Dati-mi voie sa va povestesc astazi despre cele mai importante interactiuni dintre bere si preparatele mele dragi sau macar cateva dintre experientele mele culinare in care berea a intervenit cu mult succes ca ingredient, nicidecum ca „adjuvant” gulerat, insotitor rece si spumos al unei farfurii colorate si gustoase.

Cred ca prima oara am folosit bere (blonda) intr-un sos pentru paste. Tin minte ca aveam pentru prima oara in fata „pipe rigate”, un fel de rigatoni mai micuti si curbati ca un cot de burlan. Aveam pentru sos legume proaspete si sunca afumata. Am decis sa pun berea printre ingrediente pentru ca aveam nevoie de ceva nou, de o aroma diferita, de o consistenta in premiera pentru un sos de paste care parca nu mai iesea de multa vreme din aceleasi si aceleasi tipare.

1. Prima surpriza placuta: reactia ingredientelor

Legume, zaruri de sunca afumata, putina grasime foarte aratoasa – la intalnirea cu valul spumos. Parca intreaga adunare a fost cuprinsa atunci de o euforie inmiresmata, toate bucatelele din cratita au prins a dantui si a se da peste cap, forfotind cu insufletire prin valurile inspumate. Chiar si culorile au devenit parca mai vii, mai stralucitoare. Cat despre aroma…

Trebuie sa stiti, alcoolul, ca-i bere, coniac, vodca sau vin folosit in bucate, se evapora primul.

Flambat sau nu, alcoolul se ridica repede deasupra tigaii, lasand in urma doar notele „alimentare”, notele gustative ale ceea ce a stat la baza fermentarii si devenirii licorii bahice.

De-i vin, palatinul surprinde miresme de fruct matur sau viu, de lemn batran, de fum bun, de ierburi proaspat cosite, de flori de camp si cate si mai cate…

Berea asta, pe care o puneam pentru prima oara la treaba intr-o oala bolborosinda, mi-a transferat sosului pentru paste o amintire de hambar dichisit, tocmai plesnind doldora de bucatele toamnei. Am fotografiat cu narile si cu papilele aroma dulce de pleava proaspat macinata, incantarea de-a dreptul intima a fainii tocmai umpluta in saci.

E drept ca atunci, la vremea despre care va spun ca a fost martora primei mele experiente cu bere in bucate, inca mai scapam o lingura de faina pe ici-pe colo, in cate un sos. Ei bine, dupa ce am pierdut obiceiul asta pe care pot sa-l tratez cu respect, dar de la distanta, ca pe un punct crucial in dezvoltarea gastronomiei universale, berea mi-a spus ca poate ea singura sa faca treaba, sa ingroase sosul pana la o consistenta confortabila.

E drept, aici e nevoie de putina pricepere in ceea ce priveste nivelul focului sau temperaturii de sub cratita, dar asta iarasi e alta poveste.

2. A doua experienta despre care trebuie negresit sa va povestesc este pulpa de vaca in sos de bere neagra, mandrie saptamanala in meniul de pranz al dragutului nostru bistro din Bucuresti.

Nu intentionez vreun nou tratat exhaustiv despre vaca pentru ca, macar in Romania, asta e un capitol care nu-si va conteni vreodata disputele, argumentatiile si polemicile. Cert este ca la pranz, din ratiuni multe si toate importante, nu poti face tocana din file mignon… Adica nu doar la pranz, niciodata. Pentru asta exista alte parti pline de noblete ale distinsului animal: capac, nuca, greaban, vrabioara, rasol si asa mai departe.

De cele mai multe ori, taiem carnea fasii groase de un deget si nu prea lungi, o trecem repede prin tigaile incinse cat sa o sigilam la suprafata si sa inchidem in ea toate sucurile cu care a inzestrat-o natura (pentru ca niciodata nu am acceptat sa folosesc carne congelata).

Apoi intr-o tava mare sau intr-o cratita, la foc molcom, vreo doua ceasuri, cu capacul la locul lui, amestecand in rastimpuri. Cand carnea e patrunsa pe trei sferturi, adica intra dintele in ea, dar inca nu se topeste in gura, la zece kilograme de carne cruda sa tot botezam in scaldatoare cu macar un litru de bere neagra si jumatate de blonda.

Oy vey! Mon dieu! Meu deus! Holly cow!

In primul rand, mariajul dintre sosul pur de proteina proaspata si gustoasa si licoarea groasa, spumoasa si cu gust plin de personalitate – irepetabil.

Consistenta sosului dupa alta jumatate de ora de bolboroseala inabusita – nepretuita.

Alura matura, distinsa, serioasa a sosului pe farfurie, langa sau peste bucatile de carne si garnitura potrivita (piure de cartofi sau orez cu bobul intreg, sote de bame ori spanac oparit) – un colt de fericire pentru orice profesionist (inca) pasionat.

V-as mai povesti, bunilor, dar ceasurile ne mana de la spate.

Asta cand nu ne sucesc mana la spate… De-or fi ganduri ce va-ntreaba despre bucate si bere si nu numai, stiti unde sa ma gasiti virtual, chiar daca deocamdata si pentru o vreme sunt cu cinci ore mai tarziu decat cei din .ro

Cu drag, din Bahia, Brazilia.