Top 5 destinații înzăpezite și idilice din România

Scris de Călător în Bascheți
13 ianuarie 2022

Dacă tot au trecut sărbătorile, este vremea perfectă să vă gândiți la un sejur la schi sau la snowboard și, de ce nu, la săniuș. Motive ar fi multe. Vă spunem doar două. Prețurile la cazare sunt bune în luna ianuarie, iar pârtiile mai puțin aglomerate decât în luna decembrie. Am ales pentru voi câteva pârtii unde, cu siguranță, vă veți simți bine și vă veți începe anul așa cum se cuvine.

1.CAVNIC – POLUL ZĂPEZII DIN MARAMUREȘ

Unde? Cavnic, Maramureș: la 39 kilometri de Mănăstirea Bârsana, la 62 de kilometri de Cimitirul Vesel, la 78 de kilometri de Mocănița din Vișeu de Sus.

Știm cu toții că Maramureșul este un tărâm de poveste cu tradiții și obiceiuri și mâncare tare bună, dar tot aici, în nordul țării, există și pârtii tare frumoase, unde vă puteți relaxa. Acum, vă vom povesti despre domeniul schiabil de la Cavnic, situat lângă localitatea cu același nume, la poalele Munților Gutâi. Sunt șapte pârtii de schi, de dificultăți diferite, dotate cu instalații de teleschi și nocturnă, care se întind pe o lungime 8,5 kilometri. Traseul schiabil este format din pârtiile ,,Roata’’ și ,,Icoana’’. Pe lângă schi, la Cavnic, mai există și o pârtie de sanie, una de tubbing și puteți închiria chiar și snowmobile ca să vedeți peisajele incredibile din sălbăticia munților.

Unde te cazezi?

Sunt multe posibilități de cazare în zonă, noi vă recomandăm ‚,Cabana Geo’’, situată lângă pârtiile de schi de la Cavnic. Cabana are cinci dormitoare cu băi proprii, potrivite pentru cupluri, dar și pentru familiile cu copii. Nimic nu vă va relaxa mai mult după o partidă de schi sau de săniuș decât o baie fierbinte în jacuzzi-ul cabanei, o saună sau un duș finlandez.

Ce ai de făcut în zonă?

– Pădurea Crăiasa – zonă naturală protejată prin lege;

– Stâlpul Tătarilor – un monument de 7,2 metri înălțime;

– Logolda – ruinele unei topitorii de aur;

– Drumeții montane;

Obeliscul Piatra Tătarilor.

  1. MĂRIȘEL – O PÂRTIE CU O PRIVELIȘTE DE POVESTE

Unde? Comuna Mărișel, județul Cluj: la 50 de kilometri de Cluj Napoca, 50 de kilometri de Parcul Național Apuseni.

Mergem și la Mărișel, poate una dintre cele mai frumoase comune de la noi, din România. Vă vor încânta peisajele de poveste, cernite de zăpadă, dar și pârtia de la Mărișel, de unde veți putea admira Lacul Beliș-Fântânele și crestele Munților Apuseni. Sunt patru pârtii cu grade diferite de dificultate, de la albastru pentru începători, până la neagră pentru cei avansați, dotate și echipate cu instalație de teleschi, de telescaun, dar și nocturnă. Și tot la Mărișel puteți face și snowboard, săniuș sau schi fond. După ce ați terminat activitățile sportive, puteți să vă relaxați și la o bere. Evident, nu consumați niciodată înainte să vă urcați pe schiuri sau snowboard, pentru că alcoolul și sportul nu fac casă bună.

Unde te cazezi?

Ori de câte ori ajungem aici, stăm la ,,Cabana Moților’’, un loc tare frumos, cu mâncare bio și oameni ospitalieri. În ultimul timp au apărut în zonă proiecte turistice inedite, unde vă puteți caza. Vă recomandăm un A house de poveste, cu o priveliște superbă: ,,Nordik Cabin’’ din Mărișel. Locația are două dormitoare și un living cu zonă de bucătărie și poate primi patru turiști.

Ce ai de făcut în zonă?

– Muzeul Satului;
– Observatorul Astronomic;
– Țâcla Gavrii;
– Drumul lui Antonescu;
– Împărăția lui Zamolxe;
– Crucea Iancului;
– Barajul de la Beliș;
– Vârfurile Bătrâna și Grohoțu.

  1. PĂLTINIȘ – STAȚIUNEA SPORTURILOR ALBE

Unde? Plătiniș, județul Sibiu, la 30 de kilometri de Sibiu, la 300 de kilometri de București.

Păltinișul este considerat stațiunea sporturilor albe, pentru că aici stratul de zăpadă se menține șase luni pe an. Este un loc minunat să începi noul an pe schiuri sau pe placa de snowboard, într-un loc cu aer curat de munte. Localitatea este situată la 1450 de metri altitudine și este recunoscută drept prima prima stațiune montană din România, fiind înființată în 1894. Sunt multe pârtii în zonă, cea mai importantă fiind ,,Oncești’’ și ,,Arena Platoș’’. Pârtia de schi Oncești are o lungime de 1150 de metri și este dotată cu telescaun, teleschi și baby-lift. ,,Arena Platoş’’ din Munții Cindrel este situată la o altitudine de 1400 metri și are pârtii de dificultate uşoară şi medie, unde vă puteți da cu placa de snowboard, cu schiurile sau cu sania.

Unde te cazezi?

Vă recomandăm o cazare aparte, izolată, unde puteți petrece zile pline de răsfăț și relaxare: ,,Carpentiere Arena’’, un loc aflat aproape de ,,Arena Platoș’’. Este un hotel cochet, amplasat aproape de pădure, care vă va surprinde prin atenția pe care o acordă turiștilor și prin calitatea serviciilor.

Ce ai de făcut în zonă?

– Arka Park;
– Muzeul Astra;
– Sibiu;
– Ocna Sibiului;
– Biserica Fortificată de la Cisnădioara;
– Drumeții montane;
– Casa Memorială Emil Cioran;
– Casa Memorială Octavian Goga.

  1. STRAJA – MINUNEA HUNEDOAREI

Unde? Straja, Hunedoara: la 342 kilometri de București, la 261 kilometri de Cluj, la 268 kilometri de Timișoara, la 579 kilometri de Iași.

Domeniul schiabil din zona Straja are 26 de kilometri lungime, având 12 pârtii de schi, dotate cu instalații de transport pe cablu, iar cinci pârtii au şi instalaţie de nocturnă. Cea mai lungă pârtie este pârtia Straja, cu o lungime de 8,1 kilometri, unde puteți ajunge cu telescaunul sau telegondola. La Straja, fie că ești avansat sau începător în ale schiatului, vei găsi, cu siguranță, o pârtie potrivită pentru nivelul tău. Dacă ești un împătimit al snowboardului, poți veni aici pe Pârtia Canal, special amenajată pentru acest sport.

Unde te cazezi?

Cu siguranță veți găsi pensiuni multe la Straja, noi, însă, am preferat să ne cazăm la pensiunea “Retezat Câmpu’ lu’ Neag”, o locație tradițională, aflată în Uricani, la 12 kilometri distanță de stațiunea Straja.

Ce ai de făcut în zonă?

–Sarmizegetusa Ulpia Traiana;

– Rezervația de zimbri din Hațeg;

– Cheile Buții;

– Parcul Național Retezat;

– Mănăstirea Prislop.

  1. POIANA BRAȘOV – PÂRTII PENTRU TOATE GUSTURILE

Unde? Poiana Brașov, județul Brașov: la 175 kilometri de București, la 283 de kilometri de Cluj.

Cine nu a auzit de Poiana Brașov? Faimoasa stațiune din județul Brașov este cea mai la îndemână zonă pentru împătimiții sporturilor albe care vin din București. Sunt pârtii pentru toate nivelurile și pentru toate sporturile: de la schi, la tubbing și la pârtii special amenajate pentru copii. Cea mai cunoscută este pârtia ,,Bradul’’. Tot aici se află cea mai lungă pârtie pentru începători – ,,Drumul Roșu’’ – care coboară din Masivul Postăvaru spre Poiana Brașov pe o lungime de 5 kilometri.

Unde te cazezi?

Dacă vrei să stai mai mult pe pârtie, te poți caza chiar în apropiere, la doar 10 minute de pârtia de schi ,,Bradul’, unde noi îți recomandăm ,,Chic Studio Silver Mountain”, un apartament elegant, situat într-un complex rezidențial liniștit, exclusivist, în mijlocul naturii, departe de toată agitația din stațiune.

Ce ai de făcut în zonă?

– Drumeții pe munte, pe masivul Postăvarul, unde veți urca cu telegondola până la 1799 de metri;
– Castelul Bran, aflat la 25 de kilometri de Poiana Brașov;
– Țara Făgărașului;
– Orașul Brașov și în satul săsesc Prejmer, aflat la 30 de kilometri de Poiana Brașov;
– Cetatea Rupea;
– Centrul de Echitație din Poiana Brașov;

Recomandări pentru o vacanță în siguranță, iarna aceasta:

  • Alegeți pensiunile și hotelurile departe de aglomerație, cât mai aproape de natură și, mai ales, cât mai izolate.
  • Optați pentru locuri de cazare mai mici, cu maxim 3-4 camere, unde să te duci doar cu familia, și unde distanțarea socială este făcută în mod natural.
  • Ar fi de preferat să mergeți cu mașina și să evitați transportul în comun.
  • Principiul este simplu pentru această perioadă: ,,mergi pe cărări mai puțin umblate și vei găsi colțul de rai care îți va aduce liniștea și siguranța”.

***Acesta este un review by calatorinbascheti.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii. Responsabilitatea serviciilor și a gestionării pachetului de vacanță aparțin exclusiv proprietarilor pensiunii.

Top 5 locuri idilice din România, pe care nu trebuie să le ratezi primăvara aceasta

Scris de Călător în Bascheți

Ne bucură mult primăvara, cu florile ei în culori vii, cu verdele crud al ierbii și cu sunetele naturii trezite la viață! Sunt multe locuri superbe în România, pe care le...

Descoperă peninsula din inima Apusenilor, locul cu peisaje de vis

Scris de Călător în Bascheți

Sărbătorile bat la ușă, zăpada începe, încet-încet, să se aștearnă peste România, iar cu toții așteptăm cu nerăbdare vacanța de la sfârșit de an Dacă nu...

Top 5 locuri unde toamna are un farmec aparte în România

Scris de Călător în Bascheți

Culorile vii ale toamnei s-au așternut deja peste România și îi dau un farmec aparte Acum este, poate, cea mai bună perioadă din an să iei țara la pas și să îi...

Top 5 locuri idilice din România, pe care nu trebuie să le ratezi primăvara aceasta

Scris de Călător în Bascheți

Ne bucură mult primăvara, cu florile ei în culori vii, cu verdele crud al ierbii și cu sunetele naturii trezite la viață! Sunt multe locuri superbe în România, pe care le...

Descoperă peninsula din inima Apusenilor, locul cu peisaje de vis

Scris de Călător în Bascheți

Sărbătorile bat la ușă, zăpada începe, încet-încet, să se aștearnă peste România, iar cu toții așteptăm cu nerăbdare vacanța de la sfârșit de an Dacă nu...

Cum îți îngrijești pielea în sezonul rece – trucuri simple de la nutriționist

Scris de Laura Ene

Sezonul rece e aici, așa că a venit momentul să discutăm și despre îngrijirea pielii în această perioadă a...

Bine ai venit pe desprealcool.ro!

Pentru a accesa conținutul acestui site
trebuie să ai peste 18 ani.

Introdu anul nașterii:

Nu bifa dacă nu ești singura persoană care folosește acest dispozitiv.

Despre Alcool