Satele neștiute ale României, colțurile de rai pe care trebuie să le vezi vara aceasta
Ce ai spune să pornești într-o călătorie inedită prin România, prin locuri mai puțin știute și mai puțin vizitate de turiști, care îți vor aduce liniștea și...
Bucovina este, fără îndoială, una dintre cele mai autentice și mai frumoase destinații de vacanță din România. Este acel colț de rai, cu peisaje de poveste, cu mâncare bună și cu oameni blânzi și primitori. De oriunde ai fi, dacă ajungi în Bucovina, vei simți că ești acasă, pentru că aceasta este sentimentul pe care ți-l dă tărâmul fagilor, așa cum i se mai spune. Haideți cu noi să descoperiți 10 obiective turistice de neratat, dacă planificați o vacanță în dulcea Bucovină!
Când spui Bucovina, te gândești, imediat, la mănăstirile pictate. Sunt minunile anilor din urmă, păstrate peste vreme, pe care trebuie, neapărat, să le vedeți.
Mănăstirea Voroneț este, poate, cea mai cunoscută și mai vizitată dintre ele. Este supranumită ,,Capela Sixtină a Estului’’ și face parte din patrimonial cultural UNESCO.
Legendele spun că mănăstirea ar fi fost construită, în 1488, după ce Ștefan cel Mare s-ar fi sfătuit cu Daniil Sihastrul înaintea bătăliei de la Războieni. Domnitorul i-ar fi promis că, dacă va câștiga lupta, va ridica o biserică.
Și nu numai Voronețul trebuie să-l vezi, ci și Mănăstirile Moldovița, Humor, Putna, Sucevița, Arbore și Dragomirna.
Dacă ajungeți la Suceava, nu ratați Cetatea Sucevei, menționată pentru prima dată, în anul 1388, și ridicată, inițial, de Petru I al Moldovei!
Cetatea a fost consolidată de Alexandru cel Bun și a cunoscut gloria în timpul domniei lui Ștefan cel Mare.
În anii care au urmat, cetatea a fost asediată, arsă, dărâmată de un cutremur și a fost părăsită în jurul anilor 1675.
Și dacă tot ai ajuns în Bucovina, pune pe lista de vizitat și comuna Ciocănești. Este considerată unul dintre cele mai frumoase sate din Europa.
Și nu o spunem noi, ci ,,Lonely Planet”, care a inclus așezarea pe locul șase, în topul celor mai colorate destinații de vacanță din Europa.
Locul este unic prin cele peste 600 de case, decorate, la exterior, cu motive tradiționale bucovinene.
Și asta, pentru că, localnicii sunt obligați prin lege să respecte tradiția.
Urcați și pe Masivul Rarău, cu Pietrele Doamnei, Piatra Șoimului și Popchii Rarăului!
Peisajele sunt de poveste, de o frumusețe aparte, la fel și legenda locului, care spune că, în 1541, domnitorul Petru Rareș și-ar fi ascuns aici familia și averea ca să scape de tătari.
Când au atacat zona, năvălitorii ar fi fost uciși de bolovanii care au căzut de pe munte.
Noaptea, zic localnicii, s-ar vedea flăcări albăstrui printre stânci, semn că acolo ar fi comorile.
Rezervația Naturală Tinovul Mare din comuna Poiana Ștampei este considerată unică în Europa și este arie protejată de interes național.
Este cea mai mare rezervație de turbă (mlaștini), întinsă pe mai bine de 640 de hectare, pe care trebuie să o vedeți.
Este natură pură, mister și frumusețe.
Ce ați spune de o călătorie inedită cu Mocănița de la Moldovița – Huțulca?
Vechiul trenuleț cu abur vă va duce într-o călătorie de neuitat, în tărâmul de poveste al huțulilor. Calea ferată cu ecartament îngust a fost construită, în 1888, de un neamț din Munchen și a fost folosită până în 2001 la transportul lemnelor din pădure până la gatere.
Gustă din produsele locale pe care le vei găsi la finalul traseului și bea și o bere bună!
Mâncarea bucovineană merge de minune cu un pahar de bere rece, dar consumă responsabil, doar unul, altfel nu te vei mai putea bucura așa cum se cuvine de experiențele inedite pe care ți le oferă acest pământ de poveste.
Între Sucevița și Ciumârna, se află Mega Tiroliana “La Palma”, considerată cea mai lungă și mai spectaculoasă tiroliană din România și din Europa Centrală.
Are un kilometru lungime, o diferență de nivel de 100 de metri și poți prinde chiar și o viteză de 100 de kilometri la oră.
Trebuie să vedeți și Herghelia Lucina, unică în România, aflată în cătunul Lucina din comuna Moldova-Sulița.
Aici, sunt peste 600 de cai din rasa locală huțulă.
A fost înființată în 1856 și este cea mai mare din țară, fiind întinsă pe 2700 de hectare.
Ați auzit, cu siguranță, de celebra ceramică neagră din comuna Marginea, unică în lume.
Merită să faceți o vizită, aici, în atelierele meșterilor tradiționali ca să vedeți vechiul meșteșug și să cunoașteți zona.
Satul este tare frumos, idilic, cu case vechi de peste o sută de ani.
La poalele Obcinei Mari, se află localitatea Cacica, cu deja celebra salină a Bucovinei. Puteți coborî în galeriile de sare, până la 44 de metri adâncime, pe trepte de lemn de brad, vechi de 200 de ani. În mină, puteți vedea o mică biserică, un lac artificial și o sală de bal. Merită să petreceți ceva vreme aici pentru aerosolii care aduc numeroase beneficii sănătății.
Vă recomandăm să mai vedeți și Parcul Național Călimani și Rezervația Naturală Giumalău.
***Acesta este un review by calatorinbascheti.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii.
Cu toții ne dorim să reducem risipa alimentară și să ne bucurăm de alimentele cumpărate pe o perioadă cât mai lungă Atunci când consumi mâncare proaspătă,...
De ce nu am avea, la masă, cât mai des, mai multă bere în mai multe sortimente Ce ne împiedică să experimentăm diverse combinații între gusturile mâncărilor și...
Podoaba capilară a fost dintotdeauna un simbol al frumuseții, sănătății și identității personale De-a lungul timpului, părul a avut un rol esențial în definirea...
Pentru a accesa conținutul acestui site
trebuie să ai peste 18 ani.
Nu bifa dacă nu ești singura persoană care folosește acest dispozitiv.