Vulcanii Noroioși – fenomenul unic în Europa, cu peisaje din altă lume

Scris de Călător în Bascheți
12 iulie 2023

Avem la noi în țară locuri unice, de o frumusețe aparte, cu mistere și povești incredibile țesute în jurul lor, pe care trebuie să le vezi măcar o dată-n viață.

Vulcanii Noroioși din Ținutul Buzăului, Geoparc UNESCO, reprezintă doar unul dintre aceste tărâmuri de basm, care te va cuceri prin unicitatea peisajului, aproape selenar, prin vulcanii ciudați care aruncă în aer bule de noroi și prin plantele rare din zonă.

Vulcanii Noroioși erup la fel ca vulcanii din Hawaii, ca Etna sau Stromboli

Unde? Între comunele Berca și Scorțoasa, județul Buzău.

Nu trebuie să călătorești până la capătul lumii ca să vezi acest fenomen rar: Vulcanii Noroioși, ci poți ajunge ușor la noi, în Ținutul Buzăului, unde natura s-a întrecut pe sine și a creat splendori naturale cu adevărat uimitoare.

Despre acești vulcani atipici și rari vă povestim acum.

Sunt în jur de 700 de astfel de vulcani în întreaga lume, jumătate dintre aceștia fiind în Azerbaijan, deosebirea dintre ei fiind că cei din Ținutul Buzăului erup foarte des, cam o dată la câteva minute.

Mai sunt vulcani noroioși și în Bulgaria, în Ucraina și în Italia, dar cei de la noi sunt considerați cei mai mari vulcani care ,,scuipă’’ noroi din Europa.

Îndrăznește să faci o călătorie până în inima Buzăului și odată ajuns aici, vei vedea peisajul desprins parcă din filmele SF sau din cele despre incursiunile oamenilor pe Lună!

Solul alburiu cu nuanțe negricioase, mișcător pe alocuri și crăpat ca după o secetă zdravănă, îți dă acest sentiment că te afli undeva pe o altă planetă.

Este uimitor și spectaculos. Noi am zăbovit aici ore bune, pentru că am vrut să explorăm tot ce are această zonă să ne ofere.

Prima dată îți captează privirea platoul uriaș, care, spre capăt, are răsărite din pământ câteva conuri mici, ce par că se răzvrătesc și aruncă cu noroi.

Explicația acestui fenomen este una simplă: emanațiile de gaze din adâncul pământului, de la peste trei kilometri adâncime, urcă spre suprafață, trec prin apă și argilă și sunt împinse în afară într-o bolboroseală cenușie.

Locul a atras atenția lumii întregi, prima dată, în 1824, când un francez a ajuns aici în căutare de petrol.

Din 1924, vulcanii de la Buzău sunt declarați rezervație naturală geologică și botanică, arie protejată de interes național.

Nici nu vă gândiți să consumați alcool aici sau să vă aduceți așa-zisele ,,băuturi răcoritoare cu ceva grade’’.

Nici măcar o bere. Este interzis și fumatul, pentru că da, trebuie să respectăm natura și să o lăsăm pură și neîntinată.

Sfat: când ajungi la Berca, observă vulcanii de la distanță, nu pune mâna în lavă sau pe conuri și nu lăsa mizerie în urma ta.

Oamenii de știință susțin că există asemănări izbitoare între erupțiile Vulcanilor Noroioși din Ținutul Buzăului și cei din Hawaii, Etna sau Stromboli, deși aceștia din urmă sunt de tip magmatic.

 

 

Știai că… Urmele lăsate în noroi se pot vedea și după luni de zile?

Vulcanii noroioși între legende și povești

 

Oamenii locului sunt obișnuiți cu vulcanii, au fost cazuri și nu puține, când ,,fierbătorile’’ le-au apărut chiar în curte.

Se spune că pâclele ar fi formate de căpcăuni, iar fierbătorile de balauri.

De altfel, sunt numeroase legende despre acest loc, despre creaturi fioroase din basme.

Una dintre ele spune că, acum mai bine de 400 de ani, în zona unde se află acum vulcanii noroioși trăia Doamna Neaga, soția domnitorului Mihnea Turcitul, împreună cu cei patru copii ai săi.

În una din zile, aici a năvălit un balaur enorm, care le-a ars toate casele și grânele.

Oamenii locului au venit la Doamna Neaga ca să se plângă de balaur, iar fiul său, împreună cu sătenii, l-ar fi provocat la luptă pe acesta.

L-au învins, iar, în urma lui, au rămas Vulcanii Noroioși de astăzi.

Bine de știut: Intrarea la Pâclele Mari costă 4 lei pentru adulți, 1 leu pentru elevi și 2 lei pentru studenți.

Vulcanii Noroioși se găsesc în patru zone din Ținutul Buzăului: „La Fierbători”, Pâclele Mari, Pâclele Mici și Beciu.

Cel mai bine poate fi observat acest fenomen la Pâclele Mari, o rezervație întinsă pe o suprafață de patru hectare.

Fierbătorile se află la nord de comuna Berca și sunt, de fapt, vulcani care formează lacuri de noroi, rotunde, care dau impresia că fierb neîncetat, datorită gazelor care ies din scoarța terestră și agită noroiul.

Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mari se află în centrul depresiunii Berca, pe un platou arid, de formă circulară, întins pe mai bine de 22 de hectare.

Aici, sunt vulcanii care formează conuri prin care ies la suprafață gazele, printr-un noroi mult mai dens, cu miros specific de petrol.

Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mici sunt mult mai mici și au doar spre centrul zonei un con înalt, cu două cratere active de mari dimensiuni.

Vulcanii de la Beciu sunt mai mult activi, situați pe o suprafață restrânsă, în apropierea drumului Beciu-Arbanași.

Cum ajungi?

Trebuie să ajungi mai întâi la Buzău, iar apoi să ieși pe DN 10 spre Întorsura Buzăului. Sunt 17 kilometri până la Sătuc, apoi drumul continuă în dreapta spre Berca. Urmează indicatorul spre Chiliile, mergi 10 kilometri și vei da de un drum care face spre dreapta. Vei observa un indicator spre Pâclele Mari şi spre Vulcanii Noroioşi de la Pâclele Mici. Atenție! Drumul are unele denivelări și sunt porțiuni cu gropi.

Unde te cazezi?

Dacă vrei să explorezi zona, un punct de plecare spre multe obiective turistice din Ținutul Buzăului este satul Măgura. Noi vă recomandăm aici Cabana Mistrețul, deschisă recent.

Când este cel mai bine să vizitezi Vulcanii Noroioși?

Cel mai potrivit anotimp să vii aici este vara, pentru că soarele puternic usucă platoul de noroi, iar locul arată mult mai spectaculos decât în celelalte anotimpuri.

Alte obiective turistice de neratat din Ținutul Buzăului

Platoul Meledic și Grunjul de Sare de la Mânzălești;

Focurile Vii de la Lopătari-Terca;

Muzeul Chiblimbarului;

Barajul Siriu;

Așezările Rupestre de la Bozioru;

Trovanții sau Babele de la Ulmet;

Munții Siriu;

Cascada Cașoca;

Lacul Vulturilor.

***Acesta este un review by calatorinbascheti.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii.

Satele neștiute ale României, colțurile de rai pe care trebuie să le vezi vara aceasta

Scris de Călător în Bascheți

Ce ai spune să pornești într-o călătorie inedită prin România, prin locuri mai puțin știute și mai puțin vizitate de turiști, care îți vor aduce liniștea și...

Top 5 cascade spectaculoase, mai puțin știute, pe care trebuie să le vezi o dată-n viață

Scris de Călător în Bascheți

Avem în România minunății ale naturii mai puțin cunoscute și vizitate, care abia așteaptă să fie descoperite Îți arătăm, mai jos, cinci cascade superbe, pe care...

Delta neștiută a României, destinație potrivită pentru întreaga familie

Scris de Călător în Bascheți

Vrei să găsești o destinație aparte, de poveste, unde să petreci clipe de neuitat în natură, alături de familie Îți arătăm un loc mai puțin știut, ireal de frumos,...

4 berării cu tradiție din România

Scris de Oana Vasiliu

Berea a jucat un rol semnificativ în istoria României, având rădăcini în cultura și viața socială a poporului român Consumată inițial în contexte ritualice sau la...

Minorii și alcoolul: sfatul unui medic pediatru pentru părinți

Scris de Despre Alcool

De la ce vârste încep tinerii să consume alcool Ce efecte are consumul de alcool la minori și ce pot face părinții La aceste întrebări și multe altele ne-a răspuns...

Importanța somnului pentru sănătate. Alimente și băuturi pentru un somn odihnitor

Scris de Laura Ene

Somnul reprezintă una dintre nevoile fundamentale ale organismului uman și este la fel de esențial precum apa, aerul sau hrana Deși adesea subestimat, somnul are un rol vital...

Bine ai venit pe desprealcool.ro!

Pentru a accesa conținutul acestui site
trebuie să ai peste 18 ani.

Introdu anul nașterii:

Nu bifa dacă nu ești singura persoană care folosește acest dispozitiv.

Despre Alcool