Satele neștiute ale României, colțurile de rai pe care trebuie să le vezi vara aceasta

Scris de Călător în Bascheți
15 iulie 2024

Ce ai spune să pornești într-o călătorie inedită prin România, prin locuri mai puțin știute și mai puțin vizitate de turiști, care îți vor aduce liniștea și relaxarea de care ai nevoie? Îți propunem să descoperi o Românie altfel, arhaică și neștiută de ochii lumii, care îți va bucura sufletul și te va reîntoarce în copilăria lipsită de griji, din casa bunicilor de la țară.

Unde? județele Caraș-Severin și Mehedinți.

 

De când nu ai mai fost într-un sat autentic, unde să te trezești în zori în cântatul cocoșilor și în ciripitul voios al păsărelelor? Este simplitatea vieții de la țară, trăită în tihnă, în răbdare și în armonie cu natura.

 

Mai avem în România sate încremenite în timp, unde viața își urmează cursul firesc, după rânduiala anotimpurilor. Mai rar ajungi să întâlnești așa ceva în viața noastră invadată poate de prea multă modernitate, dar îți recomandăm să vii aici, la malul Dunării, ca să înveți ce înseamnă liniștea.

Am descoperit recent în călătoriile noastre prin țară satele cehești din Clisura Dunării, despre care îți spunem sincer, nici noi nu auzisem: Gârnic, Sfânta Elena, Bigăr, Ravensca, Şumiţa, toate din județul Caraș-Severin şi Eibenthal din judetul Mehedinți.

 

Da, sunt sate cehești chiar la noi în România, situate în zone izolate din Munții Locvei, răsfirate printre dealuri pitorești, coline și păduri dese, cu o populație cehă aprigă și mândră, care a reușit să-și păstreze cultura, tradiţiile, limba şi stilul de viaţă tocmai datorită accesului dificil. Dacă ajungi aici, vei avea senzația că te afli într-un tablou de pe vremuri.

Casele sunt colorate și au o arhitectură simplă, specific cehească. Sunt aranjate perfect, ca într-o simetrie nescrisă, fiecare cu simboluri geometrice sau florale. Se vorbește aici un dialect vechi al limbii cehe, iar femeile poartă costume populare la fiecare sărbătoare. Mai mult, la magazinul sătesc găsești bere cehească și poți plăti chiar și în coroane.

 

*** Dacă te plimbi prin Gârnic, prin Eibenthal sau prin celelalte sate cehești, poți fi tentat să stai la o bere bună și rece, cu localnicii, să le afli poveștile, că doar ești în vacanță.

 

Dacă nu conduci, o bere poate fi relaxarea de care ai nevoie după drumeție, dar te sfătuim să nu bei mai multe, pentru că orice destinație ai alege în concediu, frumusețea unui loc ți se dezvăluie doar dacă ai toate simțurile intacte. Ce efecte are alcoolul în exces asupra organismului? Află aici.

În cele șase sate mai sunt în jur de 3000 de cehi, dar numărul lor continuă să scadă pentru că tinerii emigrează în Cehia. Deși aproape necunoscut pentru români, Banatul Cehesc este o destinație populară printre turiștii străini.

 

Să nu te mire că, pe ulițe, vei auzi vorbindu-se engleză, germană și, evident, cehă! În fiecare vară, la Eibenthal se organizează un festival de muzică, foarte popular în Cehia, iar sute de turiști cehi își rezervă cu mult timp înainte biletele.

Poate te întrebi cum au ajuns cehii în Banat. În anul 1820, Magyarly, un industriaș din Oravița, care se ocupa cu exploatarea lemnului, a convins câteva zeci de familii cehe să se mute într-o zonă nepopulată din Munții Locvei. Trei ani mai târziu, a luat naștere primul sat ceh, Sfânta Elisabeta (Elisabethfeld), care a fost apoi desființat, din cauza lipsei apei.

 

Între anii 1824-1825, a fost fondat satul Sfânta Elena, ambele așezări fiind denumite după cele două fete ale lui Magyarly. În anii care au urmat, mai multe familii de cehi au ajuns în zonă, trimise de Imperiul Austro-Ungar ca să asigure paza granițelor. Acesta este momentul când au fost întemeiate cele șase sate cehești, care există și astăzi. Un alt sat, Frauenwiese (Poiana Muierii), a dispărut în anii ‘60.

Cum ajungi?

Ca să ajungi la Gârnic, vii dinspre Moldova Nouă și urci pe un drum de vreo 35 de kilometri, iar ca să ajungi la Eibenthal, dinspre Orșova, sunt 50 de kilometri.

 

Unde te cazezi?

În satul Gârnic, te poți caza la localnici, iar, la Eibenthal, la Apartments Eibenthal. Să încerci și bucatele tare bune de la restaurantul cu același nume din centrul satului!

 

Ce mai poți face în zonă:

  • Peștera Padina Matei;
  • Grota Haiducească;
  • Complexul de mori;
  • Rezervația Naturală Valea Mare;
  • Cascadele de pe pârâul Modăvița;
  • Complexul de mori de pe râul Gramensca;
  • Muzeul cehilor din Gârnic.

Despre și alte obiective din Banatul Montan, bijuteria ascunsă și prea puțin știută a României!

***Acesta este un review by călătorinbascheți.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii.

Top 5 cascade spectaculoase, mai puțin știute, pe care trebuie să le vezi o dată-n viață

Scris de Călător în Bascheți

Avem în România minunății ale naturii mai puțin cunoscute și vizitate, care abia așteaptă să fie descoperite Îți arătăm, mai jos, cinci cascade superbe, pe care...

Delta neștiută a României, destinație potrivită pentru întreaga familie

Scris de Călător în Bascheți

Vrei să găsești o destinație aparte, de poveste, unde să petreci clipe de neuitat în natură, alături de familie Îți arătăm un loc mai puțin știut, ireal de frumos,...

Top 5 locuri idilice din România, pe care nu trebuie să le ratezi primăvara aceasta

Scris de Călător în Bascheți

Ne bucură mult primăvara, cu florile ei în culori vii, cu verdele crud al ierbii și cu sunetele naturii trezite la viață! Sunt multe locuri superbe în România, pe care le...

4 berării cu tradiție din România

Scris de Oana Vasiliu

Berea a jucat un rol semnificativ în istoria României, având rădăcini în cultura și viața socială a poporului român Consumată inițial în contexte ritualice sau la...

Minorii și alcoolul: sfatul unui medic pediatru pentru părinți

Scris de Despre Alcool

De la ce vârste încep tinerii să consume alcool Ce efecte are consumul de alcool la minori și ce pot face părinții La aceste întrebări și multe altele ne-a răspuns...

Importanța somnului pentru sănătate. Alimente și băuturi pentru un somn odihnitor

Scris de Laura Ene

Somnul reprezintă una dintre nevoile fundamentale ale organismului uman și este la fel de esențial precum apa, aerul sau hrana Deși adesea subestimat, somnul are un rol vital...

Bine ai venit pe desprealcool.ro!

Pentru a accesa conținutul acestui site
trebuie să ai peste 18 ani.

Introdu anul nașterii:

Nu bifa dacă nu ești singura persoană care folosește acest dispozitiv.

Despre Alcool