Pate din ficat de pui cu bere neagră
În prag de Crăciun, vă propun o poveste pe cât de uşor de preparat în bucătăria fiecăruia dintre noi, pe atât de gustoasă şi de versatilă din punctul de vedere al...
Am decoperit Bifana la două dintre concertele în aer liber la care am participat în Porto şi mi-am dat seama că e o gustare caldă excelentă, mai ales lângă o bere rece, pe un stadion sau lângă o scenă în aer liber.
Aparent, carne fiartă în bere, aşezată într-o chiflă proaspătă. În fapt, ceva mai complicată, dar înnebunitor de gustoasă.
– Pulpă de porc degresată (dar cu ceva urme de grăsime) – 500 g
– Usturoi – 3 căţei mari
– Ardei iute – 1 cm
– Muştar bun, cremos (Dijon) – 1 linguriţă
– Boia dulce de ardei – 1 linguriţă
– Coaja de la o lămâie verde (fără partea albă, doar pielea verde)
– Bere blondă – 2×330 ml
– Unt – 50 g
– Vin dulce, tare (Porto sau 3/4 vin dulce + 1/4 coniac) – 2 linguri
– Sare
– Piper
Am tăiat carnea în fâşii cât mai subţiri, dar late ca suprafaţă.
Am pus în mojar usturoiul tăiat bucăţi, ardeiul iute tăiat felii, muştarul, boiaua, coaja de lime, sare şi piper. Le-am pisat bine şi le-am transformat într-o cremă destul de fină. Am dizolvat-o cu puţin din prima sticlă de bere şi am omogenizat.
Am masat bine feliile de carne cu crema pentru marinată. AM pus carnea la marinat într-un castron de platic, am adăugat restul din prima sticlă de bere şi am amestecat bine. Am acoperit vasul şi l-am lăsat în frigider, la marinat, câteva ore. Veţi obţine rezultate şi mai bune dacă o veţi lăsa peste noapte.
Am transferat carnea şi marinata într-o cratiţă şi am pus-o la fiert, la foc nu prea puternic, să fiarbă înăbuşit. Cu capac. Când a clocotit prima oară, am adăugat a doua sticlă de bere şi am lăsat să fiarbă înăbuşit aproximativ 40 de minute.
Am transferat carnea pe o farfurie şi am continuat să fierb sosul. Am adăugat vinul şi untul, apoi am blendat totul direct pe foc, cu blenderul cu picior, pentru omogenizare perfectă. Am lăsat să scadă aproximativ 20 de minute, pe foc mic, până devine destul de gros, apoi am dres gustul final.
Bifana stă foarte bine pe farfurie, scăldată în câteva linguri din sosul ăsta mirabil, lângă câteva frunze de salată verde crocantă, dar şi într-un sandwich cu chiflă proaspătă, din nou ssos şi din nou salată.
Berea e de data asta participant direct la savoarea preparatului, din două puncte de vedere: în marinată împrimă cărnii o aromă inconfundabilă, apoi devine baza solidă a unui sos onctuos, catifelat.
Vara este anotimpul preferat al multora dintre noi, pentru că este perioada din an când soarele strălucește puternic și ne invită să petrecem mai mult timp în aer liber...
Avem la noi în țară locuri unice, de o frumusețe aparte, cu mistere și povești incredibile țesute în jurul lor, pe care trebuie să le vezi măcar o dată-n viață...
Îți propunem, în acest episod de călătorie prin România o incursiune într-un loc aparte, unde vei trăi experiențe de poveste și unde vei vedea atracții naturale unice...
Pentru a accesa conținutul acestui site
trebuie să ai peste 18 ani.
Nu bifa dacă nu ești singura persoană care folosește acest dispozitiv.