Berea cere “o gustărică, un platouaş”. Aşa cum şi gustărica…cere bere.

Trebuie să vă spun câteva cuvinte despre compoziţia asta absolut cuceritoare.

Am folosit-o prima oară pentru inele de calamar pané, cu mulţi ani în urmă.

După care am realizat că merită băgată în seamă şi la “Pui Shanghai”, şi la creveţi, şi la filé de peste pané (ah, o fâşie de cod proaspăt, tăiată la două degete, condimentată cum se cade şi apoi tăvălită prin ceea ce urmează să vă descriu imediat, înainte de a ajunge la prăjit…mmm…deluviu papilar numai când mă gândesc!) şi, în general, pentru multe preparate prăjite rapid, în ulei încins, îmbrăcate în aluat cu făină, asemănător celui pentru clătite.

Un ou, o linguriţă de unt moale, trei-patru linguri de făină…şi beeeeereeeee!

•   Oul bătut cu unt

Ar fi bine să folosiţi un tel pentru treaba asta, dar numai pentru treaba asta – eu nu bat omletele, de exemplu, cu telul, pentru că mi se par mai puţin gustoase; prefer să sparg gălbenuşurile cu o lingură şi doar să le amestec superficial cu albuşul.

• Și apoi făina.

Şi dă-i, şi luptă, şi uite cum s-a trasformat totul într-o pastă groasă, care parcă nu mai vrea să iasă dintre sârmele telului…

• Şi vin berica, dragi tovarăşi!

Cu cât mai rece, cu atât mai bine (în Brazilia, de unde vă povestesc toate astea, dacă până ajunge ospătarul cu ea la masă sticla nu face chiciură cât să te poţi da cu patinele, e clar că nu e destul de rece), că despre “proaspătă” nici nu are rost să mai pomenim.

• Amestecăm

Şi cu mâna stângă turnând încet şi sigur bulele de fericire în castron, şi cu mâna dreaptă meşterind cu telul prin aluatul din ce în ce mai docil, mai cremos şi mai spumos.

S-ar putea să mai rămână o guriţă şi pentru tine în paharul cu 100 ml de bun şi rece.  Că e păcat să rămână la aer, să se trezească şi să se tingă nefericită. Pentru că asta se întâmplă, de fapt, cu aluatul pe care-l vei folosi la prăjit ce ziceam eu mai devreme.

Reguli? Uleiul foarte bine încins.

• Aşează preparatul în tigaie cu băgare de seamă

De la distanţa unui braţ întins, ca să nu-ţi strici momentul creativ. Şi nu prea multe bucăţi de pui în tigaie, ca să aibă loc să respire, să se înfoaie şi să se prăjească uniform.

Îţi recomand bere blondă, şăgalnică şi nurlie la trebuşoara asta. Povestea din farfurie va fi şi ea veselă şi în culori care mie unuia chiar îmi înfloresc un zâmbet.

Nu-ţi dau un timp anume pentru prăjit pe fiecare parte, dar când sunt rumen-aurii poţi să întorci “gujonetele” sau, dacă le-ai întors deja, să le scoţi cu o lingură de spumă ori cu un cleşte de lemn sau de teflon din uleiul încins.

Pe hârtie absorbantă sau pe un suport de sârmă, ca să mai filtreze din uleiul care le-a trebuit ca să se prăjească.

Sare şi piper, poate şi un cartof prăjit, ca să fie totul cum se cade, poate şi o salată mai acruţă, ca să se plieze fericit pe papile, dimpreună cu berea.

Vorbesc acum de berea din paharul de lângă farfurie, căci vei recunoaşte singur aroma din ceea ce tocmai ai pregătit de mâncare.

Pentru că despre asta e vorba în această povestioară – berea.

Aspect apetisant, rumen, în perfect echilibru cu strălucirile berii. Textură pufos-crocantă, care nici nu-ţi lipeşte aluatul de cerul gurii, nici nu-ţi zgârie gingiile.

Puiul rămâne şi el suculent, pătruns perfect până la limita lui “prea făcut”, rozaliu, tandru şi de o consistenţă care te va ajuta să uiţi de nedreptele şi desele asocieri cu carnea albă uscată şi aproape insipidă din alte ocazii.

Gust cu accente discrete de bere, deloc amărui, fiecare bucată de filé păstrând la nivel sesizabil doar amintirile plăcute pe care palatinul tău ar trebui să le reţină după fiecre înghiţitură de bere bună şi proaspătă, servită aşa cum îţi doreşti tu.

“O mie de vorbe nu fac un ban!”

Ia de priveşte la minunăția asta de poză şi poate mai scuturi şi tu praful de pe şorţul ăla de bucătărie, că nu prea l-ai mai îmbrăcat de când cu crizele astea de toate felurile.

Să ne reîntâlnim cu sănătate.

Hai noroc!