Un copil bully este, cel mai probabil, un copil chinuit la rândul său, de o situație sau de o altă persoană. Și tot comportamentul său este direcționat către a-i face și pe alții să sufere, așa cum suferă el. Să simtă acea durere pe care o simte și ea sau el.

Un bully va continua să fie bully, cel mai probabil, dacă vede că ceea ce face sau spune le aduce suferință victimelor și zâmbete sau aprobare din partea martorilor. Pentru că nu poate vorbi despre suferința sa, pe care de multe ori nici nu o realizează, alege acest comportament pentru a se face remarcat:
„Hey, uitați-vă la mine, câtă suferință pot să provoc!” ar trebui să ni-l traducem în „Hey, uitați-vă la mine, și eu sufăr.”

Când vine vorba de bullying, este ca atunci când vine vorba de sfaturi: este mai important ceea ce faci, decât ceea ce spui. Căci, de exemplu, degeaba îi spui unui copil că nu e ok să fumeze, dacă la 5 minute după, copilul te vede fumând. La fel, degeaba îi spui unui copil să nu fie bully, dacă imediat urli, de față cu el, la cineva din trafic. Exemplul propriu este cel mai important, cum, de pildă, este important ca exemplul propriu al unui părinte să fie un consum moderat de alcool.

Iar dacă noi (victimele sau martorii sau adulții) răspundem la un comportament de tip bully cu un alt comportament de tip bully (pedeapsă sau ceartă sau chiar lovire), asta nu va face decât să îi confirme copilului bully că nu este bun de nimic, că nu merită să fie iubit sau că, pur și simplu, situațiile se rezolvă prin impunerea forței, că dacă eu sunt mai mare și mai puternic(ă), am dreptul să îți impun ție ce să faci, fără să mă intereseze dacă asta este și ceea ce ai vrea să faci.

Alexandra, o prietenă de-ale soției mele are o poveste foarte potrivită pentru acest context: într-o seară de Crăciun sau de Anul Nou, fiind singură în mașină, a tamponat o altă mașină. Omul s-a dat jos din mașină și a venit spre mașina ei extrem de supărat și amenințător. Alexandra, speriată și singură, a încercat să-și imagineze care ar fi cea mai bună variantă de a-l aborda pe acel domn. Și când a ajuns în dreptul mașinii ei, a deschis geamul și i-a spus:

– Îmi închipui că sunteți tare supărat și nervos că v-am lovit și v-am stricat seara de Crăciun/Anul nou…

Omul, venit pe scandal, pur și simplu s-a blocat și după câteva secunde bune de liniște, a zis simplu:

– Haideți să vedem cum rezolvăm împreună această situație.

Și asta a fost tot.

E, închipuiți-vă acum că sunteți martorii unui episod de bullying și că prima reacție pe care a-ți avea-o față de agresor sau agresoare ar fi următoarea:
– Wow, ce supărat(ă) trebuie să fii, dacă ai făcut chestia asta…

Nu vă pot garanta că nici eu, nici nimeni, că această abordare îl va face pe bully să nu mai facă asta niciodată. Dar vă garantez că îl va calma mai repede și că, poate, îl va face să povestească despre ceea ce îl supără. Căci sigur îl supără ceva dacă a ajuns să se ia de alții, asta e sigur.

Atunci când ne răstim la cineva care s-a răstit la cineva, rezolvăm, poate, problema pe termen scurt. Atât.

Atunci când suntem buni și empatici și încercăm să fim înțelegători pentru cei care au un comportament urât, îi facem să înțeleagă că ceea ce au făcut poate fi doar atât: un comportament. Nu este ceea ce sunt ei, nu îi face niște copii sau oameni răi, ba din contră, chiar și așa, le arată că pot fi iubiți și acceptați.