Primul pas. Prima oară în apă fără colac sau mânecuțe. Prima tură pe bicicletă fără roți ajutătoare. Prima oară în parc fără noi. Prima noapte petrecută la prieteni. Prima tabără. Prima petrecere.

Toate acestea sunt momente paradoxale pentru un părinte. Pe de o parte, le așteptăm cu sufletul la gură, ca un simbol al curgerii normale a vieții noastre de familie. Pe de altă parte, suntem pur și simplu îngroziți la gândul că vor veni clipe în care ei, copiii noștri, vor face lucruri de unii singuri. Că vor veni momente în care nu vor mai avea nevoie de noi.

Și atunci, ce-i de făcut? Putem doar să-i pregătim cât mai bine pentru aceste borne din viața lor: să-i învățăm cum să meargă sau să înoate și să le spunem să aibă încredere în ei că pot, așa cum avem și noi. Să le arătăm drumul către parc, cum se traversează corect și ce să facă în caz că se pierd. Să-i învățăm că e important să respecte regulile și să asculte de adultul care îi însoțește când merg undeva departe de noi. Să le povestim ce pot face și ce nu pot face la o petrecere, cum ar fi să nu consume alcool, de ce nu e bine să facă asta, la ce riscuri se expun și că există o vârstă adecvată pentru fiecare lucru. Și tot așa, în funcție de situație și de eveniment.

Și chiar dacă facem toate aceste lucruri, nu avem nicio garanție că ei ne vor și asculta. Sau că o vor face în totalitate. Dar un lucru e cert: există un moment potrivit pentru fiecare lucru din viața unui copil, moment ce vine mult prea repede din punctul părintelui de vedere. Dar de venit, vine negreșit.

Așa că e important ce facem până atunci, cu ce cunoștințe și valori îi înzestrăm și ce exemple proprii le oferim.

Iar apoi, tot ce putem face este să-i privim cum se avântă de capul lor în lumea asta mare și cum se iau în piept cu toți și toate. Exact cum am făcut și noi. Putem spera că ceea ce au învățat de la noi le va fi poate nu suficient, dar de ajutor.

Și mai putem face ceva: le putem spune că oricând vor avea nevoie, se vor putea întoarce la noi sau spre noi. Iar noi vom fi acolo să-i ajutăm așa cum vom putea și vom ști noi mai bine. Căci oricât de mari cresc, tot puii noștri vor rămâne mereu.