5 drumuri neștiute din România, la fel de frumoase ca Transfăgărășanul

Scris de Călător în Bascheți
18 octombrie 2023

1. Pasul Mestecăniș

Unde? Pasul Mestecăniș – județul Suceava, între Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc, DN17, E58, E81.

Începem incursiunea noastră cu Pasul Mestecăniș, o șosea spectaculoasă care trece prin inima Bucovinei, printre satele-i idilice, printre crestele semețe ale munților și verdele crud al brazilor.

Drumul începe de la ieșirea din comuna Pojorâta și continuă șerpuit deasupra satelor Valea Putnei și Mestecăniș.

La fiecare kilometru parcurs, pe serpentine, vei putea admira peisajul care ți se dezvăluie spre vale.

Trecătoarea, aflată la 1.086 de metri altitudine, face legătura între Depresiunea Dornelor și Depresiunea Câmpulung.

Există câteva refugii sigure, unde te poți opri ca să faci fotografii. Îți recomandăm să faci o pauză aici, căci peisajul merită păstrat în minte și în câteva instantanee.

Bine de știut: Iarna, când ninge puternic și se face polei, pasul este mai greu de traversat.

În apropiere se află Tunelul Mestecăniș, cel mai lung tunel feroviar din România, de 1.647 metri lungime, construit în anul 1902.

Obiective turistice din Bucovina

• Mănăstirile pictate din Bucovina;
• Parcul de aventură Ariniș, Gura Humorului;
• Mocănița Huțulca de la Moldovița;
• Mega Tiroliana de la Palma;
• Muzeul Ouălor Încondeiate ,,Lucia Condrea”;
• Ceramica de la Marginea;
• Salina Cacica;
• Muzeul Etnografic Marginea;
• Muzeul Oului din Vama;
• Cetatea de Scaun a Sucevei.

 

Unde te cazezi?

Te poți caza în satele aflate lângă trecătoare, sunt multe pensiuni agroturistice în comuna Pojorâta și în Valea Putnei sau în orașele Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei.

2. Pasul Oituz

Unde? Pasul Oituz – DN 11, Carpații de Curbură, între Munții Nemira și Munții Brețcului, la 866 de metri altitudine.

Am trecut și prin Pasul Oituz și ne-a cucerit prin sălbăticia lui și prin curbele strânse, care te coboară din pădure spre vale.

Este considerată una dintre cele mai importante trecători care leagă Moldova de Transilvania, fiind folosită încă din Neolitic.

Șoseaua face legătura între Valea Oituzului din județul Bacău și Târgu Secuiesc din județul Covasna.

Este cunoscută pentru luptele care s-au dat aici în Primul Război Mondial, dar și pentru faptul că, în secolele din urmă, era principala rută comercială care unea zona Brașovului de Dunăre.

Pe aici au trecut armatele lui Matei Corvin și ale lui Mihai Viteazul.

Drumul, așa cum îl vedem astăzi, a fost construit în 1847 de Imperiul Austro-Ungar.

 

Obiective turistice din zonă

• Cetatea Rakockzy;
• Monumentul Eroilor Cavaleriști din Primul Război Mondial;
• Castrul Roman Angustia;
• Monumentul de la Brețcu, ridicat în onoarea Împărătesei Elisabeta a Austriei (Sisi).

 

Unde te cazezi?

Sunt multe pensiuni tradiționale în Târgu Secuiesc sau te poți caza în zona Oneștiului, în județul Bacău.

3. Cheile Bicazului

Unde? Cheile Bicazului – Munții Hășmas, între județele Neamț și Harghita, pe râul Bicaz, DN12 C.

Mergem acum pe un alt drum superb, creat de natură, în Munții Hășmașului, între județele Neamț și Harghita: Cheile Bicazului, locul pe care, dacă nu l-ai văzut până acum, trebuie să-l pui pe lista de călătorii.

Sunt cinci kilometri de drum, care traversează o zonă sălbatică, prin multe serpentine, cu urcușuri și coborâșuri.

Cheile Bicazului leagă Transilvania de Moldova și fac parte din Parcul Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş, înfiinţat în 1990, pe o suprafaţă de 7.072 hectare.

Pont: Cele mai frumoase peisaje le poți vedea la ieșirea din tunel, unde pereții de stâncă îți dau senzația că te afli mai degrabă într-o peșteră, nicidecum pe un drum, pentru că razele soarelui abia pătrund aici.

Cât costă? Biletul de acces în Parcul Național Cheile Bicazului costă 4 lei și se poate achiziționa online.

Unde te cazezi?

”Moon Lake Bicaz” este locație premium, aflată pe malul Lacului Bicaz. Sunt două case private, care îți vor oferi o priveliște de poveste spre cel mai mare lac artificial din România și spre Muntele Ceahlău. Ai la dispoziție saună privată, salină, loc de grătar, dar și o piscină în aer liber.

 

Obiective turistice din zonă
• Lacul Roșu;
• Suhardul Mic;
• Masivul Hășmașul Mare;
• Masivul Ghilcoș;Orașul Bicaz;Orașul Gheorghieni;
• Barajul Izvorul Muntelui;
• Lacul Izvorul Muntelui – Bicaz;Masivul Ceahlău.

Sunt drumuri de poveste, pe care trebuie să le vezi și să le simți la adevărata lor valoare.

Sperăm că știi deja că alcoolul și condusul nu sunt deloc prieteni.

Îți recomandăm să fii responsabil și la volan, atât pentru tine, cât și pentru ceilalți din jurul tău!

Iar dacă ai consumat alcool la cazare sau când ai luat masa, îți recomandăm să folosești aplicația Zero La Mie.

Aceasta îți estimează momentul în care alcoolul din corpul tău a ajuns la zero, iar tu te poți urca iar la volan în siguranță.

4. Transbucegi

Unde? Transbucegi – DJ 714, lângă Sinaia către Cabana Bolboci.

Un alt traseu spectaculos, pe care trebuie să-l vezi în această toamnă, este Drumul Babelor sau Transbucegi, mai ales că ruginiul frunzelor conferă un farmec aparte peisajului montan.

Sunt 20 de kilometri de drum, care urcă spre platoul Bucegi, aproape de Babe și de Sfinx.

Șoseaua începe de la Sinaia și ajunge aproape de Cabana Piatra Arsă, la 1.950 de metri altitudine.

Ultimii trei kilometri nu sunt asfaltați, dar merită tot efortul de a ajunge până aici.

Ceea ce ți se va dezvălui în fața ochilor este de vis.

Drumul a fost inaugurat, în 2013, iar, de atunci, a devenit principala atracție a zonei.

La sfârșit de săptămână, de obicei, este foarte aglomerat, așa că, dacă vrei să-l parcurgi în liniște, alege o zi din cursul săptămânii.

Pont: Apusurile de soare văzute, în vârf de munte, sunt senzaționale.

Obiective turistice din zonă

• Lacul Bolboci;
• Traseul Podul cu Florile;
• Cheile Zănoagei;
• Cheile Tătarului;
• Turbăria Lăptici;
• Valea Horoabei.

Unde te cazezi?

Te poți caza la Cabana Babele, la 2.206 metri altitudine, sau în zona Sinaia. Ori la Hotel Belmont, aflat în Moroeni, între Lacul Bolboci și Peștera Ialomiței.

5. Pasul Prislop

Unde? Pasul Prislop – DN 18, Carpații Orientali, între Preluca Tătarilor și Vârful Stiol, 1.611 metri altitudine.

Mergem și spre nordul țării, unde îți vom arăta un alt drum de poveste, care leagă două regiuni istorice, Bucovina și Maramureșul: Pasul Prislop.

Este trecătoarea cea mai înaltă din Carpații Orientali, aflată între Munții Maramureșului și Munții Rodnei.

Este un loc superb, numai bun de descoperit în această perioadă.

Aici natura s-a întrecut pe sine. Ai vedere panoramică spre Munții Gutâi, Munții Igniș, Munții Rodnei, Țibleș și Lăpușului.

Pasul Prislop are în jur de 50 de kilometri lungime și ajunge la altitudinea de 1.416 metri.

Poate fi considerat, spunem noi, cea mai frumoasă trecătoare din România pentru peisajele naturale de poveste, care te întâmpină la fiecare pas.

Pont: Te poți opri sus, la Mănăstirea Prislop, construită în secolul al XVI-lea, la punctul de belvedere, de unde poți admira toată zona.

Ce poți face în zonă?

• Mănăstirea Prislop;
• Muzeul Rădăcinilor;
• Monumentul de la Preluca Tătarilor;
• Borșa.

 

Unde te cazezi?

Noi am fost cazați în Borșa, la Agropensiunea Borșa, un loc potrivit pentru grupurile mai mari sau pentru familiile cu copii. Ai aici toate condițiile: de la living generos, zonă de grătar până la jacuzzi.

Pont: Îți recomandăm să mergi și pe Drumul Apusenilor și în Pasul Tihuța.

***Acesta este un review by calatorinbascheti.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii.

Top 5 locuri idilice din România, pe care nu trebuie să le ratezi primăvara aceasta

Scris de Călător în Bascheți

Ne bucură mult primăvara, cu florile ei în culori vii, cu verdele crud al ierbii și cu sunetele naturii trezite la viață! Sunt multe locuri superbe în România, pe care le...

Descoperă peninsula din inima Apusenilor, locul cu peisaje de vis

Scris de Călător în Bascheți

Sărbătorile bat la ușă, zăpada începe, încet-încet, să se aștearnă peste România, iar cu toții așteptăm cu nerăbdare vacanța de la sfârșit de an Dacă nu...

Top 5 locuri unde toamna are un farmec aparte în România

Scris de Călător în Bascheți

Culorile vii ale toamnei s-au așternut deja peste România și îi dau un farmec aparte Acum este, poate, cea mai bună perioadă din an să iei țara la pas și să îi...

Top 5 locuri idilice din România, pe care nu trebuie să le ratezi primăvara aceasta

Scris de Călător în Bascheți

Ne bucură mult primăvara, cu florile ei în culori vii, cu verdele crud al ierbii și cu sunetele naturii trezite la viață! Sunt multe locuri superbe în România, pe care le...

Descoperă peninsula din inima Apusenilor, locul cu peisaje de vis

Scris de Călător în Bascheți

Sărbătorile bat la ușă, zăpada începe, încet-încet, să se aștearnă peste România, iar cu toții așteptăm cu nerăbdare vacanța de la sfârșit de an Dacă nu...

Cum îți îngrijești pielea în sezonul rece – trucuri simple de la nutriționist

Scris de Laura Ene

Sezonul rece e aici, așa că a venit momentul să discutăm și despre îngrijirea pielii în această perioadă a...

Bine ai venit pe desprealcool.ro!

Pentru a accesa conținutul acestui site
trebuie să ai peste 18 ani.

Introdu anul nașterii:

Nu bifa dacă nu ești singura persoană care folosește acest dispozitiv.

Despre Alcool