Chili din carne proaspătă, scăzut în bere

Scris de Viorel Copolovici
6 noiembrie 2018

Poveste de noiembrie, cu fasole boabe “carioca”, carne tocată din cârnat proaspăt şi bere blondă.

 

Ştiţi ce e ciudat?

Că deşi în Brazilia se crapă de vară şi oricum fasolea mi se pare grea pe căldurile oricărui anotimp de aici, localnicilor nelipsindu-le de la nicio masă, e prima oară când decid să pregătesc ceva cu fasole.

E posibil ca şi în ritmul meu biologic, în ciuda anotimpului din jurul meu, să sune ceas de toamnă.

Haideţi să vedem povestea asta.

Ingrediente:

– O ceapă mare albă, tăiată cuburi mici

– Patru căţei de usturoi tăiaţi mărunt

– Un ardei gras tăiat ca ceapa

– Trei fire de ceapă verde

– 150 de grame de şuncă afumată, cu carne, tăiată cuburi mici

– 500 de grame de cârnat proaspăt, carnea scoasă din membrană

– 800 de grame de fasole boabe fiartă.

– 300 de grame boabe de porumb fierte

– 500 ml passata de roşii

– 330 ml bere blondă

– Trei frunze de dafin

– Sare

– Piper

– Frunze de coriandru

– 50 ml ulei de floarea soarelui

– Ardei iute după propria consideraţie

Pasul 1.

Lasă fasolea uscată în apă călduţă, peste noapte, să se umfle bine.

Schimbă apa şi fierbe-o astfel încât bobul să nu devină foarte moale, fierbe-o pe jumătate.

Ar fi bine să alegi fasole pătată, roşie sau neagră. Ideal ar fi să combini două feluri de fasole, arată mai bine.

 

Pasul 2.

Eu am folosit o cratiţă de ceramică pentru că, din punctul meu de vedere, nu există vas mai potrivit pentru mâncărurile scăzute.

Dacă nu ai aşa ceva, foloseşte o cratiţă cu fund metalic gros.

Încinge bine uleiul în ea şi apoi pune toate legumele, şunca afumată, frunzele de dafin şi porumbul la călit, amestecând des, până când ceapa devine transparentă şi grăsimea din bacon devine aurie.

 

Pasul 3.

Adaugă în cratiţă carnea din cârnaţi cât mai bine desfăcută şi mărunţită.

Amestecă permanent în cratiţă (cu o spatulă de lemn sau cu un cap de cauciuc termorezistent) şi fă tot posibilul să nu rămână bucăţi mari de carne pe măsură ce se căleşte.

Amestecă până când toată carnea se rumeneşte puţin şi în cratiţă se adună ceva sos.

Pasul 4.

Pune fasolea peste restul ingredientelor din cratiţă şi amestecă încet, mai ales dacă fasolea e fiartă mai mult decât am stabilit la început.

Ai grijă să se distribuie uniform printre celelalte ingrediente.

Adu la punctul de fierbere şi adaugă piure-ul de roşii (passata) şi amestecă încet până când lichidul fierbe din nou.

Toarnă berea în cratiţă şi bucură-te o secundă de priveliştea spumos-roşiatică şi de aromele care se ridică deasupra aragazului. Amestecă uşor şi aşteaptă să fiarbă din nou.

 

Pasul 5.

Schimbă intensitatea focului până la cea mai mică treaptă de care e capabilă maşina ta de gătit.

Pune capacul pe cratiţă şi lasă totul să scadă măcar o oră şi jumătate, amestecând din când în când, mai mult ca să verifici dacă nu cumva s-a lipit ceva pe fundul oalei.

Drege de sare şi piper abia cu un sfert de oră înainte de a opri focul pentru că, în acest timp, toate celelalte ingrediente îşi vor fi lăsat propriile savori în mâncare şi e bine să te asiguri că rezultatul nu e prea sărat.

 

Ideal ar fi să lăsaţi un chili con carne să se răcească, să-l păstraţi la frigider pentru o noapte şi abia apoi să-i faceţi felul, dar asta numai voi ştiţi dacă puteţi.

Coriandru proaspăt, în ploaie tandră, peste porţia din farfurie. Indiferent de carnea pe care o folosiţi într-un chili, berea îşi arată adevărata valoare culinară în preparatele scăzute la foc mic, timp îndelungat.

Sunt acolo arome pe care doar ea, berea, le poate dezvolta într-un proces răbdător şi calm, iar mâncărurile picante găsesc un partener mai mult decât potrivit în notele sale aspru-şăgalnice.

Bifana fiartă în bere

Scris de Viorel Copolovici

Mai rămân pentru puţin timp în inspiraţia culinară portugheză Am decoperit Bifana la două dintre concertele în aer liber la care am participat în Porto şi mi-am dat...

Pate din ficat de pui cu bere neagră

Scris de Viorel Copolovici

În prag de Crăciun, vă propun o poveste pe cât de uşor de preparat în bucătăria fiecăruia dintre noi, pe atât de gustoasă şi de versatilă din punctul de vedere al...

Aluat de pâine din bere

Scris de Viorel Copolovici

Aceia dintre voi care îmi citesc de mai mulţi ani poveştile propriilor experienţe culinare, de la primele încercări din bucătăria de acasă şi până la poate cele mai...

Studiul „Atitudini sociale privind riscul în trafic 2026”

Scris de Despre Alcool

Studiul „Atitudini sociale privind riscul în trafic 2026” pornește de la o întrebare simplă, dar importantă: cum ne raportăm, de fapt, la siguranță atunci când...

Împreună pentru un consum responsabil în industria ospitalității

Scris de Despre Alcool

La Ursus Breweries, credem că dezvoltarea industriei ospitalității trebuie să fie însoțită de o abordare responsabilă față de consumatori și comunitate De aceea, ne...

Cum să eviți risipa alimentară printr-o depozitare inteligentă?

Scris de Laura Ene

Cu toții ne dorim să reducem risipa alimentară și să ne bucurăm de alimentele cumpărate pe o perioadă cât mai lungă  Atunci când consumi mâncare proaspătă,...

Bine ai venit pe desprealcool.ro!

Pentru a accesa conținutul acestui site
trebuie să ai peste 18 ani.

Introdu anul nașterii:

Nu bifa dacă nu ești singura persoană care folosește acest dispozitiv.

Despre Alcool