Vrea să meargă singur la magazin. Sau în parc. Sau până la bunică-sa. Și, cu toate acestea, uneori, când așteptăm la o trecere de pietoni, mă ia de mână.

Îmi spune să nu-mi mai exprim dragostea în public, nici prin vorbe, nici prin gesturi. În schimb, dimineața când merg să îl trezesc, stă minute bune în timp ce eu îl mângâi și îi spun cât de minunat este și cât de iubit.

Mă trezesc, atunci când mă aștept mai puțin, că-mi spune că este mândru de mine și de lucrurile pe care le fac. Pentru ca apoi, tot dintr-o dată, să facă mișto de vocea mea și să râdă în hohote de gluma pe care tocmai a spus-o.

Astăzi sunt cel mai bun tată din lume. Și tot astăzi, devin într-o clipită cel mai enervant.

Preadolescența copilului tău este o perioadă foarte frumoasă. Cu excepția momentelor în care nu este. Momente care apar așa, foarte rare și distanțate unele de altele la început, iar apoi încep să se înmulțească pe măsură ce se îndreaptă spre adolescență cu ceea ce ție ți se pare a fi viteza luminii.

Copilul tău mic și dulce și adorabil rămâne dulce și adorabil în multe momente, căci mic nu prea mai este, dar devine și o persoană extrem de neplăcută, de enervantă chiar, pe care uneori ți se pare că nu o cunoști deloc. Și sigur că citești sau afli de la alții că este o perioadă necesară în dezvoltarea lui sau a ei, dar asta nu o face în niciun fel mai simplă pentru tine.

Căci simți că ușor – ușor începe să se îndepărteze de tine și capacitatea ta de a-l apăra de relele lumii se diminuează. Iar acesta este un sentiment extrem de înfricoșător pentru orice părinte.

Cum faci, de exemplu, ca ea sau el să nu consume alcool până la 18 ani? Cum povestești unui copil că nu e bine să facă asta în anii adolescenței, de ce e important să aibă răbdare și să nu cedeze presiunii celorlalți? Căci de presiune va avea parte din plin.

Nu cred că există un răspuns universal valabil. Poți doar să te apropii de adolescentul tău, să stai de vorbă cu el, să îl asculți, să îi povestești experiențele tale de la acea vârstă și să setezi un exemplu prin comportamentul propriu. Să ne aducem totuși aminte: dacă e ceva ce un adolescent urăște este ipocrizia. Așa că nu poți să-i spui să nu facă un lucru pe care tu îl faci, corect?

Dar tocmai pentru că adolescența este atât de complicată, cred că trebuie să profităm de perioada preadolescenței. Această perioadă a paradoxurilor în care ei încă mai vor să fie cu noi, chiar dacă nu la fel de mult ca înainte. Până la urmă, aceasta este una dintre marile lecții pe care le învățăm ca părinți: să ne bucurăm și să profităm de toate crâmpeiele de timp pe care copiii noștri vor să le petreacă alături de noi.