt aproape goale.

Însă sunt superbe, cele mai frumoase de pe insulă după umila mea părere. Imaginează-ți că mergi zeci și sute de metri pe niște plaje cu nisip și pietriș, iar din loc în loc, câte un bolovan imens îți taie calea. Cum ar arăta un foc de tabără pe o plajă aproape pustie!?

 

Urmează în topul personal Milos Beach, o superbitate de plajă aflată la 15 minute de urcat și coborât pe jos (prin pădure), de Agios Nikitas. Trebuie să treci un deal. O vacanță 2 în 1.

Și miros de brad și umbră prin pădure, până ajungi la destinație, dar și un peisaj de zile mari, înainte de coborârea finală spre această plajă liniștită. Pe plaja Milos se poate ajunge și cu vaporașul din Agios Nikitas, într-un sfert de oră. Apropo de Agios Nikitas, nu! Plajă mică, înghesuită, agitată, fără vreo virtute anume.

Mai la nord de Milos este plaja Pefkoulia, căreia tare bine îi șade în poze, datorită gradientului de turcoaz care se întâlnește cu verdele puternic al pinilor.

Apropo, la nici jumătate de kilometru de plaja cu pricina, este un punct de observație pe șosea, cu o mică parcare, de unde veți avea o privire panoramică de zile mari. E marcat ca “great sunset view” pe Google Maps.

În mare, cam acestea ar fi cele mai spectaculoase plaje de pe insulă. Sper să nu fi uitat vreuna. Plajele din sud – Mikro Gialos, Vasiliki, Agiofili, Ammoussa – nu mi-au stârnit vreo emoție aparte, depinde și de gusturile fiecăruia.

Și acum, câteva informații practice despre drumul către Lefkada. Varianta aleasă de mine în această vară a fost zbor cu avionul la Atena, apoi închiriat mașina. Sunt puțin peste 4 ore de mers, în principal pe autostradă (tot drumul are circa 400 de kilometri), însă și destul de costisitor din cauza stațiilor de taxare, multe și apropiate. În total, taxele ajung undeva pe la 30 de euro pe sens. Cu mașina din România, drumul către Lefkada durează aproximativ 12-13 ore de la graniță (Giurgiu), în funcție de ruta aleasă și de numărul de opriri. Există și varianta zborului la Preveza, aeroport aflat la 20-30 de minute de orașul Lefkada.

Iar la final să ne punem la masă, cu un calamar, un tsatsiki în față, brânzeturi grecești și o bere rece, că atât am călatorit azi de ne-a scăzut glicemia. Să ne fie de bine!

Atena + Loutraki. City Break de toamnă la 25 de grade

Scris de Mihai Jurcă

Bella Italia. Cinque Terre, o idee excelenta pentru un weekend insorit de toamna

Scris de Mihai Jurcă

Unde mai prelungim vara. 5 locuri superbe din Europa în care să mergi în septembrie

Scris de Mihai Jurcă

Arsurile solare – cum le combatem

Scris de Laura Ene

Vara este anotimpul preferat al multora dintre noi, pentru că este perioada din an când soarele strălucește puternic și ne invită să petrecem mai mult timp în aer liber...

Vulcanii Noroioși – fenomenul unic în Europa, cu peisaje din altă lume

Scris de Călător în Bascheți

Avem la noi în țară locuri unice, de o frumusețe aparte, cu mistere și povești incredibile țesute în jurul lor, pe care trebuie să le vezi măcar o dată-n viață...

Ținutul Buzăului: paradisul natural pe care trebuie să-l vezi vara aceasta

Scris de Călător în Bascheți

Îți propunem, în acest episod de călătorie prin România o incursiune într-un loc aparte, unde vei trăi experiențe de poveste și unde vei vedea atracții naturale unice...

Bine ai venit pe desprealcool.ro!

Pentru a accesa conținutul acestui site
trebuie să ai peste 18 ani.

Introdu anul nașterii:

Nu bifa dacă nu ești singura persoană care folosește acest dispozitiv.

Despre Alcool