Aceia dintre voi care îmi citesc de mai mulţi ani poveştile propriilor experienţe culinare …

… de la primele încercări din bucătăria de acasă şi până la poate cele mai recente descoperiri personale despre gătitul profesionist, în faţa focurilor unui aragaz de restaurant, ar putea să confirme faptul că nu sunt chiar un adept al drumurilor sigure, al căilor bătătorite, al “reţetelor” împărtăşite pe ton reflexiv-impersonal.

Poate că tocmai poziţia mea de amator îmi dă voie să fac slalom printre “legi” trasate cu sfinţenie de gospodine şi profesionişti deopotrivă, să-mi dau frâu liber creativităţii şi apetitului pentru experienţă nouă şi să aflu singur dacă nu cumva există şi alte poteci pe care poţi ajunge de la ingredient la perfecţiune.

Astăzi a fost una dintre acele zile în care umanitatea culinară de rit cuviincios se poate încrunta aprig către mine.

Azi am încălcat o regulă de aur a preparării aluatului pentru sfânta pâine şi mi-am permis să înlocuiesc atât de propovăduita apă “călduţă” cu un lichid foarte rece, din frigider.

Iar acest lichid nu a fost apă. Şi nici ceai de chimen, cu care îmi plăcea mie atât de tare să modific direcţia şi scenariul pâinii clasice la începuturile mele gastronomice. Ci bere, dragilor. Blondă, rece, proaspătă şi de nerefuzat.

Nu sunt vorbe multe în cele ce urmează, dar ştiu că vă place să vă uitaţi la poze, aşa că am intercalat cele câteva îndrumări printre multe imagini care cred că vă vor completa grăitor pofta deja stârnită pentru risc, descoperire şi izbândă cuceritor de gustoasă.

Am folosit metoda “puţului” sau “a morii”, atât de plăcută lui Jamie Oliver.

Ingrediente:

– Un munte de vreo 800 de grame de făină albă

Un crater tandru în mijloc, în care să aibă loc să-şi înceapă lucrarea tainică:

– Două linguri de ulei de măsline extravirgin

– O lingură de drojdie uscată

– Două de zahăr mascavo din cel bun şi aproape deloc prelucrat.

Apoi am început să adaug încetişor …

– Trei sute de mililitri de bere

Amestecând în mijlocul “vulcanului” şi adunând treptat din ce în ce mai mult din făina de pe margini.

Până am terminat berea, aveam masa curată, nici urmă de făină sau altceva.

Aluatul meu era deja elastic, greoi, se desprindea de mână fără să am nevoie să adaug făină pe masă.

Era vremea să meargă să dospească liniştit măcar un ceas – un ceas şi un sfert. Într-un vas de plastic presărat pe fund cu făină şi acoperit cu folie, să nu respire pe nicăieri.

După fix optzeci de minute, în castron aveam o minge vie şi afânată.

De două ori şi ceva mai mare decât cea pe care o pusesem acolo.

Apoi am dat douăzeci de minute de gândire activă aluatului meu.

Adică nu i-am dat răgaz nici să zică “Ajunge!”.

Frământat şi lovit continuu de masa de lucru presărată şi ea cu puţină făină, din aluat a ieşit tot aerul dobândit la dospire şi a devenit elastic şi vioi.

De-aici deja parcă nici nu mai am de ce să vă povestesc marea cu sarea.

Ah! Sarea!

O linguriţă cu vârf a ajuns în cocă în timpul conflictelor la orizontala mesei. Şi după asta, am lăsat gândurile să zburde.

Am tăiat aluatul în patru părţi egale pe care le-am întins pe rând, cu sucitorul, în foi de aproximativ o jumătate de centimetru grosime.

Ingrediente pentru fiecare parte:

1. Prima parte.

– Rozmarin

– Usturoi ras

– Sare

– Piper

Am încorporat aromele în aluat şi l-am rulat normal, fără vreo umplutură.

2. A doua parte.

– Bucăţele de crenvurst

– Înfofolite în felii subţiri de brânză.

3. A treia parte a devenit casă bună pentru atât de prezentul “misto quente” brazilian.

– Șunca presată

– Brânza feliată

Se îngemănează la cald cu ocazia aproape fiecărui mic dejun.

4. A patra, unde am sărit puţin calul.

– Inele de ceapă roşie

– Bucăţi de ton solid

– Boabe de porumb

– Ardei iute

– Sare

– Piper proaspăt măcinat

Am făcut cu umplutura asta câteva miniaturi şi un fel de calzone la sfârşit, pentru băiatu’.

Nici măcar nu am respectat o altă regulă importantă a pâinii, căci împletiturile mele nu au stat la dospit, în tavă, decât până le-am terminat de modelat pe toate şi s-a încălzit cuptorul până pe la 120 de grade.

Şi cam aşa au ieşit din cuptor, după vreo treizeci de minute de dogoare.